Despre monștri întunecați din tunelul vieții noastre. „Tunelul” de Ernesto Sábato

Am terminat de curând volumașul ăsta. Adică ce zic eu volumaș!? În ciuda celor doar 200 de pagini, este ceva uriaș. Prima parte dintr-o capodoperă a literaturii universale. Ea însăși o capodoperă în sine. Cu bucurie spun că acum îl descopăr pe Sábato. Poate e târziu. Dar eu cred ca e exact la momentul potrivit. Asta și pentru că am o anumită experiență de viață și pentru că mi-am creat și o anumită imagine mai aprofundată asupra psihicului uman.

Primul volum din trilogia lui Sábato exact asta este - o sondare a psihicului uman în cele mai adânci și tenebroase locuri și colțuri ale sale. Este o frescă a obsesiei umane, o pictură suprarealistă în cuvinte. Paragrafe întregi din “Tunelul” îți rămân întipărite în minte și în suflet ca niște amprente pe care nu le mai poți șterge niciodată. Ce e interesant cu adevărat este că deși ai senzația că ești doar un simplu privitor la spectacolul nebuniei lui Castel, realizezi că sunt părți ale gândirii și sentimentelor sale care nu-ți sunt străine. Poate părea înspăimântător, dar sunt sigur că fiecare dintre noi a avut la un moment dat o persoană asupra căreia să ne proiectăm visele și obsesiile. Măcar puțin. Și aici este momentul în care realizezi tu, cititorule, că o parte din protagonistul romanului lui Sábato poți fi tu însuți.

Ceea ce m-a frapat în mod aparte au fost descrierile trăirilor și sentimentelor lui Juan Pablo Castel, autorul făcând nenumărate paralele și paranteze, reușind astfel să creeze niște tablouri interioare ale gândurilor personajului său care se învecinează cu picturile lui Dali sau ale lui Picasso. Fie că vorbește despre enormitatea dragostei sale oarbe pentru Maria Iribarne (aici parcă vedeam, închizând ochii, opere ale lui Salvador), fie că ne creează pictura mozaicată asemeni unui caleidoscop (precum creațiile lui Pablo) a unei societăți generalizate, Sábato se dovedește a fi un mare creator de imagini literare și un extraordinar analist al ființei umane. De altfel, cred că nu este întâmplător faptul că protagonistul “Tunelului” este el însuși un pictor (mai mult sau mai puțin de succes). Acest aspect i-a permis autorului să facă legături puternice între arta vizuală și cea a scrisului (ba chiar la un moment dat Castel declară oarecum dezamăgit că nu este poet și că nu poate reda exact cum dorește trăirile simțite față de femeia iubită - pare că auzim vocea autorului ce cade într-o melancolie a revelației propriilor limite de exprimare literară).

Nu vreau să vă stric prea mult plăcerea lecturii (sau a recitirii) acestui amplu roman scurt al lui Ernesto Sábato publicat de Humanitas (https://www.facebook.com/editura.humanitas) și reeditat de Humanitas Fiction. Pot doar să vă îndemn să îl (re)parcurgeți, spre a vă delecta intelectul cu una din cele mai zguduitoare și profunde scrieri de analiză psihologică din istoria literaturii, acest “Tunel” al celor mai ascunse și ucigătoare idei despre dragoste din câte au fost așternute pe hârtie.

---

Ernesto Sábato - Tunelul
Editura Humanitas, București, 2022
Traducere: Darie Novăceanu