Noi suntem DaDa sau logica din spatele haosului. SUMMIT - Teatrul Masca

E târziu. Dar totuși e devreme. Nu e, însă foarte târziu și nici prea devreme pentru a scris despre teatru. Cine suntem noi? Noi suntem dada. Noi suntem DADA. Noi suntem DaDa. Dar de fapt…cine e DaDa? E un curent? E o ideologie? E un zeu? Este DaDa eu? Sunt eu DaDa? Și da, și da!

Asta simți să spui în timpul și după spectacolul “Summit” de la Teatrul Masca. O reprezentație teatrală unică în spațiul scenic bucureștean. Un performance metamorfozat pentru oricine îl vede. Pentru ca pleci de acolo cel puțin atins, dacă nu mișcat sau chiar transformat. Știi curentul dadaist? Superb, vei pleca știind ceva mai mult. Nu ai auzit niciodată de el? Nicio problemă, acum ai șansa să îl cunoști, să afli mai multe despre el. Așa cum mi-a mărturisit după spectacol o dragă prietenă dacă vrei o lecție frumoasă și completă în dadaism, vii la Teatrul Masca și pleci cu mintea limpede în ceea ce privește poate cea mai avangardistă dintre avangarde, cel mai revoluționar curent artistic existent și cel despre care în România cred ca s-a vorbit și se vorbește cel mai puțin. Și asta (culmea ironiei și ironia culmii!!!) când pionierul DaDa a fost românul Tristan Tzara.

Florin Fieroiu și-a propus și a reușit cu asupra de măsură să creeze un performance complet și complex în care să disece cu minuțiozitate dadaismul, tranșându-l până în cele mai mici detalii și prezentându-le de-a lungul unei ore și jumătate cu ajutorul trupurilor și vocilor actorilor. Dedicat centenarului dadaismului, spectacolul de la Teatrul Masca reușește să suscite interesul chiar și celor mai cârcotași spectatori prin simplul fapt că deconstruiește acest curent artistic spre a-i clarifica sensurile și a-i dezvălui filosofia. Pleci, deci, din sală cu o imagine destul de clară asupra a ceea și-au dorit și au realizat tinerii Tzara, Arp, Ball, Ianco și ceilalți colegi de la Café Voltaire din Zürich - și anume să dinamiteze orice ținea de artificialul estetic, de arta de dragul artei și orice legătură cu trecutul spre a face loc noilor forme de expresie artistică și socială. Pentru că, DADA, dadaismul a fost și o manifestare cât se poate de socială care a avut ecouri în…unde altundeva decât chiar în societatea acelei perioade. A te revolta, a nu te supune, a ridica interogații și a nega ceea ce ți se ordonă - iată câteva dintre prerogativele tinerilor artiști reuniți sub pălăria haotico-logică a cuvintelor smulse aleatoriu dintr-un ziar.

Iar actorii Teatrului Masca - veteranii acestei scene bucureștene - izbutesc să aducă spre public atât mesajul dadaiștilor din urmă cu 100 de ani, cât și pe cel al coregrafului și regizorului Florin Fieroiu de astăzi. Remarcabili sunt toti protagoniștii din acest spectacol prin momentele lor solistice atât de mișcare, cât și de rostire. Ce imagine completă a lui Tzara redă acest extraordinar actor care este Sorin Dinculescu prin atenția și frumusețea rostirii și a accentuărilor cu care recită versurile și fragmentele din manifestele poetului avangardist. Câtă grație și, totodată, câtă forță emană una din cele mai expresive actrițe românce, Anamaria Pîslaru, când dă glas uneia dintre cele mai delicate și doar aparent haotice poezii de dragoste și de viață pe care am auzit-o, opunându-i câteva momente de impetuozitate a mișcării și a gesturilor la doar câteva minute distanță. Ce umor fin redă Laura Duică reprezentând un personaj parcă rupt din paginile ziarelor din care dadaiștii își tăiau cuvintele, dar care este contemporan cu noi - acel virus jucăuș și poznaș care în 2020 ne-a încuiat în case. Mai dadaist decât atât, mai absurdă decât această situație nu cred că există și actrița reușește să sublinieze acest aspect.

Câtă ironie și putere emană prin intermediul privirilor, a intonației și a sublinierii cuvintelor Dora Iftode, întruchipând ireproșabil ideile abstracte născute de gândurile lui Tzara și transpuse scenic de Florin Fieroiu. Parcă într-o continuă metamorfoză, actrița trece de la o atitudine intempestivă la una umilă, jonglând delicat cu stările acestor personaje fără nume cărora le dă viață. Și ce eleganță emană Alina Crăiță (fină precum numele de floare pe care îl poartă) încă de la acel mic Charleston ironic ce deschide spectacolul, transformându-se mai apoi exact ca în nuvela lui Kafka în diverse ipostaze ale femeii dadaiste, când seducătoare, când zeflemitoare și dominante. Iar Valentin Mihalache pare a întrupa însăși masculinitatea brută și pe alocuri malefică a ideilor avangardiste. Prin sublinierea și accentuarea mișcărilor și a replicilor rostite, actorul demonstrează talentul și capacitatea de a scoate la iveală și de a clarifica înțelesurile absconse ale personajelor sale. Nu în ultimul rând, Mădălin Mladinovici, mezinul distribuției (dar doar prin vârstă, nicidecum prin iscusința scenică) completează armonios acest complex tablou scenic prin avântul sau tineresc și prin temeritatea cu care se aruncă în conturarea indivizilor misterioși care prind ființă prin talentul său.

7, număr magic, număr mistic, număr biblic? 7 manifeste, 7 actori, infinite personaje și posibilități de expresie artistică. Un caleidoscop scenic și interpretativ pregnant încadrat într-un spațiu scenografic foarte bine conceput și construit de fantezia imaginativă (sau de imaginația fantezistă) a Cristinei Milea, care a creat, de asemenea, și costumele atât de grăitoare pentru această mișcare artistică de la începutul secolului al XX-lea. La toate acestea se adaugă muzica simbolică și simbolistă a lui Vlaicu Golcea care reușește să puncteze exemplar toate momentele de mișcare, aducând și un plus de mister. Și, nu în ultimul rând, lighting design-ul gândit de Andrei Ignat îmbracă toate formele scenice într-o aură la fel de mistică și interogativă ca și celelalte elemente vizuale și sonore.

Nu este deloc ușor să scrii despre un spectacol precum acesta de la Teatrul Masca, acest “Summit” al tuturor ideilor și conceptelor care au creat dadaismul. Dar este extrem de reconfortant să observi că urmărind spectacolul realizezi cât de important și de benefic și ce capacitate de influențare a viitoarei arte a avut acest curent. Nu ai cum să rămâi indiferent și nemișcat după scena cu un puternic impact în care personajele se împrăștie printre spectatori, îndemnându-i să ia parte în mod activ la revolta care are loc în fața lor. Ba chiar îi provoacă pe unii să citească scurte fragmente ale manifestului lui Tzara spre a îi și a ne face conștienți de mișcarea aceasta care a dorit să nege orice fel de tiranie a unor concepții autoritare. O mișcare ce a îmbiat și îmbie publicul să gândească cu capul său, pentru că, până la urmă “arta este a spectatorului”. Și tare rău îmi pare că nu am avut destul curaj să dau curs îndemnului “Urlă!” pe care actorii îl aruncau înspre sală. Dar cumva m-am simțit eliberat huiduind cu toată ființa în finalul reprezentației, urmând același îndemn al artiștilor.

Și ajung, așadar, să mă întreb dacă uneori nu e bine să ne lăsăm în voia simțurilor și să spunem “NU” atunci când toți ceilalți se așteaptă să spunem “da”. Să fim, deci, nihiliști prin dadaism, să nu ne lăsăm călcați în picioare, să ne răzvrătim atunci când e cazul împotriva tuturor nedreptăților și să strigăm “huo!”, spre a-i intimida pe cei ce ne vor îngropați și eradicați. Și, astfel, răspund la o întrebare pe care ne-am pus Anamaria Pîslaru și cu mine după încheierea reprezentației “care e utilitatea acestui spectacol?”. Poate că nu este imediată și foarte vizibilă, dar ea există atât timp cât măcar un spectator a înțeles mesajul promovat de grupul de la Café Voltaire, aplicându-l și răspândindu-l și altora. Și tot așa vă invit și eu - să continuați să treceți pragul Teatrului Masca și acum, când direcția și drumul instituției sunt noi, proaspete și conduse de viziunea frumos conturată a Catincăi Draganescu, dar când talentul, dăruirea artiștilor și valoare lor sunt la fel de prezente și promovate și, mai apoi, să duceți vestea în toate colțurile orașului.

---

Summit
Concept, scenariu și regie: Florin Fieroiu
Muzica: Vlaicu Golcea
Costume : Cristina Milea
Asistent scenografie: Cosmina Croitoru
Lighting-design: Andrei Ignat
Distribuția: Anamaria Pîslaru, Sorin Dinculescu, Dora Iftode, Alina Crăiță, Valentin Mihalache, Laura Duică, Mădălin Mladinovici

---

Credit foto: Mihai Stănescu