Pledoarie pentru calitate

​Sunt unele momente în viața de spectator și de critic de teatru când ți-e silă că te afli în sala de spectacol și nu știi ce să faci ca să se termine chinul mai repede. Mi s-a întâmplat de câteva ori chiar în România, din păcate. De fapt, până în momentul în care a dat peste noi pandemia, ajunsesem să mă feresc de la a mai merge la teatru sau operă, fiindu-mi teamă că voi avea parte de încă o experiență nefastă în legătură cu artele spectacolului românesc. Pentru că, hai să recunoaștem, anumite teatre și anumite spectacole (din ce în ce mai multe) ajunseseră să se complacă într-o mocirlă culturală de nedescris, de la care și cei mai neinițiați spectatori plecau confuzi și scârbiți. Și atunci mi-am zis: „STOP!” Trebuia să fac un pas înapoi, să iau o pauză de la a-mi mai distruge nervii și buna-dispoziție și să fac alegeri mult mai atente. Norocul meu a fost că a venit pandemia și atunci am fost forțat să stau în casă. Și acum, privind în urmă și observând și spectacolele post-pandemice, îmi dau seama că și lumea spectacolului avea teribilă nevoie de o pauză.

Read More