Opulență, lux, decadență și tot ce poate fi mai frumos pe lume - dans, melodii de fredonat și de neuitat, foxtrot, șampanie, umor fin, tango și (José) pasodoble, bal, măști, Hotelul Savoy, Coasta de Azur. Și o perioadă în care mi-aș fi dorit cu ardoare să trăiesc - nebunii ani interbelici și al lor Art Nouveau plin de erotism și senzualitate, de frivolitate bine temperată și complet lipsită de orice notă de vulgaritate. Adăugați la toate acestea excentricitatea delicioasă a lui Răzvan Mazilu, alături de decorul și costumele mai mult decât grăitoare și luxuriante ale lui Dragoș Buhagiar și veți avea rețeta unui spectacol de operetă ideal și de mare succes. Și asta s-a văzut în seara de 20 iunie 2023 la Opera Națională București unde Opera Națională Română din Timișoara a fost prezentă cu hitul Bal la Savoy, de Paul Abraham, în cadrul Bucharest Opera Festival, aflat la cea de-a doua ediție. Supranumit principele tragic al operetei, Abraham a dezvoltat un stil muzical aparte care l-a situat la granița dintre opereta clasică vieneză-maghiară și cea nouă, cu tentă de musical și influențe de Broadway show. Bal la Savoy este exemplul perfect, reprezentând apusul epocii glorioase a operetei austriece și trecerea fină la genul mult mai alert și mai modern al musicalului. Jazzul, foxtrotul, tangoul și alte asemenea ritmuri tipice anilor ‘40-’50, dar și ecouri ale ceardașurilor ungurești se găsesc răsfirate din plin pe întreg parcursul partiturii. Și ce partitură! Ce melodii languroase, ce dansuri pline de nerv și de viață. „Kangaroo”, aria lui Daisy Darlington, celebrul tango al Tangolitei, dar și valsul ce dă titlul operetei ori superbul duet „Toujours l’amour” stau mărturie a acestui melanj unic pe care Paul Abraham l-a cultivat în creațiile sale scenice, dintre care mai amintesc și superbele Victoria și-al ei husar și Floarea din Hawaii. Trebuie să mă rup puțin de obiectivismul unei cronici și să va avertizez ca realizările sale componistice sale sunt printre preferatele mele, tocmai datorită muzicii acesteia răvășitoare, which sweeps you off your feet (că nu am găsit echivalentul perfect în română al acestei sugestive expresii). De piatră să fii și nu ai cum să nu te emoționeze și sa te facă să sari de pe scaun paginile muzicale create de acest maestru al operetei de secol XX. Sigur, cârcotașii pot spune că Alfred Grünwald și Fritz Löhner-Beda nu au fost deloc original, preluând în mare subiectul din Die Fledermaus (Liliacul) de Johann Strauss. Sigur, poți interpreta și așa. Dar modul în care se spune povestea soților de Faublas, personaje precum Madeleine și Daisy sunt cu totul diferite de cele din operetele lui Strauss. Deja ne-am îndepărtat de vodevilurile franțuzești și vorbim despre independența sexului frumos, despre feminism avant-la-lettre. Și acest feminism este puternic reprezentat de trioul Madeleine-Daisy-Tangolita, cele trei protagoniste care își aleg propriul drum, înfruntând cu nonșalantă și zâmbet toți bărbații care le stau în cale. Răzvan Mazilu alege, deci, această operetă asezonată din plin cu șlagăre spre a oferi publicului un spectacol încântător, strălucitor și spumos ca o șampanie cu o perlă plutind la suprafață Luxul, opulență și decadentă sunt cele trei cuvinte-cheie pe care le poți regăsi tu, iubitor de frumos, în tablourile scenice imaginate de regizor. Atât de bine este surprinsă atmosfera scintillantă a Rivierei franceze de început de secol XX, încât nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva ai urcat într-o mașină a timpului spre a fi martorul direct a acelui freamăt plin de viață. În plus, simți și vibrația Berlinului acelorași ani, de unde, de fapt, s-a inspirat și Abraham în crearea acestei „Schlageroperette”. Dragoș Buhagiar vine să completeze ideile regizorale și coregrafice ale lui Răzvan Mazilu prin alegerea unui cadru scenografic cu puternice și clare influente Art Nouveau-Art Deco, vizibile atât în construcția decorului, cât și în alegerile pentru coloritul și croiala costumelor. Totul debordează de luminozitate, de alb, crem și nuanțe deschise, asezonate cu modele florale, alături de tandemul roșu-negru atât de sugestiv și elegant. Nimic nu este prea mult pentru cuplul creativ artistic Mazilu-Buhagiar și publicul simte bunul gust emanat de aceasta montare cu adevărat strălucitoare, în cel mai adevărat sens al cuvântului. Nici distribuția nu a fost lăsată la voia întâmplării. Proaspăt însurățeii Madeleine și Aristide de Faublas au fost interpretați de Mihaela Marcu și Bogdan Zahariea. Doamna marchiză a fost întrupată de celebra și frumoasa soprană care a adus rolului un plus de naturalețe, de eleganța și rafinament, dar și o voce care te lasă fără aer, mai ales în acutele și pianissimele atât de delicate. Jocul scenic a fost și el pe măsura așteptărilor, căci am descoperit o iscusită actriță, cu o rostire fermă și clară a replicilor vorbite, atașând totodată o siguranță de sine atât de necesară personajului său luptător și feminist. Pe de cealaltă parte, soțul său, marchizul de Faublas, a primit chipul și vocea lui Bogdan Zahariea, acest tenor celebrat al scenei timișorene și nu numai. Cu un glas plin, rotund, cu inflexiuni atât de dulci, cu o tonalitate dulce și inflexiuni de catifea, interpretul s-a alăturat partenerei sale și din punct de vedere actoricesc, creând un rol caracterizat atât de masculinitatea și frivolitatea tipice unui nobil de pe Riviera, cât și de ghidușia evidentă a lui Aristide. Cristina Vlaicu s-a evidențiat, la rându-i, în dificilul și complexul rol al lui Daisy Darlington (alias José Pasodoble). Cu toate că e considerată „subreta” operetei, Daisy nu poate fi nici pe departe așezată în această tagmă oarecum superficială. Ea se ridică deasupra oricărei alte subrete clasice prin independența și revolta pe care le afișează cu nonșalanță, caracteristici pe care soprana timișoreancă le-a afișat cu asupra de măsură pe tot parcursul spectacolului. Mai mult, am redescoperit o voce puternică, briliantă, cu posibilități tehnice impresionante, dar și cu o apetență aparte pentru a juca și a dansa cât se poate de bine! Un conglomerat de calități care o recomandă drept una din stelele teatrului liric românesc actual. Octavian Vlaicu și Cristian Bălășescu și-au „disputat” rolul de pretendent la mana lui Daisy. Ambii au interpretat la fel de dificilul rol al lui Mustafa Bei, atașatul ambasadei Turciei la Paris. Pentru unii, alegerea lui Răzvan Mazilu de a distribui doi cântăreți pe același rol în aceeași seară poate că a părut lipsită de înțeles sau doar o excentricitate potrivită cu subiectul. Însă acest lucru nu doar că a permis admirarea a doi soliști timișoreni extrem de talentați, dar a lăsat și ușa deschisă spre a privi acest personaj din mai multe puncte, de a-i descoperi mai multe fațete. Da, o alegere potrivită de casting și care mi-a permis să redescopăr un tenor și un bas de excepție, ambii cu o puternică înclinație spre roluri de caracter și compoziție, jucăuși și plini de farmec, care au reușit să cânte și să danseze precum niște adevărați interpreți veniți de pe Broadway. Gabriella Varvari a încântat audiența prin prezența sa scenică pregnantă și impregnată de o feminitate sufocantă aproape. Atacându-și direct „prada”, această femme fatale plină de nuri și de o independență frustă a oferit o interpretare aparte a foarte cunoscutei și iubitei arii a Tangolitei. Personaj cu puternic impact vizual și emoțional, Tangolita a devenit aseară unul din personajele memorabile pentru mine (și cred ca nu doar pentru mine) și datorită modului în care mezzosoprana de la Timișoara a întruchipat-o pe cântăreața argentiniancă, dar și datorită glasului său întunecat de catifelat și seducător. Da, cam așa trebuie să arate și să cânte Tangolita! Harald Weisz, actor de la Teatrul German de Stat Timișoara a fost cu adevărat fermecător în rolul lui Célestin Formant. Cu o naturalețe dezarmantă, tânărul artist a oferit o interpretare actoricească delicioasă în acest avocat încântător de naiv, dar cu un simț al moralității exemplar. Nu e de mirare că a primit aplauze entuziaste după monologul din actul al treilea. Deși nu a avut nicio parte cântată, rolul său fiind doar unul vorbit, a rămas în inima și gândul publicului tocmai datorită purității personajului, exprimată atât de simplu și frumos prin privirile, gesturile și mersul cumva stângaci al actorului (totul inspirat de marii comici ai filmelor mute). Alături de toți aceștia au stat și restul artiștilor din distribuție. Deși cu roluri mici, i-am observat cu bucurie pe Dan Patacă (în chip de Karl Lagerfeld, plin de încredere în sine și de o eleganță efeminată tipică acestui gen de personaj), pe Leonard Ivan (în rolul lui Pomerol, cu un fin simț al umorului și cu o rostire și un joc impecabile, aplaudate de public), pe Mihai Prelipcian (în simpaticul și descurcărețul valet Archibald, parcă împrumutat din comediile lui Oscar Wilde) și pe Ana-Maria Stănoia (în suava Bébé, camerista fidela stăpânei sale, Madeleine). Toți ceilalți membri aj distribuției au fost la înălțime, fiecare îndeplinindu-și conștiincios și cu talent rolul ce le-a fost încredințat. Un mare set de aplauze merge și către ansamblul de balet, în frunte cu prim-soliștii care au întruchipat cele mai diverse personaje impregnate de excentricitatea dorită de Răzvan Mazilu. Cât despre corul și orchestra care au evoluat exemplar sub bagheta maestrului Mihnea Ignat nu pot aduce decât cuvinte de laudă. Pe dirijorul roman l-am urmărit deja de câteva ori la București și îl admir pentru siguranță și profesionalismul de care dă dovadă de fiecare dată, iar după reprezentația de aseară, pot adaugă și faptul că îmi pare unul din cei mai buni dirijori de operetă și musical, fiind atent la fiecare detaliu al interpreților aflați pe scenă, urmărindu-i cu atenție și susținându-i de la pupitru. Rar am simțit o asemenea energie vibrantă din fosă, iar orchestra a răsunat la fel de strălucitor precum partitura genială a lui Paul Abraham. Bravi bravi bravi din suflet tuturor celor care formează echipa artistică văzută și nevăzută a acestui spectacol. Felicitări asistentei de regie, Hellen Ganser, care se asigură în fiecare seară ca acest spectacol se desfășoară la nivelul cel mai înalt, dar și asistentei de coregrafie Manuela Ardelean, care supraveghează cu atenție toată desfășurarea de forță a balerinilor și dansatorilor, dar și a mișcărilor soliștilor. Și, nu în ultimul rând, cred că o felicitare din inimă trebuie să ajungă la directorul Operei Naționale Române din Timișoara, Christian Rudik, care a adus și aduce atâția artiști de renume și atâtea spectacole de marcă pe afișul instituției pe care o conduce. Și că tot e 21 iunie, nu pot să nu îi urez lui Răzvan Mazilu La Mulți Mulți Ani plini de bucurii, sănătate și succese cu care să ne încânte mult timp de-acum încolo! Opera Națională Română Timișoara
BAL LA SAVOY de P. Abraham Conducerea muzicală: MIHNEA IGNAT Regia artistică și coregrafia: RĂZVAN MAZILU (invitat) Decorurile şi costumele: DRAGOȘ BUHAGIAR Concert maeştri: OVIDIU RUSU, CORINA MURGU Maestru de cor: LAURA MARE Asistent regia artistică: HELLEN GANSER Asistent coregrafie: MANUELA ARDELEAN Distribuţia: Aristide BOGDAN ZAHARIEA Madeleine MIHAELA MARCU Daisy CRISTINA VLAICU Mustafa Bei CRISTIAN BĂLĂȘESCU, OCTAVIAN VLAICU Celestin Formant HARALD WEISZ Soțiile divorțate ale lui Mustafa MANUELA ARDELEAN, LOREDANA BORLOVAN, LIGIA POPESCU, GEORGIANA NECȘA, DAIANA VINARS, SUZANA VRÂNCEANU La Tangolita GABRIELLA VARVARI Monsieur Albert DAN PATACĂ Pomerol LEONARD IVAN Rene ALEXANDRU PÎNTEA Maurice FLAVIUS POPA Lilly ALINA MIHAI Paulette SUZANA VRÂNCEANU Hermence MANUELA ARDELEAN Bebe ANA MARIA STĂNOIA Archibald MIHAI PRELIPCIAN Domnii de la bal VASILE BĂDESCU, CRISTIAN VRÂNCEANU, ADRIAN ZAHARIA, IULIAN IOAN IOSIP, ALEXANDRU RAD Chelnerii CIPRIAN ROMAN, IANCU BERCEI, COSMIN BORLOVAN, ALEXANDRU MOCAN Corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române Timişoara. Pregătirea muzicală: RAREŞ PĂLTINEANU, LEONARD BONEA, DIANA VASIU, IRINA BELEA Regia tehnică: LUCIAN BORU, Sufleor: EUGENIA GYURIS
0 Comments
Leave a Reply. |
Tudor SicomasJurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
August 2024
Categories |