Richard Wagner – Opera si specificul muzicii (II)

​Continuand pe firul istoric al operei universale, Wagner subliniaza faptul ca aceasta nu este o creatie populara prin faptul ca ea nu s-a nascut din manifestari de acest gen – din spectacolele medievale, in speta – tipul de teatru unde cuvantul si muzica creeau o unitate naturala si normala. Opera a aparut, asa cum s-a mai mentionat, la Curtile nobililor si, in special, la cele italiene; Italia fiind, asa cum scrie compozitorul, „singura tara importanta din cultura europeana unde teatrul nu a dobandit nicio semnificatie reprezentativa”[1]. Bineinteles, teatrul neavand o pondere atat de mare in zona italiana, poporul fiind, de asemenea, unul cu mari aplecari spre muzica, cuvantul rostit, textul din operele de inceput trece pe un plan secundar, importanta fiind muzica – o muzica, insa, fara mare profunzime, folosita doar pentru distractia, placerea si amuzamentul auditoriului nobil.

​Din pacate, observa Wagner, de-a lungul timpului, acest procedeu nu s-a schimbat aproape deloc, compozitorii continuand sa detina puterea si ultimul cuvant – „Esenta a ramas aceeasi: poetul se inspira din vointa muzicianului, se supune capriciilor muzicii, se adapteaza gustului compozitorului, isi alege materialul in functie de acesta, isi modeleaza personajele dupa criterii pur muzicale, asigura cadrul dramatic pentru diferite modalitati muzicale in care muzicianul se manifesta in voie, pe scurt, subordonandu-se muzicii, construieste suportul dramatic avand in vedere doar intentiile compozitorului”[2]. Cu alte cuvinte, nemultumirea tot mai mare a lui Richard Wagner consta in supunerea oarba a creatorului libretului fata de cel care asterne muzica pe portative. Revolta lui vine exact din aceasta mare problema care caracterizeaza intreaga istorie a operei – suprematia muzicii si a compozitorilor asupra dramei. Ȋn prima jumatate a secolului al XX-lea, desi se instaurase deja reforma pe care si-o dorise Wagner, a aparut o alta „amenintare” – supunerea de catre muzica si compozitor a regizorului (compozitorul fiind inlocuit, in sala de spectacole, cu dirijorul). Acesta din urma trebuia sa urmareasca indeaproape litera legii impuse de partitura si nu ii se permitea de catre public – care avusese o noua tendinta catre snobismul nobililor italiaeni renascentisti – sa se abata de la normele muzicii. Astfel, s-a produs o reintoarcere, in spectacolul de teatru liric, catre un joc de scena static, fara profunzime psihologica, adancimea scenei a fost aproape eliminata, din nou, iar textul a fost, din nou, trecut aproape sub tacere. Apoi, odata cu interventia in spectacolul de opera a unor mari regizori de teatru care au realizat importanta dramei din punct de vedere al libretului in spectacolul respectiv, imaginea teatrului liric s-a schimbat din nou complet. Pentru ca noul val de public tanar nu mai poate accepta spectacolele invechite si statice, s-a ajuns pana la a transforma manifestarea lirica intr-o competitie de ingeniozitate intre regizori si de abilitati tehnice, vocale si actoricesti intre interpreti.
„Mi-am propus ca prin prezenta lucrare sa dovedesc ca, tocmai tocmai prin imbinarea muzicii noastre cu poezia dramatica, arta dramatica poate si trebuie sa dobandeasca o semnificatie pana acum nici macar visata”[3]. Iata, deci, ceea ce si-a propus compozitorul nu atat in lucrarea de fata, cat, mai ales, in practica. Propunere care i-a reusit, tinand cont de modalitatea in care opera s-a schimbat nu numai ca imagine scenica, dar si ca linie melodica – Wagner poate fi considerat parintele impresionismului si al polifoniei contemporante, mentor al lui Gustav Mahler, Alban Berg ori Arnold Schönberg. Ramanand in zona muzicala, de foarte mare importanta este inovatia uriasa pe care a adus-o in directia unei profunzimi psihologice de care este capabila muzica si in sensul intelegerii mai bine a subiectului ales. Este vorba, desigur, despre laitmotiv[4], poate cea mai de seama creatie din punct de vedere componistic cu care Wagner a contribuit la patrimoniul muzical si dramatic universal. Prin temele recurente pe care le folosea de-a lungul unei opere, creatorul german a reintrodus notiunea de „cor antic”, cu sensul de comentator asupra personajelor si actiunii – pentru ca un laitmotiv face exact acest lucru: insoteste fiecare personaj sau situatie, astfel incat le face regonoscibile pentru public de fiecare data cand sunt prezente. Si nu ar putea sa faca acest lucru fara ajutorul orchestrei, care, la Wagner, isi pierde valoarea minora de simplu acompaniator si ia amploarea aceluiasi cor de tragedie antica, fiind un insotitor aproape egal, daca nu chiar mai important decat laitmotivele. De observat, de asemenea, faptul ca in operele de maturitate wagneriene, corul propriu-zis aproape ca nu este prezent – asa cum se intampla in tetralogia legendei Nibelungilor.
„Baza muzicala a operei a fost, asa cum se stie, aria, iar aria nu era altceva decat melodia cantata de cantaret in fata oamenilor cu rang inalt si educatie”[5]. Opera pare a fi, asadar, accesibila doar intelectualilor, claselor mijlocie si inalta. Wagner, insa, prin ceea ce a creat, a reusit sa aduca genul mult mai aproape de marea masa a spectatorilor de rand, „profani” – a adaptat mari legende medievale si mitologice gustului publicului obisnuit cu lecturi si situatii romantice si, in plus, a exprimat prin muzica si texte, aspiratiile si calitatile poporului german (probabil, un aspect care l-a facut sa fie atat de indragit de Adolf Hitler si regimul nazist). Dintre acestea, de amintit sunt „Tannhäuser”, „Die Meistersinger von Nürenberg” („Maestrii cantareti din Nürenberg”) sau „Tristan und Isolde” („Tristan si Isolda”). Desi partiturile respectivelor creatii pot parea, pentru inceput, de o lungime prea mare, cu inflexiuni greoaie, tipic ariene, modul in care compozitorul si-a dorit sa le aduca pe scena – scenografie complexa, pana la cele mai mici detalii, somptuozitate si fast, in stilul atat de blamat de el al grand-opéra – a ajutat lucrarile sa intre in sufletul privitorilor si ascultatorilor si sa devina parte din marele repertoriu international de opera, acolo unde au ramas pana in actualitate.

---

​[1] idem, pg. 29
[2] ibidem, pg. 30
[3] idem, pg. 31
[4] cf. http://dexonline.ro/definitie/laitmotiv: „fragment sau motiv muzical repetat”
[5] Wagner, Richard: „Opera si drama”, pg. 33, editura Nemira, Bucuresti, 2011