Despre dumnezeițe și alte „chose”-uri teatrale. „Zeițe de categoria B” - Teatrelli

Întuneric. Lumină. Oglindă. Magie. Dorința. Pasiunea de a fi pe scenă. Adevăr. Minciună. Minciună care pare adevăr. Doar câteva definiții posibile ale teatrului. Sunt cele rostite de trei doamne. Trei femei. Trei actrițe. Trei zeițe. Ele se declară a fi de categoria B. Pentru mine și pentru mulți din noi ele sunt Top Deities. Nu ca sunt de categoria A. Sunt peste. Provincie? Nicidecum! Provincia nu există ca termen în ceea ce privește arta. Există doar teatrul (în acest caz)! Chiar dacă teatrul nu e tot. Dar teatrul e viață. Și viața e teatru.

Să fie cu punct sau cu semn de întrebare? Nu știu. Nu știm. Știu doar ce-am simțit azi în anticamera divinităților scenice de la Teatrelli. Știu că am trăit 90 de minute în panteonul intim a trei ființe coborâte printre noi ca să ne (re)învețe ce este teatrul, ce este actrița, ce este femeia, ce este creația și au făcut toate astea dezbrăcându-și viețile de cortinele grele și lăsându-ne să privim adânc în interiorul sufletelor și existențelor lor. Existențe de oameni, de femei care întâmplător (sau nu) au devenit actrițe. Vorbesc nu despre un spectacol, ci despre o experiență completă, despre o alternanță între vis și realitate, între plutire și revenire zguduitoare în realitate. Vorbesc despre o oră și jumătate de ardere intensă a acestor trei dumnezeițe fascinante, frumoase, fermecătoare, unice, seducătoare, talentate și umane. Cât se poate de umane. Ioana Dragos Gajdó, Elena Ivanca, Silvia Luca. Nu există o ordine. Pentru că sunt toate trei deodată și în același timp. Respiră în același timp.

De fapt toată reprezentația este ca o răsuflare magică și intimă pe sfânta scândură a teatrului, ca o respirație unică în fața marelui avizier al vieții. Asiști înmărmurit de satisfacția unui act artistic măreț această cavalcadă de istorisiri cât se poate de intime și delicate, de parcă ai pătruns în budoarul existenței acestor femei-mame-actrițe-zeițe. Fie că te afli în Chișinăul pre-revolutie, fie că ești transportat în Botoșaniul comunist ori în modernul Cluj sau în eleganta Oradea, simți în fiecare clipă că ești acolo, cu fetițele Ioana, Elena și Silvia, apoi cu studentele Ioana, Elena și Silvia. Și acum cu actrițele Ioana, Elena Și Silvia. Ce frumos, nu? Ce frumoasă e această călătorie cât se poate de adevărată pe care o facem cu ajutorul teatrului, dar care e totuși atât de mincinoasă. Și iată, deci, minciuna care pare adevăr.

Ce idee strălucită a lui Andrei Măjeri de a aduce laolaltă trei actrițe atât de talentate și versatile din alte orașe pe o scenă bucureșteană spre a le permite și spectatorilor din capitală să le descopere strălucirea. Un proiect la care meditează de câțiva ani și pe care, iată, l-a desăvârșit la Teatrelli împreună cu cele trei zeițe deloc provinciale. Și s-a născut astfel o întâmplare dramaturgică pe care a pus-o la cale chiar Alexandra Felseghi construind un ingenios text pornind de la interviurile luate celor trei protagoniste. Torcând firul destinului acestora pornind de la și făcând legături cu mitologia greacă și cele trei rivale la mărul de aur al lui Paris, autoarea textului a știut să tricoteze cu măiestrie poveștile în replici vii, întrețesând linia vieții fiecăreia dintre actrițele care se întâlnesc pentru prima dată pe o scenă datorită acestui spectacol. Și ce întâlnire fulminantă și cutremurătoare între trei artiste de excepție care te tulbură de când intri în sală pe a cărei scenă ele se plimbă, privesc, aleargă și pe care urmează să spere, să iubească, să plângă, să trăiască! Să retrăiască, de fapt, pentru o oră și jumătate cele mai importante episoade de pe parcursul vieții și carierei lor.

Și nu, nu trebuie să faci parte din lumea teatrului ca să recunoști cat de reale sunt răutățile și invidiile colegilor care pot fi întâlnite în orice domeniu. Dar poți, totodată, să înțelegi mai bine tristețile, frământările, întrebările și poate și răspunsurile unor femei care au ales drept viață întruchiparea a zeci de alte vieți. Sigur că sunt presărate din plin și aluzii care mai de care mai delicios de amuzante despre universul teatral românesc, despre înțepăturile dintre colegii de scenă și alte asemenea culise mai puțin cunoscute publicului. Și tocmai aici rezidă unul din punctele atractive ale spectacolului - în ușurința cu care chiar și un profan poate înțelege și va zâmbi ascultând aceste detalii “picante” pe care doar le-a bănuit până acum.

Poate că nu vorbim de un spectacol de regie, ci avem în față mai mult un recital actoricesc excepțional. Totuși, se simte din plin “touch”-ul aparte al lui Andrei Măjeri prin atmosfera ce balansează între oniric și ironic, prin însuși conceptul de a lega viețile unor actrițe de mitologia greacă, dar și prin eleganță cu care a știut să își pună în valoare protagonistele. Și tot aici trebuie să amintesc de costumele rafinate din colecțiile lui Lucian Broscatean pe care cele trei Doamne le îmbracă și le poartă cu la fel de multă delicatețe, demnitate și eleganță precum își poartă propriile destine. Desigur, contribuie la întreaga experiență și universul sonor imaginat și propus de Adrian Piciorea, un maestru al imaginilor auditive.

Vă invit să urmăriți programul de la Teatrelli și să nu ratați întâlnirea aceasta atât de specială cu trei dumnezeițe fascinante, încântătoare și puternice!

---

zeițe de categoria B
de Alexandra Felseghi, după o idee de Andrei Măjeri

Cu: Elena Ivanca, Ioana Dragoș Gajdó, Silvia Luca

Regia: Andrei Măjeri

Experiența sonoră: Adrian Piciorea

Costume: o selecție de piese din colecțiile lui Lucian Broscățean
Bijuterii: Monom by Georgiana Ciceo

Producător principal: creart / Teatrelli

Co-producători: Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

Cu sprijinul: Hotel Caro

---

Fotografii: Remus Toderici