Manon, Darclée și Puccini - un legendar terțet cultural româno-italian. „Manon Lescaut” cu Opera Maghiară de Stat din Budapesta, în ziua a treia la Bucharest Opera Festival, ediția a III-a - All Puccini Edition

Cea de-a treia zi a Bucharest Opera Festival a însemnat o deosebită lansare de carte și un omagiu adus celebrei soprane românce Hariclea Darclée, această figură impresionantă de la finele secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea care face legătura indiscutabilă și fascinantă dintre România și Italia, dintre opera română și genialul Puccini pe care îl comemorăm în acest an.

Fiind o ediție dedicată în întregime maestrului de la Lucca, nu a existat moment mai bun decât acesta pentru a readuce în discuție și în actualitatea efervescența personalității creatoare și artistice a marii soprane născute la Brăila și care și-a petrecut 40 de ani în capitala mondială a operei, Milano. Volumul prezentat în după amiaza zilei de 9 iunie a fost scris de Ida Garzonio, om de litere și pasionată a muzicii clasice și a operei din Italia, una dintre foarte puținele voci literare care s-a încumetat în drumul sinuos și deloc facil al unei cercetări asidue asupra personalității marii soprane, un drum încununat cu succes de volumul “Hariclea Darclée. Diva muzicii lirice care a fermecat artiștii și publicul”. O carte care se constituie într-un studiu destul de aprofundat al carierei muzicale a artistei mai mult decât pe traseul biografic, un prim pas important în readucerea în atenție a uneia din cele mai mari cântărețe de operă și personalități culturale române care a dus renumele țării peste hotare (a se nota faptul amintit de doamna Violeta Popescu care a subliniat fraza pe care o rostea Hariclea Darclée în toate interviurile și conferințele de presă: “Nu sunt doar născută în România, sunt româncă prin limbă și sentiment”).

Lansarea de carte din Foaierul Galben a beneficiat de prezența unor personalități importante ale vieții muzicale și culturale românești și europene: directorului general al Operei Naționale din București, Daniel Jinga, Oltea Șerban-Pârâu, muzicolog și moderator al serii, Violeta Popescu, directorul Centrului Cultural Italo-Român de la Milano (și cea care a reușit să realizeze o placă memorială pentru Hariclea Darclée la Milano, un demers care a necesitat o impresionantă cercetare de doi ani), Ioana Hădărig, muzicolog de la Milano și Luigi Viani, director al Fondazione Giacomo Puccini din Lucca. Acesta din urmă i-a înmânat lui Daniel Jinga un “Puccini-Pop”, o figurină stilizată a marelui compozitor recunoscând astfel statutul de ambasador al Centenarului Puccini în România pentru Opera Națională București. De asemenea, tot datorită prezenței lui Luigi Viani la București ne-am bucurat și de un scurt film alcătuit din imagini surprinse cu camera de filmat cu Puccini însuși în diverse ipostaze din ultimii ani ai vieții. Totodată, președintele Fondazione Giacomo Puccini este cel care a fost extrem de generos în a aduce la București o expoziție cu obiecte aduse de la Muzeul compozitorului din Lucca și cu informații asupra biografiei și carierei acestuia. Un demers cât se poate de frumos și lăudabil care sper să fie semnalat de cât mai multe surse.

---

---

---

Seara a continuat cu cel de-al treilea spectacol al festivalului, de data asta o variantă “semi-staged” a primului succes puccinian, “Manon Lescaut”. În mod cert nu întâmplător această operă a fost precedată de lansarea de carte despre Hariclea Darclée, căci pe lângă faptul că soprana a fost prima interpretă a Toscăi, a fost și una din cele mai apreciate (chiar de compozitor) artiste care i-au dat glas și viață lui Manon. În seara zilei de 9 iunie, publicul a putut admira vocile excepționale ale soliștilor Operei Maghiare de Stat din Budapesta, ale orchestrei instituției, un ansamblu care a avut o sonoritate aproape impecabilă, sub bagheta unuia dintre cei mai spectaculoși și dedicați dirijori de operă din câți am urmărit - maestrul Dénes István - care a știut și a reușit să ofere o variantă ideală a acestei opere de tinerețe a lui Puccini, ținând foarte bine sub baghetă orchestra numeroasă și acordând în fiecare moment atenția cuvenită soliștilor, susținându-i, urmărindu-i îndeaproape, chiar coborând de pe micul podium, interacționând și cu publicul spre a-l ghida în momentele când s-au încercat aplauze ce ar fi întrerupt curgerea lină a partiturii. O bucurie să urmărești o asemenea performanță din partea unui maestru al baghetei care a devenit el însuși un personaj.

Apelându-se la varianta “semi-staged”, doar costumele au fost aduse de la Budapesta spre a reda autenticitatea personajelor. Eu adaug că soliștii ar fi putut foarte bine cânta în blugi și tricouri, căci interpretările lor vocale și actoricești au transformat această reprezentație în concert care ar fi riscat să fie ternă și sărăcăcioasă într-un spectacol în adevăratul sens al cuvântului. Nu am asistat niciodată la un asemenea eveniment, în care cântăreții de operă să dea dovadă de atâta pasiune și implicare încât să  îmbogățească scena cu simpla lor prezență și interpretare. Cred că abia aseară am înțeles cu adevărat însemnătatea noțiunii teatrale de “spațiu gol” a lui Petre Brook. Cu câtă delicatețe, implicare, emoție și dedicare absolută a dat viață lui Manon superba soprană  Létay Kiss Gabriella. Rar am ascultat o interpretare mai dramatică, mai rafinată și mai autentică a acestui rol așa cum s-a întâmplat în această seară. Parcă nici nu a fost nevoie să urmăresc jocul scenic (desăvârșit și plin de naturalețe, de altfel) pentru a înțelege toate sentimentele, toată suferința și complexitatea acestui personaj. Atât de asumate au fost momentele celor două arii ale sale, “In quelle trine morbide” și “Sola, perduta, abbandonata”, încât am putut să observ cu bucurie parcursul descendent al destinului acestei femei pierdute din cauza lăcomiei pentru avere. Cu adevărat, seara i-a aparținut acestei soprane pe care mă voi strădui să o urmăresc “live” în cât mai multe spectacole cu putință, datorită expresivității și vocii sale ample și cărnoase, aspecte care mi-au adus aminte de Daniela Dessi și Lucia Aliberti.

Alături de ea i-a stat Pataki Adorján, un tenor cu o frumoasă și puternică voce, în special în registrul mediu, care a redat cu aceeași atenție la expresivitate, la redarea emoțiilor și la partea actoricească soarta tânărului Renato des Grieux, nefericitul amant al lui Manon. Cu o interpretare pe măsură s-au evidențiat și baritonul Szegedi Csaba în rolul fratelui lui Manon, Lescaut (un glas bine condus, armonizat bine cu partenerii săi de scenă, și având un joc scenic adecvat rolului), precum și basul Gábor Géza, cel care l-a adus în fața publicului pe Geronte di Ravoir, “ocrotitorul financiar” al personajului titular (de asemenea, o voce puternică, expresivă prin inflexiunile și accentele date replicilor cântate). Întreaga distribuție a depășit orice nivel al așteptărilor și trebuie să subliniez un alt fenomen unic (până acum) din punctul meu de vedere - toți interpreții serii s-au aflat aproape la același nivel artistic și interpretativ, singura diferențiere făcând-o rolurile mai lungi sau mai scurte, un aspect care m-a dus iar cu gândul spre lumea teatrului și spre trupa lui Stanislavski, unde toți actorii erau atât de iscusiți, încât puteau interpreta în seri diferite atât rolurile principale, cât și pe cele secundare ori episodice. Acest nivel calitativ deosebit mă face să afirm că oricare dintre cei prezenți pe scenă ar putea îmbrăca hainele rolurilor principale din diverse operă în orice moment și ar reuși să impresioneze publicul iubitor și cunoscător.

Fiind vorba de această variantă în concert a operei pucciniene, Opera Maghiară de Stat din Budapesta a apelat la prezența și concursul Corului Operei Naționale din București care, ca de fiecare dată (și parcă în această seară mai mult decât de obicei) și-a reafirmat calitatea artistică deosebită și indiscutabilă, dirijori fiindu-i Daniel Jinga și Adrian Ionescu. În toate momentele de maximă intensitate dramatică, ansamblul vocal a însoțit acțiunea și personajele printr-o interpretare pe măsura artiștilor invitați.

Cu adevărat, muzica lui Puccini și personajele sale au prins contur și viață într-un mod care cred că l-a mulțumit pe marele compozitor. Și iată, așadar, cum din nou Opera Maghiară de Stat din Budapesta și-a reafirmat statutul de instituție de teatru liric de prestigiu la nivel european și internațional, ceea ce face ca prezența sa la București să fie atât o reală onoare pentru ONB, cât și un privilegiu deosebit pentru publicul român care a și răsplătit cu aplauze furtunoase și îndelungate performanța strălucitoare a acestui ansamblu artistic profesionist și de mare rafinament.

---

MANON LESCAUT
de Giacomo Puccini
Libretul: Luigi Ilica, Mario Praga și Domenico Oliva

Opera Maghiară de Stat Budapesta, Ungaria cu concursul corului Operei Naţionale Bucureşti, semi-staged 

Dirijor:  István Dénes

Maeștri de cor:  Daniel Jinga, Adrian Ionescu 


Distribuție:

Manon Lescaut
Gabriella Létay Kiss

Lescaut
Csaba Szegedi

Des Grieux
Adorján Pataki

Geronte de Ravoir
Géza Gábor

Edmund
Gergely Ujváry

Innkeeper/Naval captain
András Kiss

Dance master
Balázs Papp

Musician
Diána Ivett Kiss

Sergeant
András Káldi Kiss

Lamplighter
Benjamin Beeri

---

Credite foto: Lavinia Huțanu (pentru imaginile din spectacol) și Tudor-Costin Sicomaș (pentru imaginile de la lansarea de carte)