„Jurnalul unei iubiri”, un spectacol de teatru-dans-multimedia din nou pe scena Operei Naționale București

„Jurnalul unei iubiri”, un spectacol de teatru-dans și multimedia, în două acte, realizat de coregrafa și regizoarea Andreea Tănăsescu, va avea o nouă reprezentație duminică, 25 iunie, ora 18:30, pe scena Operei Naționale București.  Cum să transformi istoria modernă într-o lecţie, pentru a-i explora multiplele dimensiuni, straturi de informaţie, ficţiune, emoţie şi sens? Andreea Tănăsescu realizează acest lucru prin intermediul spectacolului pe care ni-l propune.

Jurnalul unei iubiri este un spectacol complex de teatru-dans, o creație originală realizată în primă audiție pe scena Operei Naționale București, într-o formulă stilistică și compozițională unică, la limitele posibilului, ce îmbină coregrafia performantă cu teatrul de expresie corporală, în imagini.  Proiectul s-a realizat în parteneriat cu asociația culturală A&A Associated Artist și fost realizat printr-un program nou inițiat de către Opera Națională București, numit ,,Lovitură de teatru la Operă", program dedicat artiștilor creatori români. În spectacol vor juca excepționalii actori: Irina Movilă, Armand Calotă, Gavril Pătru alături de balerinii Operei Naționale București Andreea Vălean, Andrea Caleffi, Jacob Connor, George Pleșca, Molly Hall, Uyu Hiromoto, Maria Gogonea, Răzvan Cacoveanu, Cristian Gîdoi, Maxime Latapie, Horia Bucur.

Autoarea conceptului: coregrafa și regizoarea Andreea Tănăsescu își propune să realizeze o radiografie a iubirii dintre marele compozitor George Enescu și soția sa - Prințesa Maria Cantacuzino, folosindu-se de mijloacele cele  mai inovative, modern-contemporane și expresive, combinând teatrul cu dansul și efectele multi-media/sonore. Pe fondul radiografiei marii iubiri, spectacolul dă viață și realității perioadei istorice românești cuprinsă între anii 1900 și 1935, cu parfumul şi evenimentele importante care i-au marcat pe protagonişti.
Având ca bază poveştile de iubire ale prinţesei (Maruca) Maria Cantacuzino cu violonistul şi compozitorul George Enescu, textul creat tot de  Andreea Tănăsescu proiectează motivul şi modelul faustic în istoria interbelică românească, amorsând în egală măsură memoria ca act de reconstituire, de regăsire a trecutului, cât şi o asociere a istoriei moderne cu mitul şi cu ritualicul.

Spectacolul este un mecanism, o articulare ritmată de pasiune, (cu rătăcirile ei), legând criza personală de destrămarea lumii (a Europei în preajma celui de-al doilea război mondial). Textul spectacolului este inspirat de Jurnalul Mariei Cantacuzino Enescu: Umbre și lumini”.

---

Structura spectacolului gravitează în jurul a şase personaje principale: Maria Cantacuzino (Maruca), George Enescu, domnul Ionescu, domnul Şeitan, Mihai Cantacuzino și Nellie (sora Marucăi). Scenele inspirate din fapte reale se derulează rapid, “cadrele” se shimbă aproape ca într-un film; textul spectacolului propune o radiografie a sufletelor acestor personalități remarcabile de altfel, care au fost mai înainte de orice – oameni. Replicile şi acţiunile se înfăşoară în jurul nucleului metafizic, constituit prin existenţa “D-lui Şeitan” – umbră şi alter ego, (termenul “şeitan” fiind un termen provenit din limba turcă şi însemnând: drac, diavol). Diavolul ghidează, încurcă şi reduce opţiunile personajelor, forţându-le să se autoanalizeze şi să se evalueze, evaluându-şi totodată propria lume. Dl. Şeitan taxează inconsistenţa şi derapajele din viaţa amoroasă – fuga de sine a Marucăi, dar și tarele lumii sociale care, urmează să se scufunde odată cu venirea comunismului. Singurul care observă degradarea și simte schimbarea radicală ce va urma este Constantin, fiul Marucăi, un tânăr inocent. (Povestea rezumându-se la perioada de timp cuprinsă între anii 1890 și 1935).

Spectacolul este construit asemeni unei călătorii simbolice, plecând de la povestea reală: Maria Tescanu Rosetti, viitoare prințesă Cantacuzino, pleacă la Florești să-și întâlnească viitorul soț promis – pe prințul Mihai Cantacuzino, însă este trădată de propria soră care face o pasiune oarbă pentru prinț. În fața ororii și a trădării trăite, (își găsește propria soră în pat cu soțul ei) Maruca se transformă din femeia timidă și timorată într-o femeie modernă și independentă, se răzbună și trăiește sub același acoperiș cu soțul ei doar de ochii lumii. Între timp își găsește refugiu în brațele altor bărbați celebri pentru care face pasiuni devastatoare. Mihai moare într-un accident de mașină, iar Maruca înțelege că libertatea pe care a tot căutat-o nu o poate găsi decât în propria ei inimă. Pe Enescu, marele compozitor l-a iubit sincer deși nu a reușit să-i fie cu adevărat loială. Maruca este permanent însoțită de umbră care-i aspiră forța vitală, o bântuie. Deopotrivă elanurile ei de libertate și umbrele ei sunt redate prin intermediul structurii coregrafice.

,,Replicile şi acţiunile se înfăşoară în jurul nucleului metafizic, constituit prin existenţa “D-lui Şeitan” - umbră şi alter ego. (termenul “şeitan” fiind un termen provenit din limba turcă şi însemnând: drac, diavol.)
Diavolul întreţese, ghidează, încurcă şi reduce opţiunile personajelor, forţându-le să se autoanalizeze şi să se evalueze, evaluându-şi totodată propria lume. Acest mesager urmăreşte aici pragmatic capcanele şi conflictul dintre idei şi viaţă, dintre oameni si acţiunile lor. Dl. Şeitan taxează inconsistenţa dintre discursul filozofic şi derapajele din viaţa politică şi amoroasă - în cazul lui Nae Ionescu, fuga de sine şi incapacitatea de a iubi până la capăt a Marucăi, sau îndatoririle de muzician ale lui Enescu, care îl ţin lungi perioade de timp departe de prinţesă. Versatilitatea personajului, a rolurilor pe care le asumă: de autor, regizor, martor, judecător sau observator, prezenţa, ubicuitatea, în majoritatea scenelor, fie direct, cât şi indirect (cea mai puternică analogie fiind între Diavol şi filozof) fac din acest Domn Şeitan, un personaj complex şi contemporan.
Relaţia dintre conştiinţa binelui şi răul interior este urmărită de autoare în ipostaze si contexte emblematice: în salonul de bal al Palatului Cantacuzino în care se strângea lumea bună, la conacul părinţilor Marucăi Cantacuzino (Tescanu-Rosetti) de la Tescani, devenit ulterior loc de pelerinaj muzical, dar şi la vila de la Buşteni cu draperii veşnic trase, (prinţesei plăcându-i să reflecteze pe întuneric). Toate acestea sunt spaţii care fie declanşează fluidul memoriei, chemând din uitare într-o cheie realistă un conţinut emblematic, fie accentuează tranziţia, spaţiul incert dintre morţi şi vii, dintre lumină - puritate şi umbră care aici înseamnă contaminare morală şi în cele din urmă moarte.
Bio-topicul dramei se constituie ca un monolog multiplu, cu o putere reflexivă de înscenare a timpului care creşte odată cu libertăţile contrapuse tabuurilor, etichetelor, clişeelor. Prin urmare, descoperim istoria într-o lumină nouă, prin impulsul metafizic din care descifrăm şi înţelegem conexiunile profunde ale valorilor cu istoria, conexiuni ce nu pot fi construite mental decât prin oglinda teatrului şi a mecanismelor de virtualizare şi asamblaj, oferite de perspectiva narativă.
Andreea Tănăsescu surprinde, atât prin dezinvoltura dialogului cu marile modele, (făcându-ne să ne gândim la Dr. Faustus de Thomas Mann), dar şi prin capacitatea de a transgresa aceste modele, prin explorarea şi integrarea unor tehnologii şi soluţii scenice, care fac legătura între experiment, inovaţie, noile tendinţe şi puterea simbolică- generată de legătura dintre ritmul gândirii simultane şi acţiunea relevată de studiile de antropologie a sacrului.” (Prof. univ. dr. în Științele comunicării- Ana Maria Munteanu, membră a Secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru)

,,Spectacolul, inspirat de jurnalul prințesei Maria Cantacuzino – Enescu este un omagiu adus iubirii și femeii. Își propune să reînvie anume pagini de istorie dintr-o ipostază inedită, fără a avea pretenția de a se constitui într-un documentar ci rămânând în fond doar o realizare artistică – o operă de artă și ca orice operă de artă- o interpretare subiectivăa istoriei. Mulțumesc pe această cale direcției Operei Naționale București, în special domnului Daniel Jinga, pentru reala susținere acordată în concretizarea acestui proiect de suflet”, Andreea Tănăsescu regizoarea, coregrafa spectacolului și autoarea textului.

Jurnalul unei iubiri, durata 2h35 cu pauză

---

 Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

---

Echipa de producție a proiectului:
Conceptul: Andreea Tănăsescu
Regie, coregrafie, text: Andreea Tănăsescu
Scenografie: Cristina Barbu
Design vestimentar: Daniela Halger Fries
Procesare sunet: Cătălin Crețu
Multi-media: Vali Chincișan
Asistent regie: Armine Vosganian
Asistenți coregrafie: Andreea Vălean, George Pleșca
 
Distribuția:

Maria Cantacuzino la vârsta maturității: Irina Movilă
Maria Cantacuzino tânără: Marina Fluerașu
Enescu: George Rotaru
Șeitan: Armand Calotă
Mihai Cantacuzino: Ioan Andrei Ionescu
Domnul Ionescu: Emilian Mârnea
Alice Rosetti Tescanu: Mărioara Sterian
Irene Blanc: Adelaida Zamfira
Nellie: Andrada Fuscas
Prințesa Bibescu: Armine Vosganian
Solignee/ Margareta Ionescu: Alice Cora Mihalache
Constantin Cantacuzino: Andrei Cristea
Doda: Valeria Barba

Dansează balerinii Operei Naționale București:
Andreea Vălean, Jacob Connor, Molly Hall, Uyu Hiromoto, Horia Bucur, Maxime Latapie, Maria Gogonea, Răzvan Cacoveanu, Cristian Gîdoi, George Pleșca

---

Sponsorii evenimentului:

JTI, CEETRUS