Despre muzica, talent si un proiect teatral unic

Do-Re-Mi… cateva din lucrurile mele care-mi plac. Asta ca sa citez doua din momentele importante din “Sunetul muzicii” de Rodgers si Hammerstein. Un spectacol de vis, superb, plin de culoare, de viata, antrenant, pentru absolut toate varstele. O bucurie pentru suflet, vaz si auz, pe o partitura care contine unele dintre cele mai cunoscute slagare ale tuturor timpurilor: ”Do-Re-Mi”, “Edelweiss”, “My favorite things” sau ”Climb every mountain”.

Ascultand toata aceasta muzica fie romantica, fie ritmata, nu ai cum sa nu simti o imensa caldura, nu ai cum sa nu te bucuri de viata, cu atat mai mult cu cat povestea Mariei Reiner (ulterior Maria, baroneasa von Trapp), a Capitanului Georg von Trapp si a celor sapte copii ai sai este plina de motivatie, de triumf al dreptatii si iubirii. Inspirat de povestea adevarata a Mariei von Trapp si a familiei sale, musicalul semnat de genialul tandem Richard Rodgers si Oscar Hammerstein a facut furori inca de la premiera. Iar filmul din 1965 cu Julie Andrews si Christopher Plummer a ramas in istoria cinematografiei drept unul dintre cele mai reusite exemple de filme muzicale. As putea spune ca a devenit un etalon. Iar spectacolul de la Opera Comică pentru Copii ar trebui, la randul sau, sa devina un model pentru cei care doresc sa produca astfel de spectacole in Romania.

Razvan Mazilu demonstreaza inca o data ca este unul din varfurile spectacolului de musical din Romania. Si ceea ce ma frapeaza este ca, desi ii recunosc deja stilul, fiecare creatie a sa este diferita. De la “Cabaret” la “Maria de Buenos Aires” si de la “We Will Rock You” la “Familia Addams”, toate aceste titluri au intrat deja in sufletele si amintirile publicului iubitor de frumos. Daca in spectacolele mentionste mai sus poate intalnim viziuni mai intunecate ale societatii umane, in “Sunetul muzicii” vedem exact opusul. Modul in care Razvan Mazilu a dorit si a reusit sa redea povestea familiei von Trapp este unul cat se poate de stralucitor, colorat, parca dorind sa anuleze senzatia aceea de pericol iminent reprezentat de perioada nazista in timpul careia se desfasoara actiunea. Scenografia deosebita si impresionanta prin acele proiectii exceptionale realizate de Eranio Petruska, dar si prin piesele uriase inspirate de vechile bibelouri de portelan au dat spectacolului o nota in plus de frumusete si de delicatete. De altfel, cred ca acesta este un alt gand cu care raman in urma “Sunetului muzicii” de la Opera Comica - am fost partas la o reprezentatie ca de portelan, in care frumusetea, seensibilitatea si gratia s-au impletit cu interpretari pe care nu le voi putea uita prea curand.

Si tocmai pentru ca am ajuns la interpreti, trebuie sa subliniez prezenta in toate rolurile ale unor actori si prim-solisti de marca ai institutiei. Si sa tinem cont de importanta distribuirii unor artisti foarte buni intr-un asemenea spectacol, caci un musical reprezinta imbinarea absoluta a majoritarii artelor scenica. Asadar, Ana Bianca Popescu s-a aflat in fruntea spectacolului. Deja afirmandu-se ca una dintre cele mai bune, complexe si versatile actrite ale generatiei sale, Bianca Popescu a capatat notorietate si datorita lui Razvan Mazilu care a vazut inca de la inceput uriasul potential al ei si a distribuit-o in aproape toate creatiile sale de musical. Si nu a gresit deloc facand acest lucru si in “Sunetul muzicii”. Maria, in interpretarea sa, capata nuante rafinate care ne sunt transmise atat prin jocul scenic elegant, dar ferm, cat si printr-un glas de exceptie, cu acute bine atacate si sustinute si cu un registru mediu ce ma duce cu gandul la marile cantarete de jazz (nici nu ar avea cum sa fie altfel, caci mama Biancai Popescu este artist liric la Opereta bucuresteana, deci muzica face parte din ADN-ul sau). Daniel Pascariu, in rolul Capitanului von Trapp, m-a impresionat, ca de obicei, cu vocea sa profunda, cu o tonalitate care iti patrunde in suflet de la primele note cantate, dar si rostite. In plus, am putut admira si talentul sau de actor desavarsit - toate acele momente in care personajul sau trebuie sa etaleze o duritate tipica pentru un capitan de vas s-au topit subtil si natural intr-o bunatate sufleteasca redeacoperita. Si tot ce am spus pana aici s-a putut observa pe scena prin jocul atent detaliat al artistului. Mădălina Constantinescu m-a incantat in mod deosebit, caci am descoperit nu doar o cantareata, ci si o actrita de exceptie. Si cum, va veti intreba? O vazusem deja in “School of Rock” unde mi-a placut la nebunie. Dar acela e cu totul alt tip de rol. Iar aici, in “Sunetul muzicii”, Madalina este o ingenua usor rebela de 16 ani, in contrast cu directoarea matura din “School of Rock”. Iata ca a reusit sa demonstreze nu doar faptul ca are o voce de invidiat, dar si ca poate aborda actoriceste o gama diversa de roluri.

Andreea Iftimescu a preluat frumos si blandul rol al Maicii Starete si m-a bucurat prin glasul ei plin, puternic, cu inflexiuni delicate, dar si prin prezenta scenica convingatoare. Nu pot uita interpretarea celebrului “Climb every mountain”, care a rasunat in sala de spectacole si care a atras ropote de aplauze. Raluca Oprea a fost incantatoare si, totodata, de o eleganta rece (as asemana-o, poate, cu o Greta Garbo). Personajul ei, Baroneasa Elsa Schroeder, are parte de 2 momente muzicale delicioase (spre deosebire de film, unde acestea au fost, din pacate, taiate) pe care soprana le-a redat cu vivacitate, feminitate, cu o voce eleganta cu o tonalitate tare placuta si dulce. Alaturi de ea, Valentino Tiron a fost simpaticul si parsivul Max Dettweiler, prietenul parvenit al capitanului von Trapp. Asa cum il stiu de atatia ani, actorul-cantaret a adus zambete nenumarate pe figurile spectatorilor si s-a potrivit de minune in acest rol comic necesar mai ales in anumite momente ale spectacolului. Andrei Mihalcea, in rolul lui Rolf Gruber, adolescentul viitor nazist indragostit de Liesl von Trapp, a avut o evolutie scenica admirabila, de la momentul romantic cu Liesl pana la finalul dramatic. In mod evident, cei 7 copii ai familiei von Trapp au interpretat exemplar si extrem de natural partiturile incredintate. De la dulcea Gretl la “viteazul” Friedrich, toti au reusit sa imbine candoarea copilariei cu profesionalismul scenic. Numele lor sunt: Iarina Popescu, Natalia Constantinescu, Adelina Baicu, Filip Munteanu, Charlize Maalouf si Matei Hotaranu. Sa ii tineti minte caci pot fi viitori mari artisti! Nu in ultimul rand, vreau sa amintesc tandemul comic al personajelor Fritz si Frau Schmidt, interpretati admirabil de Mihai Munteniță si Otilia Panainte, dar si de trio-ul maicutelor de la manastire, care au imbinat talentul actoricesc cu vocile deosebite. Cele trei au fost temperamentala Ana-Maria Ivan, blanda Daniela Carstea si, nu in ultimul rand, frumoasa si plina de viata Nina Achilov (care are o voce minunata de mezzo-soprana). Orchestra Operei Comice a fost condusa cu talent si aplomb de maestrul Alexandru Ilie, cel care deja ne-a obisnuit cu modalitatea lui de a intelege de minune o partitura de musical. Iar prezenta baletului institutiei a adus o nota de gratie si eleganta unui spectacol deosebit.

Iata, deci, una din marile si frumoasele realizari pe care doamna Felicia Filip (Felicia Filip Oficial) le-a dat publicului sau iubit prin intermediul institutiei pe care o conduce (sau a condus-o…). Sper din suflet ca minunile acestea scenice sa continue tot sub “bagheta” manageriala a domniei sale si ca factorii decidenti vor intelege cat de important e sa se aflea conducerea unei asemenea institutii o persoana profesionista si cu dragoste de spectatori.

Multumesc, Opera Comica pentru Copii si, de asemenea, si domnului Madalin Guruianu, pentru modalitatea in care promoveaza arta si frumosul pentru copii si nu numai!