Povestea unei prințese și a îngerului său. „Jurnalul unei iubiri” la Opera Națională București

“Vă invit să ne întoarcem în timp. Suntem în anul 1890. Călătoria noastră începe la Tescani... Florești... Sinaia... Paris... Drumuri... drumuri..., Ne aflăm pe pământ românesc iubit de Dumnezeu... rău pedepsit de-a lungul secolelor, peste care veghează totuși o stea! ... “

Așa începe una din cele mai palpitante și fascinante călătorii scenice în lumea muzicii și aristocrației românești de odinioară. Călătorie pe care o parcurgem alături de unele din cele mai complexe și puternice personaje din istoria României - George Enescu, prințesa Maria Cantacuzino, prințul Mihai Cantacuzino, filosoful Nae Ionescu și multe alte figuri însemnate care și-au adus aportul la construirea și promovarea culturii românești peste hotare. Ne aflăm, așadar, în fața unui spectacol “a la grande”, în care cuvântul rostit și mișcarea armonioasă a dansului și baletului se împletesc spre a depăna povestea vieții și iubirii a doi oameni care s-au atras și s-au respins, în același timp, timp de mai bine de mai bine de 40 de ani: compozitorul genial Enescu și excentrică și frumoasa Maruca Tescanu-Rosetti devenită prințesă Cantacuzino. Textul scris de Andreea Tanasescu, cea care semnează regia si coregrafia spectacolului, are forță dramatică, dar abundă și într-o poezie filosofică și profundă care transformă desfășurarea scenică într-un adevărat ring în care se confruntă ideile înalte despre dragoste, viață, moarte și artă. Totodată, replicile sunt concise, fără fraze pompoase și lipsite de sens, subliniind caracterul personajelor și ajutându-le să se autocaracterizeze. Tot scenariul se bazează atât pe jurnalul Mariei Cantacuzino, “Umbre și lumini”, cât și pe mărturii ale altor personalități ale epocii despre întâmplările descrise, constituindu-se astfel într-o reală cronică ce se întinde pe câțiva zeci de ani, de la finalul secolului al XIX-lea până în anii ‘30 ai secolului al XX-lea. Amploarea temporală a textului i-a permis, astfel, Andreei Tanasescu să realizeze o țesătură regizorală și scenică detaliată care, însă, reușește să se concentreze pe momente importante și decisive din viața personajelor. Și cu toate că acestea din urmă sunt numeroase, nicio clipă, pe tot parcursul reprezentației, nu apare vreo confuzie, acest aspect datorându-se clarității cu care sunt conturate și evidențiate personajele. (Iată, deci, ca se mai poate scrie și acest gen de teatru în România. Și se face chiar bine!). Fiind și coregraf, Andreea Tănăsescu imprimă spectacolului un ritm mai alert, șlefuind totodată și mișcarea scenică, astfel încât atitudinea corporală, dar și modalitatea de a păși ori de a purta superbele costume de epocă (concepute și create chiar de regizoare împreună cu Daniela Fries) par foarte naturale și asumate.

Scenografia simplă dar edificatoare pentru atmosfera epocilor parcurse realizată de Cristina Barbu se împletește foarte bine cu proiecțiile multimedia realizate de Vali Chincișan, care încadrează în spațiu acțiunea scenică, dar care creează și un anumit cadru metaforic ce susține desfășurarea scenică. Alături de costumele deosebite în culori vii, cu o croială impecabilă concepute de Andreea Tănăsescu și Daniela Fries, se remarcă și pălăriile luxuriante realizate de Gina Ivasuc, fără de care acelei perioade istorice i-ar lipsi eleganța și autenticitatea.

Din punct de vedere al distribuției, regizoarea și-a ales unii dintre cei mai buni actori tineri și maturi ai momentului. Astfel, Maria Cantacuzino este interpretată de două actrițe - Marina Fluerașu (Maruca tânără) și Irina Movilă (Maruca la vârsta maturității) - reușind să redea multiplele fațete ale acestei personalități atât de complexe, dar și dificile în același timp. Cineva s-ar putea întreba de ce pentru același personaj s-au folosit două actrițe diferite, în timp ce restul rămân neschimbați, indiferent de trecerea timpului. Răspunsul este simplu - Maria Cantacuzino este personajul central și este cel care suferă cele mai multe transformări de caracter, lucru ce este subliniat și prin modificarea interpretei de la un act la altul. Mă gândesc aici și la același tip de alegere pe care Andrei Șerban l-a făcut când a montat “Oedipe” la ONB, în anii ‘90, când au existat doi baritoni pentru cele două vârste ale personajului titular. În timp ce Enescu, prințul Cantacuzino sau Irene Blanc nu trec prin schimbări interioare profunde, Maruca se transformă de la o scenă la alta, ajungând de la acea tânără cuminte și naivă la femeia puternică, dar complicată de mai târziu. În timp ce Marina Fluerașu redă minunat prin atitudine, prin plutirea eleganță prin scenă, prin vocea suavă cu accente puternice, fragilitatea tinerei Maria, trecând apoi la o atitudine mai rebelă (ca exemplu dau replica: “dacă sora mea nu pleacă de aici, îmi dau foc!”), Irina Movilă întruchipează excelent caracterul tumultuos și tulburat al prințesei Cantacuzino aflată la o maturitate agitată. Actrița reușește să se metamorfozeze complet, subliniind prin glasul său inconfundabil, prin intonația când jucăușă, de femeie îndrăgostită, când dramatică, de prințesa rănită, acest caracter independent, răzvrătit și tulburător. Accesele de furie prin care Maria trece de nenumărate ori sunt evidențiate atât de Marina Fluerașu, cât și de Irina Movilă, cele două demonstrând necesitatea și complementaritatea prezențelor lor scenice.

Cei trei bărbați prezenți în viața Marucăi sunt ireproșabil interpretați de George Rotaru (un Enescu impunător prin statură, dar timid - aspect subliniat prin tonalitatea ușor scăzută și atitudinea din când în când retrasă), Richard Bovnoczki (un excelent prinț Mihai Cantacuzino, actorul îmbinând eleganța necesară unui personaj cu o asemenea ascendență cu grosolănia bărbatului desfrânat) și Emilian Mârnea (care îl aduce în fața publicului pe controversatul Nae Ionescu, etalând prin atitudine și gesturi aroganța acestui intelectual atât de contradictoriu și paradoxal).
 
Remarcabile sunt și celelalte personaje feminine care întregesc tabloul unei epoci de mult apuse. Marioara Sterian strălucește în rolul mamei Mariei Cantacuzino, Alice Tescanu-Rosetti, aducând acel aer de altădată prin eleganță cu care rostește replicile, dar și cu umorul fin. Adriana Irimescu este contraponderea spectacolului, prin efuziunile extravagante, prin interpretarea spumoasă și prin ironia rafinată prin care își caracterizează personajul, pe Irène Blanc. Armine Vosganian ne-o revelează pe impunătoarea prințesa Martha Bibescu, o altă personalitate controversată, scoțând în evidență atitudinea superioară pe care aceasta o are față de cei din jur, actrița beneficiind totodată de un glas pregnant și puternic pe care știe să-l manevreze, așa cum face și în cazul mișcării scenice. Valentina Boldurescu face o creație aparte în rolul lui Nellie, sora Marucăi, iar actrița reușește de minune să scoată la iveală complexitatea acestui personaj chinuit, evidențiind episoadele de nebunie cu grație și evitând exagerările ori patetismele ce ar putea fi inerente în cazul unui asemenea rol. Alice Cora Mihalache își dovedește la rându-i măiestria actoricească întruchipând două roluri complet diferite - prințesa Solignée și Margareta Fotino (soția lui Nae Ionescu) - conturându-le pe fiecare separat și cu asupra de măsură, revelând nuanțe diverse în funcție de specificul personajului (superioritate și afectare bine controlate în Solignée; atitudine modestă, dar plină de demnitate în scena înfruntării dintre Margareta și Maruca). Doda Valeriei Barba întregește acest tablou feminin de odinioară, actrița remarcându-se în numeroase scene în care, în ciuda replicilor reduse la număr, aduce un plus de farmec.

Personajul care deschide uşa acestui vis teribil și fermecător, dar care și închide cercul iubirilor și al dezamăgirilor prezentate pe scenă este Șeitan, un personaj învăluit în mister și în aburul imaginației fantastice a personajelor. Veșnic rămânând tânăr și neschimbat, așa cum îl caracterizează Alice Rosetti, Șeitan întruchipează figura cu tente demonice care plutește amenințător asupra destinelor tuturor celor ce-și trăiesc destinele. Interpretarea lui Alexandru Chindriș este pe măsura unui asemenea rol ofertant, actorul izbutind să convingă prin accentuară și greutatea pe care a dat-o replicilor, dar și prin viclenia cu care își face apariția inopinat în spatele fiecărui personaj însemnat, șoptindu-le malefic diverse idei și îndemnuri, împingându-i la cine știe ce gesturi sau acțiuni care să le modifice cursul vieții. Prin acest personaj, autoarea pare să-i absolve, de fapt, pe toți cei din text de vina personală, punând totul pe seama unor influențe universale și mai puternice decât ei înșiși.

Coregrafia spectacolului și conceptul introducerii sale sunt realizate tot de Andreea Tănăsescu. Toate episoadele coregrafice sunt creionate în stil contemporan și neoclasic și le permite balerinilor să-și etaleze virtuozitățile, eleganța, dar și tehnica deosebită. De altfel, toți interpreții aleși dintre membrii ansamblului operei oferă un spectacol vizual de excepție, fiecare remarcându-se în momentele de grup sau solistice. Subliniez în special grația și frumusețea cu care Andreea Vălean (care semnează și asistenta de coregrafie) și Jacob Connor își interpretează solourile și pas de deux-urile, dând senzația de plutire continuă. Însă toți balerinii - Andreea Caleffi, Molly Hall, Carlotta de Mattei, Horia Bucur, Maxime Latapie, Emanuel Ippolito, Maria Gogonea, Răzvan Cacoveanu, Cristian Gîdoi - se ridică la nivelul artistic cu care deja ne-au obișnuit în spectacolele de balet ale operei.

Unul dintre artificiile regizorale foarte inspirate este și introducerea violonistului Aron Cavassi, care devine un alter-ego al lui Enescu, susținând două momente de mare sensibilitate și delicatețe, unul dintre ele fiind superbă “Baladă pentru vioară” căreia tânărul muzician îi insuflă acea sonoritate atât de specifică muzicii enesciene. Nici nu e de mirare, așadar, că publicul l-a răsplătit pe violonist cu ropote de aplauze după fiecare moment interpretativ.

“Jurnalul unei iubiri” este, iată, un exemplu reușit a ceea ce în cinematografie se numește “biopic” - o poveste dramatizată (și, desigur, romanțată) a vieților unor personaje reale. Făcând parte din programul “Lovitura de teatru la operă” inițiat de Opera Națională București și de managerul Daniel Jinga, spectacolul Andreei Tănăsescu este, cu siguranță, un demers admirabil din punct de vedere educativ și artistic, o realizare teatrală și vizuală ale cărei imagini scenice puternice și de impact (amintesc aici doar “masa morților” din final) vor rămâne mult timp în gândul și sufletul spectatorilor.

---

JURNALUL UNEI IUBIRI

Regie, coregrafie, text Andreea Tănăsescu
Multimedia Vali Chincișan
Scenografie Cristina Barbu
Costume Andreea Tănăsescu, Daniela Fries
Sound design Cătălin Crețu
Creație pălării Gina Ivasuc
Asistent regie Armine Vosganian
Asistenți coregrafie Andreea Vălean, George Pleșca
Consilieri regie Mihaela Bețiu, Irina Movilă
Adaptare, corectare text Ana Tănăsescu

Distribuție:

Maria Cantacuzino la vârsta maturității:
Irina Movilă
Maria Cantacuzino tânără:
Marina Fluerașu
Enescu:
George Rotaru
Mihai Cantacuzino:
Richard Bovnoczki
Domnul Ionescu:
Emilian Mârnea
Șeitan:
Alexandru Chindriș
Alice Rosetti Tescanu:
Marioara Sterian
Nellie:
Valentina Boldurescu
Irene Blanc:
Adriana Irimescu
Martha Bibescu/ Doamna A:
Armine Vosganian
Solignee/ Margareta:
Alice Cora Mihalache
Doda:
Valeria Barba
Femeie în casă:
Camelia Matei
Domn 1:
Mihai Florea
Domn 2:
Ștefan Vătășoiu
Cu apariția excepțională a violonistului: Aron Cavassi
Dansează balerinii: Andreea Vălean, Andreea Caleffi, Jacob Connor, Molly Hall, Carlotta de Mattei, Horia Bucur, Maxime Latapie, Emanuel Ippolito, Maria Gogonea, Răzvan Cacoveanu, Cristian Gîdoi
Figurație specială:
Ana Mihai, Ioana Goia, Denisa Oprea, Elena- Camelia Matei, Cosmin – Gabriel Lipovanu, Alchihabi Al Amira Mariam, Petruș Niculae, Mihai Florea, Stefan Octavian Vătășoiu, Gabriel Popa, Daria Bușilă, Silvana Neda, Ștefan Doru Pătrașcu