Maretia dramaturgiei rusesti la Bulandra

O seara lunga. O seara la teatru. O seara cu un urias text de teatru rusesc, rezolvat intr-o cheie contemporana, dar care nu cade nicio clipa in derizoriu si care este scuturata de orice urma de prafuiala si iz de naftalina. La Bulandra a fost, asadar, “Azilul de noapte”, de Maxim Gorki. Am citit piesa, am ascultat spectacolul radiofonic de acum 60 de ani. Dar astazi a fost prima data cand am vazut o montare live. Un text imens precum universul, care cuprinde esenta umanitatii si splendoarea mizeriei umane. O pleiada de personaje si caractere care insumeaza si generalizeaza ideea de Om, cu tot ce are mai bun si mai rau. Un text fara poveste, in care actiunea aproape ca lipseste, in care se discuta, se dezbate, se bea, se canta si se moare. Si moartea e ceva mai mult decat banal. Peste mortile din “Azilul de noapte” se trece ca peste un pahar spart. “Ce tampit!” se aude in final cand se afla ca Actorul s-a spanzurat. Si cam asa s-ar putea rezuma atitudinea celor din acest univers fata de evenimentul numit moarte.

O scriitura densa, stufoasa, dar care reuseste sa mentina atentia privitorului. Iar montarea prezenta contribuie din plin la captarea atentiei spectatorului. O regie ampla, curata, care a stiut sa puna in lumina fiecare actor si personajul sau, dar care s-a si remarcat ea, in sine. O adaptare scenica realizata admirabil de unul din cei mai talentati si complecsi regizori din tanara generatie - Vlad Cristache, un artist si un om pe care il admir de mult timp si care ma bucura sa vad ca devine una din vocile remarcabile ale regiei romanesti. Pentru “Azilul de noapte” a lucrat si cu Andu Dumitrescu, un scenograf de exceptie care a creat un spatiu scenic vast, populat de resturi menajere, de paturi dezafectate, de tevi sugerand amplasarea intr-un subsol. Un decor ingenios la care se adauga costumele atent alese pentru fiecare personaj in parte, astfel incat sa se creeze atmosfera necesara de decadere, de mizerie, saracie si dezasamblare umana.

Iar acum, distributia. “Azilul de noapte” a reprezentat de fiecare data un prilej pentru un teatru de a-si etala cei mai buni actori ai sai. Dupa cum spuneam, avem de-a face cu o pleiada de personaje, majoritatea principale si cam toate complexe, grele si multi-fatetate. Iata ca si in spectacolul de la Bulandra am putut sa ne bucuram si sa admiram talentul unora din cei mai valorosi interpreti din aceasta institutie, dar si a catorva colaboratori. Dan Astilean a fost Kostîliov, hraparetul, avarul si violentul patron al azilului de noapte. Cu o voce inconfundabila si o forta interiora vulcanica, actorul a creionat cu talent in cele cateva scene ale sale un caracter mizer si deloc simpatic. Alaturi de el, Rodica Lazar i-a dat viata sotiei sale, Vasilisa (ciudat cum numele ei are un ecou de “vasilisc” sau “basilisc”), o adevarata vampa, o femeie de mahala, o “femme fatale” la fel de avara ca si barbatul ei, care in momentul in care este inselata, se razbuna fara a sta pe ganduri. Un rol care i s-a potrivit de minune acestei actrite cameleonice si temperamentale. Maria-Veronica Vârlan este Natasa, sora amarata si chinuita a Vasilisei, pe care aceasta devine atat de geloasa incat o bate zilnic. Pe tanara actrita am remarcat-o inca de la debutul ei pe scena Bulandrei si nici in acest spectacol nu s-a dezis de talentul ei care imbina delicatete, fragilitate si forta interioara. Marius Chivu a primit rolul lui Medvedev, un politist corupt si betiv, dar totusi simpatic si cu suflet bun. Actorul si-a folosit resursele comic, dar si dimensiunea mai profunda pentru a sublinia caracterul personajului interpretat. Adrian Nicolae este unul din actorii cei mai versatili ai generatiei sale si a demonstrat acest lucru inca o data si in Vaska Pepel, acest hot etern indragostit de spiritul feminin, cu suflet generos, dar prins in tumultul unei vieti degradante. Cu naturalete si credibilitate a scos la iveala cele mai adanci emotii ale personajului.

Andi Vasluianu a fost Klesci, unul dintre cele mai amare figuri din acest tablou social sumbru. Actorul a reusit sa convinga prin interpretarea sa ferma si puternica, dezvaluind sufletul cernut al acestui lacatus care isi chinuie spiritual nevasta. Aceasta din urma, muribunda Anna, a beneficiat de prezenta actritei Oana Tudor, care, iata, se intoarce pe scena de la Bulandra dupa atata timp. O actrita delicata, cu multiple posibilitati interpretative, care in aceasta seara a creat un rol aproape de compozitie si care mi-a amintit ce inseamna masura in teatru, caci a reusit sa mentina un fin echilibru spre a nu cadea in patetisme ridicole. Ioana Anastasia Anton este Nastenka (Nastia), unul dintre cele mai frumoase personaje din dramaturgia rusa si universala. Actrita a profitat de textul lui Gorki si si-a etalat numeroasele calitati actoricesti, de la dramatism, la fragilitate, de la dictia foarte atent lucrata la o frumoasa nebunie scenica. Kvasnia, unul din personajele cu tenta comica atat de necesara, a fost nimeni alta decat Anca Sigartau. Una din actritele mele de suflet (pentru care am si scris un scenariu pentru un spectacol de la Opera bucuresteana, acum cativa ani), aceasta a reconfirmat (daca mai era nevoie!!!) ca este un artist desavarsit si a contribuit din plin la atmosfera spectacolului prin atitudinea sa debordand de viata, energie si voie buna. Radu Amzulescu, unul dintre actorii importanti ai Teatrului Bulandra, a fost Bubnov, acest cinic incurabil, iar actorul a subliniat cu asupra de masura aceasta caracteristica a blanarului care foloseste in mod repetat diminutive. Cornel Scripcaru a preluat rolul lui Satin, un criminal si fost puscarias, un ratat ca si colegii sai de azil. Cu glasu-i inconfundabil, cu statura impozanta si cu talentul sau urias, a amintit de marii interpreti ai acestui rol, fiind chiar aplaudat dupa un scurt monolog din final.