De ce?

​In ultima perioada citesc tot mai multe stiri legate de institutiile de cultura din Romania. Si nu, nu sunt stiri pozitive. Vad numai mentionari de abuzuri de putere, de coruptie la nivel managerial, de furturi, de demiteri frauduloase ale unor artisti, de angajarea suspecta a altora. Si nu pot decat sa stau, precum ganditorul de Hamangia, si sa ma-intreb „De ce?”...

​De ce oare romanul actioneaza mereu numai in interes propriu? De ce nu mai vad exemple de generozitate in arta (si nu numai)? Desigur, exista si exceptiile care intaresc regula. Dar sunt din ce in ce mai putine. Si sunt si din ce in ce mai rar vizibile. Bineinteles, aici este si vina presei, poate, care scoate in evidenta numai aspectele negative uitand uneori si de acele 2-3 cazuri in care se face bine. Si totusi... E bine sa afle si publicul despre lucrurile urate care se petrec in spatele scenei, uneori chiar pe banii nostri, bani publici. Pentru ca vorbim aici de institutii de stat, aflate (unele) sub tutela Ministerului Culturii sau (altele) sub cea a diverselor primarii ori consilii locale.

---

​Poate ca nu e bine doar sa stau (ori sa stam), sa privim, sa ne intrebam, sa ne revoltam verbal sau in scris, dar sa nu facem nimic concret. Dar haideti sa si recunoastem ca este foarte greu sa actionam in conditiile unui stat care este el insusi corupt, in care puterea insasi nu misca un deget decat pentru a-si oferi sie insusi beneficii (doar materiale, nicidecum pe plan spiritual). Si atunci, ma si va intreb, ce-am putea face noi, astia micii si slabii, impotriva unor organe si organisme deficitare, dar cu atata forta economica, politica, sociala? Putem face... Nu multe, dar destul cat sa incercam sa-i trezim la realitate pe cei competenti care par a dormita sau a fi intorsi cu spatele de la adevaratele probleme. Si putem face acest lucru vorbind, scriind, strigand nedreptatile care se petrec in cultura romaneasca. Caci, un popor fara cultura e un popor usor de manipulat, asa cum spunea Immanuel Kant candva.

​Asadar, continui sa ma intreb (si sa subliniez, cu aceasta ocazie) de ce oare de fiecare data cand se schimba managementul unei institutii de cultura trebuie sa se stearga cu buretele tot ce s-a facut de directiunea anterioara? De ce nu pot exista manageri deschisi la suflet si la minte care sa puna in balanta pozitivul si negativul, pentru a elimina ceea ce nu e benefic, nedistrugand partile bune? Am vazut nenumarate cazuri in care spectacole foarte bine facute, cu succes la public si la critica, au fost casate doar din ambitiile personale ale unor directori care au vrut sa schimbe totul si care, de cele mai multe ori, au facut mai mult rau decat bine. De ce aceasta ambitie si mandrie prostesti de a darama ceea ce s-a facut de cel de dinainte? Am observat ca asta este o caracteristica fundamentala a romanului ajuns la putere (indiferent de tipul acesteia si de domeniu). Da, suntem un popor in general bland, supus si umil fata de „cotropitori”, de straini, dar suntem extrem de distrugatori  fata de noi insine, fata de conationalii nostri.
 
Intorcandu-ma la stirile negative de care vorbeam la inceput, nu pot decat sa spun ca ma doare sa aud numele unor persoane fata de care aveam o oarecare stima, un anumit respect, ajunse in pozitii negative din cauza unor decizii complet eronate si de-andoaselea pe care le-au luat (si pe care nu mi le explic si care, de se dovedesc adevarate, ma vor face sa imi pierd orice urma de admiratie pentru respectivele persoane). Intr-o societate romaneasca utopica, un Minister al Culturii capabil ar trebui sa se sesizeze de la primele semnale de nereguli in aceste institutii si sa purceada la o „purificare” practica si imediata. In trista realitate actuala autohtona, nu putem decat sa citim zilnic inca o stire si inca o stire legata de artisti chinuiti, de ndreptati cu duiumul...si sa speram la o rezolvare cat mai rapida si corecta. Si intre timp, daca ne dorim cu adevarat, putem si noi sa ne facem auzite opinioarele si vocisoarele, asa mici si neinsemnate cum sunt. Sa nu ne lasam, zic. Sa luptam cat de mult ne este permis. Si sa ne facem auziti. Ca doar-doar om razbate la lumina, vorba lui Marin Sorescu.

---