Lacrimi, talent, voie bună și klezmer. „Tevye” la Opera Națională București

Vouă vi s-a întâmplat vreodată să plângeți la un spectacol de balet? Sau să asistați la o asemenea reprezentare scenică unde dansul se îmbină și se confundă cu teatrul, pentru simplul fapt că balerinii nu doar că dansează, dar JOACĂ, precum cei mai buni actori?! Nu?! Atunci vă spun eu că puteți avea o asemenea experiență revelatoare și cathartică la Opera Națională București. Urmăriți programul și luați-vă bilete la cea mai recentă premieră susținută de Baletul Operei Naționale București - “Tevye”. E meta-balet. E un adevărat performance în care nu vezi nici balerini, nici actori, ci artiști în toată complexitatea ființei și talentului lor.

Și ca să lămuresc pe oricine ar avea un dubiu, este un spectacol plin de umor și de viață și de vioiciune. Da, opera literară inestimabilă a lui Șalom Aleihem trăiește și o face frumos pe scena operei bucureștene. Și râzi, și zâmbești. Și te bucuri ca vezi o scenă care debordează de căldură umană și energie. Și încă o dată spun - există umor. Și el apare în locuri atât de diverse. E în muzica asta uimitoare și senzațională compusă de Olivier Truan, care a surprins atât de bine caracterul vesel și săltăreț al dansurilor populare evreiești și l-a îmbinat cu acorduri de muzică clasică și chiar de jazz. E în toate momentele în care se evidențiază ridicolul bătrân Lazar Wolf ce se face de râs în poziția de pretendent june-prim și în care strălucește Cristian Gidoi prin interpretarea sa ireproșabilă, atât ca balerin, cât și ca actor. E în toate aparițiile pline de ghidușie și viclenie ale simpaticei Yente, pețitoarea cu pălăria într-o rână care umple scena datorită pasiunii și talentului balerinei Andrea Caleffi. E mult umor și voie bună în scenă foarte expresivă a beției lui Tevye, în care Valentin Stoica demonstrează iar că nu este doar un foarte bun și tehnic balerin, dar și un incredibil de talentat actor. Deci, “Tevye” este un spectacol unde te simți bine, te simți relaxat, zâmbești, razi. Așa cum este normal, așa cum se întâmplă când citești povestirile lui Aleihem sau când asculți și vezi celebrul musical “Fiddler on the Roof” al lui Jerry Herman. Dar se mai întâmplă ceva la “Tevye”. După toată această explozie și efuziune de bucurie și veselie, ți se zguduie lumea, ți se încrețesc sprâncenele, ți se încruntă inima și sufletul pentru că realizezi că, de fapt, ai în fața desfășurarea unor vieți destine care se împletesc, se despletesc, se rostogolesc, se destramă și se împrăștie în vastul univers. E destinul poporului evreu, atât de greu și mereu încercat de soarta potrivnică, alungat și aruncat în toate colțurile lumii. Dar, totuși, este un destin în fața căruia acest popor puternic a știut să zâmbească, deasupra căruia a știut să se ridice cu o frumoasă mândrie, privind în fața cu speranță, așa cum Tevye și soția sa, Golde, privesc, la finalul spectacolului spre un înainte luminos, spre viitorul care precis va fi mai bun.

De altfel, “Tevye” e un spectacol încărcat de simbolism și metafore. Încă de la primele acorduri ale excelentei muzici create de Olivier Truan și de la primele gesturi ample și dramatice pe care Richard Wherlock, acest uriaș de important coregraf, i le-a atribuit lui Tevye și pe care Valentin Stoica le imprimă propriei sale ființe cu o asumare incredibilă, ești cu totul absorbit într-o poveste despre puterea și importanța tradiției, despre legătură cu aproapele, dar și despre necesara și indestructibilă conexiune a omului cu Divinul. Trei aspecte pe care poporul iudaic le-a respectat, le respectă și le apără cu sfințenie. Toată această desfășurare de forțe de pe scena operei nu face decât să sublinieze aspectele diverse ale vieții simple, dar duse cu elegantă mândrie de locuitorii unui ștetl ucrainean de la început de secol XX. Rând pe rând ne trec prin fața ochilor săteni care își conduc existența liniștiți și în pace cu ceilalți consăteni creștini. Ne sunt înfățișate mici porțiuni din tradițiile și evenimentele de zi cu zi, prin dansurile colective, prin momentele în care ansamblul evoluează aproape în perfect sincron, un aspect atât de important pentru expresivitatea și calitatea spectacolului.

Remarcabili sunt toți membrii corpului de balet care demonstrează iar și iar că da, se poate și la noi, că avem o echipă de balerini foarte talentați care iată, reușesc să creeze asemenea momente de virtuozitate la unison, cu atât mai mult cu cât ritmul muzicii ar putea îngreuna acest sincronizare. Alături de Tevye apare, desigur și Golde, buna și înțelegătoarea lui soție, magistral interpretată de Margaux Chesnais, aceasta balerină-actriță care știe să redea atât de bine și profund toate fațetele acestui caracter complex, în care dragostea maternă se îmbină cu dorința unei vieți mai bune pentru fiicele sale, în care iubirea pentru Tevye și respectul pentru tradiție o fac să-i întoarcă spatele, în cele din urmă, mezinei care alege să se rupă de credința strămoșească. Ca într-un amplu tablou de familie, Richard Wherlock le introduce apoi în scenă și pe cele trei fete ale sale. Ce bucurie a privirii și a sufletului este Andreea Vălean, această tânără, mignonă, delicată și foarte talentată interpretă care cu fiecare rol pe care îl face se afirmă și mai mult, și mai mult. Și care de data asta redă o Tzeitel plină de voioșia tinereții, îndrăgostită până peste cap de croitorașul ei cel sărac și sprijin atât pentru părinți, cât și pentru surorile sale mai mici. Și face un cuplu minunat cu la fel de talentatul și expresivul Emanuel Ippolito, un foarte tânăr balerin pe care îl urmăresc de ceva timp și care aseară a oferit publicului un Mottel-croitorul efervescent, redând iubirea pentru Tzeitel într-un duet coregrafic cu aceasta profund emoționant și elegant. Mijlociei Hodel, cea mai șugubeață dintre cele trei fiice, îi este imprimat acel joix de vivre tineresc de către talentata Maria Gogonea, care realizează un rol remarcabil, subliniind cu asupra de măsură caracteristicile luminoase ale personajului său. I se alătură unul din balerinii mei preferați, foarte expresivul Alexandre Plesis. Perchik al său se dovedește a fi nu doar un student revoluționar și revoltat, ci și un tânăr dornic să-și ofere întreaga ființă fetei iubite. Duetele coregrafice ale celor doi se constituie în momente de intensă pasiune și emoție transmise prin înlănțuirea mișcărilor armonioase. În mezina familiei, micuța Chava, strălucește ca de obicei Kana Arai. Fragilitatea sa, îmbinată cu o forță de expresie și cu o tehnică impecabilă îi permit să realizeze un nou rol memorabil. Îl are ca partener pe la fel de inzestratul Hibiki Tsukamoto, care de data aceasta și-a demonstrat și latura interpretativă în detrimentul celei tehnice (să nu uităm capacitatea lui uimitoare în acele sărituri impresionante) și bine a făcut. Pentru că ne-a permis să descoperim o interpretare ireproșabilă din punct de vedere al jocului scenic, transpusă în mișcările bine legate și susținute. Apoi, așa cum deja am menționat, cuplul comic al spectacolului, constituit din Andrea Caleffi (Yente pețitoarea) și Cristian Gidoi (Lazar Wolf), a reprezentat contrapunctul atât de necesar într-un tumult pasional și deseori dramatic. Ridicolul bătrânului negustor a fost foarte bine scos la iveală și punctat de tânărul Cristian Gidoi, care a demonstrat că este un deosebit balerin, dansator și actor totodată. Iar în completarea sa a venit Andrea Caleffi, minunată în redarea caracterului ghiduș și viclean al pețitoarei ahtiată după bani și după a crea intrigi, așa cum îi stă bine unei asemenea femei. De remarcat, desigur, a fost și Adrian Ionescu, prin prezența sa sobră în rolul lui Rabbi, conducătorul spiritual atât de necesar unei comunități iudaice.

Scenografia lui Bruce French a încadrat de minune povestea simplă, dar fascinantă a lui Tevye, subliniind exact caracterul deloc exuberant al vieții la țară din ștetl-ul ucrainean și a fost completat de unele din cele mai frumoase, grăitoare și foarte bine realizate proiecții pe care le-am văzut, creație a aceluiași Bruce French. Imaginile interpreților în alb-negru, precum și cele ale diverselor alte simboluri și metafore (ochii lui Tevye, lumânările, spicele de grâu, flăcările mistuitoare) au creat un cadru vizual potrivit unității și economiei spectacolului. Și cât de frumoase și expresive au fost costumele sugestive create de Catherine Voeffray, cea care a știut exact cât și cum să se joace cu nuanțele și culorile, cu formele și cu croiala, astfel încât să evoce atât perioada istorică, dar și apartenența la un grup etnic sau la altul. Lightning design-ul lui Jordan Tuinman a fost în sine un personaj, căci artistul a profitat din plin de alternanță lumina-întuneric, negru-alb, momentele din penumbră sau cele din strălucirea reflectoarelor punctând foarte bine secvențele poveștii.

Muzical vorbind, cred că a fost una din cele mai faste seri a orchestrei operei bucureștene. Aflându-se sub bagheta inspiratului Daniel Jinga, aceasta a avut o sonoritate clară, legată, puternică, dirijorul asigurându-se în fiecare moment ca urmărește îndeaproape acțiunea scenică spre a veni în sprijinul balerinilor. Așadar, orchestra și muzica s-au constituit atât într-un partener al interpreților, cât și într-un personaj în sine. Desigur, prezența celebrului band de klezmer Kol Simcha nu a făcut decât să adauge un plus de farmec tradițional prin sonoritățile tipice ale acestui gen de muzică. Pentru cei norocoși să privească fosa de la balcon sau din lojile superioare, spectacolul de pe scenă s-a legat în mod indiscutabil de cel din fosa datorită celor cinci muzicieni: Veit Hübner (bass), Simon Girard (trombon), Christoph Staudenmann (tobe), Slava Cernavca (clarinet), în timp ce compozitorul însuși, Olivier Truan, s-a aflat la pian.

Mergeți, da, mergeți la “Tevye”, la această sărbătoare a simțurilor, la acest festin muzical și coregrafic. Veți ieși cu voie bună, cu energie, cu o lacrimă în colțul ochiului și al sufletului și poate mai buni, mai înțelegători, cu mai multă acceptare în suflet. Iată încă un spectacol demn de cele mai mari scene ale lumii, făcut posibil datorită talentului indiscutabil al membrilor baletului operei bucureștene, a frumoasei activități a directorului acestui departament, Alin Gheorghiu, care mereu alege titluri provocatoare și importante și care conduce ansamblul cu inspirație și dedicație, dar și implicării actualului manager al instituției, Daniel Jinga, în a crea un repertoriu vast, complex, divers, adresându-se tuturor gusturilor, dorințelor și vârstelor, în timp ce păstrează un nivel calitativ foarte înalt. Sigur, baletul clasic este de neegalat, este superb, este diafan. Dar, totuși, trebuie să ne deschidem sufletul și gândul și spre acest gen de spectacol coregrafic, care poate fi, de multe ori, mult mai impresionant din punct de vedere dramatic și emoțional. Este loc sub soare și pentru clasic și pentru modern și pentru contemporan. Așadar, să acceptăm noul, să primim schimbările cu brațe deschise și să ne bucurăm de artă și de frumos! Cât de mult putem!

---

Tevye
de Olivier Truan

Coregraf Richard Wherlock
Compozitor Olivier Truan
Scenograf decor Bruce French
Scenograf costume Catherine Voeffray
Asistent coregrafie Ayako Nakano
Asistent coregrafie Gaia Mentoglio
Lighting Jordan Tuinman



Dirijor: Daniel Jinga


Tevye:
Valentin Stoica


Golda:
Margaux Chesnais


Tzeitel:
Andreea Vălean


Mottel:
Emanuel Ippolito


Hodel:
Maria Gogonea


Perchik:
Alexandre Plesis


Chava:
Kana Arai


Freydka:
Hibiki Tsukamoto


Yente:
Andrea Caleffi


Lazar Wolf:
Cristian Gîdoi


Rabbi:
Adrian Ionescu 


VILLAGE PEOPLE, UCRANIANS, JEWS, WEDDING GUESTS, REFUGEES:
Amyra Badro, Ella Puurtinen, Andreea Tarus, Silvia Bodeanu, Maria Isabella Măciucă, Katrin Kennedy, Octavia Cristea, Gabriela Durleci, Raquel Gil Bergstrom, Molly Hall, Corina Lupescu, David Duțu, Sacha Genet, Maxime Latapie, Riku Kawanishi, Aibek Ryskulbekov, Arata Yamamoto, Răzvan Cacoveanu, Horia Bucur, Cătălin Bucureșteanu, Ștefan Meșter


Asistenți de repetiție soliști: Monica Petrică, Valentin Stoica
Asistent de repetiție ansamblu: Raluca Ciocoiu


Band Kol Simcha
Olivier Truan
Pian


Veit Hübner
Bass


Simon Girard
Trombon


Christoph Staudenmann
Tobe


Slava Cernavca
Clarine



Cu participarea Orchestrei și Baletului Operei Naționale București.

---

Credit foto: Lavinia Huțanu