Cand un film face bine la suflet

Nomadland, SUA 2021
Regie: Chloé Zhao
Distributie: Frances McDormand, David Strathairn, Swankie, Linda May
 
Anul acesta, toate galele de premii sunt vitregite din cauza conditiilor teribile prin care trece lumea si pamantul. Nu doar ca participarea directa, live si activa in sala la aceste decernari de premii nu mai este ca inainte, dar nici creatiile artistice in sine nu au mai avut parte de aceeasi vizibilitate, notorietate si deschidere precum au facut-o pe vremuri.

Lumea filmului a fost una dintre cele mai lovite industrii uriase de pe planeta. Regizorii fie au fost nevoiti sa-si aseze pe pauza proiectele din cauza viziunilor cu prea multi interpreti stransi laolalta, fie sa-si puna frana ideilor, sa le revizuiasca si sa le adapteze timpurilor actuale. Totul a stat sub zodia nefasta a virusului, sub imperiul stresant al unei igiene de zece ori mai acerbe decat de obicei, obligandu-i pe cei din universurile artistice cu public sau cu multi indivizi prezenti intr-un singur loc (film, teatru, muzica) sa-si revizuiasca necesitatile si prioritatile. Astfel, s-a ivit ocazia crearii mai multor documentare cu material filmat inainte de inceputul pandemiei, a spectacolelor de camera cu 1-2 personaje si a filmelor artistice in care, la fel ca in exemplul anterior, fie exista doar o mana de actori dispersati de-a lungul peliculei, fie totul este axat pe un singur (maxim 2 personaje). Poate e mai bine asa. Poate ca astfel se pot produce mai multe opere cinematografice lipsite de clisee si superficialitate, precum blockbusterele hollywoodiene, si regizorii pot sa-si indrepte atentia mai mult spre atmsofera redata pe ecran, spre analiza psihologica a caracterelor pe care le construiesc. Poate va exista o intoarcere la filmul de arta, unde imaginea si actoria conteaza mai mult decat povestea. Poate ca in aceste momente, i sa va reda si documentarului adevarata sa valoare si realul sau loc in galeria marilor realizari pentru cinema. Foarte multe necunoscute, foarte multi „poate”. Pana una-alta, ne bucuram si ma bucur, mai ales, de cateva aparitii online ale filmelor care au fost propuse deja pentru Premiile Oscar ale anului 2020. Dorind sa le iau intr-o ordine mai mult sau mai putin aleatorie, mi-am propus sa incep cu cele mai putin comerciale, mai inclinate in zona „de arta” si am facut-o prin Nomadland, pelicula care deja are 4 premii Golden Globe la activ si care este favorit si pentru cele ale Academiei Americane de Film.

​Exista mai multe varfuri si exceptii legate de numele acestei realizari cinematografice deosebite. In primul rand, regizoarea Chloé Zhao a devenit prima femeie asiatica nominalizata la Oscar, ceea ce nu e deloc putin lucru. Apoi, modalitatea in care a fost facut filmul, utilizand nenumarate persoane reale care si-au jucat propriul rol constituie o a doua exceptie de la regula, una care face cinste acestei opere cinematografice, care o propulseaza pe locurile fruntase in sufletele spectatorilor, datorita naturaletei si sensibilitatii venite din realitatea redata pe ecran intr-un mod cat se poate de frust si tulburator. De altfel, Nomadland se concentreaza pe exteriorizarea prin imagini sfasietoare a durerii spirituale a personajului principal, fictiva Fern, interpretata magistral de Frances McDormand (care nu are nici macar nevoie de prea multe replici, trecand „rampa” ecranului doar prin priviri, taceri si gesturi), care este pusa intr-un cadru si context cat se poate de real, acela al nomazilor americani, o noua „casta” de oameni trecuti de prima tinerete care au ales sa isi paraseasca locuintele fixe, pornind la drum in celebrele van-uri. Motivul este unul cat se poate de simplu si dramatic, totodata – lipsa din ce in ce mai acuta a banilor, facturile tot mai mari si slabul orizont economic ce risca sa arunce SUA intr-un sinistru si periculos ev nedorit de nimeni. Filmul este bazat pe o poveste reale, acest Nomadland existand si astazi, fiind o „organizatie” a celor mai in varsta care, neputinciosi in fata scumpirilor din ce in ce mai piperate si in lipsa unor surse serioase de venit, au ales cu tristete dar si cu speranta intr-un viitor mai bune sa-si paraseasca locuintele pe care nu le mai pot intretine, sa-si cumpere un van sau o rulota mai mare si sa porneasca la drum de-a lungul si de-a latul Statelor Unite. Suna de-a dreptul tragic, pentru unii, dar cu siguranta va exista si acea categorie a publicului care va viziona aceasta opera cinematografica prin ochii mei si prin cei ai nomazilor, adica vor alege sa vada partea frumoasa a acestei aventuri la care se pare ca se inhama din ce in ce mai multi americani trecuti de prima tinerete. 

​Asadar, de aici si titlul recenziei mele, caci Nomadland este, dupa umila-mi parere, o bijuterie pentru marele ecran care merita din plin cele cinci stele, facand bine sufletului incarcat de nenorocirile secolului in care traim. Desi adeseori, pe parcursul peliculei, am intalnit lacrimi adevarate in ochii actritei Frances McDormand care se vede ca si-a rupt o bucatica din suflet pentru a evolua in tiparele personajului, sau am avut strangeri dureroase de inima, totusi am reusit sa privesc dincolo de dramatismul inutil (caci este inutil in acest context) si sa observ „luminita de la capatul...soselei”. Cine stie daca nu cumva acest stil de viata nu va ajunge sa fie ceva uzual nu doar in SUA, ci si in Europa si chiar in Romania (oricum suntem un popor cu dor de duc, cu placerea calatoriilor, a mutarilor dintr-un loc in altul, nu nomazi neaparat, dar usor adaptabili la orice conditii). Asadar, incerc sa ma raportez la experienta din Nomadland ca la ceva care e posibil sa ma pasca si pe mine daca lumea in care traiesc nu va catadicsi sa se schimbe, daca oamenii de azi nu vor incepe sa se scuture de aceasta lene si lehamite pentru a incepe sa actioneze, sa faca ceva, sa se revolte impotriva nedreptatilor comise de „marii conducatori” ai statelor lumii. De nu, riscam sa traim intr-un continuu Nomadland in care nimeni si nimic nu va mai face bine la suflet.

Nota: 10/10
 
Surse foto: www.wbur.org​, ​www.imdb.com, www.nytimes.com, ​www.newyorker.com