Finalul aniversar al unui festival imperial

Concertul Romanian Chamber Orchestra, din cadrul Festivalului „Vară Magică”
19 august 2021, ora 19:30, Ateneul Român
Dirijor: Cristian Măcelar

---

​Vara anului 2021 a fost din nou binecuvântată de har divin, prin intermediul muzicii. Datorită Asociației Lanto Magia Muzicii, Festivalul „Vară Magică” a existat din nou, de data aceasta serbând un deceniu de la prima ediție. Și ce deceniu! Și câtă muzică deosebită în tot acest timp! Și ce artiști desăvârșiți au pășit pe scenele Festivalului! Și câtă pasiune au pus organizatorii în crearea acestor zece ediții, fiecare cu unicitatea ei! 

​Și câtă bucurie ne-au adus nouă, melomanilor și iubitorilor de frumos, domnul Dorin Ioniță alături de echipa sa prin darul generos și elegant de a oferi vară de vară un regal artistic de asemenea valoare, nivel și conduită atât artistică, cât și umană! Nu putem fi decât recunoscători că avem parte de asemenea evenimente și că nu trec cele trei luni de cuptor fără a ne bucura și a ne minuna de miracolul acestui limbaj universal care este muzica. Dar orice e frumos, trebuie să se și încheie, căci altfel unde ar mai fi farmecul de a redescoperi data viitoare ceva și mai miraculos?! Și ediția a zecea a Festivalului „Vară Magică” a luat sfârșit, însă nu s-ar fi putut încheia decât cu un concert parcă imperial. Și ce alt ansamblu mai potrivit pentru o seară monumentală decât eleganta, rafinata, profesionista Romanian Chamber Orchestra, care l-a avut concert-maestru pe marele nostru violonist, Alexandru Tomescu, iar la pupitrul dirijoral pe maestrul Cristian Măcelaru, noul director al Orchestrei Naționale a Franței?! Nu cred că se putea un tandem interpretativ mai bine ales pentru seara de închidere a festivalului gândit, creat, construit de Dorin Ioniță și Lanto Magia Muzicii. Cât despre programul ales, nu am decât cuvinte de laudă, cu atât mai mult cu cât s-a demonstrat prin aceasta dorința atât a acestei orchestre tinere, cât și a organizatorilor manifestării artistice de a promova noi talente, tineri compozitori români aflați la început de drum și care se dovedesc a fi voci puternice în activitatea muzicală ce va să vie în România și în lume.

​Concertul a fost deschis în mod tradițional românesc, printr-una din cele mai antrenante, melodioase și frumoase creații ale lui Bela Bártok, compozitor și folclorist de mare valoare, prieten cu al nostru George Enescu – Dansuri populare românești. Scrise și gândite inițial pentru pian, această scurtă, dar foarte picturală suită a fost adaptată pentru orchestră și pot să spun că rămâne, cel puțin pentru mine, una dintre cele mai fascinante bucăți muzicale cu rădăcini folclorice pe care am ascultat-o vreodată. Iar interpretarea maestrului Cristian Măcelaru și a Romanian Chamber Orchestra a reușit să sublinieze parcă și mai mult caracterul deosebit al acestei lucrări prin alternarea ritmurilor specifice fiecărui dans cules și adaptat de Bártok mai mult decât în cazul altor redări a suitei. De asemenea, s-a putut observa o bucurie a jocului muzical atât la dirijor, cât și la membrii orchestrei, fapt ce a fost apreciat de întregul auditoriu ce a răsplătit performanța muzicienilor cu aplauze furtunoase. După un asemenea torent pasional ungro-românesc, interpreții ne-au răsfățat cu o primă audiție absolută, Genesis – Rondo pentru orchestră de cameră de Oana Vardianu. O creație fascinantă, interesantă și plină de patos autohton realizată de o tânără muziciană, aflată la începutul carierei, dar care arată prin această operă a sa că are șansa de a deveni unul din marile nume de pe scena artistică a lumii. 

​Genesis s-a dovedit a fi o lucrare de sorginte românească, cu puternice rădăcini în folclorul nostru atât de special, alternând totodată aceste ritmuri pline de viață cu diverse alte sonorități inspirate parcă din Verklärte Nacht a lui Schonberg și chiar cu muzica post-impresionistă a lui Stravinsky. Desigur că m-au și ne-au bucurat nespus regăsirea în partitură a unor puternice influențe populare românești cu ecouri din Enescu și Bártok, care au surprins prin incluziunea lor într-o compoziție de secol XXI. Închizând ochii am putut să îmi imaginez cu ușurință că titlul ales de Oana Vardianu reprezintă rădăcinile ei, atât ca româncă, dar și ca urmașă a unor mari creatori de muzică. Cu alte cuvinte, Genesis înseamnă pentru compozitoare, dar cred că și pentru publicul care a primit cu inima deschisă muzica sa, matca începutului lumii ei proprii, cea care îi va alimenta de-a lungul vieții creația și personalitatea (și nu numai ei). În plus, Oana Vardianu nu doar că a urmat îndeaproape cerințele apelului Call for scores organizat de Romanian Chamber Orchestra (acestea constând în omagiul adus celor doi mari sărbătoriți ai anului, Bela Bártok și George Enescu), care i-au permis reprezentarea lucrării în cadrul concertului, dar le-a subliniat printr-o doză mare de originalitate – să subliniez, oare, doar efectul impresionant pe care l-au dat pașii loviți în podea de dirijor și de membrii orchestrei în redarea temei finale?! Așadar, o lucrare puternică, plină de nostalgie și speranță, în care muzica a reușit să transmită un mesaj clar și luminos care atestă prin muzică faptul că indiferent de contextul social și sanitar care ne înconjoară, rădăcinile noastre și arta ne vor ajuta mereu să ieșim din întuneric și ne vor da curajul să mergem înainte.

​Seara a continuat cu elegantele și melancolicele Intermezzi op. 12 pentru orchestră de coarde. Fiind o compoziție încă de tinerețe ale lui George Enescu, se simte influența secolului XIX asupra acestei lucrări care reprezintă un cadru meditativ ideal pentru orice ascultător. Delicatețea cu care arcușurile instrumentiștilor au atins corzile, sentimentul puternic nostalgic pe care maestrul Cristian Măcelaru l-a dat scurtei opere enesciene dedicate Elenei Bibescu (o prietenă apropiată a compozitorului) au transformat cele peste 10 minute de audiție într-o experiență unică. De altfel, datorită dirijorului prezent la pupitru, întreaga seară a primit o aură cu adevărat deosebită, căci în fiecare gest al său, în fiecare mișcare s-au putut observa pasiunea nedisimulată față de Muzică, respectul uriaș față de partitură, față de orchestră și față de public, dar și timpul dedicat repetițiilor, căci acelea sunt momentele când se țese cu adevărat relația dintre muzicieni și cel care-i conduce, în timp ce seara concertului în sine reprezintă încununarea rafinată a orelor de studiu. Așadar, atât Intermezzi de Enescu, dar și celelalte bucăți muzicale prezentate au primit o parte însemnată din sufletului lui Cristian Măcelaru, care a strălucit, ca de obicei, pe podiumul Ateneului Român. Nici nu este de mirare faptul că el este cel care a fost ales de Orchestra Națională a Franței drept director muzical, o poziție extrem de onorantă pe care maestrul o va fructifica din plin, așa cum face mereu.

​După scurtul moment enescian dedicat sărbătoririi celor 140 de ani de la nașterea sa, Romanian Chamber Orchestra a prezentat o nouă lucrare a unui tânăr compozitor român, aleasă tot în urma apelului Call for scores organizat de ansamblul muzical: Panicandemica, de Alin Constantin Chelărescu. Aici avem de-a face cu o operă oarecum diferită de Genesis, în sensul că muzicianul a ales să redea prin intermediul notelor muzicale un întreg curcubeu sonor alcătuit atât din momente tragice, cât și din altele câteva luminoase. Nici nu este de mirare, ținând cont de titlu care explică atât de bine toată furtuna sonoră alternată cu momente de acalmie și blândețe, de melancolie tipic românească și de un lirism tragic așa cum poate doar la Mahler mai întâlnim. Panicandemica este străbătută de la un capăt la altul de o senzație de agitație, de presimțire a unui pericol iminent care își face, din păcate, apariția, dar totuși se retrage din calea ființei umane la fel de repede precum s-a arătat. Așa cum am menționat, compozitorul a strecurat în partitură și fragmente care redau ascultătorului speranța într-un viitor mai bun, mai liniștit, în care omenirea va deschide o fereastră și va permite razelor de lumină să pătrundă. Acesta a fost sentimentul încercat atunci când am auzit primele acorduri ale viorii solo (mânuite cu măiestrie de concert-maestrul Alexandru Tomescu) interpretând o doină precum un bocet și, deși însoțită de bătăile ritmice al violoniștilor cu arcușurile în instrumentele lor – sunet ce m-a dus cu gândul la bătaia cuielor în sicrie – nu am putut să nu mă gândesc la faptul că totuși există un orizont pozitiv pentru noi toți. Iată, deci, cât de importantă poate fi muzica și ce mesaje importante se pot transmite prin intermediul sunetelor, a armoniilor. Ca și în cazul lucrării de mai sus, Genesis, publicul a dăruit interpreților și compozitorilor minute în șir de aplauze, apreciind și de această dată influențele folclorice românești, dar și forța de exprimare a universului uman interior pe care Alin Constantin Chelărescu a dorit și a reușit să îl redea prin partitura sa.

​Concertul de final al Festivalului „Vară Magică” s-a încheiat în mod ciclic și perfect cu o capodoperă a repertoriului orchestral clasic – Simfonia nr. 40 de Wolfgang Amadeus Mozart. O operă impresionantă, titanică aproape a compozitorului de la Salzburg, pe care criticul muzical Alfred Einstein a numit-o „un apel la eternitate”, cuvinte redate și în programul de sală. Într-adevăr, acordurile atât de cunoscute și îndrăgite de public au răsunat parcă altfel sub bagheta magică a maestrului Cristian Măcelaru care a știut să se îndepărteze de rigiditatea nemțească pe care am auzit-o uneori în legătură cu această compoziție și i-a redat simfoniei aura aceea elegantă, rafinată, jucăușă pe alocuri, profund tragică în alte puncte – aspecte atât de importante în interpretarea unei asemenea lucrări mozartiene. Aș alătura cu ușurință Simfonia nr. 40 unor alte capodopere ale lui Amadeus, precum Don Giovanni sau Requiem­-ul, căci din toate răsună puternic acele acorduri fatidice, învelite însă într-o dulceață specifică creatorului austriac. Astfel, geniul incontestabil al lui Mozart a umplut cupola Ateneului Român și inimile fiecărui spectator care a răsplătit din plin interpretarea Romanian Chamber Orchestra sub bagheta lui Cristian Măcelaru cu ropote de aplauze minute în șir, fapt care a determinat și bisarea ultimului dans din suita lui Bártok, pentru că, „așa cum e în viață, ajungem de unde am plecat” – cuvintele exacte ale dirijorului în finalul concertului.

​O seară miraculoasă, care a stat sub semnul aniversării a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu (născut chiar pe 19 august, în 1881) și a prietenului său, Bela Bártok. Un eveniment cultural de mare clasă prin care ne-am amintit de necesitatea artei și a muzicii în viața noastră. Un moment în care timpul parcă s-a oprit spre a ne aduce la un loc pe toți – muzicieni, spectatori, organizatori – în templul artei care este Ateneul Român pentru a ne bucura împreună de magia unei veri muzicale unice. Așa cum am spus și în articolele trecute, doresc echipei Lanto Magia Muzicii și domnului Dorin Ioniță mult succes și putere de realizare a viitoarelor proiecte. România și Bucureștiul au nevoie de asemenea manifestări artistice deosebite. Oamenii vor avea întotdeauna necesitatea de a consuma cultură, indiferent dacă își vor da seama de acest lucru sau nu. Și Festivalul „Vară Magică”, dar și Romanian Chamber Orchestra au înțeles nevoile noastre și prin toate proiectele lor contribuie din plin la realizarea visurilor muzicale ale fiecăruia dintre noi.

---

Credit foto: Dana Moica (fotograf oficial Romanian Chamber Orchestra), www.festivalenescu.ro, www.romania-muzical.ro

Mai multe fotografii ale concertului din 19 august puteti regasi pe pagina de Facebook a Romanian Chamber Orchestra: https://www.facebook.com/RomanianChamberOrchestra