When talent meets experience!

De ce ar vrea cineva să meargă la un concert al cărui protagonist este un cântăreț de operă aflat la o vârstă înaintată și care și-a mai schimbat și repertoriul de la cel de tenor la unul de bariton? Să ne gândim și să analizăm, nu? În primul rând pentru că este Placido Domingo. De fapt, în primul, în al doilea, în ultimul și singurul rând pentru că este Placido Domingo. O legendă a teatrului liric mondial. Un artist complet, dăruit cu o voce extraordinar de frumoasă, cu un timbru cald, catifelat, care invită la visare, la pasiune, la dăruire totală și smerenie în fața măreției artei și a artistului.

Există, desigur, mulți detractori ai alegerii sale conform căreia a trecut de la repertoriul de tenor la cel de bariton. Există cei care spun hotărât că era mai bine ca Domingo să își încheie cariera cu un rol de tenor și să nu schimbe macazul spre un registru mai grav. Să le amintesc oare că maestrul spaniol a început…tot ca bariton? Și să le amintesc oare și faptul că timbrul său întotdeauna a avut o întunecime a sunetului, că în ciuda unui registru acut superb, a păstrat și acea fascinantă alunecare în cel grav? În plus, cred că de multe ori suntem prea grăbiți să criticăm și să ne dăm cu părerea despre viețile și alegerile altora. De ce nu ar fi continuat Placido Domingo să apară pe scenă și să cânte, mai ales când o face încă atât de bine? Cu ce deranjează oare faptul că este un Rigoletto, un Macbeth, un Germont, un Carlo Gerard mai luminos din punct de vedere al glasului? Nu cred că a luat locul nimănui, nu cred că faptul că a fost distribuit în aceste roluri a furat șansa altor baritoni. Pur și simplu cred că a făcut această alegere repertorială pentru publicul care îl iubește, dar și pentru el însuși. Da, și pentru el, căci orice om are dreptul să își creeze propriul drum în carieră și în viață.

Destul, însă, cu această apologie a căii artistice a lui Placido Domingo. Să revin asupra concertului unic pe care marele interpret ni l-a oferit la Sala Palatului pe 4 noiembrie 2024, eveniment organizat de Kimaro Entertainment. De ce unic? Pentru că aproape sigur nu vom mai apuca în această existență a noastră să fim martorii unui maraton vocal impresionant al unui solist de operă aflat la o vârstă atât de înaintată și care, totuși, arată atât de bine și a cărui voce sună ca și cum nu a trecut de 50 de ani. Indiferent de ariile, duetele și song-urile alese, glasul lui Placido Domingo și-a păstrat prospețimea, strălucirea, catifelarea și dulceața pe care atât de mulți dintre noi i-am apreciat-o și pentru care îl iubim și îl vom iubi. Da, vorbesc de iubire, pentru că este unul din acele rare exemple de artiști lirici lipsiți de infatuare, care alătură unui talent uriaș indiscutabil și o personalitate, o verticalitate morală și o generozitate cum nu prea întâlnești nici la oamenii “de rând”.  Și a demonstrat aceste calități chiar în seara concertului prin frumoasa, dar tristă declarație de compătimire a victimelor inundațiilor din Valencia și Castilla La Mancha, precum și prin donarea tuturor veniturilor din vânzarea biletelor spre întrajutorarea sinistraților. Sincer vorbind, câți artiști, mai ales dintre cei de operă, iau o decizie atât de ad-hoc cu privire la câștigurile dintr-un eveniment? Revenind la partea artistică, publicul a fost răsfățat de-a dreptul cu câteva dintre ariile care l-au consacrat deja pe Domingo ca bariton. Și câtă bucurie să descoperi că același om care a fost cândva un Andrea Chenier plin de emfază și eleganță, astăzi este un Carlo Gerard extrem de convingător! O demonstrație de tehnică deosebită, de control asupra emisiei sunetelor, de rafinament al interpretării a fost “Nemico della patria”. Urmată, apoi, de dramatica efuziune romantică a lui Macbeth, “Perfidi! … Pieta, rispetto, amore”. O nouă pagină de forță și virtuozitate vocală pe care Placido Domingo a livrat-o cu aceeași siguranță și eleganță cu care o făcea și în perioada când interpreta rolul lui Macduff din aceeași operă verdiană. 

O nouă dovadă de generozitate, mai ales față de tânăra generație, a oferit-o prin invitarea câștigătoarei ediției 2022 a concursului Operalia, soprana armeancă Juliana Grigoryan, dar și a tenorului român Vlad Miriță. Recunosc faptul că am avut o revelație în a descoperi o voce superbă de soprană lirică, având deja frumoase inflexiuni dramatice. Cu câtă grație și dezinvoltură ne-a dăruit două arii aflate la poli complet opuși - delicatul vals al Julietei, “Je veux vivre” din opera lui Gounod și focoasa “Meine lippen” din superba, dar atât de rara cântată operetă a lui Lehar, “Giuditta”. Cât despre duetele cu însuși Placido, Juliana s-a ridicat lejer la nivelul partenerului său, împreună oferind momente de mare tandrețe, dar și pasiune, atât în “Lippen schweigen” din “Văduva veselă”, cât și în fragmentul de zarzuela din partea a doua. Și acum trebuie să fac o paranteză mai neplăcută - aceea a lipsei programelor de sală, a unei prezentări detaliate a soliștilor și a programului, lipsa unui prezentator care măcar să anunțe fragmentele ascultate. Toate aceste aspecte este clar că țin de organizatorii români care nu s-au gândit la faptul că puțini vor cunoaște paginile din opere și, mai ales, pe cele din zarzuele (unde trebuie să recunosc faptul că și eu am mari lacune, de aceea nu vă voi putea ajuta cu numele ariilor și duetelor interpretate după pauză). 

Alături de Juliana Grigoryan, al doilea invitat a fost, după cum am amintit deja, Vlad Miriță. Un timbru deloc neplăcut, ba chiar aș spune o voce frumoasă, promițătoare, dar cu multe momente de nesiguranță ce s-au observat în “E lucevan le stelle”, dar și în celebrul duet dintre Nadir și Zurga, “Je crois entendre encore” din “Pescuitorii de perle” de Bizet (moment în care, fiind alăturat bogăției vocale a lui Placido Domingo, tenorul a fost mult eclipsat). Sunt sigur că având mai multe apariții în concerte și spectacole, Vlad Miriță ar redeveni un solist redutabil.

Ultimul, dar nicidecum cel din urmă invitat al serii, precum și o frumoasă surpriză a fost chiar fiul protagonistului, Placido Domingo Jr. Cu o voce extrem de plăcută și cu acea pasiune iberică pe care o împrumută de la tatăl său, juniorul a delectat publicul cu câteva melodii din repertoriul latino-pop cu influențe de jazz, unindu-se în două duete de excepție cu “el papa”, așa cum drăgăstos și fermecător l-a numit pe al său părinte.

Întorcându-mă, însă, la Placido Domingo cel senior, trebuie să punctez și interpretările sale memorabile din partea a doua a spectacolului-eveniment, în care ne-a delectat in modul cel mai pasional și pasionant cu melodiile patriei sale și unde și-a revelat pe deplin spiritul mediteraneean și, în special, sângele spaniol clocotind pe care l-a transpus în abordarea vocală ireproșabilă și care mi-a adus aminte de perioada sa de glorie ca tenor. Cu atât mai mult cu cât bis-ul final a revelat tuturor celor prezenți forța glasului său, bucuria cu care a reușit să redea din nou strălucirea sunetelor în acut susținute cu destul de multă lejeritate. Aspect ce denotă, din nou, o tehnică extrem de bine pusă la punct a cântului, pe lângă harul si darurile primite de la Dumnezeu. Și astfel se oglindește cel mai bine titlul pe care l-am ales - talentul și experiența se îngemănează perfect în acest artist care continuă să fascineze și să vrăjească generații de iubitori de operă!

Și pentru că vreau să vă redau imaginea completă a unei seri foarte reușite, nu pot să omit Orchestra Simfonică Valahia pe care am descoperit-o cu bucurie cu această ocazie și care, cred eu, e una din cele mai închegate din punct de vedere sonor și versatile din punct de vedere al diversității repertoriului. Nu cred că Placido Domingo și nici Angela Gheorghiu ar accepta să cânte cu un ansamblu care nu s-ar ridica la un nivel cel puțin foarte bun. Desigur că și maestrul Eugene Kohn și-a adus aportul talentului său, al simțului muzical și ritmic, oferind pagini solistice memorabile pentru orchestră condusă - melodiosul “Dans al orelor” din “La Gioconda” de Ponchielli cu care a deschis concertul, dar și impresionantul Interludiu din zarzuela “La boda de Luis Alonso” de Géronimo Giménez.

Așadar, iată cum arată tabloul unei seri muzicale de excepție care va rămâne mult timp în gândul și sufletul tuturor celor care au avut șansa și norocul de a fi în sală. Eveniment pentru care trebuie să fim recunoscători față de cei de la Kimaro Entertainment, în ciuda unor lacune în organizare, dar din care sunt sigur că vom avea multe de învățat pentru următoarele astfel de frumoase concerte ce vor urma.

---

Fotografii preluat de pe pagina de Facebook Kimaro Entertainment: www.facebook.com/kimaro.romania