Republika Kritica
  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis

Stiri cu dichis - comunicate de presa, anunturi culturale

„Aida”, „Bărbierul din Sevilla”, „Samson și Dalila”, pe scena Operei Naționale București

5/13/2022

0 Comments

 
Picture
Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Aida” de Giuseppe Verdi, „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini și „Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns din cadrul Stagiunii Centenare a Operei Naționale București.
Picture
Joi, 19 mai, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul cu opera „Aida” de Giuseppe Verdi. La pupitrul dirijoral se va afla în calitate de invitat maestrul Victor Dumănescu, dirijor și profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, muzician cu o bogată activitate dirijorală, desfășurată cu mari succese în țară și în străinătate, în cadrul căreia a colaborat cu mulți artiști valoroși atât români cât și străini. Distribuția reprezentației: Aida - Lăcrimioara Cristescu (invitată), Radames - Daniel Magdal, Amneris - Sidonia Nica (debut), Amonasro - Cătălin Toropoc, Ramfis - Leonard Bernad (debut), Regele - Filip Panait, Mesagerul - Valentin Racoveanu, Marea Preoteasă - Simona Neagu. Cu participarea Orchestrei, a Corului și a Ansamblului de Balet al Operei Naționale București.

Picture
Sâmbătă, 21 mai, ora 18:30, vă invităm la spectacolul cu opera „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, capodoperă a teatrului liric menținută în repertoriul teatrelor și în sufletul publicului din întreaga lume de peste două secole câte au trecut de la premiera absolută. Cesare Sterbini a preluat comedia omonimă a lui Beaumarchais aplicându-i o tratare sintetică într-un libret care l-a stimulat pe Rossini să scrie nemuritoare pagini vocale pentru toate personajele integrate cu umor și bun gust într-o acțiune fascinantă. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu. Distribuția reprezentației: Figaro - Adrian Mărcan, Rosina - Oana Andra, Contele Almaviva - Bogdan Mihai (invitat), Don Bartolo - Iustinian Zetea, Don Basilio - Marius Boloș, Berta - Daniela Cârstea (invitată), Fiorello/Sergentul - Daniel Filipescu, Notarul - Andrei Bolohan. Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București.

Picture
Duminică, 22 mai, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul cu opera „Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns. Grandioasa capodoperă vocală și muzicală a lui Saint-Saëns a fost inițial proiectul unui oratoriu biblic; inspirația fantastică a unui talent componistic neobișnuit a făcut ca amploarea structurilor muzicale și a liniilor vocale să depășească limite oratoriale, devenind o extraordinară grand opéra cu o tratare orchestrală de factură simfonică. Arii, duete și scene de ansamblu de mare bogăție stilistică oferă soliștilor satisfacția unor momente artistice de mare intensitate interpretativă a unor pagini vocale care au atins o deosebită popularitate. Scenele de balet grandioase din actul al treilea reprezintă o evoluție în care frumusețea muzicii se împletește admirabil cu eleganța ansamblului de balet. Este una dintre operele care oferă totdeauna publicului emoțiile unei seri memorabile. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea. Invitata specială a serii va fi mezzosoprana Hermine May, artistă născută în România, la Timișoara, dar plecată de timpuriu în străinătate; a studiat la Academia de Muzică din Stuttgart devenind imediat solistă a ansamblului Operei din Berlin unde a avut prilejul unei eficiente ucenicii artistice timp de trei ani, după care a devenit o artistă cu o carieră internațională îmbogățită an de an atât în privința repertoriului cât și a marilor nume cu care a colaborat precum dirijorii Zubin Mehta, Marek Janowski, Sylvain Cambreling, Rafael Frühbeck de Burgos, Gustav Kuhn, Pinchas Steinberg, Marcello Viotti în teatre prestigioase și improtante festivaluri; în repertoriul său eclectic în care se află compozitori precum Wagner, Strauss, Brahms, Mahler, atât în repertoriul operistic cât și în cel vocal simfonic, rolul Dalila ocupă o poziție specială datorită vocii sale bogată în expresivități și a figurii sale scenice de semnificativă eleganță și frumusețe. Distribuția reprezentației: Samson - Daniel Magdal, artist valoros care s-a impus cu mare succes în acest rol, Dalila - Hermine May (invitată), Marele Preot - Vicențiu Țăranu, Abimeleh - Filip Panait, Un bătrân evreu - Horia Sandu, Solul - Andrei Lazăr, Filistean I - Valentin Racoveanu, Filistean II - Daniel Filipescu. Cu participarea Orchestrei, a Corului și a Ansamblului de Balet al Operei Naționale București.
 
Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
 
Sponsor oficial: Enel România
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR 
Parteneri: Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Pop Cola, Sansha  
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, a7tv, Ballet Magazine, Mediatrust

0 Comments



Leave a Reply.

    Archives

    June 2024
    May 2024
    April 2024
    March 2024
    February 2024
    January 2024
    December 2023
    November 2023
    October 2023
    September 2023
    August 2023
    July 2023
    June 2023
    May 2023
    March 2023
    February 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    September 2022
    July 2022
    June 2022
    May 2022
    April 2022
    March 2022
    February 2022
    January 2022
    December 2021
    November 2021
    October 2021
    September 2021
    August 2021
    July 2021
    June 2021
    May 2021
    April 2021
    March 2021
    February 2021
    January 2021

    Categories

    All
    Carte
    Eveniment
    Event
    Humanitas
    Lectura
    Live
    Online

    RSS Feed

    Pentru orice intrebare,
    ​contacteaza-ne la [email protected]
  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis