Un acid tratat despre noi înșine

 E 1 noiembrie. E prima zi a ultimei luni de toamna. Eu am închis cartea aseară. Adică am încheiat octombrie încheind cea mai buna carte pe care am citit-o în luna ce a trecut. Și, de fapt, una din cele mai faine citite în ultimul timp. Am închis coperta, dar am rămas agățat în lumea lui Andrei, așa cum a închipuit-o Alex Olteanu în romanul sau de debut, “Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă”, apărut la Editura Polirom. Mai știți? E volumul ăla despre care vă povesteam că a avut lansarea la Cărturești Verona, acolo unde am fost și eu. Și de unde v-am spus că am plecat cu o mare poftă de a citi. Ei bine, nu doar că mi-am păstrat acea poftă, dar parcă am și mai mare chef să citesc niste cărți pe potriva acesteia. Mai mult, îmi doresc să pot descoperi mai curând următoarea bijuterie creativă a lui Alex. Because he has what it takes. Vă spun eu, literatura română e pe mâini foarte bune. Se arată a avea un viitor strălucit și plin de prospețime.

Așa cum amintea Florin Iaru în cadrul lansării, în anii ‘50 a existat romanul orașului. Cunoaștem deja și noțiunea clasică de roman citadin din perioada interbelică. De data asta, am descoperit ceva nou, ceva mult mai apropiat de noi, de azi, de mine - romanul urban. Pentru că Alex Olteanu vorbește despre spațiul acesta uriaș care e comun tuturor celor din jurul meu și care ne înghite pe toți în fiecare seară, scuipându-ne iar a doua zi: e București. Bucureștiul cel de fiecare zi, din fiecare ora. E orașul în care unii ne-am născut și în care alții au ales să vină. Bucureștiul lui Alex Olteanu e unul încărcat de răceală perioadei de iarna. Nu mai avem, poate, parte de zăpadă și îngheț, dar simțim îndeajuns de puternic noțiunea de gri, de întunecare și apăsare. Așa surprinde și romanul de față atmosfera urbană, nu citadină, în care protagonistul Andrei își târăște existența lipsită de motivație. Avem de-a face cu imagini puternice din zone cunoscute și arhi-cunoscute - de la Centrul Vechi și Universitate până la deja celebrele blocuri din complexul Asmita Gardens, trecând prin Delta Văcăreștilor. Ah, Delta bucureșteană, acest loc de trecere între real și oniric. Iată urma pe care Marquez pare să o lase în scriitura tânărului romancier, ca și cum i-a șoptit de dincolo de moarte secretul Macondoului său. Căci Delta cu intrări din patru zări devine un tărâm bântuit, în care își împletesc existența un personaj misterios care este doar menționat, dar niciodată vizibil, cu toate celelalte vietăți mai mult sau mai puțin sălbatice. Atmosfera asta apăsătoare este surprinsă atât de bine de stilul concis, dar izbitor al lui Alex Olteanu încât chiar și dacă nu ai călcat niciodată pragul acestei rezervații natural-artificiale, tot ai senzația că o cunoști de când lumea și pământul.

Nu ai cum să rămâi insensibil la “aventurile” acestui anti-erou urban contemporan care este Andrei, cu atât mai mult cu cât poate chiar tu însuti ai fost în ingrata lui postură (sau, Doamne feri, încă mai ești!…). Da, recunosc faptul că din multe puncte de vedere m-am identificat cu personajul din “Scurt tratat”. Tocmai această caracteristică a să de fi lipsit de o motivație pentru a-și duce traiul îl face pe Andrei să fie o oglindă a multor tineri din ziua de azi care au terminat o facultate mai mult sau mai puțin utilă din punct de vedere al pragmatismului profesional și financiar și care ajung să se înfunde iremediabil într-o viață (prea) comodă de corporatiști, fără un orizont personal. Lipsa unei pasiuni, imposibilitatea personajului de a-și găsi forță interioara pentru a redescoperi o asemenea pasiune și, în cele din urma, renunțarea, îl fac pe acesta să se apropie tulburător de mult se o bună parte din potențialii cititori ai acestui volum. Aș putea afirma cu ușurință și încredere că avem de-a face cu un manual de “așa nu” în ceea ce privește alegerile pe care mulți din generația mea, a noastră le fac. De asta o spun și o repet - “Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă” este un roman care trebuie citit și recitit de cât mai mulți. Este o creație literară strălucită, nu doar prin tema abordată și prin modul de a o exploata, ci și prin stilul scriiturii. Ușor de urmărit, dar nu facilă, putând fi citită rapid, dar totuși profundă, cartea de debut a lui Alex Olteanu mizează pe creionarea în tuse bine conturate a unei atmosfere tensionate și apăsătoare, împletite cu această curgere ușoară a narațiunii, realizată de autor cu talentul unui povestitor de mare clasă. Regăsești aici umor fin, aproape involuntar care te face să zâmbești sau să tresalți în mici spasme de râs, după care te obligă să te oprești și să te întrebi “dar de ce râd eu, dom’le, când, de fapt, râd de mine?!”. Întrezărești și un psiholog rafinat care își analizează personajele cu lupa, adaugandu-le, din când în când, și o dimensiune filosofică (să nu neglijăm faptul că Alex Olteanu e absolvent al Facultății de Filosofie). Cu toate astea, nu cade nicio secundă în fântâna prea sofisticată a expozeelor de gândire profundă care ar risca să smulgă cititorul din cursivitatea firului narativ. În plus, desfășurarea fulgerătoare a episoadelor și înlănțuirea lor logică, ritmată și crescătoare, este realizată cu o precizie cinematografică (ah, ce film frumos ar ieși din cartea asta!).

---

Nu în ultimul rând, vreau și trebuie să subliniez un aspect mai puțin obișnuit cu care m-am întâlnit în urma acestei lecturi. Este pentru prima oară când îmi doresc să înregistrez eu însumi acest roman. Adică să îl fac audiobook. Cu vocea mea, în interpretarea mea. Și asta pentru că m-am identificat cu atât de mare ușurință în destinul lui Andrei. Și nu aș fi mirat că și alții care parcurg acest volum să simtă și să își dorească la fel. Cine știe, poate acest vis de a citi și înregistra o carte va deveni posibil chiar datorită romanului lui Alex Olteanu. Până atunci, însă, vă invit să îl descoperiți voi singuri, spre a vă lăsa purtați în Bucurestiul lui Andrei și în inima existenței acestui tânăr care ar putea fi oricare dintre voi. Enjoy!

---

Alex OLTEANU (n. 1 septembrie 1993, Târgu Jiu) este prozator şi scenarist. A debutat în 2019 în Revista de Povestiri cu proza scurtă „A Professional Loser”, cu care a câştigat concursul de povestiri al revistei. A câştigat Full Moon Script Contest în cadrul festivalului de film TIFF 2022. Face fotografie de stradă şi studiază regia de film, explorând mai multe mijloace de a spune o poveste. (text preluat de pe site-ul Editurii Polirom)