Supremul balet

Credit foto: Tudor Sicomaș

Aceasta este o cronică despre frumusețe, grație, eleganță și recunoștință.

Ce poate fi mai frumos decât trupul omenesc aflat în zbor, pus în mișcare prin intermediul celor mai grațioase gesturi și mișcări, susținute de o tehnică cu precizie de ceas și un control inimaginabil asupra propriei persoane? Ce poate fi mai sublim decât dansul, acest mijloc universal de exprimare a sentimentelor fără vorbe? Ce poate fi mai interesant decât baletul care reușește să transmită prin limbajul trupului o întreagă poveste, cu toate complexitatile, intrigile și detaliile ei?

Credit foto: Lavinia Huțanu

Vă răspund eu la toate aceste întrebări - nimic. Dacă opera este, poate, genul cel mai complet și complex de artă scenică, baletul este cel mai angelic, cel mai fragil și, totuși, cel care necesită cea mai strictă disciplină a artiștilor. Și totul pare, în final, atât de ușor încât îți vine să strigi: “și eu pot să fac asta!” (când știi, de fapt, că nu vei putea niciodată să atingi acea perfecțiune a mișcării). Și tocmai în asta rezidă maiestuozitatea și frumusețea artei baletului - în a face să pară extrem de ușor ceea ce este cu adevărat extrem de greu și de solicitant. Sigur că nu orice balerini reușesc să transmită senzația de plutire și ușurătate a ființei. Dar și cei care o fac, iți rămân impregnați în suflet, pe retină și în gând pe viață.

Nu sunt critic de dans, nu am încă toate instrumentele aparatului critic necesare să fac o analiză detaliată a fiecărei mișcări ori a fiecărei erori din balet. Dar sunt cronicar de teatru și de spectacol, am (zic eu) o anumită experiență ca spectator avizat și cred că pot să-mi asum cele ce urmează să scriu. Asta că să setez din start așteptările celor ce cred că vor citi o cronică extra-super-profesionistă de balet. Nu. Va urma doar o impresie personală asupra unui spectacol de balet realizată de un om care a văzut foarte multe astfel de reprezentații artistice, care a citit mult despre această artă și care simte „enorm” și vede „monstruos”, ca să-l parafrazez pe Caragiale.

Credit foto: Tudor Sicomaș

Scrisesem pe larg despre montarea actuală a baletului „Lacul lebedelor” la premiera de la Opera Națională București. Acum vin doar să subliniez valoarea estetică și coregrafică incontestabilă ce încă transpare din această versiune a lui Oleg Danovski reînnoită și readusă în atenție de fiul său, Oleg Danovski Jr. Încă de la premiera absolută a acestei puneri în scenă, ecourile critice și cele ale publicului au fost cu adevărat răsunătoare și strălucitoare, punând în evidență măiestria cu care coregraful român a subliniat atât influențele clasice ale lui Petipa și Ivanov, cât și inovațiile proprii (în special în ceea ce privește actele 1 și 3). Așadar, faptul că viziunea asupra „Lacului lebedelor” a lui Oleg Danovski a fost salvată și readusă în atenția publicului chiar pe scena unde ea a luat naștere nu poate fi decât un motiv de fericire și fiecare reprezentație un eveniment artistic deosebit.

---

Credit foto: Lavinia Huțanu

Spectacolul despre care am ales să scriu azi și care a avut loc pe 30 noiembrie 2023 a fost cu atât mai mult o bucurie cu cât l-am așteptat cu nerăbdare datorită celor doi prim-soliști pe care doream să-i văd în rolurile principale. Așadar, nu mică mi-a fost desfătarea vizuală și sufletească atunci când a pășit prima oară în scenă Ada Gonzalez, interpreta dublului personaj Odette/Odile (unul din cele mai complexe, dificile și dorite roluri din întreagă istorie coregrafică). Încă de când am urmărit-o în Julieta din baletul lui Prokofiev am simțit că există ceva în modul de interpretare și de exprimare prin gesturi a trăirilor interioare ale personajului.  Și acest sentiment a primit confirmarea în cazul “Lacului lebedelor”, unde am putut admira din plin grația, delicatețea și fragilitatea Odettei contrastând puternic cu impetuozitatea și forță malefică a Odilei. Astfel am putut să observ că Ada Gonzalez nu este doar o balerină cu o tehnică ireproșabilă, dar este și o prim-solistă cu profunde valențe actoricești, care își studiază rolul în detaliu și știe cum să evidențieze trăsăturile cele mai ascunse ale personajului pe care îl interpretează. Nu am văzut-o niciodată pe Irinel Liciu dansând, însă din poveștile mamei și ale bunicii și din fotografii, imaginea pe care mi-am creat-o despre ea se apropie foarte mult cu ceea ce este și face Ada Gonzalez.

Credit foto: Tudor Sicomaș

Partenerul său, Ionuț Diniță, este și el unul dintre artiștii pe care îmi doream să-i urmăresc evoluând în personajul masculin, prințul Siegfried. Și așteptările mele nu au fost contrazise. Dimpotrivă, m-am bucurat să văd că  talentul său, pe care deja îl descoperisem în „Raymonda”, înflorește cu fiecare reprezentație. Și în aceasta seara a demonstrat că stăpânește tehnica ceruta de rol, impresionând prin ușurința cu care execută și plutește în săriturile cu detentă, prin siguranța piruetelor, etalându-și totodată prin mimică și gestică, partea emoțional-interpretativă. Așadar, un partener pe măsura Adei Gonzalez cu care, se pare, și rezonează foarte bine în scenă.

Credit foto: Tudor Sicomaș

Pe Cristian Șușu, interpretul lui Rothbart, îl văzusem și la premiera acestei montări și am fost plăcut surprins de un debut remarcabil. Cu toate acestea, aseară am reușit să observ strălucirea cu care tânărul balerin a interpretat acest personaj negativ de compoziție, cu o partitură generoasă în ceea ce privește momentele solistice în care a trebuit să-și etaleze aptitudinile tehnice, dar și pe cele actoricești. Fiecare săritură, fiecare privire și gest care denotă caracterul său malefic, toate acestea au făcut din interpretarea lui Cristian Șușu una din reușitele serii.

Credit foto: Tudor Sicomaș

Completând careul de personaje principale a fost Riku Kawanishi și al său Bufon, unul dintre cele mai frumoase și explozive roluri pe care le cunosc. Coregrafia lui Oleg Danovski i-a atribuit acestei figuri desprinse parcă din marile tablouri medievale ori renascentiste o partitură pe cât de fascinantă, pe atât de complexă. Orice interpret al Bufonului trebuie să dețină calități actoricești și tehnice deosebite, iar Riku Kawanishi le-a demonstrat din plin, oferind o reală delectare pentru privire, prin îmbinarea atitudinii jucăușe cu momente solistice de virtuozitate a mișcărilor.

Credit foto: Tudor Sicomaș

Întreg ansamblul de balet, împreună cu ceilalți soliști s-au dovedit a fi la înălțime, iar acest lucru se datorează și maeștrilor de balet care la fiecare spectacol se îngrijesc de rigurozitatea și profesionalismul cu care sunt respectate atât coregrafia, cât și execuția ei corectă. De aceea, este absolut necesar să le aduc aici recunoaștere următorilor: Bianca Fota, Vlad Toader, Gabriela Popovici, Oana Babușka, Raluca Ciocoiu, Alexandra Gavrilescu (care a fost și o Regină-mamă maiestuoasă), Monica Petrică și Lăcrămioara Proca.

Credit foto: Tudor Sicomaș

Chiar dacă am mai spus-o cu ocazia premierei, o repet - decorul propus de Adrian Damian fascinează prin simplitate îmbinată cu eleganță, iar costumele create de Viorica Petrovici sunt printre cele mai frumoase (de la culori până la croială și detalii) din repertoriul de balet al operei bucureștene.

Nu în ultimul rând, vin cu o noua repetiție a unei afirmații pe care am mai făcut-o în trecut - Ciprian Teodorascu se dovedește de fiecare dată a fi dirijorul ideal de balet pentru spectacolele de la Opera Națională București. Felul în care urmărește fiecare intrare a balerinilor, modul în care conduce orchestra păstrând ritmul necesar pentru executarea corectă a mișcărilor de către cei de pe scenă, simțul muzical deosbit fac din Ciprian Teodorascu un atu al colectivului artistic al ONB. 

---

Credit foto: Tudor Sicomaș

Iată, deci, un tablou cât se poate de complet al unuia dintre spectacolele remarcabile ale Operei Naționale din București. O instituție care a înțeles că baletul trebuie să fie prezent în repertoriul său la fel de mult ca și spectacolele de balet, concertele și recitalurile. Și cum s-ar putea să existe aceste reprezentații diafane și atât de bine puse la punct fără un departament dedicat exclusiv acestui gen spectacular. Iar faptul că directorul acestuia este nimeni altul decât Alin Gheorghiu cred că spune multe despre profesionalismul membrilor săi. Dacă ești iubitor și cunoscător al baletului bucureștean nu ai cum să uiți frumusețea și eleganța interpretărilor lui Alin Gheorghiu de-a lungul timpului. De altfel, pentru mine, acest prim-solist rămâne un etalon al calității artistice în domeniu, neputând să-i uite evoluțiile scenice din „Lacul Lebedelor”, „Giselle”, „Anna Karenina” ori „Pasărea de foc”. Așadar, Compartimentul de Balet al ONB se poate mândri cu un asemenea director care se îngrijește ca repertoriul să fie prezentat la un nivel cât mai înalt, dar și ca titlurile prezentate să fie cât mai diversificate.

---

Credit foto: Lavinia Huțanu

Scriind rândurile de mai sus m-am tot întrebat de ce a ajuns „Lacul lebedelor” cel mai cunoscut, iubit și frumos balet din istoria acestui gen? Să fie simfonismul exacerbat al partiturii lui Ceaikovski? Poate, deși să nu uităm cât de șocat a fost publicul rus al secolului al XIX-lea când a auzit o muzică atât de amplă și puternică asociată unui stil de arta atât de delicat. Să fie rolurile atât de complexe, de dorite, create original de Petipa și Ivanov? Posibil. Cred că e vorba de un cumul al mai multor factori, printre care se numără inclusiv povestea clasică în care Binele învinge, însoțită de muzica atât de dansantă, emoțională, dramatică și duioasă a tragicului compozitor rus, coregrafia atât de strălucitoare (în cazul de față semnată de Oleg Danovski) și, bineînțeles, interpreții care trebuie să fie (și sunt) mereu la cele mai înalte cote artistice.

---

Lacul Lebedelor
Piotr Ilici Ceaikovski

Libretul de Vladimir Beghichev și Vasily Geltzer

Regia și coregrafia Oleg Danovski
Adaptarea și punerea în scenă Oleg Danovski Jr.
Scenograf costume Viorica Petrovici
Scenograf decoruri Adrian Damian

Dirijor: Ciprian Teodorașcu


Odette / Odile:
Ada Gonzalez
Siegfried:
Ionuț Diniță
Rothbart:
Cristian Șușu 
Bufonul:
Riku Kawanishi
Pas de trois:
Kana Arai, Arata Yamamoto, Erina Yoshie
Patru lebede mici:
Diana Gal, Kana Arai, Amyra Badro, Erina Yoshie
Patru lebede mari:
Marina Gaspar, Corina Lupescu, Raluca Jercea – debut, Adina Manda
Solo spaniol:
Adina Manda, Hibiki Tsukamoto
Solo napoletan:
Diana Gal, Stefano Nappo
Solo ceardaș:
Rachel Gil, Alexandre Plesis
Solo mazurka:
Raluca Jercea, Maxime Latapie
Mirese:
Katrin Kennedy, Ruxandra Necula, Andreea Țăruș – debut, Octavia Cristea
Regina:
Alexandra Gavrilescu
Pretendenta:
Olena Sabosia
Wolfgang:
Florin Mihalache


Maeștrii de repetiții:
Bianca Fota, Vlad Toader, Gabriela Popovici, Oana Babușka, Raluca Ciocoiu,
Alexandra Gavrilescu, Monica Petrică, Lăcrămioara Proca


Cu participarea Ansamblului de Balet și a Orchestrei Operei Naționale București

---

Credit foto: Lavinia Huțanu și Tudor Sicomaș