Cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu va avea loc anul viitor între 24 august şi 27 septembrie, la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. Programul Festivalului a fost anunţat oficial luni, 28 noiembrie 2022, la ora 14:00, în cadrul unei conferințe de presă, şi este disponibil pe www.festivalenescu.ro. Înscrierile pentru loteria abonamentelor încep din 30 noiembrie, în timp ce biletele individuale vor fi puse în vânzare la data de 1 februarie anul viitor. „Generozitate prin muzică”|„Generosity through Music” este sloganul celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Internaţional George Enescu (24 august – 27 septembrie 2023), avându-i ca Preşedinte Onorific pe maestrul Zubin Mehta şi ca Director Artistic pe renumitul dirijor Cristian Măcelaru. Festivalul Internaţional George Enescu 2023 aduce pe scenele din România unele dintre cele mai valoroase ansambluri muzicale internaţionale, artişti de top la nivel mondial, precum şi interpretări în premieră, alături de alte numeroase noutăţi care deschid implicarea Festivalului în sfera de contribuţie nu doar culturală, ci şi socială pentru România. Programul Festivalului Enescu 2023 a fost prezentat în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat: Sergiu Nistor, Consilier Prezidenţial, Preşedinţia României, Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, Cristina Uruc, manager interimar Artexim, Nicuşor Dan, Primarul General al Municipiului Bucureşti, Răzvan Ioan Dincă, director general al Radioului Public şi Carla Tompea, producător general al Televiziunii Române – co-producători de tradiţie ai Festivalului. „Mulţumesc pentru participarea dumneavoastră la ceea ce este cu adevărat un eveniment important – pentru că Festivalul Enescu, fără să exagerăm, este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică clasică din lume, dacă nu chiar cel mai mare -, iar lansarea lui este întotdeauna un moment de mare emoţie, dar şi, din punctul nostru de vedere, al autorităţii, de mare responsabilitate. Domnule Măcelaru, domnule consilier prezidenţial, domnule primar, dragi colegi din mass-media, vă mulţumesc pentru sprijinul acordat acestui prestigios eveniment cultural! Ştiţi, cu siguranţă, că Festivalul Enescu a fost nominalizat la The International Opera Awards şi că este la a douzeci şi şasea edţie, ceea ce înseamnă că şi-a găsit demult locul şi în inimile iubitorilor de operă. Sperăm să avem invitaţi nu numai din ţară, ci din multe locuri din lume, care să vină să se bucure de muzica lui Enescu şi, de ce nu, să cunoască România. Vreau să transmit mulţumiri speciale colegilor de la Artexim care, într-un context nu foarte favorabil pentru ceea ce înseamnă recompensa lor materială, muncesc cu multă dăruire astfel încât concursul şi festivalul să fie, de fiecare dată, la cele mai înalte niveluri posibile. Mulţumesc distinşilor membri ai corpului diplomatic pentru susţinerea evenimentului şi, nu în ultimul rând, reprezentanţilor mass-media care fac ca acest festival să ajungă la oamenii interesaţi”, a declarat Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, în deschiderea conferinţei de presă. „De curând, Preşedintele României a promulgat Legea 286, cea care consacră, încă o dată, ideea de proiecte culturale strategice, între care se numără acest festival. Dincolo de denumiri, acest lucru înseamnă şi faptul că angajamentul pe care maestrul Cristian Măcelaru îl are cu Artexim pentru acest festival, poate să fie şi perioada în care – din perspectiva autorităţilor publice ale statului – partea de infrastructură şi de bază materială a Festivalului Enescu poate să fie regândită pentru acest termen, astfel încât la finalul mandatului maestrului Măcelaru să avem un Festival pe o treaptă mai sus, atât din punct de vedere artistic, cât şi din punctul de vedere al infrastructurii”, a precizat Sergiu Nistor, consilier prezidenţial, Preşedinţia României. Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan a punctat: „Felicit organizatorii şi partenerii pentru acest efort de decenii, au construit o instituţie cu care ne mândrim cu toţii. Festivalul Enescu este un reper de excelenţă pentru tot ce înseamnă cultură şi, prin aceasta, este important pentru societate. Şi Festivalul Enescu dă o imagine României, dă o imagine Bucureştiului prin artiştii care vin aici, prin publicul care ne vizitează special pentru Festival, de aceea este important. Primăria este un partener constant al Festivalului şi contribuim şi la ediţia 2023”. Despre esenţa generozităţii prin muzică a vorbit Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului Enescu: „Sloganul ediţiei 2023 porneşte de la una dintre valorile fundamentale în care credea marele compozitor George Enescu – generozitatea. Pe peretele din studioul marelui muzician român Sergiu Luca, cu care am avut onoarea de a studia la vioară, era un citat care spunea «În muzică, în artă, în literatură, nimic nu e într-adevăr al tău decât atunci când îl dăruieşti altcuiva.» Citind aceste cuvinte în fiecare zi, apoi cugetând la înţelesul lor am realizat că, de fapt, esenţa artei se găseşte în acest act al dăruirii, acel moment în care artistul sau artista, contopiţi cu creaţia lor dăruiesc ascultătorului şi o parte din sufletul lor, iar această dăruire care necesită nu numai actul artistic în sine, ci şi primirea lui de către public, este momentul când ia viaţă. Pentru că arta trăieşte în noi şi prin noi. Generozitatea prin muzică este acest moment în timp pe care noi organizatorii, dar şi noi artiştii le dăruim unei societăţi doritoare de cultură, avidă pentru muzică. Existenţa Festivalului Enescu este justificată de o ţară care a dăruit lumii un Brâncuşi şi un Enescu. Ediţia 2023 a Festivalului George Enescu oferă un exemplu de generozitate şi printr-o componentă educaţională. Este timpul ca exemplul pedagogului George Enescu să devină o realitate în festivalul care îi poartă numele.” „Este un eveniment special, lansăm programul celei de-a douzeci şi şasea ediţii a Festivalului Internaţional George Enescu. Artexim este instituţia care organizează de mai bine de 30 de ani Festivalul şi Concursul Enescu şi este onorată să intre într-o nouă etapă începând cu această ediţie, continuând să susţină direcţiile culturale strategice ale Ministerului Culturii şi ale României. Cu acest nou început, Artexim îşi propune să deschidă noi direcţii şi să îşi extindă strategia prin participarea la noi evenimente care contribuie la dezvoltarea şi conectarea pieţei culturale şi de muzică clasică din România, participarea la proiecte de formare a pieţei de muncă în domeniul cultural. De asemenea, ne dorim foarte mult să ne implicăm şi să contribuim în comunitate şi în viaţa socială. Avem în vedere parteneriate cu asociaţii şi fundaţii pentru a stimula accesul la cultură copiilor, tinerilor, adulţilor cu dizabilităţi, cu nevoi speciale. În această direcţie, am iniţiat deja o colaborare cu programele Motivation şi Special Olympics. Motivation – adulţi în scaune rulante care vor avea acces la concertele de la Sala Palatului şi Ateneu, iar Special Olympics este un program pentru copii cu sindromul down. Un număr de copii cu sindrom down vor participa la concertele din noua serie a Festivalului Enescu dedicate copiilor şi familiilor.”, a precizat Cristina Uruc, manager interimar Artexim. „Societatea Română de Radiodifuziune participă la acest Festival din mai multe unghiuri: pe de o parte, cu Sala Radio, devine sală gazdă pentru Festivalul Enescu. De asemenea, o componentă foarte importantă este aceea că în cadrul Festivalului vor participa ansamblurile noastre – Orchestra Naţională Radio, Corul Academic, Corul de Copii, şi orchestra de cameră. Un alt lucru foarte important este că noi vom reflecta, jurnalistic vorbind, tot ceea ce se înâmplă în cadrul Festivalului Enescu şi, de această dată, nu doar prin canalele dedicate culturii, ci şi canalele generaliste vor prelua o serie din evenimentele pe care Festivalul Enescu intenţionează să le desfăşoare printr-o acţiune pe care noi o dorim de acum înainte stabilizată în Radio România şi, anume, promovarea culturii să fie un lucru absolut obligatoriu în ştirea zilnică” , a spus Răzvan Ioan Dincă, director general al Radioului Public. Carla Tompea, Producător General al Televiziunii Publice a oferit detalii în premieră despre relansarea TVR Cultural: „TVR Cultural este promisiunea respectată a managementului Televiziunii Române şi îşi va relua emisia în 1 decembrie 2022. De Ziua Naţională, este gestul nostru – nu aş spune neapărat de generozitate, deşi ne-am încadra perfect în mesajul pe care organizatorii Festivalului Enescu şi-l doresc a-l transmite cu ocazia ediţiei din 2023. Este o reparaţie, cum îmi place să spun – şi am spus-o în ultimii zece an constant – este o reparaţie morală, o reverenţă faţă de cultura acestei ţări, pentru publicul avizat şi avid. În acelaşi timp, tot ceea ce veţi pregăti dumneavoastră ca program, ca reţetă complexă, plină de premiere pentru ediţia din 2023, se va regăsi pe micile ecrane. Până la urmă, generozitatea înseamnă nu doar aplauze, nu doar emoţii, nu doar freamătul de a fi prezent într-o sală de spectacole, înseamnă, de ce nu, drept alternativă şi privilegiul de a îţi aduce sala de spectacole la tine acasă, prin intermediul Televiziunii Române.” În total, festivalul aduce peste 3.500 de artişti invitaţi, peste 150 de solişti şi 40 de dirijori, peste 40 de orchestre din 16 ţări şi 11 din România. Mari nume ale muzicii clasice revin în program: dirijorii Sir Simon Rattle, Zubin Mehta, Manfred Honeck, Paavo Järvi, pianistele Martha Argerich şi Yuja Wang, violoncelistul Gautier Capuçon, violoniştii Renaud Capuçon şi Janine Jansen, printre alţii. Printre artiştii în premieră în programul ediţiei se numără: Alena Baeva, Avi Avital, Aida Garifullina, Igor Levit, Kent Nagano, Hannu Lintu, Philippe Herreweghe, Augustin Hadelich sau Klaus Mäkelä. De asemenea, prestigioase ansambluri vor concerta în premieră: Gewandhaus Leipzig, Liszt Chamber Orchestra, Gothenborg Symphony, Collegium Vocale Gent, Berlin Academy of American Music, Manchester Camerata. O premieră absolută în cadrul celei de-a 26-a ediţii a Festivalului o reprezintă seria de concerte educative dedicate copiilor, realizate în parteneriat cu Teatrul Odeon și Asociația Clasic e fantastic. 11 orchestre româneşti, în interpretări excepţionale, sunt reunite, la rândul lor, în cadrul unei noi serii de concerte: Stagiunea Orchestrelor Româneşti. Şi Operele în concert vor aduce aduce unele dintre cele mai rafinate lucrări în primă audiţie în România – „Otello”, de Giuseppe Verdi, în interpretarea Orchestrei şi Corului Maggio Musicale Fiorentino, „Billy Budd”, de Benjamin Britten cu Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Hannu Lintu sau „The Fairy-Queen”, de Henry Purcell cu Les Arts Florissants. Muzia lui George Enescu va fi prezentă în ediţia 2023 în interpretări internaţionale. Opera „Oedipe” revine în programul Festivalului într-o regie semnată de Stefano Poda, în interpretarea Operei Naționale București sub bagheta maestrului Tiberiu Soare, iar Simfonia a treia în do major, de George Enescu, va fi interpretată de Orchestra Naţională a Franţei, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru. Programul complet al Festivalului Enescu 2023 este disponibil pe www.festivalenescu.ro
---------------------------------- Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Proiect finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. Organizatori: ARTEXIM Co-organizatori: Fundația ArtProduction Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București Susținători și parteneri: Rompetrol, Raiffeisen, CBRE, Liliana și Peter Ilica Foundation, La mama, Casa de Flori, Dorna, Paradigma Film, Crowdfavorite, Țucă Zbârcea și Asociații Fotograf oficial: Alex Damian
0 Comments
Leave a Reply. |
Tudor SicomasJurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
August 2024
Categories |