Cand Cehov intalneste Hollywood-ul

Nu mai tin minte de cand nu am trait atat de intens un spectacol de teatru. Si ma refer ca m-am identificat cu personaje, situatii, monologuri, ganduri ale personajelor. Si am trait totul pana la o stare febrila de-a dreptul.

Citisem o cronica a unui critic american care desfiinta in mod insistent textul lui Donald Margulies, “Casa de la tara”. Permiteti-mi sa il desfiintez si eu pe acel critic. Nu stiu ce piesa a citit el, ce spectacol a vazut. Eu la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti am vazut o poveste spusa cu bun simt, echilibrat, fara artificii inutile, fara vulgaritate. Am vazut 6 personaje creionate exemplar. Am intrat in culisele stralucitoarei si terifiantei lumi a teatrului si filmelor americane, a marilor vedete de la Hollywood si de pe Broadway. Si m-am inchinat cu o mie de maini ca fac parte dintr-o familie frumoasa si normala, nu dintr-una de asemenea personalitati care nu au timp nici macar pentru ei insisi, d-apai pentru copiii lor. Cu adevarat, “Casa de la tara” se dovedeste a fi o piesa foarte bine structurata, Margulies reusind sa adapteze intr-un mod cat se poate de ingenios cele doua mari texte cehoviene - “Pescarusul” si “Unchiul Vania”. Si face acest lucru fara sa cada in patetisme si clisee si fara sa creeze o copie palida a celor 2 texte. Dimpotriva, vorbim de un text cat se poate de proaspat, modern, plin de viata pulsanda, in care personajele se intalnesc, isi dau tarcoale, se folosesc unele de altele doar pentru a realiza, in final, ca cel mai important lucru din lume e familia si ca fara membrii ei, suntem pierduti si singuri. Mi-era dor de un asemenea spectacol ca cel construit de Claudiu Goga, acest regizor care stie sa conduca atat de frumos o echipa, subliniind prezenta fiecarui actor pe scena, punandu-i pe acestia in lumina reflectoarelor, dar rezervandu-si si el locul sau binemeritat, prin regia rafinata si axandu-se foarte mult pe transmiterea cat mai curata a textelor cu care lucreaza. In cazul spectacolului de la TNB, Claudiu Goga a facut echipa cu Corina Gramosteanu, unul din cei mai faini scenografi actuali, care a reusit sa redea pe scena Salii Studio atmosfera tipica si cadrul intim al unei case de la tara de astazi din SUA. O cladire schitata, cu peretii prin care se vede si se aude orice, sugerand lipsa de intimitate si absenta posibilitatii de a tine vreun secret.

Distributia spectacolului este una stralucita. Nume alese al scenei romanesti evolueaza exceptional pe scena nationalului bucurestean. Seara a fost dominata de prezenta magistrala a uneia dintre actritele mele de suflet - Maia Morgenstern. Iubita si contestata deopotriva de-a lungul carierei sale, artista a aratat inca o data ca este una din cele mai fascinante si puternice personalitati ale teatrului romanesc. Anna Patterson interpretata de ea a capatat culori vii, imbinand momentele de tandrete cu cele de forta si reveland o femeie frustrata de trecerea timpului, o mama distrusa de pierderea fiicei sale, o actrita aflata in declin pentru care doar scena mai poate fi salvatoare. Scenele de confesiune (in special cea finala) au creat un puternic val de emotie printre spectatori, care au rasplatit-o cu urale. Alaturi de ea, Marius Manole isi adauga inca o creatie de neuitat la palmaresul sau impresionant. Tandemul actoricesc pe care il realizeaza alaturi de Maia Morgenstern este un ingredient indiscutabil al succesului acestui spectacol. Elliot Cooper, fiul Annei Patterson, capata, in interpretarea actorului profunzimi de-a dreptul tragice, amintind de ratarea unor personaje precum Vania si Treplev. Jocul lui Marius Manole este unul la limita dintre natural si patologic, acesta reusind de minune sa pastreze acel fin echilibru atat de necesar pentru un asemenea personaj fragil din punct de vedere psihologic. Unul dintre actorii care m-au fascinat inca de mic si care inca ma fascineaza a fost si este Marius Bodochi. Glasul sau inconfundabil, inflexiunile masculine si catifelate ale tonului, prezenta scenica distinsa - toate acestea fac din distribuirea lui un atu al spectacolului. Alternand intre un Serebreakov americanizat si indreptandu-se spre decrepitudine si un Sorin la fel de imbatranit, Marius Bodochi da cu adevarat lovitura de teatru in actul al doilea, in monologul si dialogul avut cu Elliot, cumnatul sau, si care se consituie intr-unul din cele mai frumoase, valoroase si reale discursuri despre diferentele dintre arta si entertainment, aspecte ce sunt livrate de actor cu naturalete si credinta. Numai pentru scena asta si as revedea de cateva ori “Casa de la tara”.

Gavril Patru, unul din cei mai carismatici si talentati actori ai nationalului bucurestean, este Michael Astor, figura vedetei hollywoodiene de succes, barbatul dorit de toate femeile din jurul sau, un Don Juan fara voia lui. Artistul face uz de sarmul sau inconfundabil si construieste un personaj cu care publicul nu poate decat sa empatizeze, urmarindu-i chinul interior care il macina pe acest Astrov indragostit de lumea pe care vrea sa o transforme constant intr-un loc mai bun. Un rol pe cat de nobil, pe atat de complex si complicat, pe care Gavril Patru il urca pe culmi creative din cele mai inalte. Raluca Aprodu dovedeste inca o data ca este una din cele mai talentate, frumoase si complexe actrite ale generatiei sale. In spectacolul lui Claudiu Goga, personajul ei este o Elena Andreevna de astazi, o tanara si rapitoare artista in ascensiune care ii farmeca fara sa vrea pe toti cei din jur, impotriva vointei ei si care devine, incetul cu incetul, marul discordiei din “Casa de la tara”. Un personaj foarte bine conturat in textul lui Margulies pe care Raluca Aprodu il ia si il personalizeaza pana la identificare. Nu in ultimul rand, foarte tanara Cătălina Mihai primeste rolul razvratitei si neintelesei adolescente intarziate, Susie, fiica lui Walter (personajul interpretat de Marius Bodochi) si a lui Katie (fiica moarta a Annei). Un tur de forta pe care actrita il transforma intr-un avantaj urias pentru ea insasi, dezvaluind o combinatie foarte speciala de emotie, sensibilitate, fragilitate si o masca a duritatii. Am descoperit azi o noua stea in ascensiune a teatrului romanesc pe care sper sa o pot aplauda in din ce in ce mai multe roluri mari si frumoase, asa cum merita.
 
O seara foarte friguroasa, ca temperatura fizica, dar foarte calduroasa, din punct de vedere spiritual. Totul datorita unui spectacol care cu siguranta va umple sala de fiecare data si care te ajuta sa intelegi mai bine cum stau treburile cu lumea teatrului, dar si cu relatiile inter-umane cele mai simple si mai necesare!