„Alexandra <cântăreața> a fost în mine încă de când m-am născut”. INTERVIU CU ALEXANDRA CRĂESCU

O cunoașteti atât de la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, din București, unde interpretează cu forță și eleganță rolul „Eu” din musicalul „Rebecca”, dar și de la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, din spectacolul de variété„Asta la revista!”. Este una dintre cele mai frumoase și complexe voci din muzica românească, este tânără, frumoasă și plină de vervă și ambiție. Astăzi, Republika Kritica stă de vorbă cu...Alexandra Crăescu.

Tudor Sicomaș:  Bine ai venit la „De vorbă cu...”, Alexandra. Așa cum știm deja,  începem acest interviu cu întrebarea pe care o adresez tuturor invitaților mei: cine este omul Alexandra Crăescu?

Alexandra Crăescu: Alexandra "omul', este o fată simplă născută în orașul Moinești, pe 19 mai 1989, care a avut mereu vise mari și care încă are. Este acea persoană veșnic optimistă care nu crede în expresia "nu se poate". Încăpățânată până la Dumnezeu și înapoi, dornică de a ști mai mult și de a face mai mult.

T.S.: Cum a ajuns omul Alexandra Crăescu să fie cântăreața Alexandra Crăescu?

A.C.: Alexandra "cântăreața" a fost în mine încă de când m-am născut. Și-a făcut apariția undeva pe la 5 ani, pe vremea când eram la grădiniță și  țineam locul casetofonului când doamna educatoare avea de lucru cu actele și-și dorea ca toți copiii să stea cuminți. Stăteau cuminți doar dacă le cântam eu... (zâmbește)

T.S.: Cum au fost pentru tine anii de liceu de muzică și apoi la facultate? Cu ce ai plecat de acolo? Și cine te-a influențat cel mai mult în acea perioadă?

A.C.: Anii de liceu au fost tare frumoși, dar și grei în același timp. Făceam naveta în fiecare weekend de la Bacău la Moinești și invers. În Bacău era Liceul de Artă "George Apostu" unde am absolvit canto clasic. Am locuit 4 ani la căminul altui liceu unde erau cazați elevii din alte orașe. Am învățat multe în acea perioadă - mai ales ce înseamnă disciplina. Mi-a prins bine. Sunt fericită și norocoasă pentru faptul că am avut niște profesori minunați. Le mulțumesc pe această cale!  Școala era luată mult mai în serios și trebuia să muncești mult ca să fii cu adevărat un elev bun, ca apoi să visezi să intri la Conservator. La facultate a fost mult mai ușor. Aveam deja experiența de a fi departe de casa, eram deja "călită". (râde)

T.S.: De ce pedagogie muzicală? A existat întotdeauna o pasiune de a preda?

A.C.: Nu m-am gândit niciodată că voi fi capabilă sau că voi ști vreodată îndeajuns de multe lucruri ca să pot preda. Eu am considerat întotdeauna predatul ca fiind o meserie foarte grea și cu mare responsabilitate. Și mai trebuie să ai și har să poți să fii dascăl.  Însă, am descoperit între timp că e chiar frumos și culmea, îmi place. Am ales atunci Pedagogie Muzicală ca și modul pentru că nu exista modulul de canto muzică ușoară.

T.S.: Cred că mulți din breasla artistică au anumite modele, niște persoane care i-au inspirat. În cazul tău, ai vreun artist sau vreo artistă, fie cântăreți ori actori, pe care să îl sau să o fi luat drept model?

A.C.: O, da! M-au inspirat destui artiști de-a lungul timpului. Însă "marea mea iubire" a fost și a rămas Celine Dion.

T.S.: Eu te-am cunoscut prima dată cu ocazia primelor reprezentații cu “Rebecca”, acum peste 10 ani. Cum ai ajuns să faci parte din acea super producție?

A.C.: Wow...ce-a trecut timpul... (râde) În timpul facultății, doamna profesoară de Istoria Muzicii, Carmen Stoianov, ne-a pus să vizionăm musicalul "Notre Dame de Paris". Era prima data când vedeam un spectacol de o asemenea anvergură și de acest gen.  Efectiv am fost fascinată.  Știam de existența musicalului "Romeo și Julieta" care se juca la noi, fusesem la casting, dar am ajuns mult prea târziu și distribuțiile erau deja făcute. Am fost respinsă din start. Însă am rămas cu dorința și visul de a face parte dintr-o asemenea producție. Mai târziu, nu mai știu exact cum am aflat de castingul pentru "Rebecca", însă am avut o dorință nebună de a fi parte din el, fără măcar să știu 100% despre ce era vorba. Eu mi-am dorit pur și simplu.  Și Dumnezeu a făcut totul posibil. Attila Beres a crezut în mine, împreună cu echipa de atunci și mi s-a împlinit un vis. Apoi am jucat și rolul Julietei... (zâmbește)

T.S.: Știm ca, în adaptările cinematografice, personajul tau a fost interpretat de câteva mari actrițe. Ce reprezintă pentru tine rolul din “Rebecca”? Cum ai rezonat cu această femeie timidă care se trezește deodată stăpâna unui conac și este, totodată, hăituită de imaginea fostei stăpâne moarte?

A.C.: Rolul lui "EU" din "Rebecca" a fost o mare provocare pentru mine, mai ales pentru faptul că nu am studii de actorie. A trebuit să găsesc adevărul în mine și să transpun momente din viața mea în fiecare scenă în parte pentru a interpreta cât mai real și original. Acest fapt i se datorează regizorului în totalitate. Cu timiditatea nu a fost greu, pentru că mă caracterizează. (râde)

T.S.: Nu de mult timp ai intrat și intr-unul din spectacolele Teatrului de Revistă, “Asta la revista!”. Ce îți aduce în plus acest proiect și ce găsești provocator și, totodată, diferit față de spectacolul de la Operetă?

A.C.: Da! S-a împlinit un an de când fac parte din spectacolul "Asta la Revista!" A fost o mare onoare să fiu primită în echipa minunată de la Teatrul De Revistă "Constantin Tănase". Îmi doream de mult acest lucru, fie vorba între noi, mai ales pentru faptul că în liceu cam așa a început oficial cariera mea. În clasa a 10-a, jucam în spectacolul "Paiață și...Paiațe" regizat de actorul Florin Zancescu de la Teatrul Bacovia din Bacău. Și a fost pe vremea aceea ceva extraordinar pentru mine. Faptul că am ocazia să joc într-un spectacol de același gen, acum,  îmi aduce o bucurie imensă. Însă sunt două lucruri diferite ca și grad de dificultate.

T.S.: Dintre genurile muzicale abordate, care este cel preferat și de ce?

A.C.: Nu mai pot să spun că am un singur gen muzical preferat. Găsesc frumusețe în fiecare gen în parte. Muzica în sine este o bucurie indiferent de gen. Dacă pot să cânt, sunt fericită!

T.S.: Dacă poți să ne împărtășești, ce ne așteaptă în viitorul apropiat din partea Alexandrei Crăescu? Există proiecte noi în desfășurare?

A.C.: Am foarte multe surprize muzicale pe viitor. Un viitor foarte apropiat. Îmi doresc să lansez muzica proprie și să pot să arăt lumii și cealaltă latură a mea. Cea de songwriter.

T.S.: Nu în ultimul rând, ca de fiecare dată, îmi invit interlocutorul să adreseze un gând către spectatori - existenți sau posibili viitori. Așa ca te invit și pe tine să împărtășesti același lucru cu cititorii noștri.

A.C.: Tuturor celor care au citit și vor citi aceste rânduri și care ne urmăresc, le doresc multă sănătate și le mulțumesc pentru suport! Numai gânduri bune!