Opera Națională București prezintă luni, 10 iunie, ora 19:00, spectacolul Madama Butterfly de G. Puccini la Bucharest Opera Festival – All Puccini Edition, conducerea muzicală Cristian Mandeal, în rolurile principale Bianca Mărgean (Butterfly), Dumitru Mîțu (Pinkerton), Mihaela Ișpan (Suzuki), soliști ai operei bucureștene. Montarea semnată de Jean Rînzescu, a cărei premieră a avut loc în 1954 este cea mai longevivă producție a ONB, împlinind în 2024 nu mai puţin de 70 de stagiuni, beneficiind de atunci de mai multe reactualizări, dar păstrând concepţia clasică a unuia dintre fondatorii regiei româneşti de operă. Documentele consemnează ca dată a premierei 28 mai 1954, în regia lui Jean Rinzescu, conducerea muzicală Jean Bobescu şi Alfred Alessandrescu, decoruri după schiţele lui Th. Chiriacof-Suruceanu, iar costumele după schiţele Elenei Feodorov. În primele distribuţii ale acestei montări, în rolul titular au alternat Valentina Creţoiu, Ana Tălmăceanu, artistă emerită a R.P.R., Cornelia Stroescu şi Claudia Saghin, iar în restul distribuţiei regăsim nume precum Dinu Bădescu, Şerban Tassian, Ion Pulcan, Ionel Tudoran, Barbu Dumitrescu, Ştefan Petrescu etc., solişti ce au scris practic istoria Operei Naţionale din Bucureşti. Puccini considera „Madama Butterfly” drept cea mai „tehnică” operă a sa, probabil datorită preocupării excesive de a-și modifica stilul componistic conform subiectului exotic. Premiera mondială a operei, la Milano, în februarie 1904, n-a produs efectul scontat asupra publicului. Puccini a revizuit partitura, iar patru luni mai târziu opera a fost prezentată din nou, de data aceasta cu succes. „Este cea mai fină operă pe care am scris-o”, spunea compozitorul. Versiunea producției de la Paris, din 1906, cu toate revizuirile ulterioare, este cea pe care o poate admira publicul astăzi. Este una dintre cele mai cunoscute opere din lume, povestea prezintă consecințele devotamentului fără margini al eroinei faţă de dragostea sa. Iubirea dintre Cio-Cio-San și Pinkerton, un ofițer din marina americană, are un deznodământ tragic, concretizat atunci când bărbatul se întoarce în Japonia cu o altă soţie. Nesuportând durerea și dezonoarea, Cio-Cio-San se sinucide cu sabia tatălui său, potrivit tradiției. La pupitrul dirijoral, se va afla, în calitate de invitat, maestrul Cristian Mandeal. Cristian Mandeal este unul dintre cei mai importanți dirijori contemporani, activitatea sa cuprinzând patru decenii de muncă neîntreruptă. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În acest răstimp a fost restaurată şi modernizată clădirea Ateneului Român (1991 – 2003). S-au realizat din venituri proprii dotări complexe în infrastructură şi în orchestră în valoare de sute de mii de Euro. Repertoriul a fost constant îmbogăţit şi înnoit. Personalul artistic s-a bucurat de respect şi recunoaştere naţională şi internaţională, beneficiind timp de patru ani de o lege salarială specială. Au avut loc peste 30 de turnee atât în Europa, cât şi în Asia. S-a realizat o discografie relevantă pe CD şi DVD, printre care integralele Enescu şi Brahms. Au avut loc o mare serie de concerte-eveniment de răsunet naţional şi internaţional şi o constantă participare la toate ediţiile Festivalului Enescu, atât prin implicarea tuturor formaţiilor muzicale ale instituţiei, cât şi prin participări individuale ale artiştilor de prim rang. A fost reînfiinţată Orchestra de Cameră a Filarmonicii, formaţie de elită a orchestrei simfonice. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent). Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute. În special ale compozitorilor români, dar şi străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a realizat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari 2005). Din 2008 este Preşedintele Societăţii George Enescu din Londra. A realizat sute de minute de imprimări de Radio şi a înregistrat pe LP, CD şi DVD pentru Electrecord, BMG Ariola, AIX Record (SUA), Claves, Bis şi Nimbus. A realizat 3 CD-uri aniversare ale Filarmonicii „George Enescu” la 125, 135 şi 140 de ani. Este membru, dar şi preşedinte în juriile unor concursuri internaţionale de dirijat. Cristian Mandeal a primit numeroase premii şi distincţii româneşti şi străine. Este cetăţean de onoare al oraşului Braşov şi Doctor Honoris Causa al Academiei din Cluj. Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008. Alături de sutele de tineri muzicieni care au facut parte de-a lungul timpului din Orchestra Română de Tineret, Cristian Mandeal a marcat pentru prima data prezența unei orchestre simfonice din România pe mari scene ale Europei precum, Filarmonica din Berlin, Konzerthaus din Berlin, Musikverein și Konzerthaus din Viena, Marea Sală Pierre Boulez a Filarmonicii din Paris, sala Bozar din Bruxelles, Accademia di Santa Cecilia din Roma, Elb Philharmonie din Hamburg, și multe altele. Din vara anului 2022, Cristian Mandeal este director artistic al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română Distribuţie Dirijor: Cristian Mandeal – invitat Butterfly: Bianca Mărgean Pinkerton: Dumitru Mîțu Suzuki: Mihaela Ișpan Kate: Stanca Maria Manoleanu Sharpless: Alexandru Constantin – debut Goro:Andrei Lazăr Yamadori: Daniel Filipescu Bonzo: Marius Boloș Comisarul imperial: Damian Vlad Ofițerul stării civile: Adrian Ionescu Copilul: TBA Cu participarea Orchestrei, Corului și a Corului de Copii al Operei Naționale București Remember BOF 2023: (Video concept: Virgil Oprina/ Opera Națională București) Anul centenar puccinian este sărbătorit la Opera Națională București prin cea de-a treia ediție Bucharest Opera Festival care se va desfășura în perioada 7-16 iunie 2024. Bucharest Opera Festival – All Puccini Edition are pe afiş în cele 10 seri de festival, nu mai puţin de 8 producţii din creația marelui compozitor, un spectacol semi-staged, o gală de operă și 10 teatre: Opera Maghiară de Stat din Budapesta, Daegu Opera Festival din Coreea, Opera Națională Română Iaşi, Opera Naţională Română din Cluj Napoca, Opera Națională Română Timişoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Opera din Braşov, Teatrul de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi şi, bineînţeles, Opera Naţională din Bucureşti. Peste 1500 de muzicieni, balerini, personal artistic şi tehnic vor fi prezenți pe scenă, în fosă şi în culise la Bucharest Opera Festival – All Puccini Edition. Un festival care aduce la București cele mai importante teatre de operă și balet din România și nu numai, dând posibilitatea publicului de a experimenta călătorii culturale diversificate. Programul festivalului este disponibil în link-ul: https://operanb.ro/calendar/?luna=06&anul=2024 Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București. Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR, Retele Electrice Muntenia și PPC Energy Services
Parteneri: Primăria Municipiului București prin ARCUB - Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București, Laguna, Market Aroma, Seroussi, Yokko The Fashion Store, Marelbo, Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Electrolux, Sansha Partener de mobilitate: Suzuki Parteneri media: Digi24, Europa FM, Euronews România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, CursDeGuvernare, Grupul de Presă SEMNAL, Nine O’Clock, Mediatrust
0 Comments
Leave a Reply. |
Tudor SicomasJurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
August 2024
Categories |