Vis de iubire între viață și moarte – Giselle, ou les Willis

Puțin, doar puțin din ce a fost aseară vreau să împărtășesc cu voi… Învăluire prin visare, magie prin mișcare, plutire prin aura mistică a muzicii. Frumusețe în stare pură. Nu vorbesc decât despre cum a arătat pentru mine o seară la Opera Națională București. La balet. Nu la orice spectacol, ci la Giselle, vârful de grație al baletului romantic.

Acest ballet-pantomime în care Adolphe Adam și-a turnat întreg sufletul într-o partitură care este atât de măiestrit compusă încât, de multe ori, aduce bucurii numai  ascultând-o independent de grația vizuală pe care o aduc interpreții. Și, totuși, când te afli în sala de operă și privești glisările venite parcă de pe alte meleaguri ale straniilor și răzbunătoarelor willis (sau iele, așa cum le cunoaștem din mitologia și folclorul autohtone), când urmărești cu sufletul la gură scena nebuniei gingașei Giselle din finalul primului act, când te înfoiară atitudinea glaciala și neiertătoare a terifiantei regine a ielelor, Myrtha, nu poți rămâne la rându-ți de gheață. Muzica lui Adam, alături de coregrafia atât de aparte, aproape ireală, imaginată de Jean Coralli, Jules Perrot și Marius Petipa (adaptată și regizată la opera bucureșteană de Mihai Babușka), au făcut din Giselle unul dintre cele mai reprezentative și dansate balete din lume. Dar de ce scriu eu astăzi toate acestea? Pentru simplul fapt că nu pot să tac și să nu împărtășesc cu cititorii mei ceea ce am trăit, din nou, în sala teatrului liric de pe malul Dâmboviței. Bineînțeles că deja știam și știu toată partitura lui Adam pe dinafară. Uneori chiar îmi place să mă visez dirijând-o, cu toate că știu că niciodată nu aș reuși să o fac atât de măiestru și convingător cum o face Ciprian Teodorașcu - după părerea mea, cel mai bun și potrivit dirijor pentru un spectacol de balet. Îl urmăream aseară, ca de fiecare dată, cu interes și observam privirile lui atente și insistente la ceea ce se petrecea pe scenă. Avea grijă ca fiecare ritm să fie respectat, fiecare pornire a balerinilor să cadă pe nota corect, fiecare săritură sau piruetă a unui interpret să fie sculptată în muzica lui Adolphe Adam. Cu alte cuvinte, Ciprian Teodorașcu este nu doar cel care conduce acompaniamentul absolut necesar al balerinilor, dar este și ocrotitorul lor, având grijă ca tot setul de mișcări să se potrivească la secundă și la milimetru cu desfășurarea partiturii muzicale. Cât de rar să asiști la așa ceva! Și cât de îmbucurător!

---

Nu pot să îmi încep periplul povestirii despre interpreții serii decât cu evocarea acelei mai-mult-decât-simple-balerine care este Cristina Dijmaru. Una dintre prim-solistele românce pe care le păstrez în suflet încă de la primele sale apariții pe scena bucureșteană. Cristina Dijmaru face mai mult decât să danseze ori să interpreteze un rol. Sigur că stăpânește o tehnică desăvârșită - cum s-ar fi putut altfel pentru a deveni o stea a operei?! Dar ea merge mai departe și cu fiecare rol,, cu fiecare nouă apariție în respectivul rol, aprofundează psihologia personajului din ce în ce mai mult. Se observă acest lucru în fiecare gest al mâinilor, în fiecare privire, în fiecare mișcare a capului, pășire a poantelor și mimică a feței. Iar in Giselle, totul este hiperbolizat în cel mai profund și serios mod cu putință. Căci, să nu uităm că baletul lui Adam a fost - și cred eu că încă rămâne - un ballet pantomime par excellence. Cu alte cuvinte, cel puțin în primul act, povestea este susținută din plin de…exact, ați ghicit, de pantomimă. Și numai un solist ce reușește să treacă dincolo de simpla tehnică a pașilor poate da viață cu adevărat personajelor. Și, da, Cristina Dijmaru face exact acest lucru cu asupra de măsură. De la prima intrare în scena (când, evident, sala a izbucnit în aplauze) unde cunoaștem o fetișcană timidă și jucăușă, aflată față în faț pentru prima oară cu dragostea reală, trecând apoi prin șocul emoțional avut în urma aflării adevărului legat de identitatea iubitului său și ajungând la celebra scenă a nebuniei și morții lui Giselle (pe care aseară am avut revelația de a o compara cu cea din Lucia di Lammermoor, atât ca dramatism, cât și ca virtuozitate), prim-solista a reușit să treacă prin toate aceste stări atât de contradictorii și să depășească ceea ce pentru alte interprete ar putea fi praguri de nedepășit, cu asemenea ușurință încât nu am putut să nu exclam în gând: “Ce actriță minunată!”. Avea bunica mea maternă o vorbă despre Irinel Liciu: “Domnule, se vedeau rafinamentul, cultura și talentul de cum întindea mâna, de cum punea piciorul”. Nu am avut șansa de a o urmări pe Irinel Liciu niciodată, dar pot spune același lucru acum despre Cristina Dijmaru. Și să-mi fie iertată comparația de către cei care au reușit să o vadă dansând pe marea balerină. Însă fiecare timp are stelele și artiștii ei. Iar pentru mine aici și acum, o astfel de persoană este cea despre care am vorbit mai sus.
 
O frumoasă și talentată Giselle trebuie neapărat să aibă alături un partener pe măsură, altfel pariul ar fi pierdut. Nici că s-ar fi putut găsi un Albert mai potrivit decât Robert Enache. Un adevărat prinț, atât prin prezența scenică, prin eleganță, cât și prin agilitate și virtuozitate. Chipeș, cu graie și tehnică, prim-solistul operei bucureștene a încântat privirile și sufletele spectatorilor în acest rol ingrat și complex. Dacă în primul act a îmbinat caracterul romantic cu cel ușuratic tipic unui tânăr nobil din acea perioadă istorică, cel de-al doilea act ne-a adus în față un bărbat strivit de povara vinei de a fi fost cauza morții unei fete inocente. Întreaga interpretare, pe parcursul celor două ore și jumătate a fost marcată de talentul actoricesc, dar și de rafinamentul mișcărilor. Nu pot să nu amintesc de variațiunea din cel de-al doilea act, cu acel entrechat six de o mare virtuozitate pe care rar îl poți vedea executat cu atâta precizie, un moment aplaudat de publicul entuziasmat. Cât despre relația cu partenera sa, Cristina Dijmaru, nu pot decât să afirm că s-a putut observa de-a lungul celor doua acte o chimie remarcabilă între cei doi, o înțelegere tacită, semn al unei experiențe de a mai fi interpretat cupluri pe scenă de nenumărate ori.

Alte două dintre personajele importante ale baletului Giselle sunt deseori trecute cu vederea, deși fac parte din cvartetul principal ce animă această tragică poveste de dragoste, trădare și iertare. Așadar, pădurarului Hans, cel îndrăgostit de protagonistă, i-a dat viață Sergiu Dan. Am văzut, de această dată, un personaj violent în manifestarea iubirii sale, egoist, dornic de a se răzbuna pe rivalul său, Albert, neluând în considerare suferința ce i-ar putea-o pricinui eroinei principale. Atât în primul act, cât și în cel de-al doilea, interpretul a încântat prin interpretarea plină de forța și patos. Cel de-al patrulea rol principal, cel al Myrthei, regina ielelor a fost adus în fața publicului de către Rin Okuno, una dintre preferatele mele, dar și a iubitorilor și cunoscătorilor baletului din București. Myrtha este cu adevărat o provocare și o bijuterie de personaj pentru orice balerină. Fiind prototipul monstruos al spiritului răzbunător și neiertător dincolo de mormânt al femeii înșelate, regina ielelor trebuie să fie dominată de glacialitate transpusă pe scenă prin mișcări precise, cărora nu trebuie să le lipsească nicio clipă grația și senzația de eter, aspecte ce au fost din plin reprezentate în interpretarea lui Rin Okuno. Apariția sa, acel bourré delicat și învăluit într-o aură de mister, cu mâinile încrucișate pe piept, întotdeauna reușește să inducă o senzație terifiantă, iar varianta prezentată de Rin Okuno în debutul ei deosebit m-a făcut să o compar pe Myrtha cu Regina Nopții din Die Zauberflöte (Flautul fermecat) al lui Mozart - același sentiment lugubru al unei femei frumoase, regale, dar cu porniri criminale. Cum spunea cineva, odată despre personajul mozartian: “un vultur cu voce de privighetoare”. În cazul reginei ielelor, aș adauga: “un adevărat vampir cu mișcări de lebădă”.

Vreau să aduc in atenție și prezența și evoluția scenice exemplare a celor doi creatori ai rolurilor prietenilor lui Giselle, care în primul act au interpretat cu măiestrie, siguranță, stăpânind de minune tehnica pașilor și a săriturilor - Erina Yoshie și Ionuț Diniță (debut strălucitor) – în deja-celebrul pas de deux  țărănesc. De asemenea, de remarcat au fost și cele două debutante din rolurile supuselor Myrthei, Zulma-Kana Arai și Mona-Diana Gal, la fel de eterice și de grațioase precum a lor stăpână nemiloasă. Pentru că tot am menționat termenul ballet-pantomime, ce ar fi acesta fără rolurile de caracter?! Astfel, Virgil Ciocoiu (Wilfried), Lăcrămioara Proca (Bertha), Eliza Maxim (Bathilda) și Ionuț Arteni (Contele) au contribuit cu expresivitate la tragica poveste a delicatei Giselle.
 
Încă de la premiera din 2009, adaptarea coregrafică și regizorală a lui Mihai Babușka a cucerit publicul și rămâne încă un reper al stagiunilor actuale. Fiind fidelă coregrafiei lui Petipa, această variantă aduce noi interpretări. înțelesuri și profunzimi libretului deja cunoscut. În același timp, scenografia semnată de Adriana Urmuzescu permite spectatorilor să se transpună cu ușurință atât în Germania renascentistă (in actul 1), cât și în regatul misterios și împădurit al înfricoșătoarelor iele din cel de-al doilea act, unde o maiestuoasă lună tronează deasupra întunecimii codrului. De subliniat este și frumusețea costumelor, culorile vii ale celor din prima parte și eleganta plutitoare parcă venită din alte lumi în cea de-a doua. Așadar acesta este tabloul unui spectacol de neuitat care a adus din nou bucurie în sufletul publicului și care nu ar fi fost posibil fără aportul și concursul excelentului ansamblu de balet, coordonat de maeștrii de balet Oana Babușka, Laura Blică-Toader, Andra Ionete, Raluca Ciocoiu și Lăcrămioara Proca. Tuturor celor care iubesc și apreciază frumosul, arta, grația și talentul, le doresc să ajungă în sala Operei Naționale din București să fie martori ai unui asemenea eveniment artistic de excepție.

---

Giselle
 
Muzica: Adolphe Charles Adam
 
Regia şi adaptarea coregrafică; Mihai Babuşka
Scenografia; Adriana Urmuzescu
Asistent coregrafie; Corina Dumitrescu
 
Dirijor: Ciprian Teodorașcu

Giselle:
Cristina Dijmaru
Albert:
Robert Enache
Hans:
Sergiu Dan
Myrtha:
Rin Okuno – debut
Mona:
Diana Gal – debut
Zulma:
Kana Arai – debut
Pas de deux:
Erina Yoshie, Ionuț Diniță – debut
Wilfried:
Virgil Ciocoiu
Bertha:
Lăcrămioara Proca
Bathilda:
Eliza Maxim
Contele:
Ionuț Arteni

6 fete:
Karen Saito, Isabella Măciucă – debut, Octavia Cristea – debut, Corina Lupescu – debut, Ruxandra Necula – debut, Carmen Pîndaru – debut

Maeștrii de balet soliști:
Oana Babușka, Laura Blică Toader, Andra Ionete

Maeștrii de balet ansamblu:
Raluca Ciocoiu, Laura Blică-Toader, Lăcrămioara Proca

---

Fotografii preluate de pe pagina de Facebook a Operei Naționale București: www.facebook.com/operanb.ro