În perioada 15-17 septembrie 2023, Ambasada României în Republica Italiană, Malta și San Marino, Asociația Dacin Sara din București, Centrul Național al Cinematografiei din București și Istituti Culturali – Dipartimento Cultura e Turismo – San Marino, în parteneriat cu San Marino Cinema și Digital World Printing – Roma și cu patronajul Secretariatului de Stat pentru Afaceri Externe, Cooperare Economică Internațională și Telecomunicații – San Marino, Secretariatului de Stat pentru Educație și Cultură, Universitate și Cercetare Științifică, Politici pentru Tineret – San Marino și Primăriei din Borgo Maggiore, organizează Zilele Filmului Românesc 2023 la Cinema Concordia din San Marino. La ceremonia de deschidere a Zilelor Filmului Românesc în San Marino ce va avea loc vineri, 15 septembrie 2023, ora 17:30, la Cinema Concordia (Via della Concordia – Borgo Maggiore), vor lua cuvântul E. S. Gabriela DANCĂU, Ambasadorul României în Republica Italiană, Malta și San Marino, reprezentanți ai autorităților sanmarineze și Bogdan FICEAC, Manager General – Asociația Dacin Sara din București. Cu această ocazie criticul și istoricul de film Prof. univ. dr. Manuela CERNAT va vorbi despre Noile voci ale cinematografiei române. Începând cu ora 18.30, în prezența regizorului Horațiu MĂLĂELE, va avea loc proiecția filmului „Nunta mută”, urmată de o întâlnire a publicului cu regizorul român. Programul Zilelor Filmului Românesc în San Marino cuprinde 5 proiecții, în limba română, cu subtitrare în italiană, după cum urmează: Vineri, 15 septembrie 2023 17:30 Ceremonia de deschidere 18:30 Proiecția filmului „Nunta mută” regizat de Horațiu Mălăele (Romania, 2008) urmată de o sesiune Q&A cu regizorul român. Accesul la ceremonia de deschidere și la proiecția filmului este liber, cu confirmarea participării la adresa de e-mail: [email protected]. „NUNTA MUTĂ”: Un film despre cât de absurdă poate fi istoria și cum destine individuale pot fi distruse de cecitatea colectivă, despre cum cea mai plină de viață comedie poate degenera în tragedie. O echipă de jurnaliști merge într-un oraș izolat să filmeze un reportaj despre fenomene paranormale. Satul e populat doar de femei în vârstă. Primarul le povestește întâmplarea care a avut loc în primăvara lui 1953, când Mara și Iancu au decis să se căsătorească. Nunta a fost planificată pe 5 martie. În mijlocul ceremoniei, moartea lui Stalin se anunță. Nunta Mută este bazat pe o întâmplare adevărată, petrecută într-un sat românesc, în anul 1953, al cărei punct central e o nuntă cu urmări tragice. La acest eveniment participă câteva zeci de oameni, când primarul satului, împreună cu comandantul regimentului de tancuri, anunță moartea lui Stalin și doliu internațional de șapte zile. Socrul mic nu este de acord cu oprirea nunții, pentru că nu vrea ca toate mâncărurile să i se strice, nu vrea să se întoarcă din drum și nici să-și trimită invitații acasă. Lui îi vine ideea de a "căptuși" aceasta nuntă și de a o muta în interiorul casei, pe care o "zidește" bine de tot cu scânduri la geamuri, ca să nu se producă prea mult zgomot. Pe măsură ce invitații beau și se simt bine, ei uită de jurământul de tăcere pe care l-au făcut, moment în care "nunta mută" devine o "nuntă gălăgioasă", o adevărată petrecere în toată regula. La apogeul petrecerii, turela unui tanc sovietic intră în casă, toți bărbații sunt deportați, iar mireasa își revede soțul abia peste 13 ani, când este eliberat, și dorește să se întoarcă acasă să moară în pace. Sâmbătă, 16 septembrie 2023 17:30 Proiecția filmului „Marocco”, regizat de Emanuel Pârvu (România, 2022). Accesul la proiecția filmului este liber, în limita locurilor disponibile. „MAROCCO”: Cristi este într-o relație cu iubita lui Maria, la câțiva ani după moartea soției lui. Magda, fiica lui adolescentă și iubitul ei, Iulian, sunt voluntari la un spital de oncologie pediatrică, unde merg o dată pe lună pentru a-i distra pe copiii bolnavi. Într-o zi, Magda îi oferă unei fetițe bolnave lănțișorul primit cadou de la tatăl ei. Când Cristi refuză să o creadă pe Magda că, într-adevăr, adolescenta a oferit cadoul ei scump unui copil bolnav, totul se schimbă. “Marocco este o poveste bazată pe fapte reale care mi s-au întâmplat mie în tinerețe. O poveste care a deviat destinul meu, o poveste care m-a urmărit foarte mulți ani până când am realizat importanța încrederii în iubire. Și cum un simplu sentiment de vinovăție pe care nu știi să îl gestionezi poate schimba destinul tău, dar și al altor persoane din viața ta. Cred că este o poveste universală între părinți și copii, în care noțiunea de moralitate capătă toate tonurile de gri pe care cineva le poate găsi. Toate fațetele adevărului sunt explorate, până când spectatorul nu mai știe exact cu cine să empatizeze, pe cine să înțeleagă și de cine să îi fie milă.” (Emanuel Pârvu). 21:00 Proiecția filmului „Oameni de treabă”, regizat de Paul Negoescu (România, 2022). Accesul la proiecția filmului este liber, în limita locurilor disponibile. „Oameni de treabă”: Ilie este un polițist de la țară care își dorește un trai modest și confortabil, dar sfârșește prin a lua decizii greșite. Aflat la jumătatea vieții și complet alienat, el simte nevoia să aibă un rost al lui - să cumpere o livadă și chiar și o casă. Deși în sat se întâmplă lucruri dubioase, Ilie vede doar ce-i convine şi momentul în care decide să se implice marchează începutul declinului său… Premii: Cel mai bun film, Cel mai bun actor - Namur 2022, Cel mai bun actor - Cottbus 2022, Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun scenariu- Premiile Gopo 2023. „Oameni de treabă este un film despre un om deconectat de realitate, care trăiește într-o lume ideală, construită de el. Cred că fiecare dintre noi ne-am regăsit la un moment dat într-o situație similară însă, în cazul "eroului" nostru, contactul cu realitatea vine abrupt, violent și, uneori, chiar comic.” (Paul Negoescu). Duminică, 17 septembrie 2023 17:30 Proiecția filmului „Scara”, regizat de Vlad Păunescu (România, 2021) Accesul la proiecția filmului este liber, în limita locurilor disponibile. „SCARA”: Inspirat din fapte și întâmplări reale, Scara urmărește parcursul spiritual al lui Andrei, un tânăr sensibil și inadaptat social care, aflat în căutarea formulei fericirii, se hotărăște să devină actor. După căderea comunismului, orbit de iluzia libertății și a democrației, Andrei se lovește de o serie de evenimente brutale, momente ce au marcat profund istoria recentă a țării. Găsindu-și refugiul în rolul lui Alioşa, într-o adaptare pentru scenă a romanului Frații Karamazov, tânărul devine tot mai apropiat de personajul său, descoperind treptat drumul spre înțelegerea divinității. 21:00 Proiecția filmului „La Gomera”, regizat de Corneliu Porumboiu (România, 2019). Accesul la proiecția filmului este liber, în limita locurilor disponibile. „LA GOMERA”: Cristi este un inspector de poliție din București căruia îi place să joace de ambele părți ale legii. O femme fatale irezistibilă, Gilda, îl implică într-un jaf de milioane de dolari, dar cei doi se văd curând nevoiți să rezolve un puzzle de înșelăciuni și trădări imprevizibile. Singura lor speranță de a reuși să dea lovitura este să se scufunde în frumusețea uluitoare a unei insule unde învață să comunice cu un limbaj secret bazat pe fluierături. Cristi este un personaj tenebros, nu-și lasă emoțiile la vedere și, la fel ca ceilalți protagoniști, se simte invincibil. Cu toții vor să-și impună punctele de vedere asupra celorlalți, o escaladare care se transformă într-un joc de putere permanent. Iar inspectorul de poliție se trezește în curând într-o furtună de evenimente care îi scapă de sub control, nimic nu merge conform planului: din acest moment începe o călătorie inițiatică, un fel de aventură cu multe răsturnări de situație surprinzătoare. Dintr-un polițist aproape apatic, Cristi se transformă și întreaga sa personalitate iese la iveală în momentul cheie al filmului. Organizatori: Ambasada României în Republica Italiană, Asociația Dacin Sara din București, Centrul Național al Cinematografiei din București, Istituti Culturali - Dipartimento Cultura e Turismo – San Marino
Cu patronajul: Secretariatului de Stat pentru Afaceri Externe, Cooperare Economică Internațională și Telecomunicații – San Marino, Secretariatului de Stat pentru Educație și Cultură, Universitate și Cercetare Științifică, Politici pentru Tineret – San Marino și Primăriei din Borgo Maggiore În parteneriat cu: Cinema San Marino și Digital World Printing Parteneri media: AskaNews, AGERPRES, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Rimini News 24, Giornale Diplomatico, Cinemaraton.ro și RoZoom Press
0 Comments
Leave a Reply. |
Tudor SicomasJurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
July 2024
Categories |