Micro muzicronica de Festival – 30 august 2021

Mi-am propus ca, în măsura în care timpul îmi permite, să realizez zilnic, timp de 4 săptămâni cât durează Festivalul Internațional „George Enescu”, câte o scurtă cronică muzicală a zilei precedente, în care să trasez drumul muzical și să evidențiez pentru cititori câte ceva din tot ceea ce se întâmplă pe scenele festivalului. Sigur că nu voi fi prezent în sală la toate reprezentațiile, iar unele dintre scurtele muzi-cronici vor fi făcute în urma transmisiunilor online live și gratuite puse la dispoziție prin generozitatea organizatorilor. Sigur că sentimentul e diferit față de cel pe care îl ai când te afli în fața interpreților. Cu toate acestea, cred că este important să rămână scrisă, pentru posteritate, evidențierea tuturor momentelor de marcă ale acestei ediții jubiliare a acestui eveniment excelent pe care România îl organizează odată la 2 ani.

​

1. Filarmonica Mării Baltice – concert susținut la Ateneul Român; dirijor: Kristjan Järvi; solistă: Maria João Pires

 
Acest tânăr, plin de viață și colorat (nu doar la modul metaforic) ansamblu se află la prima vizită în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, dar deja a fost primită ca un vechi prieten de către publicul entuziast. Iar dirijorul Kristjan Järvi (el fiind deja la a doua prezență în cadrul evenimentului, după ediția din 2015) s-a asigurat din plin de succesul orchestrei pe care a condus-o, ca de obicei, cu eleganță, îmbinând ludicul cu rafinamentul. De altfel, acestea sunt două dintre caracteristicile care m-au fascinat la acest muzician desăvârșit încă de când l-am văzut prima oară, în urmă cu 6 ani. Programul abordat a fost unul foarte divers și complex, totodată. Seara intitulându-se Aurora a debutat cu compoziția proprie a lui Järvi, ce poartă chiar numele amintit mai sus – o bucată plină de farmec, jucăușă și foarte expresivă, creând prin muzică imagini splendide care amintesc chiar de celebra Morgenstimmung din suita Peer Gynt de Edvard Grieg. Am descoperit, astfel, nu doar un dirijor de excepție, ci și un compozitor de care te poți îndrăgosti ușor prin intermediul muzicii sale foarte melodioase.

Seara a continuat cu prezența pe podiumul Ateneului Român a uneia dintre cele mai îndrăgite, libere și poate non-conformiste pianiste ale momentului – Maria João Pires, care a interpretat în modul ei unic și aparte simpaticul, genialul, superbul Concert nr. 9 în mi bemol major pentru pian și orchestră K. 271 de W.A. Mozart. O apariție mignonă, delicată și, totuși, atât de tânără în spirit, pianista portugheză a oferit un regal clasic, însă original, publicului care aproape că nu a respirat în sala Ateneului. Nu este de mirare că acest concert a fost sold out imediat după ce biletele au fost puse în vânzare. Tehnica impecabilă a Mariei João Pires, îmbinată cu o interpretare plină de emoție, fără exagerări inutile, a confirmat de ce spectatorii o admiră și o iubesc atât de mult. Odată ce ai ascultat un Mozart născut de sub degetele ei fine, ți-e greu să mai fii martor și alte variante, căci sunetele iau ființă printr-o atingere ușoară, dar nelipsită de o forță interioară deosebită. Un concert la care mi-a părut foarte rău că nu am putut fi în sală, dar pentru transmisiunea căruia sunt deplin recunoscător organizatorilor. Programul s-a încheiat cu Simfonia a 2-a în la major op. 17 de George Enescu. Această lucrare specială în economia lucrărilor maestrului de la Tescani de care compozitorul însuși nu a fost mulțumit după premiera din 1915 de pe scena Ateneului Român, a fost redată de Kristjan Järvi cu măiestria muzicianului care a studiat temeinic partitura înainte de a se avânta într-o asemenea aventură sonoră complexă. Nu trebuie să uităm cât de important este faptul că ediția de anul acesta a festivalului este cea mai bogată de până acum în prezența compozițiilor enesciene în programele serilor (nu mai puțin de 37 de astfel de lucrări sunt prezentate doar de orchestre străine pe parcursul celor 4 săptămâni de desfășurare). Și iată că și tânăra Filarmonică a Mării Baltice a ales o asemenea compoziție pe care a oferit-o publicului român cu bucuria și plăcerea interpretării unei lucrări clar tributare lui Richard Strauss (pe care Enescu îl aprecia extraordinar de mult), dar care aduce, ca în orice operă enesciană o doză puternică de originalitate, inspirată din sonoritățile orientale ce caracterizează poporul român. Așadar, o după-amiază foarte reușită sub cupola acestui templu al muzicii din centrul Bucureștiului.

---

​

1. London Symphony Orchestra (LSO) – concert susținut la Sala Palatului; dirijor: Sir Simon Rattle; solistă – Magdalena Kožená (mezzo-soprană)

 
Ora 19:30 a aceleiași zile i-a readus pe iubitorii muzicii de calitate în impropria, dar inevitabila Sală a Palatului pentru reîntâlnirea cu una din legendarele orchestre ale lumii – London Symphony Orchestra. Condus din nou de maestrul Sir Simon Rattle, acest titan contemporan al baghetei și un om de o modestie rară, ansamblul londonez a prezentat o lucrare în premieră mondială, Where are You?, un ciclu de lieduri compus și dedicat de compozitorul ceh Ondřej Adámek mezzo-sopranei Magdalena Kožená. O lucrare deloc ușor de interpretat și nici de urmări, dar cu siguranță cel puțin interesantă, Where are You? este inspirat de vocea foarte versatilă a cântăreței care este chiar soția dirijorului britanic din această seară. Îmbinând momentele și stilurile diferite de respirație cu o tessitură specială, ciclul de lieduri subliniază de minune abilitățile vocale indiscutabile ale Magdalenei Kožená, una din mezzo-sopranele cele mai apreciate și aclamate ale lumii la momentul actual. În ciuda faptului că poate publicul român nu este încă obișnuit cu compozițiile contemporane și nici chiar cu cele moderne (vezi Stravinski, Enescu, Șostakovici), consider de foarte bun augur programul gândit pentru această ediție, în care clasicul se îmbină cu brio cu operele unor creatori mai mult sau mai puțin noi, pe care trebuie să-i cunoaștem prin muzica lor ce, cu siguranță, peste zeci și sute de ani va fi privită cu mai multă îngăduință decât este astăzi.

​De altfel, Sir Yehudi Menuhin a declarat la un moment dat că George Enescu este compozitorul secolului al XXI-lea și cred că deja acest lucru se vede din ce în ce mai mult. Tot așa, lucrări precum Where are You? și altele de acest gen vor fi apreciate la adevărata lor valoare în timp. Până atunci, vă invit să nu vă feriți de ceea ce este contemporan în muzică, pentru că veți avea parte, poate, de adevărate surprize, așa cum mi s-a întâmplat și mie cu această bucată muzicală în care vocea s-a împletit cu orchestra, cu vocile membrilor ansamblului chiar și cu diverse obiecte mai puțin întâlnite într-un concert de muzică cultă, printre care și megafonul. În orice caz, am avut parte de o experiență foarte specială, unică aș putea spune și greu de descris. Partea a doua a serii ne-a transportat cu 200 de ani în urmă, spre a ne reîntoarce în lumea lui Beethoven, al cărei minunate Simfonii a 6-a în Fa Major „Pastorala” a încântat sufletele publicului. Armoniile campestre, bucuria jocului, frumusețea liniei melodice atât de cunoscute au fost redate cu perfecțiune (dacă așa ceva chiar poate exista) de legendara orchestră. Iar interpretarea specială pe care i-a dat-o Sir Simon Rattle acestei partituri arhicunoscute va ocupa mult timp de-acum încolo un loc special în sufletul meu.

Așa cum au putut observa și cei aflați în sală, viziunea dirijorului britanic a dat parcă un nou suflu unei lucrări pe care cu toții am ascultat-o de nenumărate ori, dar pe care am descoperit-o parcă într-o lumină nouă, proaspătă, de parcă am fi asistat la premiera absolută a simfoniei, dirijată chiar de Beethoven. De altfel, aceasta este una din caracteristicile care îl face pe Sir Simon Rattle irezistibil – originalitatea, precum și modalitatea sa unică de a desprăfui și de a declișeiza compoziții diverse, din diferite epoci, scoțând la iveală lucruri ascunse sau punându-le pe cele știute sub lumina unor noi reflectoare. Astfel, parcă nicicând Pastorala titanului de la Bonn nu a răsunat atât de plin și, totuși, atât de delicat, atât de uriaș și, în același timp, atât de intim. Și nu este decât meritul excelenților muzicieni din London Symphony Orchestra și a geniului lui Sir Simon Rattle, pentru a căror prezență trebuie să le fim etern recunoscători organizatorilor Festivalului Internațional „George Enescu”.

---

Surse foto: Festivalul Internațional „George Enescu” (Andrada Pavel și Alex Damian), RoZa Zah – Romică Zaharia (https://www.facebook.com/rozaginza)