Ediţia a 13-a a Festivalului Internațional PROPATRIA are loc în perioada 01 - 30 octombrie 2023 în 6 ţări europene. Artiști români din toate colțurile lumii ajung anul acesta, prin Festivalul Internațional PROPATRIA, în comunități din diaspora din Italia, Germania, Israel, Franța, Republica Moldova, festivalul încheindu-se în România. Daniel Jinga, directorul Operei Naționale București, va dirija pe 4 octombrie, la Roma, Orchestra de Cameră a Conservatorului ”Santa Cecilia”. Concertul va avea loc în sala Accademica a Conservatorului, începând cu ora 19:00 și va cuprinde lucrări de Britten, Bartok și Mozart. Realizată cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu instituții diplomatice și de cultură din Europa, a XIII-a ediție a Festivalului Internațional PROPATRIA va fi şi de această dată itinerantă și va călători de la Roma la Chișinău, apoi la Berlin, Paris, Tel-Aviv, din nou Roma şi, la final, București, având un complex caracter internațional și urmărind, ca de fiecare dată, coagularea prin cultură a românilor din întreaga lume. Deschiderea festivalului va avea loc pe data de 1 octombrie în inima Romei, în celebra Piazza di Spagna, cu un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist “Țara Vrancei”, în parteneriat cu Ambasada României în Italia și Primăria Generală a Romei. Festivalul va continua la Roma pe data de 4 octombrie, când maestrul Daniel Jinga, Directorul Operei Naționale București, va dirija Orchestra de Cameră a Conservatorului Santa Cecilia. Maratonul cultural rămâne la Roma cu concertul susținut de soprana Rodica Vică (Austria) și de pianista Mara Dobrescu (Franța), director artistic al festivalului urmat de recitalul de pian al Adelei Liculescu (Austria) la sediul Ambasadei României în Italia. Festivalul va ajunge apoi în Republica Moldova, în Sala cu Orgă de la Chișinău cu spectacolul de muzică și poezie “ Aplauze pentru poet”, cu actrița Rodica Mandache, actorul Eduard Păuna și pianistul Cătălin Răducanu. Continuă, la Berlin, la sediul Ambasadei României în Germania, cu concertul susținut de pianistul Cristian Niculescu și de violoncelistul Radu Nagy. Va urma Parisul, cu concertul realizat în colaborare cu Concursul Internațional de Canto George Enescu de la Paris susținut de violonista Irina Mureșanu ( SUA) și al pianistei Dana Ciocârlie (Franța). Festivalul va continua în Israel cu recitalul de pian al pianistului Michael Abramovich (Germania), la Conservatorul din Tel Aviv, în colaborare cu Asociația Scriitorilor Israelieni din limba română. Festivalul Internațional PROPATRIA se va încheia în România, pe data de 30 octombrie cu Gala Extraordinară de Operă PROPATRIA 13, ce va avea loc pe scena Operei Naționale București, avându-i ca solişti pe soprana Letiția Vițelaru (Italia) şi bas-baritonul Sorin Coliban (Austria), acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral. Un important reper cultural, festival cu vocație internațională, pentru a doua oară în afara granițelor Italiei, acolo unde s-a născut, Festivalul PROPATRIA va premia excelența românească în toate țările în care va ajunge, aducând în atenția atât a publicului cât și a românilor de pretutindeni, tinerele valori românești în curs de afirmare oferind concerte şi spectacole remarcabile publicului din Italia, Germania, Israel, Franța, Republica Moldova și România. Proiectul este realizat de Asociația culturală româno-italiană PROPATRIA din Roma, sub direcția artistică a Marei Dobrescu, cunoscută pianistă de origine română stabilită în Franța, în parteneriat și cu patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, Ambasada Republicii Moldova în România, Ambasada Republicii Italiene în România, Ambasada României în Republica Franceză, Ambasada României în Germania, Ambasada României în Israel, Ambasada României în Republica Moldova, în parteneriat cu Accademia di Romania in Roma, ICR București, ICR Paris, ICR Tel-Aviv, ICR Chișinău, Conservatorul de Muzică Santa Cecilia din Roma, Sala cu Orgă din Chişinău, Opera Națională București, Comune di Roma, Concursul Internațional de Canto George Enescu de la Paris, Universitatea de Vest din Timișoara, Muzeul National de Muzica George Enescu, Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Asociația PropatriaVOX din Focșani, Hubart Agency, Asociația Pro Contemporania, International Music Competition for Youth “Dinu Lipatti”, Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română. Daniel Jinga – dirijor n. 1978, Buzău Daniel Jinga a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București, pe care le-a absolvit în anul 2003. În anul 2004 și-a finalizat cursurile de master în Stilistică Dirijorală – Dirijat Cor Academic ale Universității Naționale de Muzică București iar în anul 2012 i s-a acordat titlul de Doctor în Muzică al aceleiași universități. Marin Constantin îl numește în anul 2003, dirijor secund al Corului Național de Cameră „Madrigal”, legitimându-i astfel calitățile dirijorale. Din dorința de a se exprima artistic într-o manieră autentică, părăsește emblematicul „Madrigal” și înființează Corul de Cameră „Accoustic”, împreună cu cei mai valoroși colegi ai generației sale. În anul 2009 debutează la pupitrul Orchestrei Simfonice București în cadrul spectacolelor-eveniment „Ascultă, Simte, DescOperă” alături de tenorul Vlad Miriță. Acesta este începutul unui lung șir de spectacole-eveniment pe care le va face în săli importante sau în aer liber alături de vedete din toate genurile muzicale, preferând pentru o perioadă proiectele pop-rock simfonic, spațiile neconvenționale și zona experimentală a manifestărilor muzical-artistice. Din anul 2012 este Maestru de Cor al Operei Naționale București. În paralel, continuă să fie prezent pe scenă ca dirijor, cu o multitudine de orchestre din București sau din țară. În 2015 este numit dirijor principal al Orchestrei Simfonice „Muntenia” din Târgoviște. În același timp, începe colaborările cu Gheorghe Zamfir și corul „Song”, concretizate în turnee și spectacole-eveniment rămase de referință. În anul 2016 devine dirijor principal al Orchestrei Metropolitane București, la pupitrul căreia susține o serie de gale, producții independente de musical, spectacole-eveniment desfășurate „open air” sau în săli de spectacole emblematice. În perioada ianuarie 2019 – decembrie 2020 a fost Director Artistic al Operei Naționale București. Din martie 2021 este Manager-Director general al Operei Naționale București. În anul 2023, Daniel Jinga a dirijat spectacolul „Rigoletto” la Opera din Baku, Azerbaidjan, a semnat conducerea muzicală a premierei musicalului „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber, la Opera Națională București și s-a aflat la pupitrul orchestrei și corului ONB, la Musikverein Viena și la Kennedy Center Washington. Despre Festivalul Internațional PROPATRIA: Festivalul s-a născut în anul 2011 cu scopul de a identifica, valoriza și sprijini excelența în rândul românilor rezidenți în Italia și în general în străinătate. Având un caracter multidisciplinar, rolul său este acela de a evidenția excelența pe care o realizează tinerii români stabiliți în străinătate. Cu timpul a devenit un proiect destinat promovării imaginii României și a elitelor românești în afara granițelor. Prin tematicile abordate și de asemenea, prin intermediul numelor importante care de-a lungul timpului au urcat pe scenă sau au colaborat, festivalul s-a aflat permanent în rândul evenimentelor de înaltă ținută artistică realizate în peninsulă, scopul fiind acela de a deschide prin artă, granițele diversităților culturale și de a construi punți interculturale de comunicare. Festivalul Internațional PROPATRIA a găzduit în cei 12 ani de viață peste 70 de evenimente, concerte de muzică clasică, expoziții, prezentări de film, teatru și a premiat în Gala premiilor de excelență peste 300 de tineri din toată lumea precum și mari personalități culturale sau sportive. Participarea tinerilor din mai multe ţări reprezentative pentru diaspora românească a condus la o mai bună cunoaștere a României culturale în țările de reședință ale acestora, o apreciere în continuă creștere a valorilor culturale ale poporului român și respectiv reconsiderarea și prețuirea la adevărata lor valoare a românilor de pretutindeni și a țării lor de origine. Acest proiect a devenit de-a lungul timpului un instrument de valorizare a excelenței românești de peste hotare și de consolidare a diasporei românești. Parteneri media:
Italia: ASKANEWS, Abitare a Roma, B in Rome, Giornale Diplomatico, Roma a piedi, Romeing, PiuCulture, Italia a piedi. Naționali: Trinitas Tv, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio Iasi, TVR Iasi, RFI România, Radio Trinitas, Radio Clasic, Itsy Bitsy Radio, AGERPRES, Spotmedia, Basilica.ro, PressOne, Zile și Nopți, Fest.ro, Revista Leviathan și Connect Arts. București: Revista Femeia, Revista Tango – Marea Dragoste, SensoTV, Revista Actualitatea Muzicală a UCMR, LiterNet.ro, BookHub, Verbs describe us, Literomania, Jurnalul Bucureștiului, Iqads, Catchy, InOras.ro, AgentiadeCarte.ro, PRwave, Onlinegallery.ro, Bucharest Cultural Events, Ediția de Dimineață, Jurnalul de Afaceri, Bucureștii vechi și noi, 4arte.ro, Bună dimineața București, Republika Kritica, Autentici.info, București City News, România Pozitivă, Jurnal de București, iTour, Femei în tendințe, Bună Ziua Iași și Ceașca de Cultură. Detalii pe: www.propatriavox.it Președinte: Mioara Moraru
0 Comments
Leave a Reply. |
Tudor SicomasJurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
August 2024
Categories |