Aflat la cea de a V-a ediție, Summitul Muzical European este un eveniment cultural major organizat de Filarmonica de Stat Sibiu, care, în acest an, a invitat cele două producții operatice independente ale Asociației Culturale Nirmal Art, La serva padrona și Bach, colegul de birou, a căror regie este semnată de Alexandru Pătrașcu. Reprezentația a avut loc pe 9 mai, de Ziua Europei, la Sala Thalia, unde Orchestra Filarmonicii a evoluat alături de sopranele Milița Pantin și Cleopatra David, baritonii Andrei Marinache și Constantin Doppler, basul Ștefan Lamatic și tenorul Sebastian Toșa sub conducerea muzicală a lui Ieronim Buga (leading continuo). Coregrafia a fost semnată de cunoscuta balerină Marina Minoiu. Evenimentul a avut loc cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu. Spectacolul s-a dovedit o colaborare optimă între o orchestră simfonică și un proiect independent de operă, al cărei rezultat a fost un eveniment mai complex decât o simplă operă în concert. O producție minimalistă dar modernă, cu regie actualizată și chiar localizată (cu referințe la zona Sibiului), în care soliștii au jucat roluri nu doar le-au cântat, punerea în scenă a celor trei lucrări (La Serva Padrona de Pergolesi , Cantata Țăranilor BWV 212 și Cantata cafelei BWV 211 de Bach) a redefinit experiența operistică într-o interpretare proaspătă și convingătoare, oferind o perspectivă originală, amuzantă dar și profundă a subiectelor abordate. Publicul a fost surprins plăcut de acest demers, descoperind că modernitatea regiei n-a făcut decât să releve actualitatea muzicii compuse acum 300 de ani de Pergolesi și Bach. Evenimentul a adăugat culoare și condiment stagiunii simfonice tradiționale bazate pe concerte instrumentale și simfonii, prezervând misiunea instituției, cea de promovare a valorilor muzicii clasice. Colaborarea cu Filarmonica Sibiu a fost excelentă pe toate planurile: administrativ, tehnic și artistic. Sala Thalia, cel mai vechi teatru din România, în care muzica lui Mozart era cântată acum mai bine de două secole și unde au concertat Johannes Brahms și Joseph Joachim, a fost un loc care a inspirat pe toți artiștii din spectacol. Acest proiect operatic a demonstrat încă odată că are un potențial benefic pentru comunitate și pentru toți cei implicați, oferind publicului o experiență neobișnuită, amuzantă la un nivel artistic excelent. „Anul acesta sărbătorim a 5-a ediţie a Summitului Muzical European, gândindu-ne la ceea ce publicul iubeşte foarte mult la Sibiu - spectacolul de operă. Din mai multe motive am ales să facem într-o singură seară două mini-spectacole de operă, le-am spus noi 'operă de buzunar' şi îl cântăm pe Bach şi Pergolesi", declară Cristian Lupeș pentru Agerpres https://www.agerpres.ro/cultura/2024/05/10/reportaj-cinci-ani-de-la-summitul-de-la-sibiu-sarbatoriti-in-singurul-bastion-militar-din-romania-transformat-intr-unul-cultural--1292668 La Serva padrona (Giovanni Battista Pergolesi) a fost prima producție de operă a Asociației Nirmal Art și a constituit debutul regizoral al lui Alexandru Pătrașcu. După doi ani de la premieră, timp în care producția a fost invitată și la Festivalul Internațional de Operă Elena Teodorini organizat de Opera Română Craiova, distribuția s-a îmbogățit cu participarea tinerei soprane Milița Pantin, iar rolul Uberto a fost interpretat de Andrei Marinache. Bach, colegul de birou a avut premiera în acest an și constă din punerea în scenă într-o concepție unică a cantatelor BWV 212 și 211 de Johann Sebastian Bach. Alexandru Pătrașcu a răspuns provocării și a realizat o dramaturgie originală care integrează teatral cele două lucrări, iar acțiunea constituită reflectă realitatea contemporană. Spectacolul din 9 mai i-a avut în distribuție pe Constantin Doppler și Sebastian Toșa, care s-au alăturat sopranei Cleopatra David și basului Ștefan Lamatic . Detalii despre Summitul Muzical European: https://sibiulazi.ro/2024/05/10/video-summit-de-ziua-europei-la-filarmonica-de-stat-sibiu
Ieronim Buga - pianist acompaniator şi membru al mai multor ansambluri camerale Cleopatra David – soprană, muzicolog și manager de proiect, câștigătoare a Bursei George Enescu în anul 2024 Ștefan Lamatic – bas, colaborează cu Opera Națională din București și evoluează ca solist în stagiunea vocal-simfonică a Filarmonicii bucureștene Milița Pantin – soprană, membră a Studioului Experimental de Operă Ludovic Spiess Andrei Marinache – bariton, membru al Studioului Experimental de Operă Ludovic Spiess Constantin Doppler – bariton, solist independent cu multiple colaborări internaționale și 50 de premii la competițiile naționale și internaționale. Sebastian Toșa – tenor, este masterand laAcademia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, colaborează cu Opera Maghiară din Cluj, Filarmonica de Stat din Sibiu etc. Alexandru Pătrașcu - critic, autorul blogului Despre Opera și corespondent al revistei britanice Opera Magazine Marina Minoiu – balerină internațională, a fost prim-solista la Opera Națională București și colaborează cu The Royal Danish Ballet
0 Comments
Leave a Reply. |
Tudor SicomasJurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
August 2024
Categories |