Călătorie în lumea filosofică a basmului românesc

Cartea blestemelor, de Andrei Ruse
Editura Hyperliteratura, București, 2022
 
Este 23 aprilie azi, când am început să scriu aceste rânduri, deci este Ziua Internațională a Cărții. Astăzi trebuie să ne amintim de toți autorii, toți editorii, toți redactorii și toți cei care ne oferă cadourile acestea neprețuite, cărțile, cele care ne lărgesc orizontul spiritual și cultural, cele care ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, cele care ne alină în momentele de răscruce și cele care ne oferă chiar răspunsuri atunci când avem mai mare nevoie de ele.

Un asemenea volum, care pentru mine a făcut toate acestea este și Cartea blestemelor, primul volum din trilogia pe care Andrei Ruse a gândit-o și a bazat-o pe celebrul basm Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, cules de Petre Ispirescu. Autorul contemporan, director al Editurii Hyperliteratura a lucrat 2 ani de zile la acest prim volum, citind, analizând, cercetând marile povești românești, precum și studiile dedicate basmului autohton. Și, din această frumoasă muncă asiduă a ieșit ceea ce poate cu ușurință deveni una dintre cele mai de succes, importante și profunde cărți fantasy românești. Dar, totuși, nu aș vrea să introduc Cartea blestemelor între aceste paranteze fixe. Căci nu vorbim doar de o fantezie superficială. Ci avem de-a face cu o carte dedicată oricui, de orice vârstă și orice pregătire culturală și socială. Întâlnim între coperțile frumos concepute de Bogdan Andronic (cel care a realizat și inspiratele ilustrații din interior) tot felul de teme, subiecte, tratate în întregime cu ajutorul unei imaginații explozive, dar și cu o profunzime filosofică deosebită. Sigur că basmul lui Ispirescu în sine este încărcat de o filosofie românească de bază. Dar ceea ce a făcut Andrei Ruse a fost să ducă totul cu câteva nivele mai sus și să exploateze credințele, ideile, tematicile pe care le întâlnim în povestea originală și să le aducă mai aproape de noi, cititorii contemporani, astfel încât să ne ajute și mai mult să ne găsim răspunsuri la întrebări legate de viață, moarte, tinerețe eternă, sensul vieții, dorința și aviditatea față de cunoașterea absolută și multe altele asemenea. Nu știu dacă oricine va citi Cartea blestemelor va gândi așa, ca mine, dar asta am simțit eu parcurgând pe nerăsuflate cele aproape 400 de pagini.

Îmi amintesc și acum de momentele când bunica mea îmi citea și îmi recitea basme, în perioada când eram doar de-o șchioapă și mă îndreptam seara spre camera ei, văzându-mi-se doar scăfârlia mergând pe lângă patul ce pe atunci mi se părea uriaș. Încă din acea vreme lipsită de griji, una din poveștile mele preferate era Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Evident, nu aș fi știut să spun atunci ce anume mă atrăgea atât de mult, de ce eram atât de fascinat și voiam să ascult în mod repetat de aventurile lui Făt Frumos care pleacă în căutarea unui tărâm aparent imposibil de găsit. Acum cred că am început să înțeleg că încă de mic eram atras către o zonă care îmbină fericirea cu melancolia, căci vorbim de unul din puținele basme cu un final tragic, dar cu morală importantă atât pentru copii, cât și pentru adulți. Andrei Ruse a reușit, în primul său volum din trilogia Ultimul împărat nemuritor, să scoată în evidență complexitatea poveștii originale, dându-i noi valențe contemporane. Impresionant pot spune că este și stilul pe care autorul l-a abordat și care îmbină modernizarea textului lui Ispirescu și păstrarea atmosferei și izului arhaic, prin intermediul limbajului și a cuvintelor împrumutate din acele vremuri demult apuse, cuvinte pe care le explică cu asupra de măsură în notele pe care le regăsim în subsolul paginilor. Cu toate că mă așteptam ca acest procedeu să fie unul obositor care să intervină în cursivitatea și plăcerea lecturii, trebuie să spun că efectul a fost cu totul invers – am reușit să pătrund cu și mai mare bucurie și ușurință în acea lume parcă ruptă din alt univers, unde zânele și ielele își împletesc existența cu cea a oamenilor de rând, a muritorilor și în care bolile și orice alte afecțiuni sunt tratate cu succes prin diverse leacuri băbești, plante miraculoase și licori magice. Vreau să subliniez, de asemenea, că unul din marile domenii pe care Andrei Ruse le-a studiat în decursul celor 2 ani se observă a fi și cel al acestor plante care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri la vindecarea și alinarea fizică a celor atinși de diverse boli. Cu atât mai mult am privit Cartea blestemelor ca pe una extrem de importantă și bine scrisă, căci, așa cum se întâmplă cu orice apariție literară, cu cât există mai multă documentare, împletită desigur cu imaginație și talent, cu atât valoarea acesteia crește și cititorii se pot bucura din suflet de aceste călătorii spirituale deosebite.

Nu vreau să dezvălui nimic din aventura pe care tânărul Aleodor (unul dintre cele mai frumoase nume de basm românesc) o trăiește în tărâmul muritorilor (căci prima parte a trilogiei este, într-adevăr, doar o fastuoasă introducere în lumea fantastică pe care o imaginează Andrei Ruse). Cu toate acestea, pot spune că atât cei mari, cât și cei mici vor fi cu siguranță fascinați de imaginile ample și strălucitoare pe care autorul le pictează în cuvinte minunate și prin care se dezvăluie un univers minunat, unic și atât de specific spațiului românesc. Cartea blestemelor se dovedește a fi nu doar o iscusită reinterpretare și o readucere în atenție a marilor teme ale basmului autohton, dar este și o celebrare a ceea ce înseamnă folclorul românesc, cu toate legendele sale de o frumusețe răpitoare, cu personajele care mai de care mai atractive ori mai înfricoșătoare, dar și cu obiceiuri demult pierdute, despre care astăzi mai putem citi doar în astfel de cărți sau pe care le mai putem întâlni foarte rar, în diverse cătune uitate de lume. Iată încă un motiv pentru care aș recomanda cu sufletul deschis Cartea blestemelor a lui Andrei Ruse nu doar ca o lectură de citit seara, înainte de culcare, ci aș adăuga-o la lecturile obligatorii pentru cursul gimnazial sau pentru liceu, căci departe de a etala vreo urmă de didacticism, volumul de față poate ajuta tinerii cititori să-și cunoască mai îndeaproape moștenirea aceasta culturală de sute, de mii de ani, așezată în pagină atât de frumos și spectaculos, datorită peniței fermecate a lui Andrei Ruse. Până atunci, însă, nu rămâne decât să avem speranța lui Aleodor și, totodată, răbdarea de a aștepta apariția următoarelor două volume din această trilogie fantastică și necesară la Editura Hyperliteratura.
 
 
Fotografii preluate de pe următoarele site-uri: https://hyperliteratura.ro, https://ro.pinterest.com, www.zf.ro