De-a rasu’-plansu’

​Teatrul National din Bucuresti se mandreste a fi prima scena a tarii. Si, cu cele mai recente premiere ale sale umpland salile pana la refuz, se dovedeste ca este adevarat. De ce? Pentru ca repertoriul sau cuprinde atat texte consacrate din marea literatura dramatica universala si romaneasca, dar si piese noi, ale autorilor contemporani (romani si straini). In plus, numele regizorilor si al actorilor ce performeaza pe scena nationalului bucurestean reprezinta, la randul lor, garantii ale calitatii si, astfel, al succesului.

​Un asemenea caz il constituie si „Noii infractori”, una din recentele premiere desfasurate pe scena Salii Mari a teatrului. Textul, semnat de Edna Mazya (unul din cei mai cunoscuti, apreciati si jucati dramaturgi israelieni din lume), este una din cele mai acide satire sociale actuale. Desi este prezentata ca fiind o comedie si desi publicul rade in hohote in anumite momente-cheie, substratul psiho-social este cu mult mai adanc si mai insemnat si reprezinta o adevarata provocare pentru toti interpretii, care trebuie sa livreze aspectele comice cu multa asumare si seriozitate. Caci subiectul piesei este unul aproape tragic, daca stai sa-l privesti cu obiectivitate. O femeie-cap-de-familie care ar face (si chiar face) totul pentru a-si mentine gospodaria pe linia de plutire si pentru a-i apara pe cei dragi de saracie; un sot nerecunoscator si orb la eforturile nevestei de a-i oferi un trai mai bun; o mama aparent senila, dar care isi recapata, brusc, luciditatea ori de cate ori are un cuvant de ocara pentru fiica; 2 copii aparent de succes, dar in fond ratati; trei fete tinere de diverse conditii sociale, nevoite sa apeleze la cea mai veche meserie din lume; si nenumarati clienti ai acestora, care isi doresc sa scape din ghearele cotidianului si al casniciilor esuate. Un tablou cel putin amar si departe de a fi comic, nu credeti?

---

​Si totusi, textul Ednei Mazya reuseste sa scoata totul din acest con intunecat si deprimant si sa-i dea o nota mai usor de digerat si mai luminoasa. Iar spectacolul nationalului bucurestean adauga un plus de stralucire datorita montarii de exceptie si a distributiei ce face onoare primei scene dramatice a Romaniei. Ion Caramitru, cel care semneaza regia spectacolului, se dovedeste a fi un rafinat observator al caracterului uman, dar si un echilibrat creator teatral. Se observa nuantele si finele subtilitati din tonurile actorilor, care sunt in mod evident creionate de regizor (era si de asteptat, tinand cont de maiestria sa ca actor). Mai mult decat atat, spatiul scenic si costumele realiste si de extrem bun-gust realizate de Florilena Popescu Farcasanu se dovedesc a ajuta demersul lui Ion Caramitru de a indeparta orice potential sentiment depresiv de acest spectacol, dar, in acelasi timp, de a apropia dramele personajelor de inimile publicului roman. Caci terenul social sondat de Edna Mazya se potriveste oricarei tari, oricarei natiuni, oricarui om, din orice moment. Tocmai asta si face din „Noii infractori” o piesa si un spectacol atat de valoroase.

---

​Apoi, sunt actorii, acesti minunati oameni care transmit mesajul textului catre spectatori (si, o!, cat de bine o fac!). Virginia Mirea, una din stelele Teatrului de Comedie, se alatura trupei de la National si preia rolul Dorinei, capul de familie adevarat al familiei Spector. O evreica puternica, hotarata sa faca orice pentru a-si salva familia de la o soarta mizera, Dorina apeleaza la subterfugiu, minciuna si, in cele din urma, proxenetism de lux. Interpretarea rafinata si, in acelasi timp, puternica a Virginiei Mirea face ca acest rol sa devina (alaturi de Zoia din „Casa Zoikai”) poate cea mai mare realizare artistica a sa. Timp de aproape 3 ore, actrita se incarca cu energie, ajungand in cele din urma, la o explozie actoriceasca combinata cu o implozie a personajului – aspecte ce subliniaza caracterul emotional al acestei evolutii scenice de neuitat. Alaturi de ea, Alexandrina Halic se dovedeste a fi o a doua stea stralucitoare a distributiei. Desi nu are multe replici, personajul ei (Anca, mama aparent senila a Dorinei) este alcatuit din nuante care mai de care mai colorate, din gesturi si o mimica atent gandite, dar livrate cu naturalete si adevar. Iata ca eroina teatrului pentru copii este o excpetionala interpreta a unor valori umane total diferite de cele din basme si povesti. Andrei Finti, in rolul lui Arie, sotul nerecunoscator al Dorinei, realizeaza o interpretare in care imbina severitatea si orgoliul tipice barbatului subminat de sotie cu momente de fina ironie si comic subtil, realizand un interesant portret al masculinitatii dominate si nu dominante. Silviu Biris si Afrodita Androne formeaza cuplul disfunctional Ylai (fiul sotilor Spector) si Sarit (sotia lui), mereu in cautarea unei armonii conjugale aparent de neatins, rezolvate insa cu o escapada amoroasa tarzie la Paris. Daca Silviu Biris este deja recunoscut ca fiind un actor de o versatilitate uimitoare (demonstreaza acelasi lucru si in scurtul, dar simpaticul rol al lui Ylai), Afrodita Androne revine in atentia publicului printr-o creatie actoriceasca de mare forta, unind furia femeii nefericite in casnicie cu momentele de delicatete fata de sotul ei. De multe ori am spus ca talentul acestei actrite a fost si este prea putin exploatat. Imi amintesc cu placere ce creatie exceptionala a facut din Moartea lui Ivan Turbinca si ce bijuterie a fost rolul interpretate de ea  in „Inima de caine”. Dar iata ca de aceasta data, Afrodita Androne isi poate etala talentul la adevarata intensitate. O alta actrita putin „exploatata” in ultimul timp este Teodora Mares, care aici da viata lui Bambi, fiica familiei Spector si, mai tarziu, complicea mamei sale intr-ale proxenetismului. Pana si in primul act, in care are doar aparitii filmate (prin webcam), dar mai ales in partea a doua a spectacolului, artista transforma un rol de mica intindere intr-o creatie puternica. Cele trei prostituate ce isi exercita meseria in casa Dorinei Spector sunt infatisate publicului de trei actrite extrem de talentate: Ileana Olteanu (Naomi), care arata inca o data ca este una din marile valori ale scenei romanesti actuale, trecand cu uimitoare usurinta de la mama sau femeie de familie intr-un spectacol la prostituata in altul; Diana Sar (Sigal), care este una din tinerele sperante ale teatrului si filmului romanesc si care o dovedeste din plin si in acest rol; Cosmina Olariu (Miki), una din actritele tinere de forta ale Nationalului bucurestean, care deja s-a facut remarcata in „Cursa de soareci” si care, in „Noii infractori” subliniaza calitatile sale actoricesti. Nu in ultimul rand, acea nota burlesc-umoristica ata de necesara este adusa de cei doi clienti, Simson si Slomo, interpretati magistral de Daniel Badale (un maestru al rolurilor de compozitie, un preferat al publicului de la National si al meu, personal – nu pot uita creatiile sale exceptionale din „Ivan Turbinca” si „Micul Infern”) si foarte-experimentatul Alexandru Hasnas (unul din ultimii reprezentanti ai generatiei de aur din TNB). Demni de amintit sunt si George Pistereanu (politisul Haim), Mihai Verbitchi (Un client), Aris Banutoiu (Tanarul), Viorel Florea (Roy), Alexandra Popescu si Nicoleta Tase (Politiste), care intregesc tabloul gandit de Ion Caramitru pe textul Ednei Mazya.

---

​In tot acest haos coitidian, in care suntem asaltati zilnic de ispite, de furia cu care alergam pentru bani, de politicieni si corupti, spectacolul de la Teatrul National din Bucuresti functioneaza atat ca o gura de aer proaspat, cat si ca un semnal de alarma ce ridica intrebari serioase. Oare suntem in stare de orice pentru cei dragi? Incotro merge societatea contemporana? Ce este mai grav – sa iti lasi familia sa moara de foame sau sa incalci niste reguli oarecum ridicole, dar mult mai putin grave decat adevaratele infractiuni, pentru a-i salva pe cei dragi? Si, cel mai important, cand vor constientiza conducatorii ca adevaratele infractiuni nu sunt furtul unei paini (pentru ca hotul moare de foame) sau prostitutia (care ar trebui sa fie legalizata, caci este cea mai veche meserie din lume, after all), ci coruptia clasei conducatoare, instigarea la violenta si cate si mai cate care se petrec azi in jurul nostru si pe care le lasam sa treaca fara sa ne sesizam. Asadar, „Noii infractori” de Edna Mazya, in regia lui Ion Caramitru, reuseste sa fie ceea ce teatrul si-a propus intotdeauna – o oglinda dura, dar perfect reala, a lumii contemporane!

---