Republika Kritica
  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis

Marele pianist Simon Trpčeski, recital de excepție la Ateneul Român, în cadrul Concursului Internațional George Enescu

8/14/2024

0 Comments

 
Picture
Simon Trpčeski, unul dintre cei mai valoroși pianiști ai lumii, va susține sâmbătă, 21 septembrie 2024, ora 19:00, un recital de excepție la Ateneul Român. Evenimentul se înscrie în seria de evenimente de mare ținută artistică pe care organizatorii Concursului Internațional George Enescu le-au programat pentru a XIX-a ediție a competiției.
Concursul Internațional George Enescu se desfășoară o dată la doi ani la București sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Organizat de Artexim, Concursul Enescu este un proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.
 
Programul serii cuprinde Mazurcile op. 24 de Frédéric Chopin, Suita Holberg op. 40 de Edvard Grieg, Sonata în do minor pentru pian Hob. XVI/20 de Joseph Haydn și Sonata nr. 7 în si bemol major pentru pian op. 83 de Serghei Prokofiev.
 
Pianistul de origine macedoneană Simon Trpčeski este apreciat atât pentru virtuozitatea sa impresionantă și abordarea profund expresivă, cât și pentru prezența carismatică pe scenă.
 
Lansat pe scena internațională în urmă cu 20 de ani ca artist BBC New Generation Artist, Simon Trpčeski deține o carieră ce a cunoscut o evoluție incredibil de rapidă și nu a fost împiedicată de granițe culturale sau muzicale.
 
Trpčeski a colaborat cu peste 100 de orchestre de pe patru continente, printre care se numără Orchestra Simfonică din Londra, Orchestra Philharmonia, Orchestra Simfonică City of Birmingham, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestra Simfonică Germană din Berlin și Filarmonica din Dresda, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, NDR Elbphilharmonie, Orchestra Tonhalle din Zürich, Orchestra Națională Rusă, Teatro Colón etc.
 
În America de Nord, Simon Trpčeski este un solist frecvent al orchestrelor din Cleveland și Philadelphia, al orchestrelor filarmonice din Los Angeles și New York, precum și al orchestrelor din Chicago, San Francisco, St. Louis, Seattle și Baltimore. Mai mult, a cântat cu Filarmonica New Japan, Orchestra Simfonică NHK, orchestrele filarmonice din Seul și Hong Kong, precum și cu orchestrele din Sydney, Melbourne și Noua Zeelandă.
 
Lista lungă de dirijori proeminenți cu care a lucrat îi include pe Vladimir Jurowski, Antonio Pappano, Vasily Petrenko, Cristian Măcelaru, Lorin Maazel, Vladimir Ashkenazy, Marin Alsop, Gustavo Dudamel, Gianandrea Noseda, Charles Dutoit, Jakub Hrůša, Susanna Mälkki, Andris Nelsons, Robert Spano, Michael Tilson Thomas, Gabriel Bebeșelea și David Zinman. De asemenea, legătura sa îndelungată cu Filarmonica Regală din Liverpool, consolidată în timpul mandatului lui Vasily Petrenko, a produs o amplă discografie.
 
Născut în Macedonia în 1979, Simon Trpčeski este absolvent al Facultății de Muzică din cadrul Universității Sf. Chiril și Metodiu din Skopje, unde a studiat cu profesorul Boris Romanov. De-a lungul carierei sale a primit numeroase premii și distincții, iar în 2011, a devenit primul deținător al titlului de Artist Național al Macedoniei de Nord.

INFORMAȚII DESPRE BILETE:
 
La ediția din acest an a Concursului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii, iubitorii de muzică clasică pot achiziționa atât bilete individuale pentru fiecare concert cât și 3 tipuri de abonamente, prețurile pornind de la 60 de lei.
 
Biletele și abonamentele pentru concertele și recitalurile organizate în cadrul Concursului Internațional George Enescu se pot achiziționa din platforma de ticketing www.eventim.ro, dar și în format fizic, din Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, magazinele Carrefour sau Good2Go.
 
Abonamentul pentru concerte simfonice (5 concerte)
Categoria 1 – 800 de lei
Categoria a 2-a – 640 de lei
 
Abonamentul pentru recitaluri (6 recitaluri)
Categoria 1 – 720 de lei
Categoria a 2-a – 576 de lei
 
Abonamentul General pentru recitaluri și concerte simfonice (11 evenimente)
Categoria 1 – 1370 de lei
Categoria a 2-a – 1100 de lei
Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 550 de lei
 
Bilete individuale pentru concerte simfonice (preț/concert)
Categoria 1 – 200 de lei
Categoria a 2-a – 160 de lei
Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 80 de lei
 
Bilete individuale pentru recitaluri (preț/recital)
Categoria 1 – 150 de lei
Categoria a 2-a 120 de lei
Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 60 de lei
 
 
Studenții, elevii și profesorii școlilor și universităților de muzică din toată țara beneficiază de acces gratuit în baza legitimației școlare și de serviciu, în limita locurilor disponibile.
 
De asemenea, persoanele cu handicap alături de însoțitorii lor beneficiază de acces gratuit în limita locurilor disponibile, conform legii.
 
Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru biletele și abonamentele achiziționate de pe alte platforme de ticketing neoficiale.
 
Organizatorii Concursului Internațional George Enescu oferă acces gratuit la etapele preliminare ale tuturor secțiunilor instrumentale din cadrul concursului care vor avea loc la Universitatea Națională de Muzică din București în perioada 1 – 18 septembrie 2024 și la semifinalele acestora, care vor avea loc la Ateneul Român în data de 8 septembrie (violoncel), 14 septembrie (vioară) și 20 septembrie (pian), nefiind necesară o înregistrare prealabilă.

 Concursul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
 
Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.
 
Organizator: ARTEXIM
 
Co-organizator: Fundația ArtProduction
 
Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București – ARCUB
 
Partener principal: Rompetrol
 
Parteneri: Purcari, ONE, SANADOR, Mobexpert, Senia Music, La Mama, Althaus, RetuRo, Nazzuro Aqua, L’Or, Electrecord, Fundația Motivation România, Fundația Special Olympics, Climb Again
 
Parteneri instituționali: Filarmonica „George Enescu”, Universitatea Națională de Muzică din București, Institutul Cultural Român, Muzeul Național “George Enescu”, Centrul Național de Artă Tinerimea Română, Institutul Italian de Cultură București, Institutul Francez București, Filarmonica Arad, Filarmonica “Mihail Jora” din Bacău, Filarmonica “Lyra - George Cavadia” Brăila, Filarmonica de Stat Transilvania, Filarmonica Oltenia din Craiova, Filarmonica Moldova din Iași, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica Pitești, Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploiești, Filarmonica “Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” din Satu Mare, Filarmonica Banatul din Timișoara, Palatul Culturii “Teodor Costescu” Drobeta - Turnu Severin, Romanian Chamber Orchestra, Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti din București, Colegiul Național de Muzică "George Enescu"
 
Partener servicii juridice: Țuca Zbârcea și Asociații
 
Partener de mobilitate: Blue
 
Cu sprijinul: Asociația Artiștilor Lutieri din România, Paradigma Film, Compania Națională Aeroporturi București, Casa de flori
 
Partener de monitorizare: MediaTrust
0 Comments



Leave a Reply.

    Tudor Sicomas

    Jurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele.

    Archives

    August 2024
    July 2024
    June 2024
    May 2024
    April 2024
    March 2024
    February 2024
    January 2024
    December 2023
    November 2023
    October 2023
    September 2023
    August 2023
    July 2023
    June 2023
    May 2023
    April 2023
    March 2023
    February 2023
    January 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    September 2022
    July 2022
    June 2022
    May 2022
    April 2022
    February 2022
    September 2021
    August 2021
    July 2021
    April 2021
    January 2021

    Categories

    All

    RSS Feed

  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis