În februarie, soarele răsare din Marea Neagră, cu arie și ecou, în seara de operă de la Teatrul Coquette

Cum nopțile încep să scadă și zilele palpită tot mai vesel a nou, vă invităm joi, 27 februarie 2025, să întâmpinăm împreună primăvara la o nouă seară de operă la Teatrul Coquette. Alături de soprana Cristina Fieraru și de chitaristul Maxim Belciug, vom păși în fantasticul univers liric, unde muzica ne ridică deasupra poveștilor de zi cu zi și ne pune față în față cu propriile emoții eliberatoare. Arii și ecouri, Händel și romanțe, Purcell și flamenco, pe scenă se vor perinda unele dintre cele mai frumoase partituri, într-o combinație îndrăzneață de culori și idiomuri, adunate, în același buchet, de atracția contagioasă a bucuriei de a cânta. La final, în foaierul treatrului, vom ciocni cu artiștii un pahar de vin bun oferit de CRAMA HISTRIA, savurând amintirea acordurilor solare ale celebrei ’O sole mio, această canțonetă devenită simbol muzical al Italiei și care s-a născut, de fapt, pe malul Mării Negre, la Odessa.

’O sole mio este, probabil, cel mai faimos cântec italian din toate timpurile. Mulți interpreți l-au cântat, inclusiv Frank Sinatra, Brian Adams, Elton John sau Lady Gaga, iar Elvis Presley a creat, în 1960, o versiune rock 'n' roll care a avut un succes enorm: It’s now or never. Dintre toate iterațiile, însă, interpretarea lui Luciano Pavarotti, care i-a adus tenorului un Grammy în 1980, rămâne de referință. Dar, pe cât de cunoscută este astăzi piesa, pe atât de surprinzător i-a fost drumul până în topul preferințelor publicului.
 
Muzica a fost compusă în 1898 de către Eduard di Capua, un muzician originar din Napoli, pe când se găsea la Odessa, însoțindu-și tatăl, un violonist celebru aflat în turneu. Impresionat de măreția unui răsărit de soare deasupra Mării Negre, Eduard di Capua ar fi dat glas astfel dorului de acasă, dar și dorului după o anumită nobilă ființă, pe nume Anna Maria Vignati-Mazza, cunoscută ca Nina, soția senatorului Giorgio Arcoleo și câștigătoarea primului concurs de frumusețe din Napoli, aceea cu chipul mai minunat decât soarele. Versurile au fost scrise ulterior de poetul Giovanni Capurro și oricine are curiozitatea de a le citi va vedea că nu conțin nici o trimitere la Napoli sau la Mediterană, în afară, poate, de soare. Ulterior, piesa a fost înscrisă la un concurs muzical în Napoli, dar nu a câștigat, fiind plasată pe locul doi. Cu toate acestea, pentru că nu întotdeauna votul criticii este același cu votul publicului, melodia sa expresivă și optimistă a cucerit ușor-ușor inimile oamenilor din întreaga lume, în special după înregistrarea realizată, în 1916, de către legendarul tenor Enrico Caruso, iar ’O sole mio a devenit șlagărul pe care îl cunoaștem astăzi. Din păcate pentru compozitor, succesul a venit prea târziu, acesta murind, în sărăcie lucie, în 1917. La fel și autorul versurilor, trei ani mai târziu.

O anecdotă citată adesea în legătură cu această piesă menționeză o întâmplare din 1920, de la Jocurile Olimpice de la Anvers. La ceremonia de premiere pentru proba de marș 10 km, italianul Ugo Frigerio a cucerit medalia de aur, dar, la momentul premierii, orchestra care trebuia să cânte imnul național al Italiei n-a găsit partitura Marșului Regal. Ca să iasă din situația penibilă, dirijorul a ordonat să se cânte ’O sole mio, piesă pe care toți membrii orchestrei o știau pe dinafară. Și, îndată, întregul stadion a cântat cu orchestra, dintr-un sentiment candid și spontan de aparteneță.  
 
Astăzi, ’O sole mio este parte din noi. La fel ca madlena lui Proust, are locul său în bagajul tainic al fiecăruia. De altfel, Proust însuși menționează cântecul în monumentalul său roman În căutarea timpului pierdut. Este pasajul în care naratorul, rămas singur la Veneția, stă pe terasa hotelului și ascultă un gondolier cântând ’O sole mio, lucru care îi prilejuiește o serie de reflecții, și îl aruncă într-o stare de visare. Stare în care, cu siguranță, vom plonja și noi în seara zilei de joi, 27 februarie, ascultând-o pe soprana Cristina Fieraru cântând, printre altele, și ’O sole mio, cu vocea sa luminoasă, strălucind de tinerețe.
 
Seria de concerte ARIE ȘI ECOU, inițiată de soprana Cristina Fieraru și chitaristul Maxim Belciug, este programată în mod constant la Teatrul Coquette în stagiunea 2024-2025, în încercarea de a oferi publicului prilejul unor întâlniri cu câteva dintre cele mai frumoase creații ale repertoriului liric într-o prezentare adaptată la o scenă de teatru mic, unde intimitatea dintre artiști și public și lipsa artificiilor de regie permit o altfel de apropiere – mai directă, mai sinceră, mai vie – de această muzică de o infinită frumusețe și bogăție de nuanțe.

Concertul de joi, 27 februarie 2025, are loc la Teatrul Coquette din București (Calea Călărași 94) și începe la ora 19:30. Biletele sunt disponibile pe platformele online mystage.ro, eventim.ro, iabilet.ro, kompostor.ro și eventbook.ro sau se pot rezerva la email [email protected] ori tel. 0754990017, 0721191675 (zilnic între 11-19), urmând a fi ridicate de la teatru, înainte de începerea spectacolului.