În trecut, amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea președinților, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate. Cert este că dragostea și puterea și-au dat mereu târcoale, într-un paso doble amețitor și amenințător, stârnind deopotrivă fascinație și indignare, admirație și oprobriu. Editura Corint, în parteneriat cu publicația Veridica și HISTORY Channel, vă invită la o nouă ediție a Clubului de Istorie Corint, joi, 23 februarie, de la ora 19.00, la Zeppelin Pub. În atmosfera retro a pub-ului bucureștean, jurnalistul Marian Voicu și invitații săi vor aduce la viață povești de alcov, punând în discuție percepțiile, atitudinile, valorile și normele sociale care au înconjurat amantele regale și prezidențiale de-a lungul timpului. Sunt aceste femei niște victime ale puternicilor zilei sau au puterea de a hotărî în secret mersul lucrurilor? Invitații acestei ediții sunt:
Participanții la club vor beneficia de 50% discount la toate titlurile de istorie, printr-un cod de reducere care va fi anunțat în timpul evenimentului. În plus, membrii Clubului de istorie Corint beneficiază de invitații VIP la evenimente, reduceri speciale, informații despre proiecte viitoare și multe altele. Vă puteți înscrie în Club completând formularul disponibil aici. Grupul Editorial Corint (GEC) are 29 de ani de experiență pe piața românească de carte, fiind unul dintre primele trei grupuri editoriale din România. În ceea ce privește cărțile de nonficțiune, a acordat o atenție deosebită domeniului istorie, care are nu mai puțin de patru colecții distincte: Corint Istorie (coordonator Ion M. Ioniță), Corint Istorie cu blazon (coordonator Filip-Lucian Iorga), Corint Istorie Autori Români (coordonator Florin-Răzvan Mihai) și Corint Istorii urbane (coordonator Adrian Majuru), cu zeci de apariții editoriale anual.
HISTORY Channel® este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri TV internaționale. HISTORY Channel® reprezintă o sursă de divertisment și informare pentru milioane de oameni de pe tot globul prin poveștile inspiraționale, uneori extravagante ale unor personaje extraordinare din viața reală ale căror experiențe sunt adesea mult mai spectaculoase decât ficțiunea. HISTORY Channel® provoacă și duce mai departe noțiunea tradițională de „istorie”, oferind spectatorilor o perspectivă alternativă. Gama variată de emisiuni difuzate dezvăluie modul în care poveștile umane sunt modelate de fapte fascinante și adesea surprinzătoare.
0 Comments
Leave a Reply. |
Archives
August 2024
Categories |