Astăzi, în cea mai nouă rubrică a Republicii Kritice stăm de vorbă cu o actriță, un manager de asociație, un om extrem de interesant, generos și călduros - Iulia Cristescu. Vă invit să-i descoperiți personalitatea intrigantă în interviul de mai jos! Tudor Sicomaș: Așa cum mi-am obișnuit cititorii, îmi încep interviul cu o întrebare pe care o adresez tuturor interlocutorilor - cine este omul Iulia Cristescu? Iulia Cristescu: Este o veșnică căutătoare, un bonne vivant, un estet mult prea critic, un poate mult prea mare critic cu sine însăși. Cer enorm de la mine, am principii de viață bine stabilite și nu fac rabat de la nici unul din ele, simt mult, sunt un om timid (deși poate nu pare), detest mediocritatea în orice formă ar fi, ador să fiu înconjurată de cetățeni dotați cu inteligență feroce, ador să trăiesc, ador viața asta în toate culorile ei, mă consum zilnic precum o lumânare și, nu în ultimul rând, ca să întregesc acest tablou de caracter complex, în completă antiteză, sunt o leoaică; pe cât de timidă, poate, pe atât de temut, probabil. T.S.: Cum a ajuns omul Iulia Cristescu să fie actrița Iulia Cristescu? I.C.: Nimic mai simplu. Sunt un om care a știut întotdeauna ce vrea. Părinții mei au fost niste fericiți, în sensul că de mic copil chiar, eu aia am dorit, aia am făcut. Nu am avut prea multe căutări. M-am trezit într-o zi și am spus: „Eu pentru asta sunt făcută, eu asta voi face” - și asta am făcut! Am avut un puseu de a da la jurnalism, ceea ce am și făcut (am și luat examenul, de altfel), apoi am optat pentru teatru și am dat la teatru. Și uite așa acolo am rămas. Mi-am dorit enorm, am sorbit fiecare lecție de la profesorii mei... și ce profesori, pentru că i-am adorat efectiv! Chiar în această seară am avut imensa plăcere de a mă reîntâlni în cadrul Galei UARF, după 17 ani de la terminarea facultății cu domnul Ștefan Velniciuc și trebuie să mărturisesc: nu am mai simțit o asemenea bucurie de mult! Ce melancolici ne face timpul acesta; nimeni cu scapă de asta, din această cauză e atât de frumoasă viața asta colorată cu bune, cu rele. Important este cum trecem prin ea și cât de frumos știm să trăim. T.S.: Cum au fost pentru tine anii de facultate? Cu ce ai plecat de acolo? Și cine te-a influențat cel mai mult în acea perioadă? I.C.: Au fost fabuloși. Am avut șansa de a lucra cu Cătălina Buzoianu, iar asta m-a influențat mult pe mai departe. Cum, de altfel, și doamna Adriana Popovici și-a pus amprenta asupra mea, un profesor renumit așa cum, din păcate, nu se mai găsește în institut. T.S.: Cred că mulți din breasla noastră cred ca are niște modele, niște persoane care i-au inspirat. În cazul tău, ai vreun actor sau vreo actriță pe care să îl sau să o fi luat drept model? I.C.: Absolut! Un mare DA! L-am adorat pe Ștefan Iordache! Adorat efectiv, l-am iubit de la distanță, deși nu am avut plăcerea de a-l cunoaște niciodată, și mi-aș fi dorit enorm! Mi-aș fi dorit să îl am profesor, mi-ar fi plăcut să îl am partener de scenă. Genul acela de personalitate răvășitoare, care nu se uită, nu ai cum, nu ai voie! Un actor fabulos și un monstru sacru al scenei românești! Port cu mine regretul de a nu îl fi cunoscut, căci când eu mă formam că actor, el pierea fulgerător la Viena. A ales să fie stea, dar din toate stelele, pentru mine el este Luceafărul! T.S.: Ai fost actriță atât în provincie (la Galați și Târgoviște), cât și în București (mai întâi la Teatrul Masca, apoi în teatrul independent, unde încă activezi). Există vreo diferență între teatrele din afara Bucureștiului și cele din capitală? I.C.: În primul rând este o diferență colosală între teatrul independent și cel de stat. Pentru un actor ca mine care a activat doar în zona teatrului de stat, este extrem de dificilă schimbarea pentru că, în cele din urmă, ai totul pe tavă, ești servit, călcat, aranjat, pe când în teatrul independent tu faci tot. Ești și manager și mașinist și PR și luminist și sufleor și cabinier - tot. Dar aș îndrăzni a spune că asta te împinge la a face înaltă performanță, nu îți permite a avea blazarea aceea a unora din provincie care activează într-un loc călduț și au totul pe tavă, dar nici nu își doresc să exceleze în vreun fel. Există situații - le-am văzut cu proprii ochi. Ori mă întrebai de diferența dintre teatrele de provincie și cele din București. Colectivul este cheia, dași managementul. Poți avea degeaba un teatru local de prestigiu, dacă colectivul este mediocru și managementul inadecvat, produsul finit nu poate fi unul cu rezonanță. Și există colective peste colective, Management Cultural între management cultural, Actori printre actori și, nu în ultimul rând, ca în viață, Oameni între oameni. T.S.: După cum am amintit deja, ai fost actrița a Teatrului Masca pentru o perioadă (de altfel așa ne-am și cunoscut). Ce a însemnat pentru tine această experiență a teatrului de gest care, trebuie să recunoaștem, e rară în România? Cu ce ai plecat de acolo și ce ți-a rămas în suflet, în gând legat de acest tip de teatru? I.C.: În primul rând, spectacolele în aer liber sunt definite de un set de particularități și anume condițiile de joc și estetica trebuie adaptate în funcție de elementele naturale. Masca sau „persona” (așa cum e numită de antici) desemna unicitatea, individualitatea, precum și un simbol al metamorfozei, al dedublării. Ca un paradox, suntem mai mult noi înșine când ne ascundem cea mai expresivă parte a corpului, chipul. Asta îl obligă pe actor să se exprime prin corp, iar expresivitatea corporală este unul dintre cei mai importanți factori în munca actorului cu sine însuși. T.S.: Ai realizat deja un spectacol independent, dar și un film de scurt-metraj, ambele în zona independentă. Cum privești această zonă oarecum nou dezvoltată în România - cea independentă? I.C.: Este în continuă dezvoltare și este normal să fie așa. Atâta timp cât teatrele nu mai au capacitatea de absorbție, apariția spațiilor independente devine vitală. T.S.: Ai pus de curând bazele Teatrului Vechi Independent. Cu ce gând ai pornit la drum cu acest proiect?
I.C.: Cu gândul de a crea o comunitate valoroasă și de a perpetua principiile, etica și profesionalismul, așa cum l-am învățat eu, cum îl definesc și pe care doresc să îl transmit mai departe. T.S.: Dacă poți să ne împărtășești, ce ne așteaptă în viitorul apropiat din partea Iuliei Cristescu și a Teatrului Vechi Independent? Există proiecte în desfășurare? I.C.: După cum știți, suntem primul teatru care a produs un film după un text de teatru. Am vrut să fim altfel, să inovăm, să aducem un aer nou, proaspăt în peisajul teatral și ne ținem de asta. Pregătim surprize frumoase, parteneriate noi și producția unui nou spectacol la care am început să lucrăm asiduu și pe care abia așteptam să îl revelăm. T.S.: Nu în ultimul rând, ca de fiecare dată, îmi invit interlocutorul să adreseze un gând către spectatori - existenți sau posibili viitori. Așa ca te invit și pe tine să împărtășesti același lucru cu cititorii noștri. I.C.: Mergeți la teatru să descoperiți cum el, actorul, se identifică pe rând cu nenumărate existențe umane și suferă întocmai cum ar suferi în viață personajul pe care îl întruchipează pe scenă. Asta înseamnă că el cunoaște într-o singură existență pasiunile, revelațiile, speranțele și suferințele a cincizeci sau o sută de existențe...
0 Comments
Leave a Reply. |
Tudor Sicomaș
Jurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
July 2024
Categories |