Filosofia dragostei și bucuria vieții. Cosi fan tutte cu Opera din Brașov la Bucharest Opera Festival

Oare chiar așa fac toate? Cu adevărat… „cosi fan tutte”? Nu știu dacă noi avem răspunsul. Dar Mozart și da Ponte au încercat să găsească un răspuns cât mai credibil pentru comedia lor muzicală. Și așa s-a născut una din capodoperele mozartiene cele mai îndrăgite de public - Cosi fan tutte. Poate cea mai spumoasă și frivolă (în cel mai frumos sens artistic) lucrare comică a tandemului Mozart-da Ponte, această operă în două acte surprinde cu atâta savoare și atâta umor cel mai vechi „război” din lume: războiul sexelor. Cine are dreptate și cine comite erori? E bărbatul într-adevăr mai puternic decât femeia? Oare nu cumva sexul frumos e cel statornic, în timp ce contra-partida sa este înțesată de minciună și înșelătorie? Încă o dată o spun, nu am găsit răspunsul exact la niciuna din aceste întrebări. Dar asta nu mă poate opri să mă bucur de fermecătoarea muzică a geniului de la Salzburg și de atmosfera ușoară (dar deloc superficială), sprințară și primăvăratecă ce caracterizează Cosi fan tutte.

Și când avem parte și de un spectacol precum cel de la Opera Brașov, o montare simplă, dar susținută de la un capăt la altul, șarmantă, clasică și, totuși, plină de viață și vigoare, realizată de maestrul Cristian Mihăilescu, nu pot decât să fiu și mai bucuros că încă putem urmări reprezentații de operă ce păstrează aerul de demult, fără a fi în niciun fel prăfuite. Scenografia semnată de Rodica Graștea vine în sprijinul acestei viziuni regizorale, plasând acțiunea în întregime pe malul mării (doar povestea de dragoste are loc în Napoli!), creând un cadru potrivit cu încurcăturile și descurcăturile romantice - un mobilier de scenă alcătuit aproape în totalitate din sculpturi cu mici amorași. Ce ar putea fi mai potrivit decât figura lui Eros care să domine aventurile celor două cupluri ale căror lanțuri de iubire se fac și se desfac cu asemenea ușurință și rapiditate? În plus, trebuie să menționez un aspect ce poate părea desuet, dar a ajutat foarte mult în curgerea lină a scenelor - schimbările și trecerile de la un moment la altul, de la un tablou la următorul, au fost făcute extrem de lin și fără niciun fel de incident. Nici nu va închipuiți cât de important este acest lucru în economia spectacolului și în impactul pe care îl are la public! Așadar, felicitări echipei tehnice, care s-a descurcat de minune.
 
Distribuția spectacolului a fost una pe măsura evenimentului în cadrul căruia s-a desfășurata spectacolul - Bucharest Opera Festival, la Opera Națională București. Am redescoperit cu plăcere una din cele mai frumoase, ample și calde voci de soprană pe care îmi era dor să o ascult - Cristina Radu. Fiordiligi a devenit, în mâinile și glasul său, un rol ce părea realizat atât de lejer încât poate părea incredibil. Și ce rol complex, dificil vocal este acesta. Totuși, Cristina Radu a făcut ca totul să pară ușor, atacând toate sunetele de parcă ar fi fost vorba de replici rostite și nu cântate. Adăugați la aceasta un timbru suav, potrivit cu delicatețea muzicii lui Mozart și veți realiza de ce am fost încântat de această frumoasă Fiordiligi. Tot ceea ce ține de glasul său denotă o tehnică foarte bine pusă la punct, la care s-a alăturat o interpretare scenică deosebită, alternând seriozitatea cu ghidușia controlată spre a construi un personaj complet și echilibrat.

A completat-o Oana Florentina Soare în rolul Dorabellei, acest fantastic personaj dual, tipul femeii tinere flușturatice, dar nu ușoare, care caută să balanseze distracția cu responsabilitatea, dar căreia nu îi reușește niciuna. Vorbim de un rol complex, în care atât vocea, cât și jocul scenic trebuie să fie pe măsură. Și nu doar că a fost, dar mezzosoprana proaspăt sosită la Opera din Brașov m-a convins până la ultima mișcare a degetelor. De la o voce absolut uluitoare - acute atacate în forță, registrele mediu și grav cărnoase și catifelate, coloraturi exact când, cum și unde trebuie - la un joc de scenă impecabil, amintind de actrițele de commedia dell’arte. S-au văzut acolo priviri jucăușe, s-a observat cum chiar și în momentele când nu avea de interpretat o arie ori un duet, Florentina Soare juca din gesturi, din întoarcerea capului, din mișcările mâinilor. Așadar, una dintre cele mai talentate și înzestrate actrițe-cântărețe sau cântărețe-actrițe din România, pe care sper să o văd invitată de cât mai multe ori atât la București, cât și pe cele mai mari scene ale lumii.
 
Silvia Micu a fost o altă revelație a serii. Această mignonă și simpatică soprană lirico-lejeră a întruchipat-o pe Despina, clasica figură a Colombinei folosită de Mozart spre a încurca și descurca ițele poveștii. Cu o voce suavă și dulce, tânăra solistă a încântat publicul prin momentele sale de agilitate vocală, dar și prin prezența scenică încântătoare și prin lejeritatea cu care a intrat în situațiile acestui personaj poznaș, de caracter și compoziție, care își schimbă măștile mai repede decât ar clipi. Devenind, pe rând, Dottore-le din commedia dell’arte sau notarul corupt, dar blând, Despina Silviei Micu a fost un adevărat deliciu vizual și muzical pentru spectatori.

Tenorul Liviu Iftene și-a împrumutat vocea și trupul lui Ferrando, unul din importantele roluri mozartiene de tenor. Nefiind atât de dificil vocal precum un Don Ottavio sau un Idomeneo, dar totuși ridicând probleme complexe, atât în arie, cât și în duete și ansambluri, personajul a primit o interpretare frumoasă, corectă și cu aplomb din partea solistului brașovean. În plus, am putut privi un Ferrando care a știut să intre în jocul propus de Don Alfonso, care s-a lăsat pradă mascaradei și care a jonglat ușor cu momentele sale comice (știindu-se că, de obicei, rolurile de tenor sunt unele sobre, serioase). Totuși, Liviu Iftene a dovedit că poate fi și un actor exemplar, pe lângă glasul său liric și bine condus.
 
Adrian Mărcan este de mult timp unul din baritonii (și cântăreții de operă) preferați de mine și nu numai. Nici nu ai cum să nu îl observi din prima pe scenă, în orice rol ar evolua. Timbrul amplu, masculin, cu o tentă întunecată în registrul grav, dar cu atâta căldură în arta producerii sunetelor și cu o tehnică vocală impecabilă, solistul operei din București și a celei din Brașov (ca să nu mai adaug și Iașiul) a dovedit încă o dată că este unul dintre vârfurile scenei lirice românești actuale. Pe lângă toate calitățile vocale indiscutabile, Adrian Mărcan este și un actor desăvârșit. De multe ori, datorită lui, uit că sunt la operă și mă duc cu gândul fie la marii tragedieni ori la marii comici din lumea teatrului dramatic, depinzând de spectacolul pe care îl văd. Și acest lucru spune multe, mai ales că este o caracteristică destul de rară (din păcate) în lumea operei din România. Și de această dată, în rolul lui Guglielmo, baritonul a dat măsura talentului său, interpretând atât vocal cât și actoricesc un personaj spumos căruia i-a pus în valoare calitățile și personalitatea cu umoru-i și tehnica vocală bine-cunoscute. Trebuie să recunosc că a fost prima oară când chiar am râs în urma momentelor lui Guglielmo (de altfel, a fost prima oară când am râs cu poftă la o reprezentație de Cosi fan tutte, ceea ce, din nou, spune multe despre calitatea regiei, în ciuda simplității ei pe care am auzit-o criticată în sală).

Nu în ultimul rând, basul Alin Anca ne-a oferit o variantă diferită de ce am văzut eu a personajului Don Alfonso. De fiecare dată când am urmărit o montare a operei mozartiene, acest rol era transformat în ceva rigid, fără pic de sare și piper. Și asta în condițiile în care cred că el este personajul principal și central al lucrării, căci el este cel ce face și desface toate încurcăturile acțiunii. Alin Anca a reușit să înțeleagă aceste aspecte și a îmbinat filosofia introvertitului Alfonso cu afișarea unei mine de bonomie și veselie cu care a reușit să-i „îmbârlige” pe cei patru îndrăgostiți. Dacă ar fi să fac o paralelă cu Shakespeare, atunci aș spune că Don Alfonso este un melanj între Oberon și Puck, între Ariel și Prospero. Are atât atributele unui bătrân gânditor care meditează la inutilitatea fidelității (cunoscând, probabil, dezamăgirile dragostei), dar este și un jucăuș spirit care alege să facă din stoicismul propriu un mijloc de a le demonstra celor din jur că „nu tot ce zboară se mănâncă” și că uneori e bine să iei lucrurile așa cum sunt. Cu toate că nu are o arie bine definită și complexă, Don Alfonso în interpretarea lui Alin Anca a adus acea notă de echilibru și calm atât de necesare în tumultul intrigilor din Cosi fan tutte. Nu este prima oară când îl văd și când îl ascult pe basul român și nici de această dată nu a dezamăgit, căci a etalat o voce profundă și intensă, amplă și sonoră, având totodată o prezență scenică memorabilă.

Orchestra operei din Brașov a fost la înălțime, fiind în acord cu partitura lui Mozart datorită conducerii dirijorale a maestrului Tiberiu Soare. În niciun moment sonoritățile născute din fosă nu au acoperit vocile soliștilor și nici pe cele ale ale corului care s-a prezentat, de asemenea, la cele mai înalte standarde. De menționat faptul că toți membrii corului au jucat minunat, evidențiindu-se fiecare în mod separat. Nici nu e de mirare ținând cont că vorbim de Cristian Mihăilescu, un maestru al regiei de operă, această soră atât de pretențioasă a teatrului dramatic.
 
Daca aveți vreodată drum prin Brașov și vedeți că Opera are program, mergeți să vedeți fie acest spectacol, fie oricare altul. Vă garantez că nu veți fi dezamăgiți. Asemenea și celorlalte teatre lirice din țară, veți regăsi o echipă, un colectiv artistic remarcabil, cu soliști pe-alese. Nu ratați întâlnirea cu spectacole de calitate care, iată, se întâmplă foarte des și în greșit-numita provincie. Chapeau bas, dragi artiști!

---

BUCHAREST OPERA FESTIVAL

Opera Brașov

Così fan tutte  de Wolfgang Amadeus Mozart

Dirijor:  TIBERIU SOARE


Distribuția:

Fiordiligi –  CRISTINA RADU
Dorabella –  FLORENTINA SOARE
Ferrando –  LIVIU IFTENE
Guglielmo –  ADRIAN MĂRCAN
Despina – SILVIA MICU
Don Alfonso –  ALIN ANCA


Regia artistică:  CRISTIAN MIHĂILESCU
Scenografia:  RODICA GARȘTEA
Dirijor cor:  DRAGOȘ COHAL
Mișcare scenică:  NERMINA DAMIAN
Asistent mișcare scenică:  DIANA DRĂGAN
Coordonator spectacol:  ANDA TABACARU
Regie scenă:  IULIAN SANDU

Cu participarea Orchestrei și Corului Operei Brașov

Fotografii preluate de pe pagina de Facebook a Operei Naționale București