„Shrek” la Opera Națională București sau despre relevanța unui musical la operă

Încă din copilărie mi-au plăcut poveștile, basmele, legendele. Ce clișeul mod de a începe, nu? Nu, pentru că adaug un aspect mai puțin obișnuit. Am fost încă de pe atunci atras enorm de personajele negative. Niciodată nu m-au speriat, ci m-au fascinat. Uneori chiar am vrut să fiu ca ele. Nu vă gândiți ca am în plan să otrăvesc cu un măr o tânăra fată sau să răpesc o prințesă. Nicidecum. Pur și simplu am înțeles că cei pe care basmele îi pictează în culori întunecate sunt, de fapt, imaginea omului, cu tot ce are el în complexitatea lui, cu diferența că în povești sunt subliniate mai mult defectele.

Dar dacă citiți cu atenție multe dintre basme veți observa că până și acele personaje care “fac rău” celor principale au și o parte luminoasă - mică, ascunsă, dar care își face uneori apariția discret. Crescând, am învățat să apreciez adaptările și reinterpretările unor mari povești privite din alt unghi, în mod special din cel al așa-ziselor personaje negative. Fie Cenușăreasa spusă din perspectiva uneia dintre surorile vitrege. Fie celebra Maleficent care se dovedește a fi o mare neînțeleasă și neacceptată doar din cauza diferențelor fizice. Și, nu în cele din urmă, Shrek, una din poveștile cu care am crescut și care m-au format în a înțelege că a fi diferit de marea masă a oamenilor nu este rău. Ba, de cele mai multe ori, este un lucru frumos, bun, îți aduce beneficii și te face să ieși în evidență în cel mai luminos mod. Și asta nu pentru că ai un fizic de invidiat ori ești popular. Ci pentru sufletul pe care îl ai, pentru faptele pe care le întreprinzi, uneori chiar pentru cunoștințele pe care le acumulezi de-a lungul timpului si pe care le folosești în slujba binelui celorlalți. Pentru că, de fapt, Shrek fix despre asta este - despre frumusețea și normalitatea de a fi altfel.

Iată de ce nu puteam să ratez să văd a doua oară musicalul lui Jeanine Tesori bazat pe celebra animație DreamWorks. O poveste scenică, teatrală și, mai ales, muzicală ce reușește să scoată la iveală tot ce are mai frumos personajul titular, dar și tot ce este mai luminos în spectatori. O muzică antrenantă, plină de melodii care pot ușor deveni șlagăre, linii melodice fermecătoare, o orchestrație și o instrumentație care îmbină aspecte clasice de muzical al anilor ‘30-‘40 cu jazzul contemporan, cu rock’n’roll și chiar cu variante mai hard ale acestui din urmă stil. Libretul și versurile sunt scrise de unul din maeștrii americani ai condeiului - David Lindsay-Abaire și construcția textului devine, astfel, un foarte inteligent amestec de profunzime, umor, sarcasm și ironie fină (pe care, fie vorba între noi, îl pot înțelege și aprecia la justa lui valoare tinerii peste 14 ani și adulții). Libretistul a reușit să sublinieze câteva aspecte de o maximă importanță - normalitatea de a fi diferit fizic și intelectual și tot negativismul societății față de acești oameni; parvenitismul și ironia faptului că exact cei care strigă că împăratul e gol sunt ei, de fapt, goliți de conținut; felul în care fiecare din noi poate a visat sau visează la un moment dat la prințul pe cal alb sau la prințesa delicată din turn, doar pentru ca mai apoi viața să îți demonstreze că, de fapt, nu ai visat la și nu ai așteptat pe cine trebuie, căci chiar și cel mai neînsemnat sau aparent nepotrivit om care trece pe lângă tine pe stradă se poate dovedi a fi cel sau cea pe care îl sau o cauți. Și, nu în ultimul rând, două dintre ideile cele mai importante ale muzicalului sunt că nu trebuie să ne oprim din a visa la o versiune mai bună a noastră și a vieții noastre și nu avem voie față de noi înșiși să ne aplecăm urechea la ceea ce spun alții din pură invidie și răutate, căci riscăm să ne schimbăm după modelul general acceptat de o societate contemporană care numai dreaptă și curată nu e. Întreg acest libret, text, împreună cu versurile cântecelor au fost traduse într-un mod inspirat și cu simțul limbii române și al corespondentelor cu limba engleză de cel care de fiecare dată oferă traduceri dintre cele mai potrivite pentru musicalul - Ernest Fazekas (care, după cum veți vedea mai jos, este și unul din interpreții principali).

Pornind, așadar cu aceste idei și gânduri la drum, m-am bucurat enorm să fiu ieri la Opera Națională București, pentru a urmări a doua oară Shrek - The Musical într-o producție demnă de West End și Broadway. Cât de mult mă încântă faptul că, în ciuda lipsei unei școli oficiale de musical în România, există totuși atâția tineri talentați și dornici de a face parte dintr-un asemenea show complex (pentru ca e peste un spectacol obișnuit) și că se află și câțiva oameni generoși și binevoitori care s-au hotărât să exploateze în cel mai frumos și creativ mod aceste personalități artistice spre a oferi publicului spectacole memorabile. În ultimul timp, musicalul a căpătat un avânt nemaivăzut pe scenele bucureștene și nu numai. Iar în momentul de față avem doi mari creatori, regizori, artiști conceptuali ai acestui gen atât de complex (după umila mea părere, musicalul, ca și opereta, este peste teatru și operă din punct de vedere al complexității spectacologice) - Răzvan Mazilu și Răzvan Ioan Dincă. Astăzi despre acest al doilea regizor vreau să vorbesc. Pentru că după acel superb My Fair Lady din urmă cu câțiva ani, după Mamma Mia și după noua variantă de The Phantom of the Opera prezentată tot la ONB (apropos, spun încă o dată că versiunea românească depășește în multe aspecte pe cea de la Londra și o spun în cunoștință de cauză), Răzvan Ioan Dincă dă o nouă lovitură de grație cu montarea aceasta de “Shrek”, asemănătoare cu cea de pe Broadway, dar totuși cu totul altfel (aprobată, de altfel, de creatorii originali). Și știți unde se observă măiestria regizorului, ca și în cazul lui Răzvan Mazilu? La lucrul cu artiștii. Chiar dacă nu toți cei din distribuție sunt actori, se observă cât de bine își joacă rolurile din punct de vedere teatral, cât de naturală este rostirea, cât asumate sunt personajele. Și asta numai un regizor poate realiza după ore, zile, săptămâni întregi de muncă în detaliu. În plus, întreaga coordonare a acestei imense “uzine” scenice care este un spectacol de musical, este realizată impecabil și supervizată de ochiul atent și mâna ferma a aceluiași Răzvan Ioan Dincă, un creator cu viziune și cu forța de a o pune în operă. În plus, a reușit să-și adune o echipă artistică excelentă, strângând pe lângă sine nenumărați muzicieni, interpreți, actori, scenografi, asistenți de regie, toți contribuind la succesul fiecărei reprezentații.

După frumusețea vizuală reprezentată de The Phantom of the Opera, regizorul și-a reînnoit colaborarea cu excelentul Gary McCann  care, și de această dată, oferă un festin plin de culoare și savoare prin scenografia luxuriantă, prin costumele foarte reușite, prin împletirea dintre monumentalitatea și, totuși, intimismul (în unele momente) ale decorului. Video design-ul care se alătură scenografiei și care ocupă un loc la fel de important în spectacol este realizat impecabil din punct de vedere artistic și tehnic de Vali Chincișan, acest maestru al artelor vizuale care nu o dată și-a demonstrat măiestria și virtuozitatea. Împreună cu video design-ul un la fel de important element este și light design-ul, creat și de data asta de Daniel Klinger, omul care are un simț aparte  al luminilor și umbrelor, punând în valoare atât actorii, cât și creând o atmosferă de basm. Alături de ei, Violeta Dincă semnează coregrafia inspirată și deloc ușor de interpretat, dar pe care balerinii o redau curgător și impecabil. Și de data asta, a reușit să pună în valoare talentul indiscutabil al ansamblului de balet, oferind momente strălucitoare de dans care rivalizează cu acelea din cele mai mari ecranizări și montări de peste hotare. Așa cum Răzvan Dincă a fost secundat de Raluca Popa, această regizoare și asistentă de regie indispensabilă și mereu în acțiune, tot așa Violeta Dincă a fost asistată de Florin Tănase, unul din importanții coregrafi români ai momentului.

Și la reprezentația de la operă rolul principal a fost deținut de Dan Helciug și, ca și la premiera de la Sala Palatului, am putut să observ cât de firesc și natural și-a însușit atât replicile, cât și felul de a fi al lui Shrek. Se simte bucuria și lejeritatea cu care artistul îi dă viață simpaticului căpcăun, adăugând din plin șarmul personal, apropiindu-și astfel personajul și oferind, totodată, o interpretare deosebită. Cât despre Fiona, după ce la premieră am fost încântat de prestația impecabilă a Biancăi Purcărea-Magheți, care și-a dus aportul său binecunoscut și binevenit de sarcasm și ironie, alături de o interpretare muzicală foarte bună, de data asta am ales să o văd pe Oana Laura Gabriela. Și bine am făcut. Pentru că am redescoperit-o într-o ipostază nouă, așa cum până acum nu am mai avut șansa, pe aceasta actriță atât de talentată, cu o personalitate complexă, aspect pe care îl transpune în fiecare rol și pe care l-am observat din plin și de data asta. O voce clară, puternică, cu acute atacate în plină forță. Un joc scenic și o interpretare actoricească ce pun în valoare toate fațetele acestui personaj paradoxal, contradictoriu, chiar bipolar pe alocuri (așa cum însăși Fiona se declară). Inflexiunile amuzante atât din song-uri, cât și din momentele de proză mi-au dezvăluit o actriță cu un potențial comic extraordinar, dar și o cântăreață foarte înzestrată - așadar o artistă perfectă pentru orice spectacol de musical și pe care o recomand oricărui regizor, fie că vrea să monteze spectacole muzicale sau de teatru dramatic. Ca de obicei, Adrian Nour a oferit o explozie de talent, un foc de artificii prin interpretarea rolului cel mai simpatic - Donkey (Măgăruș). Egalând cu ușurință performanța voice acting-ului lui Eddie Murphy din film, Adi Nour a demonstrat că rămâne unul din cei mai valoroși actori de musical din România. Mai mult, după ce a realizat în tușe atât de fine rolul lui Erik din The Phantom of the Opera, acum și-a dezlănțuit cealaltă latură, de actor de comedie, dând frâu liber unui stil fin, fără îngroșări inutile.

Personajul negativ, lordul Farquaad, a fost interpretat de data asta de Ernest Fazekas (așa cum anunțam deja mai sus). Dacă Andrei Petre mi-a confirmat la premiera spectacolului din urmă cu câteva luni că este și un bun și înzestrat actor (pe lângă glasul său plăcut și potrivit acestei partituri), Ernest Fazekas a reconfirmat talentul său de artist complet de musical, întruchipând cu virtuozitate actoricească și vocală acest rol ingrat și deloc ușor. Totuși, a reușit să smulgă hohote de râs unei săli pline de copii - care, se știe, sunt printre cei mai duri și nemiloși spectatori. Julie Mayaya (Julie Mayaya Official) a impresionat încă o dată în rolul Dragoniței îndrăgostite de Măgăruș, atât prin apariția sa pe acel dragon ingenios construit, prin prezența sa scenică elegantă și puternică totodată, cât și prin bine-cunoscutele date vocale pe care le-a confirmat cu fiecare apariție. Am putut observa și de această dată ușurința, lejeritatea vocală cu care abordează tipul de muzică din song-ul personajului său - un mix de jazz cu gospel. Restul distribuției a fost la fel de bine aleasă ca și personajele principale și vreau să evidențiez aportul fiecăruia dintre ei - Alexandra Crăescu (minunată Tinkerbell și ingenioasă în interpretarea lui Gingy, micuțul om de turtă dulce, etalându-și din plin calitățile vocale într-un adevărat roller-coaster de triluri și artificii muzicale), Tomy Weissbuch (adorabil și foarte talentat tânăr artist de musical, reușind să-și modeleze vocea într-un falset deloc ușor de susținut, având și o atenție foarte mare la tehnica vocală spre a nu-și periclita glasul), Daniel Pascariu (simpatic și cu o interpretare actoricească și vocală profunde în Papa Urs și Papa Shrek), Raluca Stoica (o parteneră pe măsură a lui Daniel Pascariu în Mama Urs), Nicoleta Nuca (delicioasă, delicată, cu o voce puternică și bine controlată în Zâna Fondantelor), Ellie Heart (o adorabilă și vocală Rățușcă cea Urâtă), Ioana Sihotă cunoscută și ca Jazzy Jo (amuzantă interpretare a lui Humpty Dumpty, reconfirmând talentul vocal deosebit al artistei), Radu Ion (excelent în rolul Lupului deghizat în bunică, subliniind frustrările unui alt personaj marginalizat), dar și interpreții simpatici și adorabili ai celor Trei Purceluși: Antonio Morariu, Alexandru Grăjdeanu și Ionuț Popescu. O mențiune aparte merge către cei doi copii foarte talentați care le dau viață lui Shrek și Fionei la vârste fragede - Maria-Sofia Burcă și Tudor Ioan Dincă - foarte naturali și conștiincioși în micile roluri cu care deja se afirmă. De asemenea, Cristina Gheorghe se evidențiază în scurtul rol al Fionei adolescente, în care am putut admira o voce puternică, bine lucrată și controlată.

Un spectacol de musical nu ar fi complet fără partea muzicală live. Așadar orchestra Musicals.ro a sunat, ca de fiecare dată, impecabil, cu atât mai mult cu cât s-a aflat sub bagheta unui dirijor deja foarte specializat în acest gen de spectacole, Daniel Jinga, cel care de fiecare dată știe să urmărească interpreții de pe scenă și să dozeze sunetul ansamblului instrumental astfel încât să îi pună într-o lumină bună pe artiști.

Și acum, pentru a atinge un subiect foarte delicat pentru o anumită categorie de spectatori - de ce un musical la operă? Și vin și spun - de ce nu? Să ne amintim că The Phantom of the Opera și Sunset Boulevard s-au jucat și se joacă cu un enorm succes pe scena operei din Sydney și nu am citit sau auzit niciun comentariu negativ la adresa acestor două musicaluri. Mai mult, un musical de talia lui “Shrek” sau The Phantom of the Opera necesită o sală cu o acustică bună. Așadar, consider că cea mai bună opțiune în condițiile actuale de infrastructură artistică și spectacologică este sala Operei Naționale din București. Nu Sala Palatului, unde, în ciuda eforturilor depuse de echipa de sonorizare, acustica lasă grav de dorit. Cu toate că nici sala operei nu este încă cea mai potrivită din acest punct de vedere (există locuri din auditorium unde sunetul nu răzbate atât de bine ca în altele), totuși ea rămâne una dintre cele mai bune alegeri pentru un asemenea spectacol. Și, cu toate că au existat momente în care nu tot textul rostit de artiști a fost foarte inteligibil (cel mai probabil tot din cauza sonorizării și fiind un aspect care cu siguranță va fi aprofundat și îmbunătățit la reprezentațiile viitoare), Shrek rămâne o realizare scenică și artistică deosebită și necesară pentru spațiul teatral românesc actual.

---

---

 SHREK – The Musical
 
Libretul David Lindsay-Abaire
Muzică Jeanine Tesori

Dirijor Daniel Jinga

Scenograf decor și costume Gary McCann
Coregraf Violeta Dincă
Regizor secund Raluca Popa
Coregraf secund Florin Tănase
Traducerea și adaptarea Ernest Fazekas
Lighting designer Daniel Klinger
Video designer Vali Chincișan

Distribuție:

Shrek:
Dan Helciug

Fiona:
Oana Laura Gabriela

Măgarul:
Adrian Nour

Lord Farquaad:
Ernest Fazekas

Dragonița:
Julie Mayaya

Pinocchio:
Tomy Weissbuch

Omul de Turtă Dulce, Pasărea Albastră, Clopoțica:
Alexandra Crăescu

Cei Trei Purceluși:
Alexandru Grăjdeanu, Antonio Morariu, Ionuț Popescu

Hopa Mitică:
Jazzy Jo

Zâna Fondantelor, Mama Căpcăun:
Nicoleta Nucă

Rățușca cea Urâtă:
Ellie Heart

Lupul cel Rău:
Radu Ion

Mama Urs:
Raluca Stoica

Tata Urs, Tata Căpcăun:
Daniel Pascariu

Puiul Urs:
Carmen Elena Lupei

Spiridușul:
András Zoltán

Iepurele Alb, Flautistul din Hamelin:
Florin Tănase

Peter Pan:
Erik Bubui

Zâna cea Bună, Regina Lilian:
Ioana Mârți

Vrăjitoarea cea rea:
Raluca Ursu

Pălărierul cel Nebun, Regele Harold:
Victor Ion

Căpitanul Gărzii:
Lucian Ghimiși

Thelonius:
Silviu Mircescu

Grumpy:
Petre Dumitru Cheregi

Shrek copil:
Tudor Ioan Dincă

Fiona copilă:
Maria-Sofia Burcă

Fiona adolescentă:
Cristina Gheorghe

Trei Șoricei Orbi:
Larisa Ciucle, Ioana Mârți, Ruxandra Stanciu, Raluca Stoica, Silvia Uceanu, Raluca Ursu

 

Dansatori:
Dana Bodeanu, Silvia Bodeanu, Larisa Ciucle, Raluca Dură, Alexandra Gavrilescu, Valentina Hainăroșie, Flavia Mihășan, Bianca Patrichi, Ruxandra Stanciu, Silvia Uceanu, Răzvan Cacoveanu, Cristian Chiș, Mihai Dima, Cristian Gîdoi, Vladimir Palamarciuc, Răzvan Mihai Rotaru

Bazat pe filmul animat DreamWorks Animation și pe cartea lui William Steig
Un spectacol de Răzvan Ioan Dincă
Producție originală regizată de Jason Moore și Rob Ashford
Inițial produs pe Broadway de DreamWorks Theatricals și Neal Street Productions

---

Fotografii realizate de Andrei Grigore