„Un fiu de țăran care a ajuns pe prima scenă lirică a țării, prin munca, disciplină, sacrificii și voia lui Dumnezeu.” INTERVIU CU ADRIAN MĂRCAN

Este unul dintre cei mai de seamă și remarcabili baritoni români. O voce impresionantă, o statură nobilă, elegantă, impunătoare, o jovialitate molipsitoare și o personalitate aparte. Sunt doar câteva dintre caracteristicile acestui prim-solist român care  ne încântă în atâtea roluri și spectacole deosbite la București, Iași, Brașov și nu numai. Astăzi îl am invitat la „De vorbă cu...” pe baritonul ADRIAN MĂRCAN.

Tudor Sicomaș: Să începem cu începutul, nu? Cine este omul Adrian Mărcan și care a fost parcursul său spre devenirea baritonului Adrian Mărcan.

Adrian Mărcan: Un fiu de țăran care a ajuns pe prima scenă lirică a țării, prin munca, disciplină, sacrificii  și voia lui Dumnezeu. După terminarea liceului de muzică la violoncel ( în Cluj), am urmat cursurile Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”  Cluj, la secția canto. Am fost inspirat de baritonul Dan Serbac, pe care l-am urmărit și l-am apreciat atât ca și bariton, dar și ca actor. Încă din timpul liceului am fost selecționat de către dirijorul Constantin Râpă în corul studențesc „Antifonia”, unde am avut primul contact cu vocalitatea. Am început apoi cursurile de  canto îndrumat de Gheorghe Roșu, care m-a ajutat foarte mult în parcursul meu artistic, dar și academic, predând ulterior 8 ani de zile la Facultatea de Muzică din Brașov.

T.S.: Cum au fost pentru dumneavoastră anii de facultate și cine a fost sau au fost persoana ori persoanele care v-au influențat cel mai mult în acea perioadă?

A.M.: Pe lângă faptul că eram student, am avut oportunitatea de a fi angajat în Corurile Operei și al Filarmonicii, de unde am câștigat experiență și încredere. Anii facultății au fost intenși, dar minunați,  reușind să acumulez multă informație atât de la cursuri, cât și de la maeștrii dirijori cu care am avut onoarea să colaborez. Clasa de operă se completa cu scena Operei din Cluj, având deja contact cu actul artistic din primul an de facultate, urmărind din culise toți marii artiști care s-au perindat la Cluj.
După cum deja am spus, Dan Serbac este primul meu model, apoi țin să îi menționez pe: regizorii Alexandru Farcaș, Emil Strugaru; actorii Anton Tauf, Marius Bodochi; maeștrii dirijori Victor Dumănescu, Emil Maxim.

T.S.: Cu ce amintiri și lecții importante ați plecat din facultate?

A.M.: Lecția muncii și a perseverenței. Am plecat din facultate cu 5 roluri importante: Malatesta din “Don Pasquale”, Belcore din “L'Elisir d’Amore” și Marcello din “La Bohème”, Ben din “The Telephone” de Menotti și Povestitorul din “Moartea lui Gelu” de Nicolae Bretan. Pe lângă facultate amintirile mele se leagă și de concertele și turneele Filarmonicii din Cluj, unde am fost îndrumat de maestrul Cornel Groza de la care am învățat să cânt curat și să respect pătrimea cu punct urmată de optime.

T.S.: De ce Opera din Brașov după absolvirea Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj?

A.M.: A fost o decizie dificilă, cea de a rămâne în cor sau de a deveni solist. Încă din anul V de facultate am dat un concurs de solist la Opera din Brașov, în urma căruia am fost angajat, deși o parte din sufletul meu dorea să rămână la Cluj în cor, alături de colegii mei și de bunul meu prieten, basul Petry Burcă. Profesorul Gheorghe Roșu mi-a propus să îi fiu asistent la Facultatea de Muzică din  Brașov și acesta fiind un factor important în decizia mea de a mă muta.

T.S.: Cum au fost primii pași ca prim-solist de operă? Care au fost primele roluri importante și cum v-ați apropiat de ele?

A.M.: Primul rol solistic de la Brașov a fost Fiorello din “Il Barbiere di Siviglia”, apoi crescând treptat și negrăbind procesul în roluri mai importante, cum ar fi mozartienele Contele Almaviva din “Le Nozze di Figaro”, Don Giovanni din opera omonimă, alături de rolurile deja studiate în facultate. Un salt destul de important în cariera mea a fost momentul în care am abordat rolul Figaro din “Il Barbiere di Siviglia”, dar și Ford din “Falstaff”.

T.S.: Unul din primele roluri în care v-am ascultat și urmărit a fost Enrico din “Lucia di Lammermoor”, chiar în spectacolul regizat de Andrei Șerban, la Opera Națională Română din Iași. Deci, belcanto. De altfel, un repertoriu care vă vine de minune și în care ați realizat câteva roluri de neuitat. În primul rând, am fost mereu curios - de ce sunt atât de mulți cântăreți apropiați și îndrăgostiți de belcanto? E mai ușor de abordat acest gen?

A.M.: Încă din timpul facultății am urmărit această arie a lui Enrico, deoarece este foarte complexă. Recunosc ca prefer partea a doua a ariei, stretta, care  mă provoacă să arăt latura dura a acestui personaj.
Belcanto-ul în general este o perioadă stilistică extrem de favorizantă pentru cântăreți. Presupune măestria vocalității și a expresivității muzicale, iar prin scrierea în sine, te conduce ca și cântăreț spre dezvoltarea și îmbunătățirea tehnicii vocale. De la începutul studiilor mele am crescut cu belcanto și cu siguranța că va fi mereu în repertoriul meu.

T.S.: Legat de rolul Enrico și de spectacolul lui Andrei Șerban - cum ați construit acest personaj în viziunea acestui mare regizor de teatru și operă?

A.M.: Primul contact cu maestrul Andrei Șerban a fost chiar la premiera acestui spectacol, în anul 2015, la Opera Națională Română Iași. A fost o provocare, determinându-mă să privesc rolul din altă perspectivă, deși pentru mine nu era un debut,  deoarece îl interpretasem în regia domnului Cristian Mihăilescu la Opera din Brașov. M-am acomodat cu stilul de munca teatral și profund din punct de vederea al analizei psihologice a personajelor, drept urmare am colaborat ulterior în mai multe producții ale lui Andrei Șerban, atât la Iași, cât și la Opera Națională București: “Don Giovanni” de W. A. Mozart și “Văduva Veselă” de F. Lehar.
A fost un proces de acomodare cu stilul de lucru, deoarece am fost obișnuit cu maniera clasică a regiei de operă, în care fiecare gest este gândit și plasat pe fraza muzicală, diferit față de conceptul teatral care lasă loc și de improvizație, astfel creându-se spectaculozitatea acestor producții ieșite din rigorile clasicului. Andrei Șerban poate lăsa interpretul sa își dea frâu liber imaginației si trăirilor însă în cele din urmă, după o analiză profundă, aduce în final personajul la ceea ce a gândit el că trebuie să exprime! De asemenea, trebuie să spun căci are abilitatea de a schimba înainte de o premieră sau chiar între acte, unele intenții sau chiar concepția personajului ceea ce pentru solist este foarte dificil dar cu atât mai provocator! Personal, m-am simițit destul de confortabil să lucrez cu domnia sa, am avut aceea alchimie care duce în final la succes fiind și din aceeași zodie creatoare a gemenilor!

T.S.: Unul din marile roluri ale dvs este Figaro din “Bărbierul din Sevilla” (un personaj râvnit de multi baritoni ai lumii). Un rol în care se vede că vă simțiți în largul dvs. Cum abordați dvs un personaj atât de comic și efervescent precum Figaro și cum se diferențiază de alte personaje dramatice?

A.M.: Este un rol de suflet care m- a dezvoltat foarte mult din punct de vedere vocal și care mă tine fresh în continuare, este ca o terapie vocală pentru mine. L-am așteptat cu nerăbdare mulți ani pentru că nu eram încă dezvoltat suficient pentru a-l aborda. Îmi place foarte mult să mă joc pe el, atât regizoral, cât și vocal, ținând cont de fiecare coloratură și notă. Comparativ cu rolurile dramatice din repertoriul meu, mă simt mult mai confortabil în acest rol liric-lejer probabil și pentru că se mulează pe personalitatea mea, fiind o fire veselă, jucăușă și descurcăreață.

T.S.: Aveți în repertoriu și titluri de operetă. Chiar eu v-am admirat și aplaudat în Danilo din “Văduva Veselă”, în regia aceluiași Andrei Șerban. Trebuie să vă întreb - cum priviți dvs diferența dintre operă și operetă? Este dificil pentru un solist vocal să facă trecerea de la cântat la partea vorbită? Și ce este mai aproape de sufletul dvs - opera sau opereta? Este opereta un gen care să fie luat mai puțin în serios?

A.M.: Opereta o consider mai greu de interpretat decât opera, fiind la granița dintre teatrul dramatic și cel liric. Pe lângă abilitățile vocale care nu trebuie să fie mai prejos decât cele folosite în operă, partea actoricească trebuie să exceleze, alături de coregrafie și de o energie  debordantă. Pentru mine a fost o provocare uriașă rolul Danilo, însă am fost încurajat de maestrul Andrei Șerban și de Beatrice Rancea care mi-au ghidat pașii și m-au ambiționat în întregul proces creator. Am luat parte din nou într-o producție  modernă care a presupus să îmi îmbunătățesc condiția fizică, să mă antrenez la sală, să fiu expus în costum de baie pe scenă, lucruri pe care le-am realizat cu multă susținere. Producția a fost una extrem de interesantă, cântându-se în cinci limbi: română, engleză, franceză, germană și maghiară.
Opereta este un gen superb, dificil, însă mai aproape de sufletul meu rămâne tot opera.

T.S.: Pe 29 martie veți fi pe scena Sălii Dalles, într-unul din concertele desfășurate în cadrul proiectului “Musical Extravaganza”. Cum a apărut această colaborare și ce gânduri ați dori să transmiteți publicului legat de acest frumos proiect?

A.M.: Concertul “O sole mio”, fiind în luna martie, l-am gândit ca un spectacol dedicat doamnelor și domnișoarelor. La invitația prietenului și colegului meu Ștefan von Korch am răspuns cu bucurie și am stabilit împreună un repertoriu de canzonette, zarzuelle, arii și duete care să bucure și să umple publicul cu voie bună și energie.
Astfel invit publicul la un concert care o să vă umple sufletul de bucuria sosirii primăverii, alături de un pianist genial cum este Alexandru Burcă, un tenor și un bariton care sunt dornici să vă prezinte un repertoriu complex și deosebit.

T.S.: Între a fi pe scena de operă și a interpreta un repertoriu vocal-simfonic, ce ați alege și de ce?

A.M.: Fără niciun dubiu aleg opera, fiind zona în care mă simt în largul meu și mă pot exprima liber și natural. Repertoriul vocal-simfonic presupune mai multe rigori, iar eu fiind o fire liberă,  mă exprim mai bine în operă.

T.S.: Precis există roluri pe care încă nu le-ați abordat, dar pe care vi le-ați dori? Care ar fi acestea și de ce?

A.M.: Îmi doresc să abordez rolurile care vin natural pe tipologia mea de voce, cum ar fi Don Carlo di Vargas din “La Forza del Destino”, Rigoletto, când vocea îmi va permite și de ce nu, Iago din “Otello”, toate făcând parte din repertoriul verdian. De-a lungul timpului am încercat să abordez și alte roluri, însă, dacă am simțit că nu mi se potrivesc, le-am lăsat deoparte pentru a nu forța natura vocii mele. Vom vedea ce îmi rezerva viitorul și ce alte provocări apar.

T.S.: Aveți vreun compozitor preferat și, de asemenea, un rol mai apropiat de suflet?

A.M.: Marcello și Rodrigo di Posa le simt aproape de sufletul meu, atât datorită muzicii, cât și caracterelor acestora. Astfel, pot spune Puccini și Verdi.

T.S.: O întrebare poate mai puțin obișnuită – Verdi, Puccini sau Donizetti și Rossini?

A.M.: Este foarte greu să aleg. Verdi și Puccini reprezintă partea dramatică a repertoriului meu, Rodrigo di Posa și Marcello fiind apropiate sufletului meu. Primul este un rol pe care l-am studiat la maturitate și care se potrivește mănușă pe caracterul meu, iar cel de al doilea mi- a fost alături din tinerețe și m-a ghidat vocal, ajutându-mă să mă dezvolt. În polul opus se află repertoriul de belcanto, cu Figaro care îmi este atât de drag și Enrico, Belcore și Malatesta.

T.S.: Ce sfat ați da unor tineri care ar dori să pornească pe acest drum al operei, al canto-ului?

A.M.: Să fie mai interesați de ceea ce înseamnă meseria aceasta, să fie mult mai receptivi, să studieze fără a se baza doar pe talent, să recunoască și să aprecieze pe cei care au fost înaintea lor. Ei au mult mai multe posibilități în a acumula informații, așa că îi îndemn să profite de acest avantaj, să participe la concursuri, la masterclass-uri, să se perfecționeze.

T.S.: Dacă ar trebui să plecați într-un alt univers, ce operă, ce arie, ce lied și ce compozitor ați lua cu dvs?

A.M.: Cel mai probabil aș lua un CD cu Queen, Beatles, Elvis Presley și Metallica.

T.S.: Dacă ne puteți spune, ce surprize și proiecte există în viitorul apropiat.

A.M.: În 3 aprilie vă aștept la Catedrala Sf. Iosif la “Messa di Gloria” de G. Puccini, apoi la Opera Națională București în data de 4 aprilie, la “Il Barbiere di Siviglia”. În luna mai, în data de 10 va avea loc un spectacol deosebit de “Don Carlo”, avându-le invitate pe Aurelia Florian și Carmen Topciu. Iar în luna iunie reiau un rol important din repertoriul meu, Michele din “Il Tabarro” de G. Puccini, pe care îl voi interpreta în cadrul “Bucharest Opera Festival”, Ediția a III-a cu Opera Brașov.
O surpriză și o mare bucurie a fost debutul meu în postura de jurat la “Alexandru Fărcaș” Voice Competition 2024, care a avut loc la Cluj și unde am ascultat foarte multe voci calitative alături de un juriu internațional și prestigios a cărui președinte a fost soprana Adela Zaharia. Prin această cale îi mulțumesc prietenului meu, basul Petry Burcă pentru invitație.

T.S.: Nu în ultimul rând, ca de fiecare dată, îmi invit interlocutorul să adreseze un gând către cititorii și spectatorii noștri - existenți sau viitori posibili. Așa că vă invit și pe dvs să împărtășiți același lucru cu ei.

A.M.: Le doresc să rămână sănătoși, să vină cât mai des în sălile de spectacol care se dovedesc a fi pline în ultima perioadă, spre bucuria noastră. Evenimentele culturale care se desfășoară atât la Opera Națională București, cât și la toate operele din țară sunt de înaltă ținută, așa că invit și publicul care poate încă nu a pășit în sala de spectacol să descopere aceasta formă complexă de artă și sunt sigur ca va pleca mult mai îmbogățit sufletește și cu multă energie binefăcătoare.

---

Fotografii preluate de pe pagina de Facebook a Operei Naționale din București