​Continuand pe firul istoric al operei universale, Wagner subliniaza faptul ca aceasta nu este o creatie populara prin faptul ca ea nu s-a nascut din manifestari de acest gen – din spectacolele medievale, in speta – tipul de teatru unde cuvantul si muzica creeau o unitate naturala si normala. Opera a aparut, asa cum s-a mai mentionat, la Curtile nobililor si, in special, la cele italiene; Italia fiind, asa cum scrie compozitorul, „singura tara importanta din cultura europeana unde teatrul nu a dobandit nicio semnificatie reprezentativa”[1]. Bineinteles, teatrul neavand o pondere atat de mare in zona italiana, poporul fiind, de asemenea, unul cu mari aplecari spre muzica, cuvantul rostit, textul din operele de inceput trece pe un plan secundar, importanta fiind muzica – o muzica, insa, fara mare profunzime, folosita doar pentru distractia, placerea si amuzamentul auditoriului nobil.

​Lucrarea de tinerete a lui Richard Wagner, „Oper und Drama” („Opera si drama” – 1851) a fost considerata – si inca este, de unii iubitori de muzica de opera – drept un eseu blasfemiator la adresa unor creatii indragite si bine inradacinate in sufletele melomanilor. Scris pe cand compozitorul avea 38 ani, acest lung eseu pune in valoare atat ideile si consideratiile sale asupra marilor opere de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX-lea, cat si dorinta sa de a reforma genul, considerat de el superficial, intr-un veritabil teatru muzical, de a intrerupe traditia muzicala de pana atunci pe care o vedea ca fiind superficiala si de a pregati terenul pentru ceea ce avea sa urmeze dupa disparitia lui.