„Cred cu tărie că a fi numit Om este una din calitățile pe care doresc și mă străduiesc să mi le însușesc”. INTERVIU CU ȘTEFAN VON KORCH

Inaugurăm noua secțiune de interviuri cu o discuție foarte plăcută și plină de suflu artistic pe care am purtat-o cu unul dintre cei mai fermecători și interesanți soliști vocali români - tenorul Ștefan von Korch.

Tudor Sicomaș: Ca de fiecare dată, îmi încep interviul cu o întrebare pe care o adresez tuturor interlocutorilor - cine este omul Ștefan von Korch?

Ștefan von Korch: Cred cu tărie că a fi numit Om este una  din calitățile pe care doresc și mă străduiesc să mi le însușesc. Pe lângă asta încerc să fiu un „artist” dedicat acestei Meserii numită Muzică.

T.S: Cum a ajuns omul Ștefan von Korch să fie artistul, tenorul Ștefan von Korch?

Ș.v.K: Sunt absolut convins că încă nu am ajuns la nivelul acesta, cel puțin pentru mine. Lucrez la asta și mă perfecționez pentru a putea fi integrat în această Categorie selectă... pentru mine statutul de Artist este mult mai profund decât cel pe care îl folosește lumea în vocabularul de zi cu zi.

T.T.S.: Care sunt cele mai importante lucruri cu care ai plecat din Conservator în această carieră?

Ș.v.K:  Drumul meu prin Conservator a fost mai interesant, că să mă expirm așa. Pentru mine a fost o perioadă cu multe schimbări, mai ales vocale: am fost bariton, trecut prin spaima de a fi bas-bariton, pentru ca apoi spre final să trec la repertoriul de tenor. Important, totuși, este că eu nu mă tem de schimbări și acesta a fost un lucru pozitiv.

T.S.: Repertoriul tău este deja unul divers. Totuși, de ce compozitor și curent te simți mai apropiat?

Ș.v.K.: Aici pot să spun că în ultima vreme nu sunt foarte fixat pe un anumit repertoriu sau compozitor, încerc să fiu flexibil, dar totuși sunt foarte apropiat de compozitorii Romantici. Îmi place perioada Belcanto-ului fiindcă multe compoziții au tentă poetică și scot la suprafață subiectul Iubirii și sacrificiului sufletesc suprem.

T.S.: În ultimul timp ai reluat rolul Camille de Rosillon de mai multe ori la Opera din Iași, în spectacolul lui Andrei Șerban, care este unul controversat și “altfel”. Tu cum privești această montare?

Ș.v.K: Altfel este un fel de: „de ce nu?” mai ales dacă este făcut cu bun gust, pe care maestrul Andrei Șerban, după părerea mea îl are. Mie îmi plac montările clasice, dar nu sunt contra unor actualizări, repet, de bun gust, etic și moral.

T.S.:  Ce anume ai învățat din a lucra cu un regizor precum Andrei Șerban?

Ș.v.K.: Am învățat în primul rând că ceea ce el ne cere ne face mai normali, nu suntem niste cântăreți fixați pe voci în fiecare moment, îți da șansa să fii actor, să te manifești din toate punctele de vedere. Te provoacă să te autodepășești, știe de ce și cine să tragă pentru a scoate personajul din tine.

T.S.: Ești unul dintre tinerii soliști vocali care abordează rolurile pe scenă dând dovadă și de talent actoricesc, lucru lăudabil. Cum îți construiești tu un rol precum Camille din “Văduva veselă” de Franz Lehar sau unul precum Arturo Talbot din “I Puritani” de Vincenzo Bellini, ținând cont de registrele diferite?

Ș.v.K.: Într-adevăr, „Văduva veselă” și „I Puritani” sunt foarte diferite și o spun cu sinceritate - personajul Camille din „Văduva veselă” este mult mai puțin solicitant ca cel din „I Puritani”. Rolul lui Camille îl pot cânta chiar daca nu am cântat o perioadă lungă de timp, în timp ce în cazul lui Arturo din „I Puritani”, dacă nu cânți acel repertoriu în fiecare zi, să te antrenezi numai pentru el, cel puțin 4-5 luni, fără a aborda alt tip de repertoriu între timp, riști să o cam dai în bara. Dar ambele pe cât sunt de diferite pe atât de frumoase. Eu aș prefera să cânt „I Puritani” oricând, chiar dacă am mai des „Văduva veselă”.

T.S.: Ce importanță au pentru tine recitalurile și concertele vocal-simfonice în contrast cu spectacolele de operă? Există diferențe de interpretare și de stilistică vocală?

S.v.K.: Pentru mine vocal-simfonicul are un rol important, mai ales că nici acesta nu este deloc neglijabil, atât din punct de vedere interpretativ, cât și vocal. Muzical uneori este chiar mai dificil decât opera. Și în acest repertoriu încerc să fiu implicat pentru că mă face să mă autodepășesc. Îmi place la fel de mult să fiu atât pe scena filarmonicii cât și pe cealaltă, a operei.

T.S.: Unul din cele mai noi proiecte ale tale este “Chansons d’amour”, alături de Cristina Maria Oltean. Cum a luat naștere acest recital și de ce Cristina Maria Oltean ca parteneră?

Ș.v.K.: Acest proiect este unul de suflet pe care nu cred că l-am gândit mult, ci mai degrabă simțit. Cristina este fosta mea colegă de facultate, întotdeauna am fost buni prieteni și colegi de scenă, mai ales după ce am trecut la vocea de Tenor. Sopranele și Tenorii sunt apropiați, că vor sau nu (râde). Și astfel „Chansons d’amour”.

T.S.: Dacă poți să ne împărtășești, ce alte surprize și proiecte pregătești în viitorul apropiat?

Ș.v.K.: Pregătesc o serie de concerte atât în țară, cât și în străinătate. În ceea ce urmează în curând, pe 14 februarie sunt la Timișoara, în a 4-a mea montare de „Văduva veselă”, în 18 februarie  „Chansons d’amour” la Iași, pe 5 Martie un proiect de muzică de film și dans la Sala Dalles, în 23 Martie împreună cu soprana Silvia Micu la Sala Radio un concert cu totul deosebit și pe 29 martie un nou concert la Sala Dalles, cu un repertoriu antrenant de canzonette, zarzuele și arii. Voi avea mulți colegi pe care îi cunosc majoritatea iubitorilor de operă, ca de exemplu: baritonul Lucian Petrean, baritonul Adrian Mărcan. Vă voi ține la curent cu evenimentele noastre.

T.S.: Nu în ultimul rând, ca de fiecare dată, îmi invit interlocutorul să adreseze un gând către spectatori - existenți sau posibili viitori. Așa ca te invit și pe tine să împărtășesti același lucru cu cititorii noștri.

Ș.v.K.: Dragilor, vă invităm să ne fiți alături pe Aripile Muzicii, să ne bucurăm unii de alții și să ne reconfirmăm că sentimentele sunt ceea ce ne face Umani.