După recente apariţii de succes în Spania, Italia dar şi la Opera din Iaşi, Timişoara, Filarmonica din Târgu Mureş sau în concertul sold-out Invitaţie la Vals de la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, tenorul Ştefan von Korch va străluci la final de an pe scena Sălii Palatului în spectacolul CRĂCIUN VIENEZ Aniversar 20 de Ani. Programat pe 23 decembrie, evenimentul marchează prezenţa în premieră a solistului pe celebra scenă a capitalei, iar Ştefan von Korch spune: “este o deosebită bucurie să fiu parte dintr-un astfel de concert ce scrie de două decenii tradiţia muzicală a sărbătorilor de iarnă din capitală.” Publicul este invitat la o seară festivă de gală, ce va avea loc la Sala Palatului pe 23 decembrie. Spectatorii se vor bucura de adevărata magie a repertoriului de sezon vienez, în interpretarea instrumentiştilor de înaltă clasă din Sisi Chamber Orchestra. Ansamblul este originar chiar din capitala Austriei, are o activitate prodigioasă pe scene de profil şi ajunge cu ocazia Crăciunului Vienez în premieră în România. Conducerea muzicală a Crăciunului Vienez Aniversar îi revine ilustrului maestru Robert Papocsi – actualmente dirijorul principal al Heureka Pop Orchestra din Viena și al Orchestrei Simfonice Nagykanizsa din Ungaria. Diversitatea programului muzical va fi întregită de soprana Tina Munteanu, solistă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian. A douăzecea ediţie a Crăciunului Vienez aduce în faţa publicului un repertoriu clasic spumos, cu piese de tradiţie: valsuri, polci, mazurci şi uverturi celebre, în interpretarea selectă a instrumentiştilor din Sisi Chamber Orchestra, de la Viena. Despre ** ŞTEFAN VON KORCH (Tenor)** (www.stefanvonkorch.com) Cu o evoluţie exponențială, națională şi internaţională, Ştefan von Korch va încheia anul cu apariţii de marcă la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian şi la Sala Palatului ca invitat în concertul Aniversar 20 de ani de Craciun Vienez.. În perioada verii a debutat în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concert alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania, a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza. De la începutul anului a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater, una din bijuteriile repertoriului lui G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor şi lucrarea Lobgesang de F. Mendelssohn a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo. În decursul anului 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele. În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019). Pe plan internaţional a concertat la Metropolitan Concert Hall Tokyo, Zhuhai Opera House, Nanjing Poly Grand Theatre şi Chongqing Grand Theatre, Opera Kaiserslautern Germania, Teatro Verdi Padua Italia, Sala de concerte a Academiei de Muzica Zurich, Teatrul National Bratislava. A participat la cursuri „master-class” sub atenta îndrumare a unor prersonalităţi marcante precum: Ion Buzea (tenor de talie mondială), Giuseppe Sabbatini tenor-dirijor de talie mondială, Vasile Moldoveanu (tenor de talie mondială), Horiana Brănişteanu (soprană şi profesor universitar în Salzburg), pianistul-coach internaţional Vlad Iftinca, Ionel Voineag (canto Academia de Muzică din Bucureşti) şi soprana Mariana Nicolesco. A dobândit Marele Premiu la Concursul naţional de Lieduri Ionel Perlea dar a fost premiat şi la nivel internaţional în cocnursul "Alfredo Giacomotti." Despre TINA MUNTEANU - Soprană
Tina Munteanu este absolventă a Liceului de Muzică „Dinu Lipatti” și a Universității Naționale de Muzică din București. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții muzicale de prestigiu din țară, printre care Orchestra Națională Radio, Opera Națională din București, Opera din Brașov sau Teatrul Liric „Elena Teodorini” din Craiova. Laureată a numeroase concursuri naționale de lied, deținătoarea Premiului special al juriului la Concursul Internațional de Canto „Hariclea Darclée”. și a Marelui Premiu la Concursul „Trofeul Ion Dacian”, tânăra soprană este solistă a Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” și colaboratoare permanentă a Operei Naționale București. A participat la numeroase turnee internaționale în Spania, Belgia, Rusia, Franța, Ucraina și Ungaria. Repertoriul său cuprinde rolurile Mimi și Musetta din „Boema” de Giacomo Puccini, Tatiana în „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, Hanna din „Văduva veselă” de Franz Lehár, rolurile titulare din „Contesa Maritza” și „Silvia” de Emmerich Kálmán, Rosalinda din „Liliacul” de Johann Strauss-fiul, Micaela din „Carmen” de Georges Bizet și Giulietta din „Les Contes d’Hoffmann” de Jacques Offenbach.
0 Comments
Leave a Reply. |
Tudor SicomasJurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
August 2024
Categories |