Republika Kritica
  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis

„La Traviata”, „Turandot” și „Lacul lebedelor” și un musical pentru copii, la final de februarie pe scena Operei Naționale București

2/19/2023

0 Comments

 
Picture
Ultima săptămână a lunii februarie aduce în fața publicului spectator al Operei Naționale București titluri de referință de operă „La Traviata” de Giuseppe Verdi, „Turandot” de Giacomo Puccini și de balet „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski.
Picture
Miercuri, 22 februarie, ora 18:30, vă invităm la spectacolul de operă „La Traviata” de Giuseppe Verdi, regia Paul Curran, conducerea muzicală Tiberiu Soare. Spectacolul readuce în atenția publicului povestea emoționantă a unei curtezane care a trăit în Parisul primei jumătăți a secolului XIX – lea sub numele de Marie Duplessis și care a marcat existența unor artiști precum compozitorul Franz Liszt și scriitorul Alexandre Dumas-fiul. Acesta din urmă, în semn de omagiu postum, a ales-o drept muză pentru celebrul său roman „Dama cu camelii”, care i-a servit lui Giuseppe Verdi drept sursă de inspirație pentru opera sa, „La Traviata”, a cărei primă reprezentație la București a a avut loc în anul 1856, la câțiva ani de la premiera mondială de la Teatrul La Fenice din Veneția.

Picture
Joi, 23 februarie, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul de operă „Turandot” de Giacomo Puccini, conducerea muzicală Tiberiu Soare. Tema exotică din „Turandot” nu constituie pentru Puccini decât pretextul de a-și exprima gândurile pe un plan oarecum mai filosofic și mai general, dar cu vechea dependență de faptele vieții reale. Materia primă e textul, libretul de operă, fără de care se simte inutil, fără rost între oameni. „O, dacă i-ar sosi actul mult așteptat din Turandot, această principesă crudă și haină, mi-ați reda astfel liniștea și încrederea pierdute, iar praful nu s-ar mai așterne pe claviatura pianului, atât l-aș canoni, în timp ce biroul s-ar umple de bravele coli cu o mie de portative”, își încheie el scrisoarea către Adami. Libretiștilor le-a cerut să dea o formă modernă și interesantă subiectului. „Dacă reușiți, veți vedea ce lucru original și tulburător va ieși din strădania voastră”. Giacomo Puccini și-a dorit să redea în „Turandot” tot ce au suferit, tot ce au iubit, au visat și au urât oamenii vremii lui.

Picture
Vineri, 24 februarie, și sâmbătă, 25 februarie, ora 18:30, se va ajuca spectacolul de balet „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, regia și coregrafia Oleg Danovski, adaptarea și punerea în scenă Oleg Danovski Jr., conducerea muzicală Iurie Florea. Povestea din spatele celei mai celebre dintre compozițiile de balet este una cât se poate de captivantă și a reprezentat, de-a lungul timpului, subiectul de discuție al multor critici. Unul dintre fondatorii baletului rusesc, Fyodor Lopukhov, a numit „Lacul lebedelor” drept o operă națională, având în vedere simbolistica centrală – lebăda, simbolul acesteia fiind foarte des întâlnit în lirica populară; atât subiectul operei cât și imaginea lebedelor reprezintă ideea dragostei veșnice în cultura Rusiei. Una dintre cele mai frumoase povestiri folclorice rusești, „Rața albă”, a influențat într-o mare măsură „Lacul lebedelor”. Contemporanii lui Ceaikovski au afirmat că acesta a prezentat de-a lungul vieții un mare interes pentru viața lui Ludwig II al Bavariei, a cărui tragica poveste este simbolizată prin lebăda din opera compozitorului.

Picture
Sâmbătă, 25 februarie, și duminică, 26 februarie, ora 11:00, vă așteptăm cu mic cu mare la „Vrăjitoarea Kera și cele șapte nestemate”, primul musical 100% românesc. Cu o distribuție de excepție, din care fac parte și îndrăgiții soliști Paula Seling, Ozana Barabancea și Aurelian Temișan, spectacolul pus în scenă de regizorul Răzvan Oprea are grandoarea musical-urilor de pe Broadway: acrobați, dansatori, coregrafi, cântăreți, costume spectaculoase, efecte sceno-tehnice speciale. Toate acestea sunt în perfecta concordanță cu conceptul autorului, Cristian Faur, care, prin muzica și libretul acestui musical, ridică ștacheta calității spectacolelor pentru copii din București.  „Vrăjitoarea Kera și cele șapte nestemate” ne transpune în lumea basmului, prin cele mai reprezentative personaje ale poveștilor copilăriei: “Aladin și lampa fermecată”, “Scufița Roșie”, “Cei trei purceluși”, “Anastasia”, “Cartea Junglei”, “Albă ca Zăpada și cei 7 pitici”, “Frumoasa și Bestia” și “Omul Paianjen”. Reprezentațiile din 25 și 26 februarie, ora 11:00, vor reuni pe scenă peste 100 de artiști, inclusiv orchestra și corul Operei Naționale, sub bagheta dirijorului CiprianTeodorașcu.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.


Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR 

Parteneri: Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha 

Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, CursDeGuvernare, Mediatrust

0 Comments



Leave a Reply.

    Tudor Sicomas

    Jurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele.

    Archives

    August 2024
    July 2024
    June 2024
    May 2024
    April 2024
    March 2024
    February 2024
    January 2024
    December 2023
    November 2023
    October 2023
    September 2023
    August 2023
    July 2023
    June 2023
    May 2023
    April 2023
    March 2023
    February 2023
    January 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    September 2022
    July 2022
    June 2022
    May 2022
    April 2022
    February 2022
    September 2021
    August 2021
    July 2021
    April 2021
    January 2021

    Categories

    All

    RSS Feed

  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis