Muzici, rime și ritmuri. Iubesc femeia…și arta de calitate

Și a trecut o noapte. Și vă pot vorbi acum despre ziua de ieri. Am fost părtaș la un eveniment deosebit, de suflet, organizat de Stephanie Events la Sala Dalles, în onoarea Femeii. Femeia-mamă, femeia-soție, femeia-iubită, femeia de aici, de atunci, de peste ani, de oriunde și de pretutindeni. Înger deghizat în femeie - acesta a fost inspiratul titlu al concertului din 8 martie. Și nici că se putea un altul mai bun. Căci...ce altceva este Femeia dacă nu un înger pentru fiecare din noi. Muzica și arta au reușit, astfel, să așeze în inimile și conștiințele noastre și mai bine acest gând, acest sentiment.

---

Cu o scenografie delicată și luxuriantă, creată de Carla Cărămizaru, scena Sălii Dalles s-a transformat timp de aproape 3 ore într-un regat înflăcărat al sexului frumos. Totul i-a fost dedicat Femeii - de la superbele și puternicele tablouri realizate cu talent (și pe care, recunosc, le-aș expune cu bucurie în propria-mi locuință) realizate de tânăra pictoriță Iulia Ștefan Gaga la trandafirii superbi ce au alcătuit decorul, de la frumoasele soliste aflate pe scenă până la melodiile ce o au în centru pe Ea. Seara a început emoționant cu un cuvânt de deschidere rostit de Alin Stoica, urmat de bucuria de a-i asculta vocea cu al său volum impresionant, dar care emană și o căldură aparte. De când l-am urmărit primele dăți pe scena Operei bucureștene, mi-am zis: ”Ei, da! Iată că încă mai avem tenori de talie mondială!”. Canzonettele italiene, ariile și duetele din concert al căror protagonist a fost Alin Stoica au beneficiat de interpretarea sa riguroasă, cu o tehnică bine controlată îmbinată cu o emoție pe care o transmite prin fiecare notă pe care o emite. Alături de el s-a aflat frumoasa și talentata sa parteneră de viață, soție, prietenă, iubită - Mădălina Stoica. O voce rafinată, caldă, impresionantă, de asemenea, prin volum, dar și recognoscibilă (un atribut destul de rar pentru o soprană) m-au făcut să mă gândesc la faptul că ar fi păcat să nu o vedem evoluând în mari roluri pe scena lirică din București. Mi-ar și ne-ar crea, sunt sigur, mari bucurii să o urmărim in creații precum Violetta Valéry ori Mimi (ca să dau doar două exemple la îndemâna). Tonalitatea dulce a glasului, cât și jocul scenic (da, a jucat, în ciuda faptului că era un concert!) o recomandă din plin pentru a face față provocărilor ridicate de roluri complete în spectacole de operă.

Un alt highlight al serii a fost prezența doamnei Nicole Tender, unul dintre cei mai frumoși, interesanți si pasionați de artă oameni pe care îi știu. Ei bine, aseară domnia sa a fost prezentă în calitate de artist - mai bine spus, de poet și de recitator al propriei sale creații. A fost prima oară când am ascultat-o recitând și când am făcut cunoștință cu poeziile sale, dar trebuie să spun că a avut o interpretare impecabilă, plină de patos, relevând emoțiile și subînțelesurile versurilor. Mai mult, pot spune cu mâna pe inimă că m-am îndrăgostit de opera poetică semnată de Nicole Tender, ascultând aceste frânturi din sufletul și gândurile poetei, așezate cu măiestrie în rânduri, rime și ritmuri.
 
Nu pot să nu evoc și evoluția scenică spectaculoasă a uneia dintre cele mai complexe, complete și talentate interprete pe care mi-a fost dat să le văd și ascult - Elena Albu. Dacă în urmă cu câțiva ani aș fi numit-o doar violonistă, am descoperit-o acum în ipostaza de artist plurivalent, cu o voce frumoasă, amplă, potrivită pentru inflexiunile specifice jazz-ului, dar și pentru repertoriul în stilul Mariei Tănase; și nu numai atât, căci am avut revelația atât a unei violoniste de virtuozitate, cât și a unei pianiste stăpâne pe tehnică și interpretare, în superba melodie Când te-am cunoscut Cristina. Alături de ea, s-au aflat colegele sale care, împreună, formează ansamblul de coarde Light Quartet.
 
Daniela Ciociea este un alt nume prezent pe afișul și pe scena Sălii Dalles. Cu o voce amplă și pătrunzătoare, cu pianissime firave și acute de impact, soprana a dat viață Floriei Tosca atât în dificila arie Vissi d’arte, cât și în duetul final al aceleiași opere pucciniene, alături de Alin Stoica. Pot spune destul de convins că mi-ar plăcea să o văd interpretând întregul rol pe scena bucureșteană, căci sunt convins că ar fi o surpriză plăcută și pentru spectatorii iubitori de operă.

Maiestuozitate, forță scenică și vocală, interpretare pasională și pasionantă. Cam așa pot descrie în câteva cuvinte impresia pe care (încă o dată) mi-a lăsat-o Radu Ion. Cunoscându-l inițial ca bas, de această dată m-a cucerit cu ambitusul său impresionant și m-am bucurat să ascult un glas pătrunzător de bariton cu grave rotunde ce-l conduc spre registrul de bas. Duetul In un coupé, din actul al patrulea din La Bohème de același Puccini s-a transformat într-un moment de trăire intensă nu doar din partea lui Radu Ion și a lui Alin Stoica, dar și din partea publicului care, indiscutabil, a vibrat puternic la unirea armonioasă a celor două glasuri. Nu pot să trec cu vederea nici aria de început a lui Gringoire, din musicalul Notre Dame de Paris, pe care baritonul a redat-o cu o forță vocală impresionantă.
 
Tot din același musical francez a făcut parte și mult-aplaudatul trio intitulat Belle, format din Alin Stoica, Alin Dincă și Radu Ion. Alin Dincă are, în opinia mea umilă de neinițiat într-ale rockului, una din cele mai bune voci de gen. Atât în acest ansamblu, cât și în cover-ul hit-ului Release Me preluat de la Elvis Presley, Alin Dincă a impresionat prin vivacitatea sa, prin personalitatea efervescentă și prin glasul fermecător. Un artist pe care cu siguranță îl voi urmări de-acum încolo. O prezență deosebită pe scena Sălii Dalles a fost și Ana Maria Glomnicu. Interpretând una din melodiile mele de suflet, Memory (din musicalul Cats de Andrew Lloyd Weber), solista ne-a bucurat cu tonalitățile catifelate ale vocii sale puternice, calitate ce s-a revelat și în a doua sa apariție, în Până când nu te iubeam, unde întunecimea parfumată a gravelor din glasu-i mi-au produs momente de intensă plăcere auditivă și emoțională. Un moment pe care nu-l voi uita prea ușor ori prea repede!

Mi-au atras atenția, desigur, micii și simpaticii membrii ai corului Energia Emoției, conduși de profesor Bianca Gîrlă (ea însăși deținătoarea unei voci foarte calde și plăcute), prin interpretarea foarte serioasă și asumată a patru melodii încântătoare. Micuța artistă Carla Moroacă a ieșit în evidență prin candoarea interpretării sale a unui moment de balet din Cippolino și a două poezii pe care le-a recitat cu talent (chiar e de urmărit parcursul acestui copil deosebit, pe care îl presimt unul interesant și plin de aspecte frumoase). Antonela Marin a interpretat cu patos unul dintre cele mai frumoase lieduri pe care le-am ascultat până acum, Iubire, pe versurile poetului Zigmund Tauberg (cât de frumoase sunt poeziile sale!) și muzica celebrului Leonard Lehman. O primă audiție mondială, de altfel, pe care nu pot decât să o aplaud și pe care sper că o vor putea asculta în viitor cât mai mulți iubitori de muzică.
 
Nu în cele din urmă, trebuie să îi dedic un laudatio special celei care i-a acompaniat cu măiestrie pe soliștii serii - pianista Liana Mareș. O știu de mulți ani, de la repetițiile din Operă la care am asistat de-a lungul anilor de liceu (da, eu eram genul de elev care nu chiulea ca să bată mingea pe maidan, ci ca să asiste la repetiții de teatru și operă...) și încă de atunci i-am apreciat talentul, atenția acordată interpreților care beneficiau de acompaniamentul său, precum și cunoașterea în detaliu a partiturilor, acest lucru permițându-i nu doar o redare muzicală foarte tehnică, dar reușind și să transmită emoția intenționată de fiecare compozitor în parte. Iată calitățile de care ne-am putut bucura și în cadrul concertului Înger deghizat în femeie de la Sala Dalles. Seara s-a încheiat în mod glorios și triumfal cu trioul celor trei stele masculine - Alin Stoica, Alin Dincă și Radu Ion - care și-au unit din nou vocile, de data asta în celebra canzonetta O sole mio, urmat de momentul apoteotic în care toți protagoniștii s-au reunit în la fel de celebra We are the world.
 
De la sfâșietoarea arie Addio del passato a Violettei Valéry, interpretată cu finețe de Mădălina Stoica până la finalul impresionant, emoțiile frumoase au fost cele care au dominat un adevărat eveniment muzical și artistic în care Femeia a fost punctul central și căreia artiștii i-au dedicat tot sufletul și tot talentul primite din sfere divine.