„În artă, în literatură, în muzică, nimic nu este al tău decât atunci când îl dăruiești altcuiva.” spunea George Enescu, iar tema festivalului din acest an, „Generozitate prin muzică”, onorează spiritul mărinimos și altruist al marelui artist. Tema ediției din acest an nu este doar un slogan, ci se reflectă atât în program, cât și în acțiunile pe care organizatorul ARTEXIM le-a pregătit. Printre ele se numără și trei parteneriate cu organizații care lucrează în sprijinul persoanelor vulnerabile, pentru a le aduce mai aproape de lumea muzicii simfonice. Special Olympics, Fundația Motivation și Fundația Amurtel sunt cele trei organizații care s-au alăturat în acest an demersului organizatorilor de a crește accesibilitatea evenimentului. Două grupuri de tineri cu dizabilități din cadrul programelor organizațiilor Special Olympics România și Motivation România, au avut ocazia de a participa gratuit la unul dintre concertele din cadrul Seriei Concerte pentru Familii și Copii de la această ediție a Festivalului Internațional George Enescu, găzduit de Teatrul Odeon, în data de 10 septembrie: „Pinocchio… with „strings” attached”, un spectacol pentru toate vârstele susținut de Orchestra Română de Cameră, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea. Duminică, 17 septembrie, sunt așteptați copiii incluși în programele fundației Amurtel, tot la Teatrul Odeon, pentru spectacolul „Parizade and the Singing Tree”, susținut de Orchestra de Cameră Radio și dirijorul Cristian Spătaru. În premieră în acest an, cele trei organizații partenere au oferit servicii de consultanță și suport pentru accesul persoanelor cu dizabilități în spațiile de concerte, pentru participarea acestora la concertele și acțiunile Festivalului Internațional George Enescu. Special Olympics este o organizație internațională care schimbă viețile persoanelor cu dizabilități intelectuale, prin puterea transformatoare a sportului, încurajând acceptarea și incluziunea lor în societate. Din 2003, Special Olympics România a ajutat peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să devină cetățeni activi ai comunității, prin programe sportive, de educație, de angajare și de sănătate. Fundația Motivation România lucrează de peste 28 de ani în beneficiul copiilor și adulților cu dizabilități din România. Scopul organizației este acela de a reda persoanelor cu dizabilități locomotorii libertatea de mișcare, iar de-a lungul vremii peste 28.000 de persoane au devenit beneficiari ai programelor sale. Amurtel România se axează pe programe ce protejează, consolidează, educă, ridică și îi inspiră pe cei vulnerabili din cauza dezavantajelor sociale și economice. Printre proiectele organizației se numără un centru rezidențial care găzduiește 12 copii cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani care au suferit de pe urma neglijării, abuzurilor, sărăciei extreme sau pierderii familiei și un centru de zi pentru 33 de copii provenind din familii dezavantajate socio-economic. *********************************************************** Despre Festivalul Internațional George Enescu Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii. Detalii disponibile pe https://www.festivalenescu.ro/ Biletele s-au pus în vânzare pe platforma Eventim. Link direct. Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Proiect finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. Organizator: ARTEXIM Co-organizator: Fundația ArtProduction Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București Sponsori principali: Rompetrol, BRD - Groupe Société Générale Sponsori: Ferrero Rocher, SNEF, CBRE, Orange, L'Or , Mobexpert, Casa de Flori, DORNA, Liliana și Peter Ilica Foundation, La Mama; SANADOR; ALTHAUS, BIGOTTI. Cu sprijinul: Yokko, Paradigma Film, Crowdfavorite, RPG Security, Compania Natională Aeroporturi București; Ministerul Antreprenoriatului și Turismului Furnizor servicii juridice: Țucă Zbârcea și Asociații Transportator oficial: Tarom Parteneri ospitalitate: Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson, Intercontinetal Athenee Palace, Novotel City Center, Mercure City Center, Ibis Styles City Center Partener de mobilitate: Blue Partener de vizibilitate: Xiaomi România Parteneri media principali: Antena 3 CNN, RFI, HotNews, Agerpres Parteneri media internaționali: Euronews, Mezzo, Bachtrack Parteneri media: Europa FM, ELLE, Alist Magazine, Psychologies, Zile și Nopți, Scena 9, Revista Tarom, BIZ, Haute Culture, Igloo, Revista Zeppelin, Capital, Evenimentul istoric, evz.ro, Leviathan, IQads, Ziarul Metropolis, The Institute, LiterNet.ro, Urban.ro, Catchy.ro, PRESShub.ro, Modernism.ro, Life.ro, Q Magazine
0 Comments
Leave a Reply. |
Tudor SicomasJurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
August 2024
Categories |