Republika Kritica
  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis

COMUNICAT DE PRESĂ. Organistul Eduard Antal – recital extraordinar la uimitoarea orgă cu 7600 de tuburi şi 4 claviaturi de la Sala Radio, în Turneul naţional Orgile României

10/19/2023

0 Comments

 
Turneul Orgile României revine în luna octombrie cu două concerte extraordinare susţinute de organistul Eduard Antal în două din marile săli de concert cu orgă din România şi Republica Moldova, mai precis la Sala Radio din Bucureşti, pe 22 octombrie, ora 19 şi Sala cu Orgă din Chişinău, pe 26 octombrie, ora 18.

Pentru concertul de la Sala Radio, biletele sunt disponibile online - pe entertix.ro și myticket.ro - în librăriile Cărtureşti şi la Sala Radio.
Cu cele 7600 de tuburi sonore, 86 de registre, și 4 claviaturi, orga Sălii Radio este considerată una dintre cele mai mari orgi din Europa, permiţând interpretarea capodoperelor ce necesită un aparat orchestral vast. Pe această scenă au strălucit organiști de renume internațional, confirmând astfel statutul său ca un loc de prestigiu în lumea muzicii clasice. Trecerea timpului a cerut intervenții esențiale. În anul 2010, a început un proces laborios de refacere integrală, fiecare componentă a fost atent demontată, transportată în Cehia pentru restaurare și apoi reasamblată în Sala Radio. Tuburile au fost curățate, cutiile de suflu refăcute, iar motoarele și structura de susținere au fost modernizate.

În anul 2022 o altă intervenție meticuloasă a readus la viață gloria orgii, permițându-i să răsune din nou cu măreție și claritate în Sala Radio, aceasta fiind supervizată meticulos de maestrul constructor de orgi Árpád Magyar și realizată de experții firmei C.O.T Hărman.

Programul concertelor conţine lucrări de Johann Sebastian Bach, Joseph Rheinberger, Duruflé, Jean Langlais, Jan Janca, Charles Tournemire, sau Sergei Rachmaninov, dar şi un inedit aranjament după Freddie Mercury - Queen – Bohemian Rhapsody.
Picture
Orga Sălii Radio nu este doar un instrument, este o moștenire muzicală ce transcende generații, spune Eduard Antal, care a fost foarte atent la repertoriul ales pentru acest concert:„Repertoriul are trei caracteristici principale: în primul rând, poartă amprenta contrastului, vechi/nou, cunoscut/necunoscut; în al doilea rând, germinează o perspectivă sacră a muzicii de orgă prin piesele din mijlocul programului; iar în al treilea rând, explorează și exploatează capacitățile tehnico-expresive ale instrumentului prin cele două piese atipice unui repertoriu de orgă, lucrările semnate de Rahmaninov și Queen. Ideile care pot fi desprinse din acest periplu muzical fac referire la nevoia de pace, la acceptarea diversității și la răspândirea bucuriei muzicii.” (organistul Eduard Antal)

În această vară, organistul Eduard Antal a susținut 10 concerte în întreaga țară în a V-a ediție a Turneului Național Orgile României, în care a ajuns la Bistrița (14 mai), Iași (2 iulie), București (6 iulie), Deva (8 iulie), Arad (9 iulie), Vinga (10 iulie), Reșița (12 iulie), Drobeta Turnu Severin (14 iulie), Cluj Napoca (31 iulie) şi Brașov (26 august).

„Ediția cu numărul cinci a Turneului Național Orgile României a însemnat pentru mine o nouă șansă de a descoperi oameni, instrumente, locuri și, poate cel mai important, această ediție a presupus autocunoașterea și depășirea limitelor proprii. Acest maraton muzical mă formează uman, intelectual și spiritual deoarece fiecare concert reprezintă o experiență nouă, tot procesul presupune un studiu în laboratorul propriu și mă bucur că la final eforturile îmi sunt răsplătite prin dobândirea unei bogății pe care țin să o împărtășesc cu publicul. Sunt extrem de recunoscător pentru continuarea acestei inițiative, mă încântă popularitatea pe care o dobândește orga în general prin aceste concerte, iar entuziasmul și bucuria publicului mă revigorează și mă inspiră pentru noi repertorii”, spune organistul Eduard Antal.
Picture
ITINERAR
 
22 octombrie, ora 19:00 – București, Sala Radio
Biletele sunt disponibile online - pe entertix.ro și myticket.ro - şi în librăriile Cărtureşti. Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro - secțiunea Bilete.

26 octombrie, ora 18:00 – Chișinău, Sala cu Orgă
Intrarea este liberă. 
 
Detalii pe www.orgileromaniei.ro



ITINERAR TURNEU NAŢIONAL
ORGILE ROMÂNIEI 2023
 
Avanpremiera
14 mai, ora 18:00 – Bistrița, Biserica Evanghelică
Turneul național
2 Iulie, ora 19:00 – Iași, Catedrala Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului”
6 Iulie, ora 20:00 – București, Catedrala Sfântul Iosif
8 Iulie, ora 19:00 – Deva, Biserica Greco-Catolică „Immaculata”
9 Iulie, ora 20:00 – Arad, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova”
10 Iulie, ora 19:30 – Vinga, Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime”
12 Iulie, ora 19:00 – Reșița, Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii”
14 Iulie, ora 19:00 – Drobeta Turnu Severin, Biserica Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Neprihănit Zămislită”
31 iulie, ora 19:00 – Cluj-Napoca, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail” în cadrul stagiunii KlausenMusik
26 august, ora 18:00 – Brașov, Biserica Neagră în cadrul stagiunii estivale Organ Nights

Mari săli de concert cu orgă
22 octombrie, ora 19:00 – București, Sala Radio
26 octombrie, ora 18:00 – Chișinău, Sala cu Orgă

Detalii pe www.orgileromaniei.ro.

Eduard Antal, n. 1992
 
Eduard Antal este organistul-titular al catedralei romano-catolice „Sfântul Iosif” din București, este managerul de proiect al Festivalului internațional de orgă „Cantus Ecclesiae” și este autorul albumului pentru orgă solo intitulat Parafraze, o materializare a  preocupărilor sale muzicale și academice.
În cadrul Universității Naționale de Muzică București, a absolvit ciclurile de licență și de master, specializarea orgă, sub îndrumarea domnului profesor Dan Racoveanu, iar în prezent este doctorand al aceleiași instituții, avându-l drept coordonator pe profesorul și compozitorul Dan Dediu.
Eduard este unul dintre muzicienii care au reprezentat UNMB în proiectul „Young Musicians – Ambassadors of the National University of Music Bucharest”. Este laureat al Concursului național de interpretare „Ada Ulubeanu”, edițiile 2019 și 2020, în cadrul aceluiași concurs primind premiul „Franz Xaver Dressler” pentru cea mai bună interpretare.
În anul 2018 a primit bursa de excelență din partea Universității Naționale de Muzică București pentru performanțe cultural-artistice remarcabile, iar în perioada 2017-2018 a fost bursier al Fundației „Principesa Margareta a României”, în cadrul programului „Tinere Talente”.
A susținut numeroase recitaluri ca solist în Elveția, Polonia, Italia, Ungaria, Turcia și în orașe importante din România, precum București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu. Din anul 2020 realizează o incursiune în peisagistica instrumentelor de pe teritoriul României, concertând în cadrul Turneului național „Orgile României”.
A participat la festivaluri naționale și internaționale, dintre care amintim: SIMN – 2023; Festivalul internațional de orgă București – 2020-2023; Organ Nights – Biserica Neagră, 2018-2023; Festivalul de orgă „Cantus Ecclesiae” – 2021-2023; Festivalul internațional de teatru de la Sibiu – 2019, Festivalul muzicii belgiene – 2019, Helmut Plattner – 2018, Festivalul „Vox Novus” – 2018, Vox Early Music – 2017, Festivalul Chei – 2017. A participat la proiectele: „Pavilion muzical” – Timișoara, 2021; „Poveștile instrumentelor: orga clasică” – București, 2020; „Conect Arts” – București, 2018.
A concertat ca solist alături de: Orchestra Națională Radio, Big Band-ul Radio, Filarmonica Arad și a avut numeroase colaborări alături de Filarmonica „George Enescu” din București, Corul Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău și orchestrele Universității Naționale de Muzică din București: „Universitaria”, „Concerto” și „BAROCkerii”.

Producător: Pro Contemporania
Partener principal: BRD Groupe Société Générale
Coproducător:  Radio România
Cu sprijinul: JTI
Partener : The Culture Club
Sponsor:  Alliance Healthcare
 
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de carte, Ziarul Metropolis, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.ro, Angelus TV, Enarmonia.
Parteneri culturali și organizatori locali: Orchestrele şi Corurile Radio, Sala cu Orgă Chişinău, Ambasada României în Republica Moldova, Catedrala Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, Catedrala „Sfântul Iosif“ şi Arhiepiscopia Romano Catolică Bucureşti prin Oficiul pentru bunuri culturale ecleziastice şi patrimoniu, Primăria Municipiului Deva, Centrul cultural Drăgan Muntean din Deva, Biserica Greco-Catolică „Immaculata”, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Centrul Municipal de cultură Arad, Primăria Municipiului Arad, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova”, Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” şi Primăria Vinga, Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii” Reșița, Biserica Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Neprihănit Zămislită” Drobeta Turnu Severin, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Cluj-Napoca, Biserica Neagră din Brașov.
0 Comments



Leave a Reply.

    Tudor Sicomas

    Jurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele.

    Archives

    August 2024
    July 2024
    June 2024
    May 2024
    April 2024
    March 2024
    February 2024
    January 2024
    December 2023
    November 2023
    October 2023
    September 2023
    August 2023
    July 2023
    June 2023
    May 2023
    April 2023
    March 2023
    February 2023
    January 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    September 2022
    July 2022
    June 2022
    May 2022
    April 2022
    February 2022
    September 2021
    August 2021
    July 2021
    April 2021
    January 2021

    Categories

    All

    RSS Feed

  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis