Perfecțiunea unei orchestre titanice Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin Concerte susținute la Sala Palatului, 31.08.2021 și 01.09.2021 Dirijor: Vladimir Jurowski Serile de 31 august și 1 septembrie 2021 au stat, la Sala Palatului, sub semnul atingerii perfecțiunii, în măsura în care acest lucru se poate și există. Nici nu avea cum să fie altfel, ținând cont că pe podium s-a aflat una dintre orchestrele uriașe ale Europei și ale lumii la momentul actual – Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin. Un titan al ansamblurilor contemporane care sună absolut impecabil, dar care pe lângă o tehnică desăvârșită a fiecărui membru în parte și a tuturor ca grup, aduce cu sine și o interpretare poate chiar uimitoare pentru spiritul german care știm că este atât de rigid și auster, în general. În fiecare dintre cele două seri, unul dintre cei mai mari dirijori contemporani, Vladimir Jurowski (actualmente și director artistic al festivalului) s-a aflat la pupitrul orchestrei și a ales două programe poate mai puțin cunoscute publicului român, dar cu siguranță extrem de valoroase și de necesare pentru orice iubitor adevărat al marii muzici universale: Anatol Vieru, Igor Stravinski și Paul Hindemith pentru prima seară, în timp ce 1 septembrie ne-a adus în fața unui concert exclusiv Stravinski, ca un omagiu pentru comemorarea celebrului compozitor de la a cărui dispariție se împlinesc 50 de ani anul acesta. 1. 31 august - Solistă: Yeon-Min Park – pian, câștigătoarea Concursului Internațional „George Enescu” 2020/2021 Iată un concert care mi-a adus câteva surprize frumoase neașteptate, atât datorită descoperirii unor compoziții aproape necunoscute în România, cât și datorită muzicienilor implicați și modului acestora de interpretare. În primul rând, trebuie să îi fim recunoscători maestrului Vladimir Jurowski pentru interesul și pasiunea sa față de George Enescu, România și marea noastră cultură. Astfel, în deschiderea programului acestei seri, dirijorul și-a dorit în mod special să readucă în atenția publicului de la Sala Palatului numele și talentul unui compozitor autohton pe nedrept trecut în umbră – Anatol Vieru (1926-1998). Cu această ocazie, am putut să ne bucurăm de una dintre cele mai tulburătoare compoziții ale acestui important creator – Memorial, o lucrare dedicată tuturor celor care au pierit sau au suferit în urma Pogromului de la Iași (1941). Această scurtă, dar foarte grăitoare operă simfonică a lui Vieru pare să surprindă în imagini sonore toată tensiunea, toată oroarea, dar și tristețea iscate de tragedia petrecută în capitala Moldovei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Parcă ironic, orchestra germană a înțeles extrem de bine mesajul partiturii și, sub bagheta lui Jurowski, aceasta a sunat impecabil și a reușit să transmită publicului o emoție aparte datorată acelor imagini sonore pe care le-am menționat mai sus. În continuarea programului serii, a urmat un moment de excepție datorat foarte tinerei pianiste coreene Yeon-Min Park, laureata Concursului „George Enescu” 2020/2021, secțiunea pian. Artista și-a demonstrat cu abilitate și profunzime totodată toate calitățile care i-au adus marele premiu în urmă cu un an – agilitatea, virtuozitatea, înțelegerea a partiturii, interpretarea plină de pasiune și forță, dar și integrarea aproape completă în tabloul ansamblului muzical. Cu atât mai lăudabil a fost faptul că o lucrare precum Concertul pentru pian și instrumente de suflat de Igor Stravinski (o pagină dificilă din repertoriul pianistic și simfonic, în același timp) a primit o nouă aură din partea talentatei Yeon-Min Park, cea care nu doar că a avut o interpretare ireproșabilă, dar și-a demonstrat și implicarea emoțională totală în această bucată deloc ușor de cântat și de ascultat. Drept mulțumire pentru uralele din final, pianista a oferit cu generozitate un bis plin de și mai multă virtuozitate –Étude no. 10 de Franz Liszt, o adevărată piatră de încercare pentru oricine își dorește să devină stăpânul absolut al pianului și pe care Park a redat-o cu o ușurință și o bucurie debordante. Partea a doua a concertului ne-a pus față în față cu una dintre cele mai impresionante și monumentale creații simfonice ale secolului al XX-lea – simfonia Mathis der Maler de Paul Hindemith. O lucrare de dimensiuni largi, nu atât ca durată, cât din punct de vedere al sonorităților și al componenței orchestrale. Stând la baza operei Mathis der Maler, această simfonie care a precedat-o este o poveste imagistico-sonoră pe care Hindemith a dedicat-o nu doar pictorului Matthias Grünewald, celebrul pictor german renascentist, ci este și un imn adus artei, precum și o rupere fățișă de orice mediu politic toxic (să nu uităm că această compoziție a luat naștere în tulburătorii ani când nazismul se afla la putere). O lucrare îndrăzneață, maiestuoasă și înălțătoare, pe care Vladimir Jurowski a transformat-o parcă și mai mult într-o operă de dimensiuni cosmice – desigur, și cu aportul deosebitei Orchestre Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin, care s-a apropiat uimitor (sau nu) de mult de un punct al perfecțiunii. 2. 1 septembrie – Soliști: Robert Powell (narator), Vladimir Ognev, Bastian Kohl, Ivan Turšič, Alexander Fedorov, Sofia Fomina, Elena Manistina (soliști vocali); Alexandra Silocea, Andrei Licareț, Mihai Ritivoiu, Daniel Ciobanu (pianiști); Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijor – Iosif Ion Prunner; regie multimedia: Carmen Lidia Vidu Iată-ne ajunși la concertul extraordinar din 1 septembrie, unul dintre vârfurile de început al festivalului. Vă puteți întreba de ce? Pentru simplul fapt că am avut parte de o seară dedicată exclusiv marelui compozitor rus Igor Stravinski, cel de la moartea căruia se comemorează 50 de ani în 2021. Astfel, Vladimir Jurowski, aflându-se pentru a doua seară consecutiv la pupitrul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin, a decis să prezinte publicului de la Sala Palatului câteva dintre lucrările mai puțin cunoscute în România ale lui Stravinski. Împreună cu Carmen Lidia Vidu – poate cea mai talentată și de succes regizoare multimedia din țară și una din cele mai importante din Europa – muzicienii au reușit să redea o atmosferă aparte, pe care muzica acestui uriaș compozitor rus o transmite oricui are deschiderea și bucuria de a o primi. Să mai adaug oare faptul că unul dintre punctele maxime de interes ale serii a fost chiar începutul, cu lucrarea biblico-muzicală The Flood (Potopul), pentru care a fost invitat în mod excepțional actorul Robert Powell? Pentru cei care nu cunosc acest nume, vă invit să urmăriți mini-seria Jesus of Nazareth, în regia lui Franco Zefirelli, unde-l veți descoperi pe actorul britanic în rolul titular. Așadar, nu am putut decât să mă bucur și să fiu recunoscător organizatorilor festivalului pentru oportunitatea de a-l vedea live la București pe acest unic artist (oare de ce trebuie ca un festival de muzică să facă asemenea gesturi și nu există teatre bucureștene care să se îndeletnicească cu invitarea unor mari actori europeni și internaționali?!). Dicția sa impecabilă, interpretarea partiturii vorbite din The Flood, alternanțele vocale pe care le-a utilizat în portretizarea diverselor personaje cărora le-a dat viață a făcut ca prezența pe scena Sălii Palatului a lui Robert Powell să transforme seara într-o confluență de excepție a artelor scenice. O mică parte a Corului Filarmonicii „George Enescu”, pregătit exemplar de Iosif Ion Prunner a contribuit din plin la construirea atmosferei mistice a opusului stravinskian, prin câteva voci venite parcă din alt univers. Împreună cu Vladimir Ognev, Bastian Kohl și Ivan Turšič, The Flood a reprezentat o deschidere de concert absolut admirabilă. Seara a continuat cu două compoziții strict orchestrale, Variațiunile In Memoriam Aldous Huxley (ultima lucrare simfonică a lui Stravinski, dedicată memoriei prietenului său decedat, marele creator al Minunatei lumi noi) și Simfonia pentru suflători (o bucată muzicală de scurtă întindere, dar foarte grăitoare pentru stilul componistic al creatorului rus). Ultima operă din prima parte a concertului a fost simpatica operă de cameră The Fox (Renard Vulpoiul), o adaptare muzicală făcută integral (partitură și versuri) de către compozitor. Cu o sonoritate ce amintește mai mult de operele pentru copii, The Fox este, de fapt, o satiră la adresa unor precepte morale, a religiei și a unei ordini sociale guvernate de șiretenie și minciună (vă sună cunoscut?!). Fiind intenționată spre a fi interpretată în salonul Winnarettei Singer, Princesse Edmond de Polignac (prietenă a compozitorului), această scurtă și fermecătoare operă a prins viață prin vocile strălucitoare a celor patru soliști vocali - Ivan Turšič, Alexander Fedorov, Bastian Kohl și Vladimir Ognev – și prin interpretarea rafinată a unui mic ansamblu din cadrul orchestrei berlineze, care a inclus, poate uimitor pentru o compoziție de muzică cultă, și un țambal ce a redat de minune anumite episoade din cadrul acestei lucrări cu iz de fabulă. Ca și în cazul The Flood, proiecțiile și întreaga atmosferă multimedia gândită de Carmen Lidia Vidu a contribuit la relatarea sonoră a poveștilor. Cea de-a doua parte a concertului a adus publicul în fața unuia dintre cele mai așteptate și mediatizate momente ale festivalului – premiera românească a opusului Les Noces (Nunta) – scene coregrafice pentru cor, soliști, 4 piane și percuție. Pentru această lucrare, au fost aduse special de la Viena patru piane Bösendorfer, prin intermedierea generoasă a pianistei Alexandra Silocea (ea însăși reprezentantă și imagine a acestei uriașe firme producătoare de instrumente). Un real eveniment cultural, interpretarea Les Noces în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” în acest an nu este deloc întâmplătoare. Pe lângă faptul că în 2021 aniversăm 140 de ani de la nașterea lui Enescu și comemorăm 50 de ani de la moartea lui Stravinski, legătura dintre cei doi prin acest opus impresionant prin simplitate și printr-un primitivism rafinat, este foarte puternică – la premiera americană a compoziției stravinskiene, care a avut loc în 1926, George Enescu a luat loc cu modestie în cadrul ansamblului, aflându-se la unul dintre cele 4 piane. Iată, deci, un motiv de bucurie în plus pentru iubitorii de artă, prin această frumoasă asociere dintre 2 din cei mai importanți creatori ai secolului al XX-lea. Cât despre interpretarea în sine a lucrării Les Noces, nu pot să aduc decât cuvinte de laudă tuturor interpreților. Poată că Jurowski nu a oferit o variantă atât de primitivă precum și-ar fi dorit Stravinski, însă ansamblul de percuție (care ne-a oferit sonorități amintind clar de alte compoziții precum Le Sacre du Printemps), alături de cei 4 talentați pianiști români din tânăra generație au oferit un regal muzical. Alexandra Silocea, Andrei Licareț, Mihai Ritivoiu și Daniel Ciobanu au avut momente de strălucire și de perfect sincron, demonstrând că 4 piane se pot transforma într-o uriașă orchestră simfonică, doar cu ajutorul sonorității speciale a acestui împărat al instrumentelor. Trebuie amintit și faptul că Alexandra Silocea a fost cea care a ales pianele conform sonorităților necesare pentru Les Noces. Alături de muzicieni, din nou Corul Filarmonicii „George Enescu” (în formulă completă, de această dată) a oferit momente de o intensitate și forță vocală rare în tabloul muzical românesc obișnuit. Nu în ultimul rând, cei patru soliști vocali au redat acea atmosferă atât de specială pe care Igor Stravinski a reușit să o surprindă în partitura sa care evocă obiceiurile de bază, aproape primitive, ale unei nunți țărănești din Rusia de demult. Nu în ultimul rând, vreau să subliniez din nou, contribuția vitală pe care creația vizuală a regizoarei Carmen Lidia Vidu a avut-o și în această a doua parte a concertului. Ca și în primele două opere prezentate mai sus, culorile, principalele cuvinte care caracterizează lucrările muzicale, toate elementele multimedia au venit în sprijinul muzicii, nu doar pentru a explica ceea ce auzim, ci și ca un comentariu artistic și social ce se îmbină exemplar cu mesajele pe care compozitorul rus le-a dorit transmise prin intermediul partiturilor sale. Iată, deci, cu ce ne-a delectat în aceste 2 seri impresionanta Orchestră Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin condusă cu măiestrie de Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului Internațional „George Enescu”. Nu putem decât să luăm cu noi această amintire neprețuită și să purtăm în suflet recunoștință față de George Enescu și Igor Stravinski, cei doi compozitori omagiați atât prin acest eveniment cultural bucureștean, cât și prin programul ales de dirijor pentru cele 2 seri. Surse foto: Festivalul Internațional „George Enescu” (foto credit: Cătălina Filip, Alex Damian)
0 Comments
Leave a Reply. |
Tudor SicomasJurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
August 2024
Categories |