„Luna de la Kiev“ de Gianni Rodari – un volum dedicat strângerii de fonduri pentru Ucraina4/14/2022 Luna de la Kiev, un poem tandru și emoționant, care îndeamnă la solidaritate între oameni La Humanitas Junior va apărea în curând o carte dedicată strângerii de fonduri pentru Ucraina, ca parte dintr-un proiect internațional inițiat de prestigioasa editură italiană Einaudi Ragazzi. Este vorba despre Luna de la Kiev (La luna di Kiev), de Gianni Rodari, într-o ediție superb ilustrată de Beatrice Alemagna și în traducerea lui Vlad Russo. Veniturile din vânzarea cărţii vor fi donate organizaţiei Salvați Copiii pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina. Cartea se poate precomanda începând de astăzi, urmând a fi livrată de la data de 5 mai. • Gianni Rodari, unul dintre cei mai iubiţi autori pentru copii şi cel de sub a cărui pană au ieşit Aventurile lui Cepelică, a scris în anii 1960 un poem tandru şi emoţionant care îndemna la solidaritate între oameni. „Cine știe dacă Luna de la Kiev e frumoasă cum e Luna de la Roma“ – sunt cuvintele de început ale poemului. Astăzi, versurile lui Rodari capătă noi și puternice înțelesuri: trăim cu toții sub același cer, iar luna este aceeași, indiferent de unde o privim, strălucind peste bucuriile și tragediile umanității, ca un simbol necondiționat al păcii. „O poezie scrisă acum şase decenii devine virală: citată, împărtăşită, relansată. În timpul săptămânilor de război, Luna de la Kiev a lui Gianni Rodari a devenit un talisman, o rugăciune, un simbol. Rodari ar fi putut evoca – în loc de Kiev – orice alt oraş, orice alt loc, aşa cum, în ultimele versuri ale poemului, evocă India şi Peru. Dar a scris despre Kiev, iar mesajul său de pace devine actual. Adevărul este că avem nevoie, în deznădejdea noastră, de cuvinte. Iar dacă un poet al «lexicului nostru familiar», cum este Rodari, ni le oferă din trecut, ne par a fi cele pe care le căutam. Cele corecte.“ — Paolo Di Paolo, La Repubblica GIANNI RODARI s-a născut în 1920, la Omegna, Italia. După terminarea studiilor de specialitate, a fost, vreme de câţiva ani, profesor de şcoală primară. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi-a început cariera în jurnalism, colaborând cu numeroase publicaţii periodice, printre care L’Unità, Pioniere, Paese Sera. În anii ’50 a început să publice cărţi pentru copii, care s-au bucurat imediat de un succes uriaş de public şi de critică. A scris, într-un stil lejer, dar plin de profunzime, poezii, fabule şi romane despre libertate, lege, demnitate şi simţ civic. Cărţile sale, printre care merită amintite Aventurile lui Cepelică (publicată la Humanitas Junior începând din 2012), Gelsomino în ţara mincinoşilor şi Poveşti la telefon sunt traduse în numeroase limbi. În 1970 Rodari a fost distins cu prestigiosul premiu Hans Christian Andersen, considerat „Nobelul“ literaturii pentru copii. În anii ’60 şi ’70 s-a dedicat celei mai mature opere ale sale, C’era due volte il barone Lamberto. În acelaşi timp, a îmbinat scrisul cu activitatea intensă „pe teren“, participarea la conferinţe şi întâlniri cu profesori, bibliotecari, părinţi şi elevi, ceea ce l-a inspirat să scrie apoi Gramatica fanteziei, o carte de referinţă pentru pedagogi. Gianni Rodari a murit la Roma în 1980, la doar 59 de ani. În 2020, s-au împlinit o sută de ani de la naşterea autorului, prilej de a evidenţia valoarea operei sale.
BEATRICE ALEMAGNA s-a născut la Bologna în 1973. După ce a studiat grafica la Istituto Superiore per le Industrie Artistiche din Urbino, s-a mutat la Paris, unde şi-a început strălucita carieră de autoare şi ilustratoare. A creat postere pentru Centrul Georges Pompidou şi a participat la numeroase concursuri internaţionale, fiind selectată în multe ţări pentru premii prestigioase, printre care Astrid Lindgren Memorial Award (timp de opt ani consecutiv) şi Hans Christian Andersen. Şi-a expus ilustraţiile în expoziţii personale, inclusiv la Jugendbibliothek din München, Salon du Livre din Montreuil (Paris), American Society of Illustrators din New York şi Archiginnasio din Bologna. Cărţile sale au fost recompensate cu numeroase premii şi distincţii, printre care la Târgul de carte pentru copii de la Bologna, precum şi din partea Huffington Post şi New York Times. Beatrice Alemagna a ilustrat cărţile unor autori precum David Grossmann, Ágota Kristóf, Raymond Queneau, Aldous Huxley, Guillaume Apollinaire, David Almond, Astrid Lindgren şi Gianni Rodari, pe care îl consideră unul dintre „părinţii săi spirituali“. • Carte recomandată de Europa FM
0 Comments
Leave a Reply. |
Archives
June 2024
Categories |