Operă western într-un tablou sonor Art Noveau. „La Fanciulla del West” al Operei Naționale Cluj-Napoca în deschiderea Bucharest Opera Festival, ediția a III-a – All Puccini Edition

E così comincia - iată-ne ajunși la cea de-a treia ediție a unui festival care, așa cum s-a menționat și în conferința de presă de la deschidere, a început să fie o tradiție a vieții muzicale bucureștene și românești: Bucharest Opera Festival. Un eveniment realizat de Opera Națională București care în acest an are prima ediție cu tematica și care îi este dedicată (cum altfel se putea) lui Giacomo Puccini și centenarului trecerii sale în neființă. Nici nu cred că putea fi ceva mai potrivit decât o “All Puccini Edition” pe scena primului teatru liric al țării, o desfășurare de forțe impresionantă în timpul căreia, pe parcursul a 10 zile consecutive, urcă pe scenă artiști din marile instituții ale artei lirice din România, alături de alte două teatre invitate: Opera de Stat Maghiară din Budapesta și Daegu Opera House din Coreea de Sud. Un regal puccinian care prezintă la București opt dintre titlurile de operă compuse de maestrul de la Lucca de-a lungul carierei sale.

Prima zi a debutat cu sus-amintită conferință de presă la care au participat majoritatea directorilor operelor invitate în festival. Fiecare dintre cei prezenți a subliniat atât importanța instituirii acestui eveniment, cât și valoarea prezentei fiecărui teatru pe scena ONB, permițându-le astfel și artiștilor lirici din afara capitalei să fie cunoscuți și admirați de spectatorii bucureșteni. Și, așa cum mulți poate deja știu, chiar au de ce să fie apreciați, căci subliniez și eu, la rându-mi, nivelul calitativ foarte ridicat al vocilor de operă din România, fie că vorbim de cei care cântă doar între granițele țării sau de cei care ne duc renumele peste hotare. Întotdeauna, România a dat marilor scene ale lumii prezențe artistice de mare valoare și iată că în continuare suntem o mică pepinieră de talente pentru glasurile de operă. Muzicologul Oltea Șerban-Pârâu a fost moderatorul acestei întâlniri a presei cu reprezentanții instituțiilor invitate: Cristian Avram (pentru Opera Națională Română din Cluj-Napoca), Kab Gun Chung (directorul Daegu Opera House), Andrei Fermeșanu (manager general interimar - Opera Națională Română din Iași), Szép Gyula (directorul Operei Maghiare din Cluj-Napoca), Mihai Irimia (directorul artistic al Operei din Brașov), Teodor Niță (directorul Teatrului Național de Operă și Operetă “Nae Leonard” din Galați). Conferința a beneficiat și de prezența lui Luigi Viani, manager Centrului de Studii și a Muzeului Puccini din Lucca, cel care a și oferit Operei Naționale București titlul de ambasador al Centenarului Puccini în România, datorită acestei ediții a festivalului, dedicate integral compozitorului italian.

---

Însă, motivul principal pentru care ne-am aflat în sala operei bucureștene pe 7 iunie 2024 este deschiderea propriu-zisă a Bucharest Opera Festival cu spectacolul “La Fanciulla del West”, al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. O montare cu adevărat impresionantă, o variantă în care muzica, actoria, vocile deosebite, scenografia uriașă și aspectele cinematografice se împletesc miraculos spre a da naștere exact acelui tip de “gesamtkunstwerk” despre care vorbea Wagner în lucrările sale. Cu adevărat putem vorbi în acest caz (și fără niciun fel de exagerare și patetism) de o super-producție cu care opera clujeană se poate mândri pe deplin. În primul rând, trebuie să menționez pentru cei care poate nu cunosc atât de bine ceea ce se întâmplă înaintea și în spatele unui asemenea spectacol, că asamblarea sa durează, în mod normal, patru zile, în timp ce la București au fost acordate doar două. Cu atât mai mult, trebuie să ne bucurăm și să apreciem efortul enorm pe care echipele tehnice reunite ale operelor din Cluj si București l-au depus spre a ne oferi o seară impecabilă din toate punctele de vedere.

Dar destul cu detaliile logistice și administrative. Pentru că atunci când vorbim despre “La Fanciulla del West” nu putem decât să ne referim la o capodoperă, acel tip de operă de artă muzicală complexă care îmbină elementele dramatice teatrale cu o partitură luxuriantă, de mari dimensiuni (atât ca și componență numerică a orchestrei, cât și din punct de vedere al compoziției și al armoniilor). De multe ori, această a șaptea operă pucciniană a fost considerată mai degrabă un poem vocal-simfonic datorită sonorităților ample, a țesăturii complexe orchestrale și vocale. De asemenea, acest simfonism despre care se vorbește (cu puternice influențe ale impresionismului lui Debussy și ale unor armonii exotice, împrumutate din sfera muzicală asiatică) obligă la distribuirea unor cântăreți cu anumite date speciale apropiate de cele necesare operelor lui Wagner. Poate și acesta este un motiv pentru care “La Fanciulla del West” nu este la fel de prezentă pe scenele teatrelor lirice precum celelalte titluri pucciniene. Și totuși, vorbim despre una dintre cele mai pasionale și pasionante compoziții ale maestrului de la Lucca , fascinantă atât prin partitura ofertantă pentru orchestră, soliști și cor, dar și prin libretul bine structurat realizat de Guelfo Civinini și Carlo Zangarini (după piesa “The Girl of the Golden West” de David Belasco, dramaturgul american care i-a fost lui Puccini sursa de inspirație și pentru opera precedentă, “Madama Butterfly”). Ce poate fi mai antrenant și mai captivant decât o poveste în stil western, cu trei personaje principale de o forță incredibilă, cu un personaj titular feminin care parcă înglobează toate caracteristicile tuturor creațiilor feminine pucciniene, cu o intrigă complex dezvoltată, fără a fi complicată și cu acel happy-end dorit de toți, singurul din întreaga creație a lui Puccini?!

Revenind la montarea de la Opera Națională din Cluj-Napoca, încep prin a spune că vorbim despre un spectacol cu adevărat important în tabloul spectacologic românesc. După ce l-am văzut la premieră, chiar în sala operei clujene, m-am bucurat să aflu că va fi prezent și la București, pentru ca și publicul din capitală să poată admira această creație scenică spectaculoasă. Regizorul Rareș Trifan a realizat unul dintre cele mai complexe și versatile spectacole de operă pe care le-am urmărit în România în cel puțin ultimii 10 ani. Semnând și lighting design-ul, dar și conceptul video Rareș Trifan a reușit să se pună în valoare în postura de regizor total, dar și să îi scoată în evidență pe toți cei aflați pe scenă. În foarte puține cazuri poți urmări spectacole de operă autohtone lucrate atât de migălos și cu atâta atenție la fiecare detaliu, gest, mișcare și intenție ale fiecărui membru al corului, dar și ale fiecărui solist în parte. Un aspect care spune foarte multe lucruri bune despre creatorul montării și care plasează respectiva creație scenică în rândul marilor realizări spectacologice. Iată unul dintre motivele pentru care am spus mai sus că “La Fanciulla del West” este un eveniment atât de important pentru viața teatrului liric românesc - pentru simplul fapt că demonstrează că “și la noi se poate”. Ceea ce aduce nou montarea acestei opere pucciniene este și îmbinarea aspectelor pe care le-am menționat în paragraful anterior. Astfel, Rareș Trifan a construit un exemplu potrivit de “teatru în teatru”. Sau, în acest caz, de film în film. Cu alte cuvinte, personajul titular devine o actriță de cinema din anii postbelici care realizează un film plasat în anii ‘50 ai secolului al XIX-lea care reprezintă, de fapt, întreaga operă a lui Puccini. Foarte bine este subliniat acest aspect prin introducerea în care actrița “Minnie” intră în scenă asemeni divelor de odinioară de la Hollywood, după care pășește în lumea imaginară de la poalele munților din California, din timpul Goanei după Aur. Deosebit este și conceptul video al cărui conținut a fost realizat ireproșabil de Magdy Hawash, alături de Rareș Trifan, și care însoțește spectatorii pe tot parcursul desfășurării acțiunii, subliniind poveste sau oferind explicații vizuale pentru ceea ce se cântă. De la imagini cu Joan Crawford și Barbara Stanwyck la frumusețea unor peisaje muntoase, la redarea viscolului și ninsorii din actul al doilea ori la reprezentarea unor stilizată a unor simboluri amerindiene, proiecțiile video au fost un punct important în montarea clujeană și au fost realizate la cel mai înalt nivel vizual, lucru pe care, din păcate, nu îl pot spune în multe cazuri de spectacole care folosesc asemenea limbaje artistice alternative. Nu pot să trec mai departe fără să scot în evidență scenografia impresionantă realizată de cine altcineva decât Adrian Damian. Deja un obișnuit al scenelor de operă și balet, iată că și data asta a izbutit să creeze un decor care să spună o poveste el, în sine. Folosindu-se de tehnologia disponibilă, renunțând la ideea pânzelor pictate (atât de nepotrivită în ziua de azi), apelând la tridimensionalitate și la imagini cât se poate de concrete, palpabile, Adrian Damian a conturat o întreagă lume, aceea a Vestului Sălbatic, a saloon-urilor de odinioară, a munților înzăpeziți populați de sequoia gigantea, a cabanelor uitate din acele zone înalte (o mențiune specială pentru scenografia complexă a celui de-al doilea act, în care felul în care a fost construită și amplasată căsuța lui Minnie a permis vizualizarea detaliată a întregii acțiuni și a atras admirația publicului). Nu în ultimul rând, Ovidiu Pop a îmbrăcat toate personajele și toți membrii corului în costume cât se poate de autentice, lucru care evidențiază o atentă și detaliată cercetare întreprinsă de artist. De la pălăriile de cowboy și cowgirl la pantalonii evazați și cizmele cu pinteni, toate elementele de îmbrăcăminte contribuie din plin la construcția spectacolului și a atmosferei.

Din punct de vedere al distribuției prezente la București, ne-am bucurat de câteva voci deosebit de bune care au reușit să facă față orchestrației și sonorităților luxuriante. Valentina Boi, una din cunoscutele soprane italience care a făcut parte și din premiera de la Cluj-Napoca, a dat viață personajului titular. O voce amplă, cu acute bine atacate și cu un registru mediu plin, sonor, aceasta a avut și o prezență scenică fermecătoare scoțând la iveală complexitatea lui Minnie, această femeie care înglobează toate caracteristicile celorlalte personaje feminine pucciniene - gentilețea, blândețea, gelozia, forța, pasiunea, atitudinea dominatoare necesară unei femei singure într-o lume a bărbaților. Toate aceste aspecte au fost subliniate prin jocul scenic bine conturat și prin interpretarea frumoasă a Valentinei Boi. Primul dintre cei doi parteneri ai săi a fost Daniel Magdal care l-a întruchipat pe banditul Ramerrez, cunoscut și sub numele de Dick Johnson. Având una dintre cele mai dificile partituri de tenor din repertoriul lui Puccini și de operă, în general, rolul abordat de directorul artistic al operei bucureștene este o ocazie foarte bună de etalare a calităților vocale ale unui artist. Daniel Magdal a reușit să își pună în valoare glasul puternic, superbele acute atacate și susținute cu brio, dar și dulceața pe care a folosit-o în pasajele lirice, în duetele cu Minnie, precum și dramatismul pe care l-am admirat în celebra arie din actul al treilea, “Ch’ella mi creda”. Cel de-al doilea partener al Valentinei Boi a fost Florin Estefan care i-a dat viață și glas lui Jack Rance, șeriful comunității de mineri și rivalul lui Ramerrez. După ce l-am admirat în luna mai în Scarpia din “Tosca”, m-am bucurat să îl revăd și să îl ascult pe baritonul clujean într-un rol similar, în care a putut din nou să-și afirme amplele calități vocale aparte, forța interpretativă, culoarea și timbrul atât de plăcute și calde, dar și jocul scenic asumat prin care și-a construit credibil personajul. Alături de toți aceștia i-am aplaudat entuziast și pe Cristian Mogoșan (un foarte bun Nick, subliniind caracterul blând al barmanului de la localul “Polka”), Mihai Damian (un expresiv Sonora, cu un glas pe măsura numelui, deci…sonor, și pe care sper să îl urmăresc și ascult în cât mai multe roluri principale de acum încolo), Petre Burcă (excelent Ashby, cu un glas profund și răsunător, credibil prin fermitatea interpretării), Cătălin Moței (care, în ciuda scurtei partituri a lui Jack Wallace, a oferit un moment atât de elegant și plăcut din punct de vedere vocal, evidențiindu-se prin voce sa puternică și catifelată), Simonfi Sandor (foarte bună portretizarea vocală și actoricească a lui Billy Jackrabbit), Alexandra Leșiu (o mezzosoprană cu frumoase cu o timbralitate caldă, cu un registru grav impresionant și cu o deosebita bucurie a jocului scenic). Au contribuit din plin la întregirea acestui tablou al Vestului Sălbatic și ceilalți soliști: Eusebiu Huțan (Trin), Cristian Hodrea (Sid), Tiberiu Szasz (Harry), Sebastian Balaj (Bello), Florin Pop (Joe), David Pogana (Happy), Corneliu Huțanu (Jim Larkens), Zoltan Molnar (José Castro) și Andrei Toader (Postiglione). Falanga masculină a corului operei clujene a umplut sala ONB cu o sonoritate amplă și impresionantă grație talentului membrilor săi și a dirijorului Corneliu Felecan, în timp ce câțiva membri ai baletului din Cluj au împlinit atmosfera prin executarea corectă și antrenantă a coregrafiei semnate de Anca Opriș Popdan.

Și pentru că “La Fanciulla del West” este de atâtea considerată drept un poem vocal-simfonic, este extrem de important să subliniez evoluția exemplară a Orchestrei Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Sub bagheta lui David Crescenzi, acest maestru incontestabil al marelui repertoriu de teatru liric italian, ansamblul muzical a devenit un personaj în sine, spunând povestea lui Minnie și a aventurilor sale în mod de sine stătător, dar și susținând performanțele vocale ale soliștilor aflați pe scenă.
 
Așadar, un debut strălucitor al acestei a treia ediții a Bucharest Opera Festival, cu super-producția operei “La Fanciulla del West” de la opera clujeană. Un tur de forță pentru ansamblurile artistice și tehnice ale instituției din vestul țării, dar o afirmare a calității acestora și a festivalului în sine. Pentru cei care nu au reușit să ajungă aseară, vă recomand cu toată căldura un drum și o vacanță extinsă la Cluj-Napoca spre a vedea această montare deosebită, dar și altele pe măsură pe care opera de acolo le-a pregătit pentru publicul iubitor de operă. Viva l’opera! Viva Puccini!

---

La Fanciulla del West (Opera Națională Română din Cluj-Napoca) – BUCHAREST OPERA FESTIVAL
de Giacomo Puccini
Libretul: Guelfo Civinini și Carlo Zangarini

Regie artistică, lighting design și concept video: Rareș Trifan
Scenografie: Adrian Damian
Costume: Ovidiu Pop
Conținut video: Magdy Hawash, Rareș Trifan
Coregrafie: Anca Opriș Popdan
Dirijor cor: Corneliu Felecan

Distribuție

Dirijor: David Crescenzi

Minnie, hangiță la taverna Polka: Valentina Boi
Dick Johnson/Ramerrez, un bandit: Daniel Magdal
Jack Rance, șerif: Florin Estefan
Nick, barman la Polka: Cristian Mogoșan
Ashby, agent comercial: Petre Burcă
Sonora, un miner: Mihai Damian
Trin, un miner: Eusebiu Huțan
Sid, un miner: Cristian Hodrea
Bello, un miner: Sebastian Balaj
Harry, un miner: Tiberiu Szasz
Joe, un miner: Florin Pop
Happy, un miner: David Pogana
Jim Larkens, un miner: Corneliu Huțanu
Billy Jackrabbit, un indian: Simonfi Sandor
Wowkle, soția lui Billy: Alexandra Leșiu
Jake Wallace, menestrel: Cătălin Moței
José Castro, membru al bandei lui Ramirez: Zoltan Molnar
Postiglione: Andrei Toader

Orchestra, Corul și Ansamblul de balet ale Operei Naționale Române Cluj-Napoca

---

---

Credit foto: Nicu Cherciu