Cine e MEDEEA?

“Medeea” lui Euripide este unul din cele mai ample texte dramatice din istoria teatrului universal. Daca nu ar fi existat asemenea lucrări de început, tot teatrul, așa cum îl știm și vedem azi, ar fi fost cu totul altfel. Sunt convins de asta. Nu pot să spun că am avut o atracție puternica spre stilul lui Euripide. Întotdeauna l-am preferat pe Sofocle (e mult mai interiorizat, mai intim, mai apropiat sufletelor noastre de secol XXI). Dar am descoperit acum o alta fațetă lui Euripide și a “Medeei” sale, datorita adaptării moderne a lui Ben Power. Știam textul din montarea londoneza cu Helen McRory. Dar ascultandu-l în romana mi-am dat seama cu mult mai mult de valentele contemporane pe care Power le-a subliniat în textul marelui dramaturg grec antic.

Spectacolul lui Vlad Massaci mizează foarte mult pe simplitate și pe impactul imediat și indiscutabil al textului. De aceea, poate că scenografia sublimată și absenta unui fundal sonor/muzical poate fi deconcertantă pentru un spectator mai pretențios (și aici mă includ, pentru că simțeam nevoia, pe alocuri, de o punctare auditivă a anumitor trăiri și momente, alta decât simpla prezență a cuvântului rostit). Cu toate acestea, caracteristica comuna a simplificării universului spațial și sonor nu dăunează montării. Mai degrabă scoate în evidenta și subliniază mesajul tulburător al piesei tandemului Euripide-Power. Dar, în același timp, îngreunează și misiunea actorilor, căci îi lasă să se avanteze pe sarma instabila a tragediei fară plasa de salvare a unor artificii scenografice ori muzicale. Și cred că tocmai aici rezida frumusețea și intensitatea „Medeeii” de la Teatrul Mic.

Bineînțeles că ceea ce atrage, în primul rand, spectatorii este prezenta Andreei Grămoșteanu pe afiș (și nu doar că nume, ci și că imagine - și aici trebuie să aplaud realizarea unuia dintre cele mai frumoase și grăitoare afișe din ultimul timp!!!). Vlad Massaci i-a încredințat rolul titular acestei actrițe vulcanice, tumultoase, pasionale, una din cele mai strălucitoare stele ale scenei romanești actuale. Nu, nu sunt doar vorbe-n vânt. Andreea Grămoșteanu e genul acela de artista totala și completa. Cu vocea să inconfundabila, cu accentele tunătoare, cu un timbru grav, care poate fi dus cu ușurință în registrul comic, dar pe care știe să și-l controleze maiastru printr-o tehnica asumata, Andreea Grămoșteanu construiește încă de la intrarea publicului pe scena flancata din doua parti de gradenele cu locuri o tensiune dramatica ce tot creste pe parcursul spectacolului, alternând momentele de respiro și duioasa viclenie cu vârfurile cele mai ascuțite ale forței interpretative. Medeea ei nu este cea pe care o știm din versiunile clasice. Medeea de acum și de aici este o femeie a zilelor noastre. O cunoscătoare fină a spiritului masculin, care jonglează precum cel mai rafinat leader cu sentimentele și încrederea celor din jurul ei. Ai putea spune că e vorba de cel mai feroce personaj negativ și antierou. Dar, nu! Vezi în ea furia și dezamăgirea și tristețea și setea de dreptate și de răzbunare a femeii trădate și părăsite, astfel încât te întrebi daca nu cumva te-a molipsit și pe tine cu acest microb al justiției pe cont propriu. Și aici se dovedește încă odată măiestria cuplului creativ Massaci-Grămoșteanu, pentru că abia așa înțelegi termenul aristotelic al catharsisului, al acelei “mile și frici” proferate cu atâta înverșunare în anii mei de studiu teatrologic - mila pentru Medeea cea înșelată și frica fata de tine însuti și de actele pe care le-ai putea săvârși că urmare a ridicării valului de pe ochi.

Îi sunt alaturi ceilalți membri ai distribuției, aleși foarte bine de regizor spre a da glas personajelor care vin să completeze tabloul Medeeii. Pentru că, de fapt, toate celelalte personaje participant la acțiune sint mijloace pentru a descoperi tridimensionalitatea personajului titular. Totuși, fiecare din ei se remarca prin propriile atribute. Alina Rotaru este o duioasa doica îngrijorată constant de soarta copiilor, de te-ntrebi cine este adevărată lor mama. Liliana Pană este impresionantă prin sângele rece, prin imobilitatea feței care devine cu atât mai expresivă, prin vocea metalică și tunătoare cu care dă glas opiniei publice în rolul Corului (strălucit restrâns, iată, la un singur om), dar și prin mișcarea lentă și privirile tăioase și pătrunzătoare care, deseori, nu au nevoie să fie secondate de cuvânt. Marin Grigore este Iason, blestematul soț al Medeii, care își prezintă personajul într-o lumina cât se poate de sumbră. Acest Iason are cele mai întunecate caracteristici ale bărbatului de pretutindeni și dintotdeauna, cel interesat de propria fericire, dar care susține sus și tare că tot ceea ce face este din grijă pentru familie. Cu o statura impozanta și o trăire scenica dusa aproape la paroxisn, Marin Grigore este un demn partener de scena pentru Medeea Andreei Grămoșteanu.

Vlad Corbeanu are o mai scurta, dar foarte delicată și duioasă apariție în rolul lui Aegeus, regele Atenei democrate, dezvăluind un bărbat oarecum slab de înger, condamnat să moară fară copii (aspect pe care Medeea e determinată să îl exploateze din plin pentru asigurarea viitorului său în siguranță), dar și a conducătorului echilibrat care nu vrea să intre în conflict cu un alt stat doar de dragul unor favoritisme personale. Creon cel temut (un cu totul alt personaj decât cel din legenda lui Oedip) este întruchipat de Radu Zetu care aduce pe scenă un rege furios și temător pentru viața fiicei sale, Creusa, dar și pentru propria-i siguranță. Vedem, de fapt, o tipologie a bărbatului laș, care se folosește de poziția de putere doar ca să își apere propriile interese, caracteristică ce reiese cu ușurință din interpretarea actorului. Andrei Brădean este însoțitorul lui Iason și, cu toate că are doar două apariții scurte, reușește să convingă prin prezența să scenică. Nu în ultimul rând, trebuie să aplaudăm prezența celor doi copii, Andrei Eduard Călin și Filip Mihai Seriganu, care au dovedit multă maturitate scenică și artistică în rolurile fiilor Medeeii, lucru rar în teatrul românesc atunci când vine vorba de prezența celor mici în spectacole de o asemenea anvergură.

După cum deja am spus, scenografia lui Adrian Dămian este redusa la câteva elemente - o scena plasata intre cele doua rânduri de gradene care transforma spațiul de joc într-o semi-arena, acoperita cu un nisip negru în care se ascund prevestitor cele doua arme ale crimelor Medeeii (cuțitul și vesmântul otrăvit); apoi cele doua extremități metalice, care adaugă la senzația de claustrofobie și de apăsare psihologica, pe unul din ele stand scrise cuvintele Dreptate, ochii plânși cer să te vadă!, ca un motto ce plutește și conduce întreaga acțiune; și, nu în ultimul rand, o instalație care la final pornește o ploaie precum celebrul „deus ex machina”, ce va curăța tot sângele și toate păcatele. Grăitoare sunt și efectele din finalul spectacolului, la care se adaugă și lighting design-ul realizat de Vlad Lăzărescu. Cât despre costumele imaginate de Steff Chelaru, acestea se înscriu în viziunea de ansamblu adusă în contemporaneitate, dar păstrează totuși o urmă de universalitate în timp și spatiu, mai ales în privința îmbrăcăminții feminine (a se nota necesara prezență a unei delicate coroane de lauri aurii în parul Medeeii la finalul spectacolului).

Probabil că un text precum “Medeea” este greu de acceptat și “digerat” de un public al zilelor noastre, nu atât din punctul de vedere al limbajului (care oricum este mult adaptat de Ben Power și bine tradus de Vlad Massaci), cât (culmea!) al violentei. O mama care își ucide copiii doar pentru a-și răzbună orgoliul feminin rănit poate părea mai șocant pentru publicul de azi decât pentru cel din Grecia Antica. Poate tocmai de aceea se și ivesc chicote și zâmbete oarecum isterice pe ici-pe colo, căci oamenii încearcă să privească totul cu o răceală obiectiva care să îi scutească de la a participa cu țoață ființă la acțiunea teribila. Dar cred că e nevoie să ne întoarcem la aceste texte clasice și de baza ale dramaturgiei universale fară de care teatrul de azi ar fi arătat altfel (sau, poate, nu ar fi existat), pentru că putem descoperi cât de apropiați suntem, de fapt, în gândire și fapte de cei din alte epoci, mult îndepărtate!

---

MEDEEA de Euripide, versiunea modernă de Ben Power


Traducerea și regia - Vlad Massaci

Decor - Adrian Damian

Costume - Șteff Chelaru

Lumini - Vlad Lăzărescu

Asistent regie - Elena Tudorache

Producător delegat - Arti Trandafir

Distribuție

Medeea - Andreea Grămoșteanu

Creon - Radu Zetu

Iason - Marin Grigore

Aegeus - Vlad Corbeanu

Însoțitor al lui Iason - Andrei Brădean

Corul - Liliana Pană

Doica - Alina Rotaru

Cei doi fii ai Medeei - Andrei Eduard Călin, Filip Mihai Serigeanu

Credit foto: Diana Matei