Deschidem toamna literară 2021 la Humanitas Fiction cu noi evenimente alături de cititori! Miercuri, 15 septembrie, ora 19.00 pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr.45) vă invităm să participați la lansarea romanului Iubirea nu e un vers liber de Susana Fortes, recent apărut în traducerea Cornelei Rădulescu în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu. Iubirea nu e un vers liber de Susana Fortes este povestea unei pasiuni, o carte cu accente de roman politic ce ne transportă într-un moment irepetabil: Madridul anului 1935, plin de lumini și umbre. Cu atmosferă glamour și boemă artistică, Iubirea nu e un vers liber ne aduce în prim-plan o poveste de dragoste spectaculoasă, în pragul izbucnirii Războiului Civil Spaniol, ce îi are ca protagoniști pe profesorul Álvaro Díaz-Ugarte și pe Kate Moore, o tânără americană tenace sosită în Madrid pentru a studia literatura spaniolă. Vor vorbi despre carte Sandra Ecobescu, președinte Fundația Calea Victoriei, Dana Pîrvan, critic literar și Cornelia Rădulescu, traducătoarea romanului. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction. „Susana Fortes este o scriitoare înzestrată cu o sensibilitate deosebită pentru istorii cu doza literară și de mister necesară spre a capta din primul moment.“ – La Gaceta de los negocios
Ce poate fi mai seducător și mai exotic sub soarele madrilen decât o tânără americană atletică, dezinvoltă, care studiază literatura spaniolă? Ce poate fi mai tulburător în atmosfera incandescentă a orașului efervescent decât un profesor de literatură ușor trist, ușor misterios? Kate Moore și Álvaro Díaz-Ugarte nu se pot sustrage pasiunii pe care o fac unul pentru celălalt, deși pericolul plutește în aer. Asasinarea brutală a unui student abia cunoscut, îndrăgostit de poezia lui Dante, Gabriel Rossetti, deschide o ușă către abisuri nebănuite de Kate, abia ghicite de Díaz-Ugarte. „Motivațiile vitale ale protagoniștilor acestei cărți sunt expuse cu viziunea incisivă a vocii auctoriale care cunoaște profund natura umană, scopul suprem al creației literare.“ – culturamas.es În vara lui 1935 Kate Moore sosește la faimoasa Residencia de Estudiantes din Madrid, locul în care se întâlnește elita intelectuală republicană – Dalí, Salinas, García Lorca, Buñuel –, anturată de admiratori și personaje mondene. Tânăra americană, care dorește să-și continue studiile de literatură spaniolă, cunoaște aici o lume de revoluționari și visători, de artiști și întreprinzători, de idealiști și ariviști. Dar cel mai mult o va impresiona profesorul Álvaro Díaz-Ugarte, iar atracția va fi reciprocă. Într-un oraș în care totul se află, cei doi își trăiesc iubirea clandestină cu îndrăzneală și nonșalanță. Până când, într-un canal de irigații, apare cadavrul unui student, iar moartea acestuia începe să o obsedeze pe Kate. Întunecată de crimă, intrigi de stat și de alcov, sub ochiul atent al poliției politice, povestea lor de dragoste îi poate costa viața, iar pentru supraviețuire se plătește un preț imens în Spania anilor 1930. Susana Fortes transmite un salut cititorilor români cu ocazia apariției romanului Iubirea nu e un vers liber . Îl puteți urmări aici. * Un eveniment Humanitas Fiction #live pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu și #online pe paginile de streaming ale editurii: Facebook – Humanitas Fiction și Youtube Humanitas. Înregistrarea audio va fi ulterior disponibilă pe paginile de podcast ale Grupului Humanitas: Spotify https://spoti.fi/3pdxUCI, Apple https://apple.co/2RnzcP6, Google https://bit.ly/3d0ZgHx, Soundcloud https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud și Deezer https://bit.ly/3cxg091 **Accesul publicului este permis, în limita numărului de locuri disponibile pe scaun. Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor dispuse prin Hotărârea de Guvern nr. 826/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 11 august 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și completarea Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 53 din 05.08.2021. Susana Fortes s-a născut în 1959 la Pontevedra, în Galicia. A studiat istoria și geografia la Universitatea din Santiago de Compostela și istoria americană la Universitatea din Barcelona. A trăit o vreme în Statele Unite, unde a predat limba spaniolă și istoria artei. În prezent este profesoară la Valencia și colaborează la publicațiile El País și La Voz de Galicia, precum și la reviste de cinema și literatură. Primului său roman, Querido Corto Maltés (1994), i-a fost acordat Premio Nuevos Narradores. I-au urmat Las cenizas de la Bounty (1998), Tiernos y traidores (1999), Fronteras de arena (2001), roman finalist la Premio Primavera, El amante albanés (2003), finalist la Premio Planeta, El azar de Laura Ulloa (2006), recompensat cu Premio de Narrativa de la Crítica Valenciana, Quattrocento (2007), Esperando a Robert Capa (2009), distins cu Premio Fernando Lara de Novela, La huella del hereje (2011), Iubirea nu e un vers liber (El amor no es un verso libre, 2013; Humanitas Fiction, 2021) și Septembrie poate aștepta (Septiembre puede esperar, 2017; Humanitas Fiction, 2019), care a primit Premio Turia a la Mejor Contribución Literaria în 2018. Cărțile Susanei Fortes sunt traduse în peste 15 limbi. Romanul Iubirea nu e un vers liber de Susana Fortes este recomandat de Digi FM.
0 Comments
Leave a Reply. |
Archives
June 2024
Categories |