Eleganta unui vis in alb

Cum as putea eu sa descriu ce am trait azi?! Stau si ma gandesc si mi-e greu sa gasesc cuvintele potrivite. Sa o iau cu inceputul. A fost la Opera Națională București premiera nationala a baletului “Raymonda”, de Aleksandr Glazunov. Stiam partitura, cunosteam povestea, dar din pacate nu am putut vedea pana acum vreo varianta filmata in afara de cea de la Bolshoi, care este foarte veche. Asadar, azi am putut sa ma bucur de prima reprezentatie live a acestei creatii a unuia din cei mai mari compozitori ai romantismului rusesc tarziu. Sa adaug si ca “Raymonda” a fost ultima capodopera a lui Marius Petipa. Iar spectacolul operei bucurestene pastreaza cadrul coregrafic clasic, fiind adaptat de Maki Asami, una din marile creatoare din Japonia. De altfel, montarea de fata sta sub semnul prieteniei culturale dintre Romania si Japonia, iar acest aspect a dat o aura speciala reprezentatiei serii.

In primul rand, muzica lui Glazunov este o minunatie si are o sclipire de geniu. Modul cum a imbinat si cum a reconciliat nationalismul rus si noile curente europene in muzica este unic pentru mine, pana acum. De-a lungul celor 3 ore, am ascultat nenumarate momente de o melodicitate ravasitoare, fragmente de o delicatete coplesitoare, dar si pasaje si dansuri intregi in care deja se anunta zorii muzicii secolului al XX-lea. Nu e de mirare, caci Glazunov a fost un orchestrator, un compozitor si un profesor desavarsit. Prin muzica baletului sau a dus mai departe marea traditie a baletului rus al lui Ceaikovski, dar a si anuntat aparitia unor Prokofiev sau chiar Stravinsky. Orchestra Operei din Bucuresti a reusit sa rasune extrem de bine, de curgator si unitar sub bagheta maestrului Iurie Florea, care intelege mereu atat de bine ce inseamna muzica rusa, dar si spectacolul de balet.

Din punct de vedere vizual, trebuie sa subliniez frumusetea covarsitoare a costumelor create de Viorica Petrovici. Culori pastelate si vii, influente medievale si arabe bine documentate si stralucire - cam asa as putea rezuma creatia vesmintelor dansatorilor. Apoi scenografia foarte ingenioasa semnata de Adrian Damian a plasat in timp si spatiu actiunea povestii, fara sa foloseasca elemente incarcate si dand chiar o aura de mister si diafan prin luminile folosite (de amintit este scena Visului Raymondei si efectele scenice deosebite pe care va invit sa le descoperiti voi!). Din punct de vedere coregrafic, nu pot decat sa spun ca a fost o incantare. Miscari curgatoare, elegante, delicate, in acord cu muzica geniala a lui Glazunov. Mai mult, pot spune ca din atatea spectacole de balet vazute, cred ca e unul dintre cele mai dificile din punct de vedere tehnic pe care le-am intanit pana acum.
 
Si acum, capitolul interpreti. Personajele nu sunt multe, dar cele principale necesita balerini cu experienta, talentati si cu daruiti cu har interpretativ. Ei bine, cei trei protagonisti au avut toate aceste atribute. Rin Okuno in rolul Raymondei a dat dovada de gratie, eleganta, dar si de o tehnica foarte bine pusa la punct. Toate piruetele, arabescurile si sariturile au fost precise, dar au si transmis din punct de vedere emotional. Robert Enache in Jean de Brienne a impresionat prin salturile sale bine executate, dar si prin eleganta masculina pe care i-am observat-o si in alte roluri. Valentin Stoica a fost maleficul Abderachman si a reusit sa redea prin miscari, gesturi si momentele solistice gandurile ascunse ale acestui sarazin indragostit de protagonista. Monica Petrica (Alexandra Peterfy) si Antonel Oprescu le-au dat viata Contesei de Doris si regelui Andrei al II-lea, aducand o nota de regalitate si maiestuozitate. Kana Arai, Erina Yoshie, Sergiu Dan si Răzvan Cacoveanu au dat un plus de frumusete spectacolului prin momentele lor alaturi de solisti, interpretand cei patru prieteni ai Raymondei. Nu in ultimul rand, trebuie subliniat faptul ca “Raymonda” e un spectacol de ansamblu, in care corpul de balet are foarte multe momente de virtuozitate, in care trebuie sa isi arate tehnica si agilitatea, aspecte pe care Baletul Operei Naționale București le-a demonstrat din plin. In plus, trebuie felicitati toti maestrii de balet care de cateva saptamani muncesc umar la umar cu solistii si ansamblul pentru a asigura triumful incredibil din aceasta seara. Da, a fost un triumf al unui spectacol de vis, iar publicul i-a rasplatit pe cei de pe scena cu minute in sir de aplauze.

P.S.: de remarcat este si prezenta invitatului special al serii, Ambasadorul Japoniei in Romania, care i-a acordat lui Rin Okuno o inalta distinctie nipona, subliniind importanta prieteniei culturale dintre Japonia si tara noastra.